caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Ce e în capul românilor

de (25-12-2011)
Sondaj de opinie - desen de Matei Mircioane

Sondaj de opinie - desen de Matei Mircioane

Criza mondială este o sintagmă care s-a înşurubat (cred) destul de adânc în mintea românilor şi i-a determinat să fie mai sceptici în ceea ce priveşte viitorul lor. Nu am făcut niciun sondaj de opinie în această privinţă, însă, dintre românii cu care am stat de vorbă, toţi, dar absolut toţi, au apreciat că această criză e reală, dar nu este „naturală”, ci a fost provocată de „un grup de interese”, de oameni care conduc băncile multinaţionale şi lumea din umbră. Când spun „absolut toţi”, mă refer la politicieni, oameni de afaceri, directori, artişti, funcţionari, muncitori, din oraş, judeţ şi din alte colţuri ale lumii, contactaţi prin internet. E vorba de vreo câteva zeci de persoane cu care am avut ocazia să dezvolt subiectul. Prin urmare, îmi dau cu părerea că teoria conspiraţiei mondiale este ţinută la mare preţ de românii mei. Adevărul este că nici presa nu scapă ocaziile de a releva opinii ale unor personaje din lumea politică sau financiară, de a prezenta aşa zise studii din care rezultă că această criză ar fi fost provocată de anumite grupuri oculte. Grupurile acestea, zice-se, sunt interesate ca România, respectiv Grecia, Spania, Portugalia, Italia etc, să sărăcească, să se îndatoreze, şi astfel să fie supuse, ca state vasale.

Cu toate acestea, în mod paradoxal, românii consideră că puterea politică actuală care conduce România este vinovată pentru direcţia greşită în care se îndreaptă ţara şi pentru scăderea nivelului de trai al populaţiei. În aceste consideraţii nu mă mai bazez pe părerile unor prieteni şi cunoştinţe, ci pe un sondaj de opinie Soros, realizat în perioada 9 – 17 noiembrie, a.c., pe un eşantion de 1200 de persoane cu vârsta de peste 18 ani. Conform sondajului, principalul partid politic aflat la putere, PD-L, a scăzut în preferinţele de vot ale electoratului la 18%, în vreme ce USL (uniune alcătuită din PSD, PNL şi PC) are adeziunea a 55% dintre cei care declară că se vor duce la vot. Însă numai aproximativ 50% din cei chestionaţi spun că s-ar duce la vot. Totuşi, sondajul mai arată că numărul celor interesaţi de politică este în creştere, deoarece 35% din repondenţi s-au arătat interesaţi de politică, faţă de numai 27%, în anul 2007.

Revenind la percepţiile subiective, de la românii nemulţumiţi de guvernarea PD-L – UNPR – UDMR, am aflat că cea mai mare supărare vine de la faptul că Guvernul a tăiat salariile şi a impozitat pensiile. Deci, Guvernul a luat decizii proaste pentru populaţie şi este vinovat.

În al treilea rând, românii mei se declară foarte credincioşi şi spun că nimic nu se face fără voia lui Dumnezeu. S-au făcut şi sondaje, din care rezultă că peste 90% dintre români sunt credincioşi, marea majoritate fiind ortodocşi. Deci, ei consideră că Dumnezeu este responsabil de catastrofele naturale, de accidente, de viaţă şi de moarte, de sărăcie şi de  bogăţie, de mersul lumii, în general şi în particular. (De exemplu şi echipa de fotbal Steaua Bucureşti s-a calificat în „primăvara europeană”, prin voinţa divină.)

Aşadar, românii cred, în acelaşi timp, în conspiraţia mondială, în responsabilitatea / vinovăţia Guvernului şi în puterea divină absolută. Din punct de vedere logic, toate cele trei principii nu se pot suprapune.

Dacă percepţiile mele subiective, bazate şi pe câteva elemente de cercetare ştiinţifică, sunt corecte, înseamnă că în capul românilor trăieşte un balaur cu trei capete. Şi fiecare răspunde pe rând la întrebări, respectiv la sondaje.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.15.142.252