Arată-mi pagina din mine,
care şi-ar fi uitat scrisul
dorului tău.
Respiră-mi inima privirii,
atât de departe de răsăritul
uitării de tine.
Doar paşii primăverii iubirii tale
vor reuşi vreodată
să intre în cetatea dorului meu.
Linişte de artă a unei amintiri,
soarele misterului vieţii mele,
apus la ceas de uitare?
Trandafir cu spinii ofiliţi,
singurătate a străzii destinului meu,
primii fulgi din neaua amintirii…
Te vreau acum, aici, nemuritoare din mine,
perfecţiune a zorilor.
inunzi această lume păcătoasă.
Departe te simt acum, prea rupt de mine,
eu suflet de coală mototolită,
aruncată la coşul de gunoi al Timpului.
tu, înger ce nu şi-a înţeles niciodată
paradisul lacrimilor înecate în fericire….
Vise rupte dincolo de frunzele căzute
a nu ştiu câta oară, trecute demult dintre noi,
mugurii unei amintiri.
Aş vrea să-mi înţelegi menirea aripilor,
prea frânte de amurgul înlăcrimat din noi,
căzute la tălpile marii noastre iubiri.
…cutremator…pana scum am citit de doua ori…nu-i de-ajuns…trebuie neaperat repetat , pentru a controla daca cataclismul e intr’adevar atat de sdruncinant precum l-am inregistrat eu , la primele doua lecturi …