caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Evreii – un popor de războinici

de (15-1-2012)
8 ecouri

La cursurile de masterat pe care le urmez am terminat recent cel de istorie antică a evreilor. Foarte interesant, mai ales că mi s-a confirmat o imagine pe care o aveam , poate mai vag şi anume, că evreii au fost un popor de războinici. Îmi amintesc că am încercat să citesc „Războaiele iudeilor”, cartea lui lui Josephus Flavius şi după vreo 30 de pagini am renunţat, spunându-mi că oricum n-am să reţin toate confruntările descrise acolo. (Acum, voi fi obligată pentru examen) . De-a lungul a mii de ani, chiar şi după dărâmarea celui de-al doilea templu,  evreii s-au luptat sau s-au revoltat. (De altfel, ele sunt consemnate în Tanah). S-au luptat să-şi cucerească ţara,  cu duşmanii din afară, de multe ori între ei, apoi s-au revoltat împotriva celor care au vrut să le încalce credinţa. Deoarece, spre deosebire de alte popoare din Antichitate, nu s-au implicat în războaie numai pentru a cuceri o ţară, un teritoriu sau pentru a-şi menţine securitatea, ci , până la urmă, s-au luptat pentru credinţă. S-au luptat împotriva celor care nu înţelelegeau cum poţi să crezi într-un singur Dumnezeu pe care nici măcar nu-l poţi imagina, care nu are nici o reprezentare în Sanctuar şi care exclude orice alt “concurent”. Multe secole în Antichitate, evreii, chiar dacă se declarau monoteişti, au mai cochetat şi cu alţi zei, atrăgând asupra lor furia profeţilor. Dar după revenirea din exilul babilonian pe care l-au considerat o pedeapsă divină pentru încălcarea preceptelor religioase, existenţa unui Dumnezeu unic s-a generalizat şi, din acel moment, toate războaiele şi revoltele au fost duse pentru păstrarea, salvarea acestei credinţe. Evreii trăiau într-o lume care sfida realitatea – spunea  un rabin din România – comentând revolta Macabeilor . Forţele erau inegale, teoretic n-aveau şanse să câştige. Totuşi au reuşit pentru un timp. Istoricii explică prin reteragerea armatei seleucizilor obligaţi să lupte în altă parte, credincioşii vorbesc despre intervenţia divină, dar nu acest aspect este important, ci faptul că s-au lansat într-o aventură cu puţine şanse de reuşită, dar simţeau că trebuie să o facă. Acelaşi motive i-au determinat să înceapă marea revoltă împotriva romanilor (care i-au dezamăgit, deşi mult timp s-au înţeles şi au avut încredere în Imperiul roman), revoltă care a dus la distrugerea celui de-al doilea templu. Era de asemenea o întreprindere care, potrivit bunului simţ, nu putea să iasă bine, aşa cum nici revolta lui Bar Kochba sau revolta evreilor din Diaspora, supranumit[ războiul din Kitos nu puteau avea decât un succes temporar. Totuşi, ele au avut loc, cu rezultate tragice pentru evrei – în ultimă instanţă , pe de o parte , dispariţia marilor diaspore din Egipt, nordul Africii şi Asia mică, pe de altă parte, un nou val de imigrare şi răspândire în Europa.

Întrebarea pe care o pun este dacă nu cumva aceste gene războinice au fost transmise , de-a lungul generaţiilor, israelienilor de astăzi sau chiar unor generaţii anterioare. În fond, ce a fost revolta Ghetoului de la Varşovia dacă nu un război disperat de supravieţuire, cu şanse minime de victorie, situaţie asemănătoare cu cea a strămoşilor care s-au răsculat împotriva Romei? Chiar dacă aici am putea vorbi mai puţin de credinţă – existau de-acum alte ideologii – era  vorba, totuşi, de menţinerea evreităţii.

Israelienii au moştenit sau au reinventat calitatea de războinic  şi au demonstrat-o din plin, începând cu războiul de independenţă şi până astăzi. Oare au urmărit aceleaşi scopuri ca evreii în urmă cu 2000 de ani? În mare, da. Este vorba tot de un fel de credinţă, unde religia a fost înlocuită de necesitatea menţinerii unui stat în care evreii să trăiască în siguranţă,  credincioşii să-şi poată cultiva credinţa iar ceilalţi- evreitatea pentru care s-au jertfit, au făcut sacrificii, au murit, inclusiv în timpul Holocaustului. Numai că azi, problema care se află în centrul dezbaterilor şi care nu a primit un răspuns acceptat de toţi este dacă nu s-ar putea şi altfel. Dacă acest mijloc, războiul, chiar dacă, din păcate, nu poate fi eliminat complet, n-ar trebui să constituie ultima măsură la care să se facă apel, dacă  nu cumva, făcând o echivalenţă, costurile ar depăşi profiturile? Lumea  se află în pragul unei astfel de situaţii, şi fiindcă tema articolului o reprezintă evreii ca războinici, din ce în ce mai multe ştiri se referă la posibilitatea unui atac israelian împotriva Iranului. Teheranul este un duşman de temut care vrea desfiinţarea Israelului, de fapt al întregului Occident. Pericolul trebuie stăvilit. Nu numai de către israelieni, ci şi de alţii. Cum? Nu neapărat prin război. Este foarte posibil ca el să fie câştigat şi prin contribuţia majoră a israelienilor. Dar, chiar şi aşa, poate nu ar fi un lucru rău evocarea istoriei. Întotdeauna se poate învăţa din trecut.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • eva galambos: (16-1-2012 la 13:21)

    Domnule Alex, două precizări: nu am vrut să sugerez deloc agresivitatea israelienilor, am vorbit despre curajul poporului evreu de-alungul istoriei iar acea genă – o figură de stil – este cea a curajului, pentru un scop nobil ca să spun aşa. Cred că era desul de limpede.

    În al doilea rând, din păcate, trebuie să vă dau dreptate, descurajarea azi se face mai ales prin superioritatea forţei militare, aşa cer condiţiile, există duşmani ai Israelului care înţeleg numai acest limbaj. Dar asta nu înseamnă să nu se facă eforturi pentru a evita un război în regiune şi în nici un caz nu Israelul trebuie să-l pornească. Ar avea consecinţe inimaginabile, chiar dacă Iranul nu are deocamdată arma nucleară (sperăm!), dar are altele. Ar fi un dezastru pentru Israel (sigur, şi pentru Iran) pe care-l va putea cu greu depăşi. În ce priveşte calea paşnică, aş putea indica o grămadă de soluţii (de altfel în alte articole am sugerat unele), dar mi-e teamă cu nimeni nu m-ar asculta!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • AlexL: (16-1-2012 la 10:37)

    Doamna Eva Galambos, mi-e teama ca confundati si dumneavoastra dorintele cu realitatea.

    Israelul este inconjurat de dictaturi de tot felul, care pur si simplu nu accepta existenta Israelului democratic in acea regiune, pentru ca este un corp strain din punct de vedere politic, etnic si religios. Aceasta este realitatea, iar cauzele ei nu vor dispare in viitorul previzibil.

    Cei care cred ca ar fi suficient sa se opreasca constructiile, sa se cedeza Ierusalimul, sa se recunoasca un stat palestinian independent, etc., etc., pentru ca ca beatitudinea sa pogorasca asupra Israelului, se mint pe ei insisi, pentru ca nu vor sa traga concluzia din evenimentele trecutului foarte apropiat. Iar concluzia este ca – repet – statul Israel nu este acceptat de vecini.

    Singura solutie realista pentru Israel este sa fie suficient de puternic din punct de vedere militar si sa emita semnale *credibile* ca este gata sa foloseasca, la nevoie, forta intr-o masura suficienta pentru a contracara orice veleitati agresive. *Aceasta* este cheia mentinerii pacii in acea regiune – in prezent si in viitorul previzibil.

    Din pacate, doamna Eva Galambos, dumneavoastra considerati ca cel putin o parte din problema se datoreste unui presupus „caracter razboinic” al evreilor – bazat chiar pe o fantezista „gena” – si ca sigur exista solutii pasnice.

    Da, aveti dreptate ca solutiile pasnice sunt de departe de preferat celor violente, dar dumneavoastra nu indicati nici macar o vaga cale concreta care ar avea sanse bune de succes. De aceea spun ca pozitia dumneavoastra este o dorinta pioasa … plus o acuzatie nemeritata de agresivitate a evreilor si a Israelului.

    Sa inchei cu inca o observatie: din cele de mai sus rezulta ca pericolul pentru pace il constituie faptul ca disuasiunea militara a Israelului nu mai este atat de credibila ca pana la mijlocul anilor 1970. In ultimii 30 de ani Israelul a dorit, cu orice pret, sa fie iubit de „comunitatea internationala” si sa se arate un model de „umanitate” in actiunile sale militare. Rezultatul este ca nu este nici iubit, si nici credibil militariceste. Israelul radiaza spre exterior impresia de slabiciune, provenita din dezbinarea interna si din politicianismul opozitionist electoralist (sintagma copyrighted 😉 )

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 10 Nu-mi place 1

  • AlexL: (16-1-2012 la 15:06)

    @eva galambos

    Stimata doamna Galambos, va multumesc pentru comentariu. Dv. scrieti:

    „nu am vrut să sugerez deloc agresivitatea israelienilor, am vorbit despre curajul poporului evreu de-alungul istoriei iar acea genă -o figură de stil – este cea a curajului, pentru un scop nobil ca să spun aşa. Cred că era desul de limpede.”

    Eu insa cred ca ati fost cel putin ambigua si poate lipsita de prudenta, prudenta care se impune, cred eu, intr-un subiect atat de sensibil. Articolul dv. se intituleaza „Evreii – un popor de razboinici”, *fara* semn de intrebare, iar prin figura de stil „gena” ati sugerat ca anticele evenimente conflictuale ar influenta politica actuala a Israelului, si ati indemnat Israelul sa exploreze mai intens caile pasnice.

    In zilele nostre, a spune despre un popor ca este razboinic sugereaza o dezaprobare; cuplata cu chemarea la moderatie adresata Israelului, totul creaza impresia, poate neintentionata, ca Israelul este cel care trebuie sa-si modereze ‘pornirile’.

    In ceea ce priveste restul comentariului dv., doresc doar sa punctez pe scurt:

    – faptul ca nu a fost un razboi mai mare in regiune se datoreaza tocmai marii retineri a Israelului, retinere de care multe tari n-ar fi dat dovada. Nu m-ar mira ca daca in locul Israelului ar fi fost alte state, Gaza si Libanul ar fi fost demult rase de pe fata pamantului.

    – nimeni in Israel nu anvizajeaza un *razboi* cu Iranul (inclusiv din motivele pe care le enumerati), dar lovituri punctuale ar fi de domeniul posibilului.

    – privitor la numeroasele solutii pasnice care spuneti ca exista: eu nu am citit articolele dv., dar va rog sa notati ca ar fi vorba de solutii care ar avea sanse *reale* de succes. Un articolul de fata, sau in comentariul dv., nu mentionati ca vecinii Israelului ar trebui eventual sa faca si ele ceva pentru o solutie pasnica, lasand astfel impresia ca daca Israelul ar avea suficienta bunavointa, atunci lucrurile s-ar rezolva. Trista realitate fundamentala si ireductibila este insa ca Israelul nu este acceptat in acea regiune. Dar m-ar interesa mult sa stiu care solutie pasnica credeti dv. ca ar avea cele mai mari sanse reale de succes.

    Multumesc pentru atentiie.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 1

  • AlexL: (16-1-2012 la 20:39)

    Poate m-am exprimat gresit: „Multumesc pentru atentie” nu inseamna ca doresc sa incheiem discutia, ci din contra – ca astept observatiile dv.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • eva galambos: (17-1-2012 la 02:59)

    Războinic a fost folosit de mine în sens istoric iar tot ce-am scris s-a referit la curajul de a-ţi apăra credinţa, convingerile, libertatea, supravieţuirea, aşa cum facede-altfel Israelul azi. Nu a a vut nici o conotaţie negativă şi vă repet, acest lucru reiese din articol.Dar am introdus şi un avertisment cu privire la consecinţele iniţierii unui război. În ce priveşte soluţiile, eu cred că un punct de plecare foarte bun ar fi ca ambele părţi (israelienii şi palestinienii) să respecte ad-litteram Acordurile de la Oslo. Nici una din părţi n-a făcut acest lucru.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • AlexL: (17-1-2012 la 07:23)

    @Eva Galambos

    OK, sa lasam atunci problema cu „razboinicia” deoparte, pentru ca nu vom sti niciodata daca cititorii au perceput articolul dv. asa cum ati *dorit*.

    Scrieti: „eu cred că un punct de plecare foarte bun ar fi ca ambele părţi (israelienii şi palestinienii) să respecte ad-litteram Acordurile de la Oslo. Nici una din părţi n-a făcut acest lucru.”

    Si ce faceti cu faptul ca Israelul este inconjurat de dictaturi de tot felul, care pur si simplu nu accepta existenta Israelului democratic in acea regiune, pentru ca este un corp strain din punct de vedere politic, etnic si religios? Negati acest fapt? Persistati sa-l considerati irelevant? Il acceptati? Daca il acceptati, ce concluzii trageti din el?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • eva galambos: (18-1-2012 la 03:48)

    Dar si cand s-au semnat acordurile de la Oslo era aceeasi situatie, si totusi s-au semnat. Dumneavoastra ati vorbit, intr-o interventie, de atacuri punctuale. Nu mai suntem in anii 80, o astfel de masura ar duce la izbucnirea unui conflict de mare anvergura si ajungem tot la necesitatea dialogului. In fond cred ca fiecare dintre noi are partial dreptate si partial greseste

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • AlexL: (18-1-2012 la 14:26)

    @Doamna Galambos

    „Dar si cand s-au semnat acordurile de la Oslo era aceeasi situatie, si totusi s-au semnat”

    Scuzati, asta nu *dovedeste* nimic : poate a fost alta situatie, poate a fost chiar o greseala ca cea de la München 1938, poate, poate etc… In orice caz, Oslo nu stiu sa fi fost un succes chiar asa de rasunator; si poate-poate n-a fost tocmai din motivul pe care l-am dat – refuzul de a accepta Israelul in regiune. Ca cauzele sunt sau nu astea, nici nu conteaza, pentru ca ce rezulta este ca analogia cu Oslo nu este oricum concludenta.

    ” … atacuri punctuale. Nu mai suntem in anii 80, o astfel de masura ar duce la izbucnirea unui conflict de mare anvergura … „.

    Poate ca da, poate ca nu. Nu cred ca exista cineva care are vreo *certitudine* in aceasta privinta. Ideea nu este chiar atat de absurda, pentru ca si Administratia Obama o anvizajeaza : tineti va rog cont ca in joc nu este numai, sau nu atat, Israelul. Dar astea le stiti si dv. foarte bine.

    „… si ajungem tot la necesitatea dialogului.”

    Daca este adevarat ca Israelul NU este acceptat in acea regiune, fapt pe care nu l-ati contestat, CE ANUME este de negociat??? Sa fie distrus nu tot Israelul, ci numai jumatate – pentru inceput?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
23.20.245.192