Protestatari ianuarie 2012
Ca elev in clasele primare am ramas cu o intiparire a unor scenete realizate in scoala cu personajul principal Mos Ion Roata, un taran indraznet, sugubat si totodata fermecator.
Unirea Principatelor Romane s-a sarbatorit de peste un secol si aceasta nu apartine vreunei coloraturi politice, ci bucuriei a reintruparii a doua teritorii scindate, deci a reinfratirii celor despartiti de istorie.
Asa cum multe tari isi sarbatoresc zilele si bucuria unificarii mi-as fi dorit ca si Romania sa celebreze ziua de 24 ianuarie in voie buna, in ideea ca suntem mai buni, mai puternici din punct de vedere economic si social, ca suntem un exemplu in Europa, in lumea intreaga.
In ultimele zile am inteles cat de dezbinati suntem ca popor, cat de intristati, cuprinsi de nemultumire.
De aproape doua saptamani oamenii ies in strada. Fiecare isi revarsa furia, dezaprobarea fata de o viata austere, fata de regimul actual, fata de fostii presedinti.
Exercitiul democratiei cu iesitul in strada spontan iscat de momentul SMURD mai are nevoie de mult retus, de evitarea actelor de vioenta si totoodata de mai multa organizare a fortelor de protest.
Un aspect ramane insa relevant:Protestatarii scandeaza in numele unei schimbari ale unui sistem pe care nu-l mai gasesc operant, legitim. Ar fi o lectie pentru parlamentari, pentru politicieni sa se preocupe de administrarea tarii in mod rational si mai putin de interesele proprii. Mi-as fi dorit ca in ziua de 24 ianuarie sa existe o grija mai indeaproape pentru produsele fermierilor nostri, pentru asigurarea unei infrastructuri mai solide (autostrazi, unitati economice colate pe specificul regional, mai putine piscine si terenuri de sport inutile, spitale moderne sa).
La putin timp dupa 24 ianuarie o parte a tarii sufera paralizata in inzapeziri.Chiar daca nu dispunem de tehnologia Canadei in materie de dezapezire, am putea avea un spirit preventiv, alert si functional in momentul ninsorilor abundente. In urma cu decenii, zapada era incarcata in camioane si dusa in afara zonelor afectate. Acelasi lucru se petrece in Montreal si Quebec unde caderile de zapada detin un loc mondial, camioanele descarca zapada adunata pe strazi si o basculeaza de pe poduri direct in fluviul Sfantul Laurentiu. Au trecut peste 10 ore ca trei kilometri de sosea sa fie degajati intr-o localitate de langa Bucuresti.
In acest secol numit 21 ne intoarcem la lopata, nu e de miare ca ajungem la pierderi umane din cauza frigului in cazul celor prinsi de viscol pe sosele.
In acest sfarsit de ianuarie multi romani sunt mult mai tristi, impovarati de grija zilei de maine.Nu mai vor sa auda nici de guvernul prezent, nici de opozitie.
Nu ne ramane sa credem decat ca un regim technocrat ar mai remedia situatia…
Nu doresc o nota populista, nici ieftina ca o panglica tricolora adunata injurul cefei ingrasate de colesterolul abundentei doar o zi sau doua pe an. Nu mai e nevoie ca votantii sa fie pacaliti cu un castron de fasole cu sau fara ciolan.
Imi doresc o zi a unei unitati de spirit dedicat prosperitatii, tehnologiei necesare dezvoltarii, altfel spus sa invatam, sa deprindem de la cei ce reusesc in afaceri. As exemplifica o tara precum Turcia ce nu e parte a Europei unite si care da lectii de turism, de export in materie de produse alimentare.
S-a distrus lumea satului inca din anii ’60. Un sat nu idilic de muzeu etnografic ar fi Solutia, ci unul in care ar exista ferme, sere si multa organizare in productie si in mareting, mai putina birocratie.
E nevoie de increderea oamenilor in sansa reusitei, si sprijiniti in mod real de cei alesi. E nevoie si de multa munca din partea poporului, de remaniere a conceptiei “lasa ca merge si asa “.
Mos Ion Roata ramane o legenda colbuita in timp ce generatiile de astazi si viitoare nu mai au un bunic sa-i duca de mana si sa le insire povesti. Visele actuale ale multora stralucesc in intiparirea mitului ajungerii la o viata mai buna prin mijloace mai putin ortodoxe, mai rapide.
Oricat de iesite din timp, din uz reproduc un text rostit de Mos Ion Roata:
“— Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă și până la faptă este mare deosebire… Dumneavoastră, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul, dar n-ați pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneați dinioarea, că de-acum toți au să ia parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi așa, cucoane, căci la război înapoi și la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumneavoastră am înțeles așa: că până acum noi, țăranii, am dus fiecare câte-o piatră mai mare sau mai mică pe umeri; însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părea rău…
La aceste vorbe, țăranii ceilalți au început a strânge din umeri, a se uita lung unul la altul și a zice :
— Ia, poate că și Roată al nostru să aibă dreptate!… Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum.”