Creştinul dubios este chiar autorul acestor rânduri iar de vină că sunt dubios este verişoară-mea Elvira.
Ea mi-a ţinut prima lecţie de materialism dialectic pe vremea când împlinisem vreo şase ani, iar ea vreo treisprezece. Mi-a explicat, cât a putut ea de bine, contrariul a ceea ce-mi spunea bunica despre Doamne-Doamne, Isus şi Tatăl Nostru. Rezultatul, cu urmări de o gravitate incalculabilă în viaţa mea, este că am crezut-o pe Elvira.În ciuda faptului că bunica m-a botezat în secret împreună cu o prietenă la Biserica Albă de pe Calea Victoriei din Bucureşti, religiozitatea, deşi iată, volens-nolens sunt creştin, nu s-a mai lipit niciodată de mine.
Aceste amintiri şi multe altele au năvălit în mintea mea zilele trecute, când Petru Clej mi-a dat ideea să scriu pe tema: “tatăl evreu, mama creştină: ce înseamnă Crăciunul pentru mine?”.
Poate ar trebui să încep prin a spune de ce nu sunt evreu (decât pentru antisemiţi – o ştiu cei cu care am mai vorbit despre asta). Pentru că mama, fie-i binecuvântată memoria, a trăit toată viaţa cu spaima că, acceptând propunerile repetate ale tatei de a pleca în Israel, m-ar fi pierdut în războiul permenent pentru existenţă al acestei ţări. Dacă aş fi plecat, aş fi trăit probabil revelaţii similare cu cele ale unui alt autor care semnează în ACUM (autorul nostru cel mai de succes!) care a simţit că aparţine unei ţări şi că ţara îi aparţine, în clipa în care a apărat-o cu arma în mână. De unde să fi ştiut biata mama că nu mutarea fizică dintr-un loc în altul ci educaţia este cea care duce la pierzanie? Căci mai mult sau mai puţin, propriei ei educaţii de a asculta de “glasul bun al conştiinţei” i-a datorat pierderea mea, într-o noapte geroasă de ianuarie, în închisoarea Rahova, apoi în exil la Craiova, apoi în afara ingineriei de automatizări şi în cele din urmă în Statele Unite, de unde m-am întors într-o bună zi, tot într-un ger de ianuarie, cu câteva ore după ce aş mai fi putut prinde-o în viaţă…
Dar să nu divaghez prea mult, pentru că, în timp, Crăciunul – pe care l-am sărbătorit în fiecare an, ca toată lumea, cu brazi împodobiţi, lumini şi cadouri, s-a transformat din ocazia anului în care, ca şi copil, făceam cei mai mulţi bani de buzunar colindând cu “Steaua” prin cartier, în conceptul de iertare pe care îl aplic azi, la maturitate, de cele mai multe ori instinctiv în relaţiile cu semenii.
Nu am sărbătorit Hanuka pentru că tata era depăşit numeric de mama şi de bunica şi pentru că familia lui a renegat-o pe mama. Prin consecinţă, fireşte, chiar şi el s-a simţit mai bine de Crăciun decât de Hanuka. Nici n-am ştiut că există aşa ceva ca Hanuka, până în anii adolescenţei, şi nici că m-a interesat.
Astăzi privesc cu bucurie la orice sărbătoare şi gândesc, în termeni exuperieni, că atunci când în casa vecinului meu este veselie şi bună dispoziţie, chiar dacă mă urăşte de moarte, nu-şi va sacrifica plăcerea şi aşa destul de rară de a fi împreună cu familia, pentru a mă ataca pe mine şi pe ai mei. Sărbătoare la vecin egal pace şi deci sărbătoare şi la mine!
Crăciunul înseamnă pentru mine azi nu doar o ocazie de a fi cu ai mei şi, să sperăm, liniştea psihică pentru a lua decizii mai bune, ci şi o ocazie de reamintire a unui concept moral superior, acela de a ierta. Legenda spune că în această zi s-a născut un om care a avut îndrăzneala să contrazică Legea Talionului: “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.
Pentru această îndrăzneală, azi mă socotesc creştin. Dar nu pot să închei acest eseu fără a preciza până unde merge amestecul de religii în capul meu, în care protocolul acceptabil în relaţiile cu oamenii are exact cinci legi:
– Legea Fundamentală: Ce tie nu-ţi place, altuia nu face.
– Legea Karmei: Poartă-te frumos cu semenii tăi şi nu aştepta o răsplată pentru asta. Nu te purta frumos fiindcă aştepţi vreun fel de răsplată de la ei, răsplata să fie stima pe care o ai faţă de tine însuţi pentru purtarea ta.
– Legea Scepticismului: Nu te aştepta ca alţii să înţeleagă la fel ca tine Legea Karmei.
– Legea Creştinismului: Dacă primeşti o palmă nedreaptă, şi o a doua nu prezintă un pericol vital, explică de ce nu e drept şi nu-ţi feri cel de-al doilea obraz.
– Legea Talionului Plus: dacă, fără să întorci provocativ şi cel de-al doilea obraz şi, în plus, după explicaţii, primeşti tot o palmă nedreaptă, întoarce-o cu vârf şi îndesat, pentru că este pe deplin meritată: nu dinte pentru dinte, ci doi dinţi pentru unul!
Să nu ne încruntăm însă. De asemenea, acolo unde este vorba de acte grave de pălmuire sau mai rău, sper că nu se înţelege că propun înlocuirea justiţiei statale cu justiţia personală. Nici nu este nevoie, cea mai mare parte a timpului, în cea mai mare parte a statelor!
Cel mai simplu limbaj universal este frumuseţea chipului omenesc şi orice chip este frumos când zâmbeşte.
Sunt zile de Crăciun şi alături, religioşi şi nereligioşi, creştini şi necreştini, avem un moment să cântăm împreună, să facem pace, să ne educăm copiii în spiritul unei retorici a păcii, a demnităţii.
Să facem ca aceste momente să dureze până anul viitor, la aceeaşi oră!
cateva pasaje remarcabile, in care-l recunosc pe stefan, omul pe care l-am intalnit. plus cateva puncte de grefa ce lasa loc sfintei diversitati, acum (sic) de opinie si interpretare, in format polemic (un dialog lipsit de o componenta polemica nu are nici sens nici rost – proverb etrusc), de care nu ma voi prevala, caci nu voi (mai) polemiza niciodata aici. una peste alta, multumesc lui stefan pentru eseu si-l socotesc un dar de craciun, sarbatoare ce pentrru mine, ca liber credincios, are un sens apropiat de cel pe care stefan il contureaza in eseu.
bibliografie: http://agonia.ro/index.php/prose/174746/Despre_educaţia_mea_comunistă
…frumoase si impresionante marturisiri!
Daca civilizatia noastra ar fi inteles ca este iudeo-crestina, istoria omenirii, cred, ar fi fost alta!
De Sf Stefan, a 3a zii de Craciun, pentru ortodoxi, te imbratisaza, Stefana!
Deosebit de binevenit Stefane! Si sotia mea se confrunta cu aceiasi problema (pentru evrei nu este evreica pentru romani nu este romanca – norocul ei si al altora ca voi este ca pentru OAMENI sunteti ficare in parte – OM.
Iar apropo de sarbatorile de sfarsit de an un bun cunoscut al meu Silviu Brucan obisnuia sa spuna: Spre deosebire de alte tari, evreii si metisii lor din Romania tin toate sarbatorile, si cele crestine si cele evreisti dar nu si posturile acesor credinte.
Un mare LA MULTI ANI! de Ziua ta de nume si toate urarile de sanatate si de bine.
Ioan G.
Este pentru prima data cand citesc o astfel de sinteza spirituala provenita din esenta a doua religii.Permite-mi, draga domnule Maier, sa-ti urez sarbatori fericite, fie de Craciun, fie de Hanuka. Te asigur ca nu esti singurul in aceasta stare de spirit, dispunand de o inteligenta care-ti permite o veritabila concilmiere intre doua credinte aparent opuse dar, realmente vizand aceiasi finalitate.
Draga Stefan Maier,
Chrismukkah sameah si fericit(a)! 🙂
Excelenta solicitarea lui Petru Clej, careia i-ai dat curs, realizand un fapt extraordinar de important pentru umanitate: la fel ca intr-o orchestra, armonia se obtine prin cooperare si nu prin competitie. Cu alte cuvinte competitia poate fi acceptata doar intre solisti, dar nu in interiorul unei orchestre- intelegand aici societatea umana.La fundamentele tale etice, pe care tu le-ai prezentat sub forma de legi eu adaug : sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti si, cel mai greu lucru, sa te rogi pentru iertarea dusmanilor tai.
Cu deosebita stima si respect.La multi ani.
M-a emotionat „povestea dublicitătii” dumneavoastră si felul in care faceti memorialistica, domnule Stefan (apropos:La multi ani,va spun pentru maine) Maier.
Si eu sunt un „dublicitar”, deşi pur crestin, cei mai buni prieteni ai mei sunt evrei şi pentru ei sarbatoresc şi Hanuka.
Poate ma insel, da dupa acum am inteles eu legea talionului nu se refera la razbunare ci la judecata dreapta, asa cum inteleg eu, cineva nu ar trebui pedepsit mai grav ca fapta savarsita. O lege pe care sper ca o respecta toate natiile si religiile. Happy holiday to you Stefan
In virtutea celei de-a sasea legi-cea a ZAMBETULUI-pot spera ca am fost mai frumos in timpul citirii articolului.In plus,vreau sa cred ca o amintire si nu deformarea profesionala ( un dascal trebuie -asa se cuvine- sa explice)m-au facut sa intru in rezonanta cu LEGEA CRESTINISMULUI.Iata si lamurirea: Am comis o data – sau poate de mai multe ori- un dublu pacat,circuland cu masina in sfanta zi de odihna–sambata(SHABAT) si cerand sfaturi privind orientarea intr-o localitate mai putin cunoscuta de la oameni care se duceau la,sau veneau de la sinagoga.(toate astea inaintea erei GPS)Respectivii se multumeau sa-si indrepte privirea intr-un punct situat deasupra mea si nu spuneau nimic.Ma ignorau.Mai tarziu am auzit povestea batranului rabin pe care invataceii il intrebau:Ce sa facem daca cineva ne cere lamuriri cu mana pe volan.”Intr-un asemenea caz”-le-a raspuns rabinul-„sa nu ocarati si sa nu aruncati pietre ci 1-Spuneti ‘Shabat Shalom,deci il salutati 2-Explicati de ce nu se cuvine sa mergi cu masina in sfanta zi de Shabat si 3-indicati drumul cel mai scurt,pentru ca pacatul sa fie cat se poate de neglijabil.”
Inteleg ca va declarati crestin, in fond este dreptul dvs sa fiti ceea ce vreti, dar nu inteleg de ce ati asteptat atata ca sa va declarati crestin? Aveati indoieli?
Eu sant evreu nereligios (adica ei ma fac evreu), iar sotia mea este crestina nereligioasa (adica ei o fac crestina). Baietii mei sant intr-adevar ce vor, cum vor si cat de crestini sau evrei vor sa fie. S-au interesat de Krishna, Budda si cativa alte deitati si culturi dar inca nu sant siguri ca vor sa se aciuiasca prin comunitatile alea. Cand au implinit 18 ani i-am trimis sa colinde sinagogile si bisericile si sa ne spuna ce vor sa fie. Urmarea: nu apartin nici unei religii ci mai degraba se ataseaza de religia sotiei, cand nu au incotro. In rest, vorba unui iudeo-crestin nedumerit: Dumnezeu cu mila!
Domnule Hida,
Nu ma declar crestin, ma „socotesc crestin”, daca cititi cu atentie in textul meu. E o mica diferenta, prin aceea ca, de exemplu, antisemitilor ma declar evreu. Cred ca este evident din textul meu ca fac parte din categoria „agnosticilor”. Ma socotesc crestin pentru ca, atunci cand actiunile impotriva mea nu prezinta un pericol iminent si imediat, incep prin a ierta – si cred ca iertarea este un comandament al vietii intr-o societate, in care trebuie sa acceptam si puncte de vedere diferite, care nu doar nu ne convin, dar ne contrazic, de cele mai multe ori fara intentii rele, identitatea pe care ne-o atribuim.
Pentru Olivia, desigur, ma refer la judecata dreapta. La al doilea dinte ma refer ca „datorie” de la prima palma, pentru care initial am iertat – dar nu s-a inteles si nu s-a apreciat.
Nu in ultimul rand, multumiri tuturor celor care, apreciind entuziasmul si sinceritatea cu care am scris aceste randuri, s-au regasit macar partial in ele si au avut si au ceva de completat.
Two Thumbs up !!!
Sarbatori fericite!
larry
Domnule Maier,
In tot scrisul dvs. isvoraste ,,omenia”.Cred,sper sa nu ma insel, ca ea isvoraste din omenia la origina acelor doua religii,judaica si crestina.De fapt,daca ma gandesc bine,religia crestina isi are radacinile tot in cea judaica.Doar Iisus a fost evreu.
Ma rog,nu vreau sa fac filosofie,nu e taramul meu.Ceeace doresc este sa va strang mana, electronic,se-ntelege,si sa va urez sanatate si tinerete vesnica,in scris,se-intelege,pentruca timpul nu iarta pe nimeni.
La Multi Ani,dvs.si colaboratorilor.
Cu stima,
Somoila Grigore.
Draga domnule Maier,
Imi place din ce in ce mai mult cum scrieti si depre ce scrieti. Mai ales, cand scrieti despre noi as humans si nu indivizi inclestati de o parte sau alta a „baricadei intre religii”. Faptul ca din ce in ce mai multi sant din ce in ce mai nehotarati si aleg sa stea pe creasta baricadei in speranta ca vor deslusi ceva important pentru ei sau ele si vor cobora pe partea care li se potriveste mai bine, este mai putin important. Sper sa fiti de acord cu mine ca baricada cu pricina ar trebui largita pentru ca tot mai multi aleg sa ramana pe creasta ei si sa se amuze privind la enoriasii dintr-o parte sau alta care latra unii la ceilalati si ii improasca pe adversarii de dincolo cu tot veninul de care sant in stare.
Simt in dvs. un fel de simpatie pentru evrei mai ales din cauza ca au suferit de foarte multe ori pe nedrept si continua sa sufere pe nedrept. Dar credeti-ma, nici ei nu sant mult mai breji, si asta va spune un evreu care si-a pierdut o parte covarsitoare din familia lui in Holocaustul de la Auschwitz si alte lagare de exterminare fie ele naziste, romanesti ori rusesti.
Chiar si acum, cand poposesti in Israel ca turist, repatriat sau expatriat, primul lucru cu care esti intampinat este: „esti evreu sau goi?”
Cand te intalnesti, in lumea larga, cu expatriati romani si incerci sa te apropii de ei, mai ales cand auzi vorbindu-se romaneste, prima intrebare este, de obicei: esti jidan sau roman, i.e. crestin?”
Faptul ca esti un vorbitor de limba romana care se emotioneaza si simte nevoia sa li se adreseze in romaneste nu conteaza. Daca nu te-a ferit pacatul si esti „jidan”, unii chiar incearca sa te convinga sa-l iubesti pe Mantuitor daca vrei sa ai un loc sigur in Rai.
Altii, evreii religiosi, te improasca cu laturi si sudalmi pentru ca nu ai bucatarie Casher, ca nu observi Shabbat-ul cum se cuvine, ca pangaresti sfintele sarbatori, dar mai ales ca vrei ca in zilele libere, sfinte sau mai putin sfinte sa-ti petreci timpul liber cum vrei tu si nu cum vor ei.
Dar credeti ca merita sa-i convingeti pe cei de rea credinta fie ei crestini infocati sau evrei habotnici sa-si schimbe crezul si ideologia lor?
Eu continui sa va citesc cu interes si incerc prin acest Ecou sa-mi cer scuze pentru cuvintele nu tocmai nimerite pe care vi le-am adresat cand am inceput sa ma interesez de revista pe care o conduceti impreuna cu domnul Clej.
O cunosc personal pe Andrea, santem prieteni din copilarie si sant extrem de impresionat de inteligenta, delicatetia si inspiratia cu care scrie. Pe doamna Galambos nu am cunoscut-o personal, dar o citesc cu mult interes si nu numai in Acum. Imi pare rau ca domnul Tismaneanu nu este decat rar prezent in revista.
Va doresc mult succes in ceea ce faceti si va rog sa ma socotiti printre cei care incearca sa imprastie revista printre toti prietenii si cunostintele mele. Sa stiti ca sant din ce in ce mai multi cei care va citesc, chiar daca nu se grabesc sa comenteze un articol sau altul in Ecourile revistei.
Asta in loc de „La multi ani”
Cu stima,
George Hida
Domnule Hida,
La ACUM nu-i protejam in mod special pe evrei si, ca sa zic asa, nici ei insisi nu se protejeaza – in sensul ca autori evrei nu se sfiesc sa aduca in discutie probleme acute, dezbatute inclusiv in presa centrala israeliana de prim rang, bazata pe cele mai bune norme deontologice jurnalistice. Incercam simplu, sa fim oameni si sa ne respectam. Ce-i drept, cu preferinta de a-i respecta cu prioritate pe cei care respecta si cu tratamente mai putin ortodoxe, pentru cei care considera ca doar demnitatea lor trebuie aparata, calcand-o in picioare pe a altora.
Va multumesc pentru interes si va rog sa ne atrageti atentia direct si fara ocolisuri ori de cate ori va dezamagim. Nu zic, uneori ne credem grozavi, dar asta nu inseamna ca nu avem, efectiv, tot timpul de invatat de la semenii nostri. Cei care citesc disputele noastre, fara a interveni, au si ei de castigat.
Da, felicitari!
Nu prea inteleg deosebirile dintre religii; mai mult, chiar am observat cum se completeaza…Daca s-ar alipi religiile lumii, s-ar creea un puzzle; un fel de puslle in care se vor intalni suprapuneri, completari, zone goale…De parca cineva si-ar dori sa ne invete CEVA fara sa ne-o ceara iar altcineva se chinuie sa ne impiedice, cultivand ura, exclusivismul, primitivismul..
Eu asa as definii Raiul si Iadul; Drumul spre Adevar si piedicile, obstacolele acestui drum…
Un obstacol este mai greu de depasit; asa ca, ne asezama langa el si spunem o poveste frumoasa…
E nevoie de alta generatie care sa incerce sa mearga mai departe…
La multi ani si multa fericire!
Puiu Paraschiv este un mai vechi detractor al revistei ACUM. Celor care nu-l cunosc le reamintesc de acest comentariu postat acum ceva mai mult de un an:
2010/12/16 la 09:30
Dezbaterea este nefireasca…Paulescu “se bucura” de atentia voastra doar pentru ca era antisemit…Lucru regretabil si condamnabil…Dar, nu trebuie amestecate lucrurile; a incerca sa demonstrezi ca Paulescu nu merita Premiul Nobel, in conditiile in care nu l-a primit, este o tampenie!
Evident, propaganda nationalista este capabila sa puna si criza economica pe seama acestei nedreptati “facuta poporului roman”…
Sunt doua “realitati contradictorii” cea a unui popor profunt nationalist, extremist cum este poporul roman si cea a unei propagande salbatice, antiromanesti pe care o promoveaza revista “acum”…
Ce bază poți pun în spusele unui individ care califică un popor întreg drept „extremist” și care ne acuză că facem o propagandă „sălbatică, anti-românească”. Ați remarcat destul de bine, domnule Burghelea, individul este, în cel mai bun caz, incoerent. E o categorie bine-cunoscută, care n-a învățat nimic din istorie, din tagma pacifiștilor interbelici care criticau democrațiile occidentale pentru agresivitatea lor (presupusă) față de dictatori ca Hitler sau Mussolini.
Domnule George Hida,
Lagare de exterminare romanesti? Despre ce vorbiti? Care, unde, cand? Indicati sursa informatiei, va rog. Va multumesc.
Gigi
În atenția negaționistului Holocaustului, lașul anonim „Gigi”: lagărele de exterminare de la Bogdanovka, Dumanovka, Ahmecetka. Iată sursele:
În ultimii ani au ieșit la iveală dovezi din ce în ce mai clare ale dimensiunii contribuției antonesciene la Holocaust. În 2004 a fost publicat Raportul Comisiei Wiesel privind Holocaustul în România http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf, iar istoricul britanic Dennis Deletant a publicat cartea Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu și regimul său, apărută în 2008 în traducere românească la Editura Humanitas. În același ani, Dennis Deletant și istoricul român Ottmar Trașcă au publicat o carte de documente germane despre Holocaustul din România Holocaustul din România în documente ale celui de-al III-lea Reich. 1941-1944.
Iată concluzia la care ajung Deletant și Trașcă:
“Bestialitatea manifestată de autoritățile române la Bogdanovka, Domanovka și Ahmecetka se regăsește alături de cele mai oribile acte de măcelărire în masă comise în timpul războiului.
Aceasta a fost o treabă exclusiv românească. Rolul germanilor a fost în mare parte acela de spectatori. S-ar putea să fi exercitat presiuni asupra lui Alexianu să dea ordinele inițiale lui Isopescu, temându-se atât de tare de o epidemie de tifos care s-ar fi putut răspândi peste Bug în propria lor zonă din Ucraina, însă dovezile sugerează că nu au participat direct la aceste asasinate.
Prin hotărârea sa inițială de a deporta evreii din Basarabia și Bucovina și apoi pe cei din Odesa, Antonescu poartă răspunderea pentru moartea din cauza tifosului și a înfometării și pentru executarea în masă prin împușcare a evreilor.
Dacă negaționistul Holocaustului, lașul anonim „Gigi” dorește bibliografie suplimentară, o găsește aici, inclusiv mărturii ale supraviețuitorilor lagărelor de exterminare antonesciene:
O bibliografie pentru negaționiștii Holocaustului și antisemiți (și pentru alții) http://www.acum.tv/articol/43266/