Pilierul Troy Woodcock a marcat în finală cel mai important eseu al vieții sale (http://www.richie-mccaw.blogspot.com/)
Marea și eterna favorită a Cupei Mondiale la rugby, echipa Noii Zeelande, a câștigat trofeul, ajuns la a șaptea ediție, învingând în finală în urma unui meci pe muchie de cuțit Franța cu 8 – 7.
A fost o re-editare a finalei ediției inaugurale, din 1987, când All Blacks își adjudecau titlul cu ușurință, învingând cu 29 – 9.
Dar asemănările se opresc aici, iar jocul de rugby practicat azi are puține în comun cu cel de acum 24 de ani.
Echipa Noii Zeelande a câștigat titlul de campioană mondială fără să impresioneze. Dar amintirea celor 24 de ani în care All Blacks au dezamăgit la fiecare ediție începând cu 1991 era prea vie, iar presiunea celei mai puternice națiuni a rugby-ului mondial prea mare pentru ca victoria finală și nu jocul spectacol să fie pe primul plan.
Este drept că neo-zeelandezii au fost privați de conducătorul lor de joc pe liniile dinapoi, mijlocașul la deschidere Daniel Carter, accidentat în meciurile din grupele preliminare și jucătorul considerat cel mai din rugby-ul actual nu a putut fi înlocuit cu succes.
De altfel, nivelul jocurilor de la această ediție a Cupei Mondiale, deși ridicat, nu a fost la fel de strălucit ca la precedenta ediție, desfășurată acum patru ani în Franța.
Doar echipa Țării Galilor – revelația turneului – a evoluat constant la cel mai înalt nivel și a avut un ghinion enorm, pierzând meciul din semifinală cu Franța, 8 – 9, deși a dominat categoric, chiar cu un om în minus pe teren.
Raportându-ne la ediția inaugurală de acum 24 de ani, situația e de nerecunoscut. În primul rând, jocul de rugby a devenit, începând cu 1995, profesionist și chiar dacă jucătorii de vârf câștigă mult mai puțin decât omologii lor din fotbal, jocul cu balonul oval e cu totul altul.
În primul rând, la nivelul pregătirii fizice și al gabaritului jucătorilor. Azi, jucătorii de pe liniile dinapoi măsoară în medie 1,85m și au între 90 și 100 de kilograme și aleargă în jur de 11 secunde 100 de metri, iar înaintașii au mai toți peste 1,90m și în jur de 110 kilograme și aleargă suta de metri în circa 12 secunde.
Schimbările din regulament au standardizat practic jocul și momentele fixe, precum grămada sau marginea au devenit mai puțin competitive, poate și din dorința evitării accidentelor.
Jocul “la mână” s-a schimbat, pasa din fața adversarului fiind înlocuită tot mai mult cu pasa din contact sau pătrunderea frontală urmată de percuție, combinată cu schimbarea unghiului de atac.
Față de acum 24 de ani pe arena mondială a revenit Africa de Sud, după prăbușirea regimului de apartheid, câștigând edițiile din 1995 și 2007 și în primele opt o prezență constantă a devenit Argentina, care, alături de Noua Zeelanda, Australia și Africa de Sud, va evolua de anul viitor în turneul celor patru națiuni ale emisferei sudice.
Printre echipele “mici” este de remarcat ascensiunea constantă a Georgiei, țară unde rugby-ul a fost declarat de guvern sportul numărul unu și degringolada continuă a echipei României, care la această ediție a avut cea mai slabă perfomanță din ultimii 16 ani.