caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Aplauze în sala de tribunal… şi la ONU

de (25-9-2011)
3 ecouri

Poate că legăturile pe care vreau să le sugerez în acest articol nu se potrivesc. Poate că sunt două întâmplări distincte. Dar totuşi, văd  că au ceva comun, ceva profund deranjant şi nociv şi care, după părerea mea, indică o stare de spirit, din păcate din ce în ce mai răspândită, din ce în ce mai îngrijorătoare.

Primul caz s-a întâmplat astă primăvară, într-o sală a unui tribunal din Budapesta. La citirea de către judecător a sentinţei, cei prezenţi au început să aplaude frenetic. Mai rar astfel de manifestări, dar dacă adevărul învinge şi celui învinovăţit i se face dreptate,  hotărârea merită să fie primită cu entuziasm. Numai că aici, formula nu se prea potrivea.. Inculpatul, Sandor Kėpiró, a fost un presupus criminal de război. A fost acuzat că, fiind ofiţer de jandarmi în perioada celui de-al doilea război mondial, ar fi fost implicat în asasinarea a 400 de evrei şi 800 de sârbi în timpul unui raid din Novi Sad împotriva partizanilor. Atunci, o parte din Voivodina şi Novi Sadul se afla sub ocupaţie ungară. A mai fost suspectat  şi că ar fi fost responsabil de moartea altor 30 de civili, împuşcaţi la Novi Sad pe malul Dunării. Kėpiró a fost de două ori condamnat, prima dată la închisoare, la începutul lui 1944.  Crimele din Voivodina au provocat reacţii internaţionale atât de puternice încât chiar guvernul ungar de-atunci a fost obligat să ia măsuri, Numai că această hotărâre a fost invalidată după ocuparea Ungariei de către trupele germane. A doua oară a fost condamnat  în 1946, de către Tribunalul Poporului, în absenţă, deoarece a fugit din Ungaria, s-a stabilit în Austria şi apoi în Argentina. A revenit în ţară în 1996.. Aici a fost găsit de Efraim Zuroff, şeful filialei israeliene a Centrului “Simon Wiesenthal”, Kėpiró ocupând locul trei pe lista criminalilor de război căutaţi. Procesul a început în primăvara acestui an iar verdictul , în primă instanţă, a fost achitarea, din lipsă de probe. Acest verdict a fost aplaudat de public.

Aplauze la procesul Kepiro

Atât avocaţii apărării cât şi procurorii au făcut recurs, numai că în zadar, între timp, Kėpiró care avea 97 de ani, a decedat. Astel că nu se va putea afla adevărul. Argumentele judecătorului au fost explicate în cele 90 de pagini ale deciziei. Trebuie să recunoaştem, este foarte greu ca, după scurgerea aproape a 70 de ani, să mai găseşti martori în viaţă şi se pare că documetele primului proces, cel din 1944, au dispărut. Dovezile au fost indirecte  iar judecătorul nu a ţinut cont de ele.. Dar aici nu vrem să vorbim de verdict ci de atitudinea sălii. . E clar, cei din sală, au simţit o solidaritate cu cel achitat, pe undeva le-a părut bine că iată, “evreii nu i-au putut face nimic”. Potrivit unei aprecieri cinice a unui cunoscut istoric din Ungaria, “Zuroff nu mai are ce face, trebuie să-şi justifice postul şi de asta caută presupuşi vinovaţi” După toate acestea, ne întrebăm, în ce fel de lume trăim în 2011  în care achitarea unui presupus criminal de război să fie primit cu aşa un entuziasm? Repet: Kėpiró nu a fost găsit nevinovat ci achitat din lipsă de probe.  Din păcate, astfel de manifestări de “simpatie” sunt din ce în ce mai frecvente în multe locuri din Europa. Nu ne  mirăm foarte mult că s-a întâmplat în Ungaria unde un partid de extremă dreaptă se află în Parlament, popularitatea lui este în creştere  iar deputaţii lui au atitudini antisemite chiar în şedinţele publice ale forului legislativ, că formaţiuni paramilitare de extremă dreapta  îi ameninţă pe romi  (şi nu numai în Ungaria, Cehia odinioară ţara cea mai democratică din Europa centrală, este cuprinsă de manifestări antirome, la fel şi Slovacia), iar, din motive electorale,  guvernul de centru-dreapta de la Budapesta face prea puţin pentru a  le stăvili. Dar molima se răspândeşte, antisemitismul, atitudinile antirome, antiislamismul, reacţiile dure până la asasinatul în masă faţă de cei consideraţi democraţi se multiplică, ceea ce s-a întâmplat astă primăvară în Norvegia vorbeşte de la sine.,

Al doilea caz pe care vreau să-l amintesc se referă la aplauzele de la ONU. S-a întâmplat în timpul discursului preşedintelui palestinian, Mahmud Abbas, care a solicitat pentru palestinieni acordarea statutului de stat cu drepturi depline la Organizaţia Naţiunilor Unite, adică recunoaşterea independenţei Palestinei. Abbas a considerat ( şi poate într-un fel are şi el dreptate) că a aşteptat prea mult, că termenul declarării statului palestinian, prevăzut în acordurile de la Oslo, a fost cu mult depăşit şi a vrut să forţeze nota. Neţinând seama de cutumele internaţionale, de etapele care trebuie parcurse şi de multe alte considerente, de opiniile, solicitările unei părţi a comunităţii internaţionale să renunţe la acest demers care se va dovedi contraproductiv chiar şi pentru Autoritatea Palestiniană.

Mahmud Abbas la ONU

El a venit în faţa Adunării Generale cu argumente. L-am urmărit de la început până la sfârşit şi am constatat că tocmai argumentele au fost cel mai slab prezentate. Ceea ce a spus el acolo a sugerat de fapt o revenire la zilele lui Arafat, la folosirea unui limbaj belicos, la o incitare  directă împotriva Israelului, a populaţiei israeliene. Nici un cuvânt despre terorismul palestinian, nici un regret pentru moartea civililor în atentatele sinucigaşe, nimic despre sutele de rachete care sunt trase împotriva sudului Israelului. Toţi palestinienii sunt nevinovaţi, iar deţinuţii palestinieni din închisorile israeliene sunt prizonieri de conştiinţă, nepătaţi şi neprihăniţi. Şi de fiecare dată când rostea o acuzaţie sau formula un atac împotriva Israelului,  o mare parte din cei ce erau în sală, izbucnea în ropote de aplauze…

Ştim , a spus-o chiar Benjamin Netanyahu care i-a urmat lui Abbas, că ONU a devenit o tribună antiisraeliană, că împotriva nici unui stat din lume nu au fost formulate atâtea rezoluţii de condamnare ca împotriva Israelului. Pentru acel public care l-a aplaudat pe Abbas (şi în urmă cu ani pe Yasser Arafat) contraargumentele nu contează, nici nu vrea să le asculte. Dovada, sala pe jumătate goală în timpul discursului lui Netanyahu. ,

Este trist că am ajuns în secolul XXI şi asistăm la aplauze când un presupus criminal de război care a omorât evrei, este achitat. Este trist că am ajuns în secolul XXI şi incitările împotriva singurului stat democratic din Orientul Mijlociu, Israelul, sunt aplaudate cu frenezie în organizaţia care ar trebui să fie obiectivă şi echidistantă.. Recunoac sincer,  nu vreau, nu pot, nu sunt în stare să trag nici o concluzie. Deoarece ar fi foarte pesimiste şi aş dori totuşi să păstrez o rază de speranţă asupra mersului lumii.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • C.Feldman: (27-9-2011 la 00:38)

    Felicitari,Eva, pentru atitudinea adevarata si curajoasa!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • George Gross: (28-9-2011 la 10:32)

    Ungaria de azi este din ce in ce mai nationalista, mergind spre iredentism; deci nu-i de mirare actiununile publicului.

    Cuvintarea lui Mahmud Abbas la ONU a avut multe lacune istorice si si mai multe inexactitati si interpretari deformate ale documentelor ce stau la baza Hotaririi ONU de creere a Statului Israel si al Statului Palestinian, Hotarire nerecunoscuta nici pina azi de Statele Arabe si Musulmane a caror reprezentanti au aplaudat CUVINTAREA.

    Partea trista este ca Russia si China nu vad prespectiva situatiei mondiale, ci numai interesele lor actuale

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Alex Popa: (2-10-2011 la 08:54)

    Am o mare stima pentru obiectiitatea cu care prezentati evenimentele. Urmaresc cu mare atentie articolele d-voastra.Sint un exemplu de ziaristica corecta si obiectiva.
    Aveti dreptate sa fiti ingrijorata, eu am multi prieteni evrei cu care am fost coleg la scoala sau la facultate. Parte din ei mi-au relatat viziunile lor asuprea mersului istoric contemporan, m-a frapat corectitudinea cu care au vazut(prevazut) unele evenimente. La ora actuala temerea mea mare este ca ne indrepatam spre un razboi TOTAL mult mai devastator ca cel de al Doilea Razboi Mondial. Mi-e este teama de „profetia” lui Eistein, mergem spre distrugere totala. Iar Organismele Internationale care ar putea s-o faca nu vor…..
    Cu deosebita stima,
    Alex Popa

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.82.79.137