În 1995, apărea prima ediţie din „Scrisori către cei de acasă” de Emil Cioran….o carte deosebită, specială, mai ales în acel moment al istoriei României de după ’89. Se citea pe nerăsuflate, încă sub impresia interviurilor lui Gabriel Liiceanu. Numeroase fraze se întipăreau în memorie ori chiar simţeam nevoia de a le însemna – „Nu am competenţă decât în agonii.”; „Succesul trebuie refuzat.”; „Numai mediocrii se realizează”; „Generaţia noastră nu a ratat nicio formă de decădere.”; „Saşii din Transilvania reprezintă o oază morală în Balcani” etc. Totodată atunci, mi s-a accentuat interesul pentru un adevărat personaj al vieţii româneşti interbelice, Jeni Acterian, şi am tot aşteptat apariţia jurnalului ei – „Jurnalul unei fete greu de mulţumit”, Editura Humanitas, 2007. În fapt, a fost o reapariţie după 33 de ani, de data aceasta sub îngrijirea aceleiaşi neobosite Doina Uricariu.
A fost un regal lectura jurnalului şi mi-am amintit ce îi scria Cioran, de la Paris, lui Jeni Acterian: „Destinul tău de fată deşteaptă în Balcani mi se pare mai crud. În afară de dragoste şi beţie, ce se poate întreprinde în acel inavuabil Sud-Est? Nu vreau să spun că am rezolvat ceva pe aici, dar scepticismul cere un cadru parfumat de frivol pe care l-am găsit, pe când a fi ros de îndoieli în spaţiul valah e de-o tristeţe fără soluţie.” Dureros de corectă aprecierea lui Emil Cioran faţă de această fină intelectuală care a avut neşansa de a rămâne prizonieră în spaţiul pe care au pus stăpânire sovieticii şi care s-a stins fără a da măsura valorii sale recunoscute de atâţia alţii: Mircea Eliade, Constantin Noica, Alexandru Dragomir.
Atmosfera culturală febrilă a unui Bucureşti interbelic fremătând de evenimente impresionează şi naşte regrete. Povestirea modului în care se desfăşurau cursurile, dialogurile cu profesorii din grupul cărora se desprinde figura lui Nae Ionescu, cum învăţa pentru examene, ce cărţi citea, ce pondere impresionantă avea lectura în franceză, pe toate le-am recunoscut ca vechi dorinţe renăscute, unele ca pe vise neîmplinite asociate cu o sensibilitate excesivă. Admiraţia pentru acest gen de femeie este greu de exprimat, şi mai greu de explicat…Azi cu atât mai mult!
Totuşi, pentru cele interesate, pentru cei interesaţi, rămâne această mare dramă a unei femei atât de inteligente, atât de lucide, atât de plină de energie, care îşi cunoştea defectele, calităţile, îşi mărturisea dezinvolt dorinţele şi dezamăgirile, şi care a pus devreme şi trist punct vieţii într-un cvasi-anonimat. Totul se poate afla şi trăi particular parcurgând volumul. Apar şi alte chipuri de femei celebre în epocă şi nu doar: Alice Botez, Cella Serghi, Marietta Sadova, Clody Berthola, Lucia D. Bălăcescu. Cuvintele reînvie litoralul acelor generaţii cu un Balcic necunoscut tinerilor de azi şi generaţiei anterioare…Imaginar, se poate asista la reprezentaţii de balet, la piese de teatru, concerte şi expoziţii, iar schimbul de păreri are loc între Jeni, recunoscută ca cea mai inteligentă figură feminină a Bucureştiului din acele timpuri, şi bărbaţi ce au devenit celebri, dar atunci, în tinereţe, nu reuşeau să ţină piept replicelor, părerilor ei, şi de care a fost, cu toate acestea, îndrăgostită: Emil Cioran, Sănducu (Alexandru) Dragomir.
Nu poţi să nu surâzi la asemenea comentarii: „M-am plictisit cordial” ori „Filmele bune sunt atât de rare acum, încât îţi face mai multă plăcere să vezi unul vechi.” Nu am nicio idee despre ce s-ar putea glosa azi când termin de parcurs o asemenea frază: „Târăsc după mine sentimentul de mediocritate. Mediocritate pe care o simt în oamenii cu care vin în contact, o simt în viaţa pe care o duc, în cuvintele pe care le scriu sau le spun.” Concluzia pare a fi că fiecare generaţie trăieşte aceeaşi confruntare dramatică dintre aspiraţii şi realităţi, dintre savantlâncuri, sofisticare şi o simplitate frustă a unei inteligenţe ce nu are nevoie de informaţie la zi pentru a-şi valorifica resursele naturaleţii. „Jurnalul” îşi îndeplineşte toate funcţiile literare, hermeneutice fireşti, dar este, mai ales, un îndemn pentru simplitate, sinceritate, exprimare prietenoasă a ideilor şi un portret mai mult decât reuşit al unei femei pe care ar fi trebuit să o cunoaştem şi dintr-o operă de care era perfect capabilă. Istoria a decis, din pacate, altceva. Prin acest volum, se poate sti fie si acest putin despre o femeie rara pe care nu poti sa nu o iubesti. Cu toate acestea, sunt tentata sa ii repet afirmatia despre iubirea ei fata de Cioran – „E totuna cu a iubi luna…” Dragostea asa cum vreau eu sa o intalnesc nu poate exista in realitate. Doar in carti si in filme.