caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Fara noi, „ei” nu vor face o diferenta!

de (4-4-2005)

O propoziţie hipnotică

Să analizăm propoziţia ’’Ei vor face o diferenţă’’.
Cei care au ales-o ca denumire a acestei rubrici, asta au şi vrut …să reflectăm, să-i analizăm sensurile. Să-i dăm conţinut, arătînd spre cei care ar putea face o diferenţă şi spre condiţiile necesare pentru ca acest fapt să se petreacă.
Aşadar, s-o analizăm. E bine s-o şi rostim. Cu accentul pe ’’Ei’’.

La o primã vedere – auzire a propozitiei în cauzã, speranta pare a ne da aripi; bucuria adiacentã ideii cã aceastã lume asa cum este ea, ar putea deveni în sfîrsit o lume asa cum trebuie sã fie, adicã o lume normalã, ne redã puterile, iar dacã ne limitãm la a interpreta acest titlu de rubricã prin directionare cãtre copiii nostri, propozitia are un efect de-a dreptul hipnotic. Ne fixăm, ne agăţăm de ea, ne ungem cu ea rănile, o clamăm îmbătaţi de efectul ei euforic… În sfîrşit, am găsit noi leacul bolilor acestei lumi: copiii noştri sunt soluţia. Efortul, sacrificiul, iscusinţa, cinstea, inteligenţa, profesionalismul, într-un cuvînt, acţiunea copiilor noştri.

Sigur că da: efortul copiilor noştri.
Nu al nostru.
Şi, vrăjiţi de efectul hipnotic al acestei propoziţii, putem dormi liniştiţi. Sunt probleme? Nu-i nimic! Vin copiii noştri.

Efect pervers

Aşadar, să reluăm propoziţia: ’’Ei vor face o diferenţă’’. La o analiză mai atentă, vom vedea că nu exprimă doar o speranţă. Exprimă şi o pretenţie. O pretenţie uriaşă, nejustificată şi în plus, de o cruzime greu de imaginat. Ei, copiii noştri trebuie să facă ceva, nu noi.

A aştepta ca aceşti copii să rezolve problemele societăţii româneşti, o societate paralizată de fenomenul corupţiei şi în care noi adulţii nu am reuşit să facem nici procesul comunismului, al revolutiei şi nici al anilor de stagnare postrevoluţionară, mi se pare inuman. Este ca şi cum ai testa nisipurile mişcătoare din jurul tău, folosind nişte copii lipsiţi de apărare şi de un minim reper, lumină, petic de teren sigur la care să poată recurge.

Se întrebă cineva însă, ce am făcut noi, pentru ei? Adică, ce am făcut noi, pentru ca ei să facă o diferenţă?

Ei au făcut ceva: au făcut Revoluţia. Nu a fost totul, dar a fost un ’’Început’’. Ei ne-au dăruit începutul şi în efortul lor sublim de a ne dobîndi şi nouă ’’porţia de libertate’’ şi-au pierdut sub cerul Crăciunului libertatea de a trăi.

Ei ne-au dăruit începutul. Unde am fost noi cînd începutul a fost răpit? Unde ai fost tu, cel care citeşti aceste cuvinte, unde am fost eu, cea care le scriu?

Sigur, fiecare credem că avem o scuză; fiecare credem că am fost ţesuţi într-un lanţ faptic. Adevărul este însă că nu avem nici o scuză: ’’Inceputul’’, dăruit cu preţul vieţii, trebuia apărat şi de tine şi de mine, cu acelaşi preţ. Altfel, copiii noştri vor suporta efectul pervers al acestei propoziţii; adică toată povara este trecută direct pe umerii lor.

Efect de impersonal

Nu există îmbinare mai nocivă de cuvinte decît expresia impersonală ’’să se’’. Auzi peste tot acest ’’să se’’. Trebuie ’’să se’’ facă procesul comunismului, trebuie ’’să se’’ facă procesul Revoluţiei, trebuie ’’să se facă ceva, aşa nu se mai poate!’’, exclami strivit de o realitate strîmbă.

Suferinţa ta şi a mea este reală. Dar şi Aşteptarea. Aşteptarea introdusă, exprimată, acoperită de aceste două cuvinte ‚’’ să se’’…
Adică, nu spui explicit cine să facă ceva. Adică, poţi aştepta liniştit să facă altcineva….adică cine o vrea. Sau…cine o putea. Niciodată ’’tu’’, sau ’’eu’’, sau ’’noi’’.

Această expresie verbală impersonală oferă un scut, o comoditate de gîndire şi atitudine cum rar am întîlnit. La adăpostul acestui scut, confortul nostru existenţial este asigurat. Căci, chiar dacă s-ar găsi cineva care să facă ceva, poţi aştepta liniştit sub scut ca acel cineva să facă ceea ce trebuie…’’să se’’ facă. Aştepţi în ’’nişa’’ ta: nu te priveşte zbaterea celui în cauză ci doar rezultatul. Ce ironie…lupta este a lui; rezultatul este al nostru.

Da. Există oameni care au făcut ceva, au luptat pînă la capăt pentru a crea copiilor noştri posibilitatea de a face o diferenţă, adică de a croi o lume normală.
Ce am făcut noi spre a-i sprijini? Ce s-ar fi întîmplat dacă i-am fi susţinut? Cum ar fi arătat prezentul nostru ACUM, dar Viitorul, cum s-ar fi conturat oare? Am mai fi plecat în bejenie din ţara noastră spre a ne găsi aiurea, în lumea altora, lumea normală?
Da, există astfel de oameni. Ei sunt adevărate repere morale pentru noi. Sunt însă rari aceia care au rezistat pînă la capăt în efortul lor, tocmai pentru că a fost numai al lor, nu şi al nostru. Tocmai pentru că au lipsit solidaritatea, sprijinul, ajutorul nostru.

E timpul să reparăm această greşeală. De aceea, te rog cititorule, ajută-mă. Numeşte un astfel de reper moral, un astfel de om care a încercat prin ceea ce a făcut Acum, să nu ne lase copiii singuri în Viitor. Care s-a străduit să ducă mai departe darul pe care tinerii ni l-au făcut de Crăciun: începutul unei lumi normale.

As dori sa prezint un astfel de om – evident, cei care au numit aceasta rubrica nu s-au referit doar la cei care au cea mai mare sansa de a face o diferenta, copii nostri, ci si la noi insine, cei care putem face ceva ACUM.

VALERIAN STAN.

Ce paradox! Să scrii despre un om pe care nu îl cunoşti. Pe care nu l-ai văzut, văzîndu-l. Nu i-ai vorbit, vorbindu-i. Nu l-ai întîlnit, întîlnindu-l.

Ce-i această înşiruire de contradicţii? Nimic mai simplu: sunt oameni pe care deşi nu i-ai întîlnit niciodată, îi cunoşti, pentru că faptele lor se petrec în spaţiul public. Iar atunci cînd faptele lor din spaţiul public îţi dau ţie şi mie speranţe în plan individual, aşteptînd ’’să se’’ facă ceva pentru a trăi într-o lume normală, începi să-i urmăreşti mişcările, te întrebi dacă va rezista să ducă pînă la capăt ceea ce a început…unii dintre noi îi doresc sau chiar se roagă să reuşească.

La guvernare

Un astfel de om este şi Valerian Stan. In timpul Guvernarii CDR, aflat la Departamentul de Control al Guvernului, însărcinat fiind cu lupta anticorupţie, acest Om a avut curajul de a-si urma principiile, mergînd pîna la capăt în cercetarea posibililor vinovati. Dosarele iniţiate sub directa sa indrumare -voi numi doar pe cele mai celebre – ”Apartamentul”, dosarul ”Bancorex”, dosarul ”Flota”, dosarul legat de neregulile de la Secretariatul de Stat pentru problemele Revolutionarilor, cel legat de neregulile privind ranfluarea navei Rostok, sau cel privind neregulile din gestionarea fondului ”Libertatea”, toate acestea fiind dosare care cercetează în jur de 50 de demnitari politici dintre cei mai puternici, dosare ce cuprind nume sonore ale politicienilor de atunci (şi de acum), indiferent de pozitia pe care o aveau pe eşichierul politic, indiferent că se aflau în opoziţie sau la guvernare.. Mi-e greu să cred că acest Om nu a ştiut că riscă în acest fel să-şi piardă poziţia pe care o deţinea, ceea ce de fapt s-a şi întîmplat. Sigur, a ştiut că riscă, dar a preferat să-şi rişte poziţia sa decît să rişte viitorul copiilor acestei ţări. A dorit să asaneze mlaştina corupţiei şi a plătit pentru asta.

Ce am făcut noi? Ce am făcut eu? Ce am făcut noi, cititorule cînd s-a întîmplat asta? Cînd acest Om, indispensabil Curăţirii, Asanării, a fost…’’disponibilizat’’ din rîndul guvernanţilor noştri?
Ce am făcut …Păi, am aşteptat ’’să se’’ facă ceva. Şi odiseea, continuă…

În armată

Valerian Stan, nu este doar un om ajuns intr-o perioadă la guvernare. Este un om ca noi toţi, cu o profesie şi care a avut un loc de muncă corespunzător ei. A fost ofiţer în Armata ţării. Ce a făcut însă în acest domeniu unde lucra? Consecvent modului său de a fi, a început cu încă alţi ofiţeri ce făceau parte din CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei), efortul de curăţire a armatei de responsabilii derulării tragice a evenimentelor Revoluţiei, de îndepărtarea reprezentanţilor fostei nomenclaturi şi bineînţeles de democratizarea Armatei.

Ca urmare a acestui fapt, Valerian Stan, este trecut în rezervă, pentru încălcarea disciplinei militare. În plus, ştiind că a fost trecut în rezervă fără a solicita acest fapt, de curînd am fost surprinsă să aud pe gen A. Stănculescu spunînd la unul din posturile noastre de televiziune despre Valerian Stan, că a fost trecut în rezervă -’’la cerere’’.

Aşadar, odiseea s-a repetat. S-a repetat însă si odiseea, şi reacţia noastră: unde am fost noi? Ce am aşteptat? Păi…’’să se’’ facă ceva pentru a trăi într-o lume normală, nu-i aşa?

Ce face insă mai departe Valerian Stan? Se opreşte oare din cursa pe care a pornit-o stingher prin lumea noastră a celor care aşteptăm ”să se” facă ceva?

În presa scrisă

Nu, bineînţeles că nu se opreşte. Cei robiţi Idealului, nici nu se pot opri. Doar orientarea spre concret, consum, confort – mai ales confortul scutului oferit de …”să se” -doar ea aplatizeaza gîndul şi comportamentul nostru, închizîndu-ne drumul.

Aşadar, Valerian Stan îşi continuă urcuşul pe verticala idealului în presa română. Am mai scris despre acest aspect. Fidel principiului unei prese ce se declară liberă, spune adevărul în întregimea lui şi aici, deranjînd potentaţii guvernării CDR. Astfel nu mai este loc pentru el la România Libera. Anul trecut, la Cotidianul, se petrece acelaşi lucru. Adevărul spus pînă la capăt, deranjează coloana unui ziar unde ”toate tunurile” trag cu precădere spre o tabără sau alta a PSD. Iar cînd evaluează potentaţii acestei lumi, o face în acelasi stil, deranjînd atit pe eurobirocraţii care strigă cît pot că aici este corupţie dar nu oferă nici o informaţie despre ”contractorii PHARE”, cît si pe liderii de la Washington, pe care nu se sfieşte să-i chestioneze privitor la contractul Bechtel…Şi bineînţeles din toamna trecută, nu mai este loc pentru Valerian Stan, nici în paginile Cotidianului. Mă întreb, mai este oare loc undeva în ţară pentru dînsul?

O întrebare şi o aşteptare

Mă întreb însă ceva: oare ce am putea face ca să fim solidari cu astfel de oameni, căci iată, cauza lor, este cauza copiilor noştri…nu am putea ieşi din ”nişă” să-i sprijinim?

Aştept un alt reper moral, prezentat de dumneavoastră. Şi aştept o la fel de sinceră analiză a aspectului solidarităţii noastre cu personajul pe care ni-l veţi înfăţişa. Va raspunde cineva acestei provocari, pe care o fac cu tot respectul si prietenia mea?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (4-4-2005 la 00:00)

    In primul rand mesajul dumneavoastra era necesar atunci cand omul a fost pe pozitie eficienta si a fost atacat prima data.

    In al doilea rand neputandu-ne scalda de doua ori in apa aceluiasi riu acum trebuie sa ne informam despre situatia lui si sa facem ceea ce se mai poate face in legatura cu el.

    In al treilea rand dupa principiul aplicarii imediate a oricarui adevar castigat ar trebui sa facem fiecare ceva din pozitia in care ne aflam, pentru a modifica prin informatii, sfaturi atitudini sau alte mijloace situatia rea existenta. Facand asa, cu un efect mai mare sau mai mic, direct sau indirect slabim puterea dusmanilor justitiei.
    Oricum se consuma timp, energie poate si bani si se risca. Acest lucru trebuie stiut de fiecare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Aurora Mihacea: (4-4-2005 la 00:00)

    D-lui Zob Gheorghe,
    La nivel interuman, orice acţiune –cu efect asupra altuia sau asupra celui care o iniţiază- este COMUNICARE, fie că persoana care a acţionat a avut sau nu această intenţie.

    Pornind de la acest adevăr (rostit de Laurentiu Soitu, nu de mine), ar trebui să vă întrebaţi în primul rînd (că tot va structuraţi ecoul în trei rînduri), ce anume a dorit să comunice prin acţiunea sa (continuă şi consecventă de-a lungul acestor ani de pseudolibertate de după ’89), d-ul Valerian Stan, semenilor săi.
    Vă răspund eu: că numai neabdicînd de la principiile Adevărului, Cinstei şi Demnităţii, ne putem construi Lumea Normală. Altfel, o merităm pe cea de acum.
    Că această Lume normală înfăptuită, Doar ea, reprezintă respectarea memoriei acelor tineri care au devenit ’’liberi să moară’’ pentru ea. Nu megamonumentele ridicate ’în cinstea’’ lor în faţa megaclădirii Guvernului sau Poporului sau oriunde aiurea de spectrul pesedist cu faţă umană al Bunicuţei.
    Că doar procedind în acelaşi fel, şi în profesie şi în afara ei, fiecare acolo unde suntem (aşa cum bine spuneţi în al treilea rînd d-le Zob), se va schimba în bine societatea românească. Şi mai înseamnă mărinimia unui reper moral, care-şi consumă viaţa aşteptînd să ne trezim din noaptea lui..’’să se…’’, oferindu-se pe sine lumină, îndreptar acţional.
    Spuneţi că este vorba de energie, timp şi bani pentru a-l ajuta.…
    Dar Nu aţi înţeles Nimic, în acest caz. Nu pe dînsul trebuie să-l ajutăm, ci PE NOI, urmîndu-l. Nu reperul moral este înfrînt, ci cei care-l ignoră. Care aproape că plîng spunîndu-ţi că lumea e aşa cum e, că oamenii au slăbiciuni şi aşteaptă …să se facă ceea ce trebuie să se facă, de nu se ştie cine şi nu se ştie cînd, pentru că domnilor, viaţa nu se conduce după principii!
    În primul rînd, mai spuneţi, cazul trebuia semnalat atunci cînd omul a fost lovit prima oară. Se subînţelege, semnalat de mine, aşa cum am procedat acum.
    De acord. Ei aici, voi înşira cîţiva de..’’dar’’.
    Dar eu nu scriam pe atunci şi nici nu ştiam că voi scrie. Dar pe atunci eram acolo unde sunt atîtea femei şi acum: creşteam doi copii mici şi şi-mi îngrijeam bătrînii ce-şi începuseră urcuşul către Fiinţa din care ne-am ivit toti în această lume.
    Dar acum eu am să vă întreb în primul rînd: unde aţi fost voi, bărbaţii acestei ţări???
    Vă răspund iarăşi… Acolo unde sunteţi şi astăzi – în ţara lui ’’să se’’..-, că de atunci, iată au trecut nişte ani, nedreptăţile şi strîmbătatea s-au adunat într-o asemenea măsură, încît am ajuns noi, femeile, să ne trezim, să ne lăsăm baltă treburile factuale pentru una prioritară şi prin excelenţă morală: protestul împotriva unei lumi de coşmar! Nu vedeţi ce fac acum? Încerc să vă trezesc. Reperul moral pe care vi l-am prezentat a încercat cu propria sa viaţă acelaşi lucru: să vă aducă la realitate: fără voi toţi, fără acţiunea voastră de ACUM, copiii noştri NU VOR AVEA POSIBILITATEA DE A FACE O DIFERENŢĂ! Iar noi, mamele s-ar putea să plîngem iar la un nou Craciun… .Nu uitaţi că timpul uman, al faptelor noastre nu e spaţial, nu are segmente ce pot fi lăsate în urmă, absenţa acţiunii din ACUM, trece instantaneu în Mîine, modifică viitorul. Această absenţă nu va fi doar ’’ în spate’’ şi în prezent, o vom găsi şi ’în faţă…’’
    Iată de ce, abia aştept să văd că Valerian Stan nu e singur. Iată de ce aştept să cunosc alte ’’repere morale’’ prezentate de dumneavoastră, ca şi modul în care v-aţi solidarizat (sau nu) cu ele.
    În încheiere am să vă rog să nu uitaţi: Existenţa reperelor morale şi solidaritatea noastră cu ele, sunt condiţiile fără de care o Lume Normală nu este posibilă. NICI ACUM ŞI NICI ÎN VIITOR.
    PS
    Din tot ceea ce v-am scris aici, sper că vă daţi seama că materialul publicat este extrem de necesar chiar şi acum.

    Aurora Mihacea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193