caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Revista ACUM: 8 ani la 1 Decembrie

de (27-11-2011)
2 ecouri

Este disponibil în arhivă un articol numit „Invitaţie” – uşor de găsit – prin care invitam, acum opt ani, pe cei care doresc să facă ceva pentru România, să ni se alăture. Era 1 decembrie 2003 şi motivam deschiderea a ceea ce, la vremea respectivă, se numea „portalul românialiberă.com”, gazdă a publicaţiei electronice săptămânale ACUM.

Între timp s-au întâmplat o sumedenie de lucruri, unele mai puţin probabile, altele predictibile. Am renunţat la URL-ul romanialibera.com pentru a evita orice confuzie cu titlul cotidianului cu acelaşi nume. Echipa redacţională s-a schimbat, împrospătându-se mai ales din momentul în care ni s-a alăturat Petru Clej, cel care prin exigenţele ca Redactor Şef, profesionalismul şi experienţa acumulate la BBC a reuşit să stabilizeze linia în jurul căreia oscilam.

Numelor de azi care sprijină necondiţionat ACUM, atât ale unor redactori permanenţi şi administratori în acelaşi timp, cum ar fi Dan David, Andrea Ghiţă, Cristina Dobrin, George Petrineanu, Florin Predescu, Ovidiu Ivancu, Vlad Solomon, Paula Duţă, Wanda Orenstein, li se alătură cele ale unor colaboratori permanenţi cum ar fi Denis Cenuşe, Florian Dumitru Soporan, Nicolae Filipescu, Lucian-Zeev Herşcovici, Matei Mircioane, Eva Galambos, Francisc Grunberg, Dorel Schor şi mulţi alţii, îngăduita-mi fie omiterea lor din această succintă enumerare alcătuită la repezeală.

Periodic am publicat şi publicăm articole ale unor personalităţi din spaţiul public şi jurnalistic din România dar şi din alte ţări, cum ar fi Principele Radu, Vladimir Tismăneanu, Dorian Galbinski şi alţii.

Este ACUM o publicaţie populară? Dar mai bine să întreb, retoric, altceva: s-au pomenit publicaţii neinteresate de scandal şi cancanuri, oneste până la detaliu şi inflexibile la compromisul de a scrie pentru a place, ca să fie şi populare în acelaşi timp? Răspunsul îl puteţi deduce şi singuri. La ora la care scriu acest material, Google Analytics indică un număr de 17739 vizitatori unici în ultimele 30 de zile. Nu cred că un săptămânal se poate considera popular sub 100 de mii de vizite unice lunar. Pe de altă parte, ca şi cititor, mă simt privilegiat să citesc ACUM – realizez că fac parte din clubul select, al vorbitorilor de limba română care fac efortul de a îşi ţine deschise ochii şi mintea, cărora publicaţia li se adresează.

Încotro?

Întrebaţi-mă peste încă doi ani, fiindcă încercarea de a scoate această publicaţie electronică săptămânală a fost de la început estimată a dura vreo zece. Până atunci, pentru cei care ne simpatizează mai puţin (sau pe invers) vom rămâne aceiaşi antisemiţi plătiţi de Mossad, monarhişti de dreapta, antiromâni plătiţi de Conspiraţia Mondială a Evreilor şi Bicicliştilor, atei care au pactizat cu Dracul şi alte epitete mult mai bine ştiute de către cei care ni le atribuie, spre amuzamentul dv. şi uneori chiar al nostru.

Pentru dv., cititorii noştri dragi, un gând bun din partea unor oameni care, ca şi dv., în timpul în care nu voluntariază pentru una sau mai multe cauze în care cred, se ocupă de serviciu, de familie, de boli, şefi sau vacanţe, încercând să pună un pic de artă de a trăi într-o viaţă pe care mulţi, dacă ar fi la mâna lor, ar face-o insuportabilă.

Dar nu e la mâna lor iar ACUM se va strădui să nu ajungă nici în viitor.

Ecouri

  • tv: (28-11-2011 la 10:46)

    Va felicit pentru aniversarea de opt ani si va urez ca la aniversarea de 10 ani sa aveti peste suta de mii de cititori fideli revistei !
    Personal, desi nu stiu cum a ajuns revista pe emailul meu, tin sa multumesc pentru revista si sa apreciez munca dumneavoastra si a colaboratorilor ! Recunosc ca in urma lecturii articolelor si parca un rol nu mic al comentariilor , conceptia mea social-politica, de om trecut bine de 60 de ani, s-a mai modificat !
    Inca o data va multumesc si va urez succes !

  • Stefan N. Maier: (28-11-2011 la 12:01)

    Desi scopul nostru nu este acela de a modifica modul in care cititorii nostri isi alcatuiesc perspectivele social-politice ci doar acela de a-i expune unor puncte de vedere care pot fi diferite, reactii ca ale dv. ne fac placere. Sa treceti cu bine de mult mai multi ani si sa ne cititi in continuare!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
USDLMR – Uniunea Social Democrat Liberală Maghiară din România

[caption id="attachment_42448" align="aligncenter" width="150" caption="Geoană și Băsescu au ajuns în vizorul USL"][/caption] De fapt, România este guvernată de un partid...

Închide
3.145.168.203