caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

„Cutremur” in media romaneasca (continuare)

de (28-3-2005)

Afland despre ceea ce s-a intamplat la “Adevarul” nu mi-am putut stapani un zambet amar la amintirea acelei zile de pomina din iunie 1990 in care zecile de mineri adusi cu camioanele la sediul Romaniei Libere, au trecut ca prin minune pe langa distrugerea a ceva ce pe atunci insemna viata mea si idealul meu de libertate – si, desigur, nu doar ale mele. Am mai relatat despre acest eveniment si despre modul cum au fost pacaliti, sansa Romaniei libere la acel moment fiind o retorica inspirata care ma putea costa cine stie cat… (dar din fericire a tinut!) si foamea care incepuse sa dea ghes ortacilor (aveau sa manance si sa bea pe saturate mai tarziu, la “Cantina Partidului”).

Spre eterna mea neagra amintire, birourile cotidianului “Adevarul”, martore iesirii minerilor din cladirea in care se afla sediul RL, au produs la geamuri ciorchini-ciorchini de redactori care au inceput sa aplaude “fapta mareata” a bietilor criminali manipulati. Colegii nostri de breasla aplaudau minerii la scena deschisa!

Un moment de sublima fraternizare s-a creat atunci intre fostii redactori ai “Scanteii” si sarmanii analfabeti instigati de Iliescu si acolitii lui impotriva vocilor timide care incercau sa ceara in Piata Universitatii o sansa pentru o Romanie europeana. “Adevarul” felicita frenetic minerii, minerii fluturau ciomegele si bastoanele militienesti (unelte obisnuite in minerit, nu-i asa?) cu vadita mandrie patriotica si sentimentul datoriei implinite.

Ceea ce nu stiau redactorii “Adevarului” era ca sediul RL scapase ca prin miracol. Ceea ce nu stiau minerii era ca, un numar de ani mai tarziu, “Adevarul” avea sa moara – fara ca nimeni sa aplaude dezastrul lor.

“Adevarul”, ca multe alte enclave din presa romaneasca, a reprezentat o lume independenta, cu propria cultura, cu propriile valori si criterii de recunoastere a personalitatilor locale. In acest mediu cultural, dominat de oportunismul reformat al celor mai bine verificati membri de partid, lingai prin vocatie, urmare unor situatii aparent conjuncturale a fost posibil ca un singur om, Dumitru Tinu, manevrand abil si utilizand cai oculte, sa obtina practic dominarea unuia dintre principalele cotidiene ale Romaniei.

Si-a pus cineva intrebarea de ce tocmai Tinu, omul cu o viata dubla, a fost selectat de catre cei care i-au asigurat suprematia la “Adevarul”? De ce tocmai Tinu, omul perfect manipulabil? Daca nu, poate unii dintre dv. va puneti intrebarea acum si nu mai sunteti atat de surprinsi de unde a avut banii sa achizitioneze pachetul majoritar.

Cutremurul de la “Adevarul” nu este decat un efect secundar al unei decizii guvernamentale de a nu se mai acorda subventii presei, sub forma de publicitate. Iar masura de demitere din consiliul de administratie a principalilor jurnalisti ai publicatiei si de insusire integrala a profitului rezultat din activitatea economica desfasurata in cursul anului 2004 nu e decat o masura de afaceri menita sa previna risipirea profitului existent pe cheltuieli de productie care nu vor mai fi compensate de cadourile pesediste traditionale, sub forma de publicitate. Vai si amar de zeci de angajati nevinovati care au crezut in “Adevarul” si au slujit cu buna credinta cauza inscrisa pe frontispiciul unui ziar care, asa cum scrie un anonim: Fosta „Scînteie” a ponegrit ani în sir tot ceea ce ar fi putut aduce România pe calea normalitatii, l-a facut albie de porci pe fostul suveran, i-a sprijinit pe minerii care în 1990 venisera „sa planteze flori în Piata Universitatii”, s-a opus din rasputeri retrocedarii proprietatilor nationalizate dupa 1948 etc. Iata ca acum s-a lovit de adevaratul capitalism: patronul dispune cum vrea de proprietatea sa (concret, el vrea sa încaseze dividendele pe anul 2004, iar redactorul-sef dorea sa reinvesteasca aceste dividende).
Orice pasare pre limba ei piere…

“Avem doua posibilitati” – si-au spus probabil adevaratii proprietari de la Adevarul, cei care l-au finantat pe Tinu si care-l controlau sub presiunea santajului. “Fie sa facem un ziar mai bun” (ceea ce s-ar fi putut si pana acum, dar nu cu exact aceiasi oameni – in particular nu cu un jurnalist precum Cristian Tudor Popescu, omul care ne-a convins cu ocazia participarii la scrutinul prezidential de anul trecut ca doreste sa ridice aroganta si mahalagismul la nivel de jurnalistica investigativa), “fie sa luam toata mierea care s-a adunat in stup sub o forma sau alta si sa lasam stupul sa se descurce singur, cum o putea”. Si intr-un caz si in celalalt, lipsa subventiilor guvernamentale (cine, din PSD era interesat ca “Adevarul” sa castige?) insemna moartea lenta a cotidianului. S-a preferat deci sa se procedeze in asa fel incat “vaca de muls” “Adevarul” sa fie dusa la abator cat inca se mai putea valorifica.

Un lucru ramane totusi peste puterea mea de intelegere – si este atat de trivial de fapt incat ma obliga sa propun intreg acest articol la rubrica “Opinii” – si sa am o rezerva ca ma insel.

Orice om de afaceri normal ar fi evaluat cotidianul “Adevarul” la o valoare de zece ori mai mare decat profitul obtinut in ultimul an si ar fi incercat sa vanda publicatia, obtinand o suma de ordinul milioanelor de dolari. Ar fi obtinut-o! Ori ar fi incercat sa-si vanda, in secret, actiunile.

De ce s-a preferat omorarea ziarului (pentru ca asta se va intampla, cel mai probabil) si jupuirea pielii de pe el, cand ar fi putut fi vandut unui gospodar, cu tot cu jurnalistii demisionari care n-ar fi facut decat sa-si schimbe stapanul? Se mai indoieste cineva ca sufletul unei publicatii este sufletul celor care o scriu?

Din orice unghi am privi, povestea “Adevarului” nu s-a terminat. Sa mai avem putintica rabdare.

Ecouri

  • Nea Marin: (28-3-2005 la 00:00)

    Stefane,

    CTP plateste acum faptul ca n-a avut destul fler pentru a ghici cine va castiga alegerile din 2004.
    A devenit, din asset (as fi scris eu altfel, da’ e interzis aici) liability. Ca atare, l-au zburatacit.

    Eu nu prea inteleg de ce complica lumea treaba la nesfarsit, facand din acest rahat – bici (daca se considera ca acesti termeni nu sunt potriviti, va trimit imediat la bibliografie, la marele Dinescu si la „Dilema Veche”).

    Ulcioru’ nu merge de prea multe ori la apa si-un ziar oportunist, precum Adevarul, nu-si poate permite sa tie „formatori de opinie” pagubosi pentru buget. Pai nu?

    Toate cele bune,
    Nea Marin



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Intrarea in cliseu

Lui Mihai Sora Ai fi invitat-o la o plimbare pe dig, naratiunea oricaror scrieri de inceput ii este adevarata priveliste...

Închide
3.14.15.94