caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Șerpoaica – Povestire de Bruno Ștefan (4)

de (23-10-2011)

Partea a 4-a

În vara asta am plecat într-un circuit în cadrul unui program ”Grecia – sfinţii insulelor”. După ce am vizitat mânăstirea Spilaiotissa de pe insula Zakintos unde o icoană veche a fost ascunsă într-o peşteră, fiind apoi descoperită în chip minunat de un creştin care a construit în peşteră o capelă, devenind un loc de refugiu pentru credincioşi când insula a fost atacată, am plecat apoi spre biserica cu şerpi din satul Markopoulo de pe insula Kefalonia. Biserica era proaspăt renovată, având încă picturile acoperite cu folii de plastic. Totul mirosea a proaspăt, iar mobilierul avea lacul neuscat pe el. Credinţa localnicilor învinsese necredinţa guvernanţilor, aşa cum prevăzuse părintele Petroniu cu 16 ani în urmă. Am intrat să mă închin la icoana Maicii Domnului cu şerpi, în timp ce ghidul spunea pelerinilor povestea şerpilor, despre care eu ştiam atât de multe. La slujba de seară pentru praznicul Schimbării la Faţă de a doua zi, în biserică au apărut câţiva şerpi – semn al unui an cu multe probleme, după cum spunea ghidul. Am luat şi eu un şarpe în mână – era cald şi mă privea cu blândeţe.

– Elisabeta este aici? – l-am întrebat încet.

Privirea i s-a schimbat brusc, a scos limba spre mine şi mi-a sărit din mâini, retrăgându-se rapid.

– Ştii ceva de Cezar? – am întrebat insistent şarpele.

Am mai luat doi şerpişori în mână întrebându-i despre Cezar şi Elisabeta, dar privirea li s-a schimbat şi lor şi s-au retras brusc. Ghidul şi ceilalţi pelerini mă priveau mirat, neştiind ce m-a apucat. Un şarpe cu o cruce mare pe cap a venit spre mine, făcându-mi semne spre uşă. Am crezut că vrea să mă dea afară din biserică, dar am văzut pe urmă că vrea să meargă înaintea mea. L-am urmat până în dreptul unei mici căsuţe din apropiere, unde am înţeles că trebuie să bat. Mi-a deschis Cezar. L-am îmbrăţişat cu bucuria revederii unui prieten drag. În 16 ani de când nu l-am mai văzut albise la tâmple şi slăbise foarte mult, dar avea faţa unui om împlinit, liniştit şi aşezat.

– Ai găsit-o, nu-i aşa? – au fost primele cuvinte pe care i le-am adresat.

– Da – mi-a răspuns. E cu mine mereu de-atunci.

– Cum ai găsit-o?

Mi-a povestit că zile şi nopţi n-a făcut nimic altceva decât să se roage neîncetat, fără să întrerupă deloc rugăciunea, iar când gândurile i s-au mai liniştit l-a visat pe părintele Serapion care i-a spus că următorul pas este citirea Filocaliei, în special scrisoarea lui Nichifor Monahul, cartea Sfântului Grigorie Sinaitul, textele Sfântului Simeon Noul Teolog şi cartea Sfinţilor Calist şi Ignatie. S-a dus dimineaţă şi a cumpărat Filocalia, pe care a început s-o citească după rânduiala arătată în vis. A înţeles mai clar ce înseamnă rugăciunea lăuntrică şi cum îndulceşte ea sufletul şi inima, făcându-l să cunoască dacă acea îndulcire venea de la Dumnezeu, din firea lui sau din înşelarea diavolilor. A învăţat cum să introducă rugăciunea lui Isus, odată cu răsuflarea, în inimă, trăgând în el aerul cu privirea minţii în inimă în timp ce spunea ”Doamne Isuse Hristoase” şi slobozind aerul când zicea ”miluieşte-mă”. Simţea cum inima îi fierbea, desfătându-se în căldura rugăciunii, în timp ce mintea i se limpezea. După ce a dobândit cunoaşterea graiului animalelor, a început să vorbească cu păsările şi cu peştii, cu câinii şi cu toate animalele întâlnite. Deşi dulceaţa dragostei lui Dumnezeu îi umplea tot sufletul de bucurie, mintea lui continua să o caute pe Elisabeta. Păsările i-au spus să revină în Kefalonia, aşa că a pornit după ea. Ştia că nu se va arăta cu uşurinţă, aşa că a hotărât să stea în biserică până va reuşi să dobândească cu rugăciunea cea dinăuntrul inimii, cea de sine lucrătoare, calea să intre în contact cu ea. Părintele paroh l-a lăsat să stea zi şi noapte în biserică. Ferindu-se să nu primească închipuiri în minte şi să nu cadă în înşelăciune, a început să se roage cu stăruinţă aşa cum îl învăţase părintele Serapion. Atent asupra inimii, a văzut după cinci zile o flacără ca de lumânare, care-i lumina mintea, zărind lucruri tot mai depărtate. Mintea îi căpătase un miros care începea să adulmece în jur, dincolo de ziduri, în cotloane tot mai îndepărtate. Apoi a văzut-o cum ea îl privea din aceiaşi stare nemişcată a rugăciunii, cu ochii minţii aţintiţi asupra lui. În cămara tainică a inimii în care s-au reîntâlnit, el i-a cerut iertare cu cea mai curată rugăminte, fără ipocrizii şi gesturi teatrale, iar ea a venit încet spre el. Când a deschis ochii Elisabeta era lângă el. ”Credinţa ta m-a biruit” – i-a spus ea. De-atunci sunt mereu împreună, el devenind paznic al bisericii, ajutându-le pe celelalte şerpoaice în relaţiile lor cu oamenii.

Am ascultat povestirea lui, gândindu-mă cu evlavie: ”Doamne, Dumnezeul meu, cât de milostiv şi de iubitor eşti Tu, că-i aduci pe păcătoşi pe căile înţelepciunii Tale! N-aş fi crezut că acea petrecere păcătoasă a burlacilor îi va sluji lui Cezar drept punte de trecere spre cunoaşterea Ta, luminându-l spre viaţa duhovnicească!”

– Să intrăm în biserică să auzim bunavestirea – mi-a spus el.

Am stat până la sfârşitul utreniei şi mă gândeam să mă retrag spre locul unde erau cazaţi ceilalţi pelerini dar, citindu-mi gândurile, Cezar mi-a spus să aştept puţin. A ciocănit discret în lemnul unei bănci şi după ea s-a ivit curând capul unui şarpe.

– E Elisabeta. O mai recunoşti?

Am privit-o jenat, vrând să-mi cer iertare pentru ticăloşia mea din trecut, dar uitându-mă în ochii ei am văzut prea-plinul dragostei atot-iertătoare şi am înţeles că orice scuză e de prisos. I-am zâmbit şi am simţit pentru prima oară în viaţă că pot vorbi cu animalele în acel tainic limbaj al sufletului.

S-a îndreptat spre ieşire şi a început să se agite în pragul bisericii, scriind ceva cu limba pe podea. Am luat o lumânare şi am citit:

”Rugaţi-vă neîncetat şi Dumnezeu o să vă ajute în orice faptă bună pe care o faceţi după voia Lui.”

Bruno Ștefan

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.161.77.30