caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

De la iluziile geopoliticii la realitatea petro-politicii: războiul comercial și dileme europene

de (25-9-2018)
3 ecouri

 
Revoluțiile care au schimbat eșafodajul instituțional al statelor și societăților moderne și mai ales raporturile de putere în relațiile internaționale au fost precedate sau au coincis cu inovații tehnice spectaculare care au generat dezvoltările economice și mutațiile sociale indispensabile receptării noilor paradigme ale relației putere-societate. Descoperirea Lumii Noi și a noilor rute spre India sunt de neconceput fără transferul de know how dinspre lumea bizantină și arabă către navigatorii republicilor italiene și prin intermediul acestora către monarhiile consolidate la frontiera apuseană a Christianitas. Viabilitatea parlamentarismului britanic edificat formal prin Revoluția Glorioasă, probată în confruntarea cu tendințele autoritare ale regelui George al III-lea și cu subversiunea revoluționară de pe continent a fost asigurată de superioritatea tehnologică generată de apariția mașinii cu aburi și de generalizarea noilor forme organizare a transportului de mărfuri dinspre metropolă spre periferiile coloniale ale noii economii-univers, conform schemei imaginate de Fernand Braudel.

Motorul cu combustie și utilizarea pe scară largă a hidrocarburilor a impulsionat într-o manieră fără precedent dezvoltarea industrială a Angliei, Germaniei, dar mai ales a Statelor Unite, generând și primele provocări de natură politică ș etică, dată fiind puterea indivizilor și entităților economice deținătoare ale resurselor energetice. Poziția dominantă a companiei Standard Oil a impus elaborarea primei legislații antitrust în Statele Unite, iar descoperirea petrolului în Golful Persic a adăugat noi surse de conflict între Anglia și Rusia la începutul secolului trecut. Industria petrolieră românească a fost la rândul său un asset avut în vedere de părțile implicate în cele două războaie mondiale, iar mentalul public a păstrat în memorie bombardamentele americane asupra rafinăriilor de la Ploiești, schimburile în condiții dezavantajoase cu Germania nazistă și jaful operat prin intermediul Sovromurilor.

Dinamica economiei contemporane a transformat petrolul și gazul în resurse indispensabile pentru viața cotidiană, iar accesul la aceste resurse a cenzurat opțiunile ideologice și etice ale decidenților politici pe durata Războiului Rece. În seria acestor derapaje pot fi citate episoade precum Operațiunea Ajax, parteneriatul strategic între Statele Unite și Arabia Saudită sau relațiile stabilite între statele vest-europene și Uniunea Sovietică în domeniul livrărilor de gaze naturale, fără a mai aminti ingerințele în politica statelor latino-americane. Replica posesorilor formali ai petrolului s-a tradus într-un mix de acte de conduită, de la tentative de naționalizare a resurselor în contextul unor revoluții politice sau religioase la formarea unor carteluri în măsură să raționalizeze comportamentul pieței petroliere și captarea bunăvoinței publicului occidental prin investiții în zona de entertainment. O bună parte a celor care manifestă atitudini ostile față de prezența migranților din lumea islamică în propriile metropole beneficiază fără rezerve de confortul unor arene sportive cu denumiri exotice, găzduind competiții finanțate de șeicii din emiratele Golfului Persic sau de dictatori nord-africani sau sud-americani.

Aceia care se grăbesc să anunțe sfârșitul istoriei combustibililor fosili în contextul preocupărilor legate de schimbările climatice sunt martorii sfidării lansate de realitate la adresa celor care o înlocuiesc cu propriile prezumții. Pledoariile în favoarea energiei regenerabile înseamnă acțiuni mult mai distructive pentru mediul înconjurător precum recenta criză a apei din deșertul chilian, generată de noile mine de litiu, iar electrificarea masivă a generat creșterea exponențială a prețului huilei la peste 110 dolari pe tonă. Această restaurație a vechii gărzi în economia mondială are și consecințe politice, iar importanța lor este amplificată de conexiunile cu dificultățile economiei mondiale de a lichida efectele crizei din 2007-2008.

Aurul Negru și actualitatea politică

Sfârșitul Războiului Rece găsea barilul într-o poziție nu prea favorabilă statelor membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, în condițiile în care dispariția Uniunii Sovietice și perspectivele unor noi tratative de pace în Orientul Mijlociu lipseau relațiile internaționale de crizele care generaseră șocuri ale pieței petrolului precum cel din 1973 sau 1979. În plus, efectele acestora din urmă la nivelul politicii interne americane determinaseră inițierea unei strategii de securitate vizând independența energetică a Statelor Unite, tot mai reticente în legătură cu loialitatea partenerilor arabi. Eficiența americană poate servi drept lecție omologilor europeni, chiar dacă experimentul a depășit așteptările inițiatorilor și a scăpat parțial de sub control. Dezvoltarea tehnologiei de exploatare a șisturilor continuă să genereze vii controverse în legătură cu impactul asupra mediului înconjurător și a vieții locuitorilor din proximitatea exploatărilor, dar Statele Unite au devenit exportator de energie, confruntându-se în ultimii ani cu efectele supraproducției de gaz.

Unul din perdanții acestor evoluții a fost chiar Gazprom, care la începutul anilor 2000 pregătea lansarea proiectului Stokmann în vederea accesului pe piața energetică americană, dar efectele acestor inovații au impietat asupra stabilității interne a statelor arabe din Orientul Mijlociu, lipsite de un argument de natură să cenzureze criticile americane la adresa conduitei acestor regimuri în relație cu proprii cetățeni. Consecințele acestor schimbări economice au avut un rol greu de stabilit pentru moment, dat fiind faptul că unele episoade se află în desfășurare, precum cele două războaie din Golful Persic, problema sancțiunilor împotriva Iranului și conflictul din Ucraina. Aceasta din urmă implică un spectru mai larg de probleme, de la legalitatea internațională și respectarea frontierelor la pasivul relațiilor interetnice din spațiul post-sovietic, dar nici adversarii președintelui Putin, nici apologeții săi, nu pot nega dimensiunea economică a acestei crize, constând lupta dintre cei care dețin o treime din piața de gaze naturale a Europei și cei interesați să plaseze pe această piață resursele pe care nu le pot valorifica pe alte piețe.

Revirimentul confruntării dintre foștii aliați în lupta împotriva terorismului s-au manifestat și pe câmpul de luptă al cotațiilor hidrocarburilor, antrenând și o conexiune insolită cu situația din Orient. Anul 2014 găsea barilul la peste 100 de dolari, sub impactul stimulentelor financiare introduse de băncile centrale în economia reală și al sancțiunilor impuse Iranului și căderii producției în Libia și Venezuela. Administrația americană pare să fi fost influențată de abordările care apreciau Rusia ca pe o petro-economie, considerând că pierderea veniturilor din vânzarea de petrol prin deprecierea cotațiilor ar lipsi Kremlinul de resursele necesare unei politici externe intervenționiste. La rândul său, Arabia Saudită a socotit momentul ca oportun pentru a scoate de pe piață petrolul obținut din șisturi prin același procedeu, iar alianța conjuncturală a celor doi actori politici a adus cotația barilului la 30 de dolari. Și de această dată, efectele acestei strategii au depășit așteptările, dar nu în sensul dorit de inițiatori. Economia rusă a intrat în recesiune, dar beneficiile politice au fost nule, președintele Putin speculând cu abilitate tema inamicului extern care amenință bunăstarea rușilor.

Pe de altă parte, devalorizarea petrolului a însemnat și prăbușirea cursului rublei, iar petroliștii ruși și-au văzut costurile de exploatare scăzând la același nivel cu cele ale competitorilor saudiți. Pe de altă parte, noua realitate a barilului cotat la 30 de dolari a obligat oficialii ruși să regândească strategiile de dezvoltare pe termen mediu și lung, în sensul creșterii investițiilor în zone economice ignorate până atunci, precum agricultura sau noile tehnologii. Lipsite de această posibilitate de diversificare și cu un eșafodaj social specific, aliații arabi ai Statelor Unite și-au văzut pusă în cauză securitatea sub impactul contestației interne, odată cu prăbușirea nivelului de trai al cetățenilor, iar consecința cea mai vizibilă este dată de sinuozitățile conflictului din Siria ș ide revenirea Iranului ca forță ofensivă în Irak și Yemen. Noua realitate economică i-a adus la masa tratativelor pe vechii inamici din vremea Evului Mediu, Rusia pravoslavnică și urmașii califatului sunit, iar pragmatismul celor două părți a inspirat acordul OPEC Plus privind reducerea producției de petrol în conformitate cu cote stabilite de comun acord.

Parteneriatul ruso-saudit și reintrarea economiei mondiale în zona de creștere a adus barilul aproape de 80 de dolari, iar companiile care au supraviețuit căderii din 2014-2016 fac mai mulți bani decât oricând și preiau în regie proprie gestionarea așa-numitei tranziții energetice a lumii. Dacă politica liberalilor americani a sfârșit prin a oferi Rusiei debușee în zone prohibite Uniunii Sovietice, politica intransigentă a administrației republicane față de Iran este un cadou pentru petroliștii ruși și arabi, care au decis creșterea producției petroliere, în conformitate cu nevoile curente ale economiei. Triumful Rusiei este la rândul său unul aparent, iar strategii politicilor Kremlinului nu pot ignora realitatea unui deceniu pierdut, în care resursele asigurate de creșterea constantă a prețurilor materiilor prime au fost investite dezastruos, administrația și entitățile economice protejate de aceasta luându-se la întrecere în susținerea unor structuri pseudo-etatice în proximitatea frontierelor Federației Ruse și în achiziții de active în străinătate, cu sacrificarea reformelor de piață și a dezvoltării sustenabile.

În altă ordine de idei, politica de sancțiuni practicată de învingătorul din Războiul Rece încorporează un risc major, cel cu care s-a confruntat papalitatea începând din ultimele decenii ale secolului al XIII-lea, cel al discreditării instrumentelor sale punitive, în condițiile în care cei vizați dezvoltau mecanisme de adaptare. Recenta volatilitate din piețele de capital și mărfuri este generată mai ales de experimente care vizează identificarea unei alternative la dolar ca reper economic universal, iar când unul din aceste experimente va reuși, va lua ființă o nouă economie-univers care-i va grupa pe toți inamicii Statelor Unite și mai grav, pe toți contestatarii paradigmei liberale. Odată în plus, realitatea dă o aspră lecție celor care se lasă tentați de păcatul vanității.

Oportunitățile competiției

Piața energiei a resimțit la rândul său efectele impetuozității noii administrații republicane, mai ample chiar decât cele prevăzute în 2012 în programul candidatului Mitt Romney. Abandonul rezervelor liberale în politicile de mediu s-a materializat în stimularea explorărilor în Golful Mexic și în retragerea Statelor Unite din rândul semnatarilor Protocolului de la Paris, iar în relațiile externe în intensificarea sancțiunilor economice împotriva Rusiei în direcția proiectelor energetice ale acesteia din urmă, chiar în condițiile în care una din victimele colaterale ale acestor inițiative s-a dovedit a fi Exxon Mobil, nevoită să abandoneze parteneriatul cu Rosneft, care sub mâna de fier a lui Pavel Feodorov și beneficiind de suportul tehnologic al activelor preluate de la British Petroleum și-a îmbunătățit semnificativ performanțele.

Cu toată coregrafia și retorica sa, măsurile administrației Trump se circumscriu unei viziuni coerente asupra dezvoltării Statelor Unite, având drept obiectiv transformarea fundamentală a economiei interne dintr-una bazată pe consum și servicii, într-un exportator net, asemenea Germaniei sau Chinei. Un prim pas în această direcție vizează insistența pentru creșterea investițiilor în achiziții de armament, zonă în care Statele Unite dispun de atuuri tehnologice evidente. Petrolul și gazul american au vizat într-o primă fază a dezvoltării acestor sectoare piața asiatică, aflată în plină expansiune și în care China are interese majore în diminuarea poluării provocate de arderea cărbunelui, care afectează viața cotidiană a locuitorilor metropolelor sale. China este însă principalul competitor al Statelor Unite atât în relație cu aliații tradiționali ai acestora din urmă, cât și în controlul resurselor energetice și minerale din statele africane, unde așa-numitul naționalism al resurselor pune mari probleme marilor companii occidentale.

De altfel, gazul natural lichefiat este una din țintele autorităților chineze în cadrul războiului comercial deschis odată cu impunerea tarifelor protecționiste asupra importurilor americane din China. În aceste împrejurări, piața energetică europeană devine un obiectiv prioritar al disputelor cu Rusia, chiar în condițiile scăderii demografice accentuate care afectează continentul și al caracterului reglementat al prețurilor. Oficialii europeni par să fi depășit angoasele cu totul lipsite de sens provocate de așa-numita dependență a Europei de gazul rusesc. Actualul stadiu al dezvoltării tehnologice face din gaz o sursă la fel de ușor transportabilă ca și petrolul, iar livrările de LNG vor deveni probabil la fel de rentabile ca și gazul furnizat prin conducte. Decidenții ruși par să fi înțeles mai repede acest lucru, fapt demonstrat de construcția terminalului de LNG de la Yamal ș ide încercarea de a pătrunde pe piața gazului din China, în curs de a fi abandonată de Statele Unite.

Competiția americană poate furniza gazului rusesc marele avantaj al depolitizării, privând autoritățile de la Moscova de tentația d a utiliza aceste resurse ca pe un instrument politic în relație cu o proximitate de care are nevoie pentru procurarea resurselor financiare și tehnologice vitale pentru ambițiile sale de furnizor global de energie. Nu în cele din urmă, Uniunea Europeană, atât de criticată pentru ezitările sale în articularea unei politici energetice, beneficiază de oportunitatea unor negocieri de succes cu ambele părți, susținând atât construcția Nord Stream-II cât și a unor terminale de regazificare pe flancul său sud, în măsură să-i asigure accesul rapid la resurse energetice pe toată durata anului și implicit la o deplină libertate în decizia de politică externă.

Florian Dumitru Soporan, 25 septembrie 2018

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (27-9-2018 la 16:11)

    Partea centrală a acestui articol este:

    „Oficialii europeni par să fi depășit angoasele cu totul lipsite de sens provocate de așa-numita dependență a Europei de gazul rusesc”.

    Este o informaţie foarte părtinitoare în raport cu Rusia putinistă şi încercările ei permanente de expansiune şi control, motiv pentru care continui să citesc cu o suspiciune justificată lungile articole ale d-lui Florian Dumitru Soporan.

    Apropo, observ în continuare la mai toate meciurile de fotbal inter-europene reclama plasată cu insistenţă şi perseverenţă pe afişajele din jurul întregului teren: GAZPROM GAZPROM GAZPROM. Trebuie să ne intre bine în cap, nu-i aşa?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Florian Dumitru Soporan (prin intermediul redacţiei): (28-9-2018 la 00:15)

    @Victor Manta

    Suspiciunea, panica, admirația sau entuziasmul sunt chestiuni de drept privat și, în ultimă analiză, o expresie a libertății de opțiune a fiecăruia dintre noi.

    În legătură cu intențiile de expansiune și control ale Rusiei putiniste, ante-putiniste sau post-putiniste, aceasta nu este nici nouă și nici măcar singulară. Istoria este plină de cazuri de personalități, state, credințe și idei care au vrut să modeleze lumea în care trăim conform propriilor standarde ori capricii, dar au sfârșit prin a eșua.

    Vă recomand cartea profesorului Stelian Brezeanu despre tema imperiului în istoria națiunilor europene, o lectură extrem de instructivă, chiar dacă nu este despre Putin. În aceeași ordine de idei, conceptul de putinism mi se pare insuficient fundamentat, măcar pentru aceea că trimite cu gândul la o ideologie, ori domnul Putin și regimul cu care se identifică s-au ilustrat tocmai prin caracterul antiideologic, dar aceasta este o discuție fără importanță pentru piața energiei.

    Rezum concluzia articolului, părtinitoare față de principiul liberei concurențe: cea mai bună opțiune pentru Europa constă în reafirmarea unuia din principiile care au stat la baza fondării sale – libera circulație a bunurilor și serviciilor.

    În ceea ce privește reclamele de la competiile sportive, este lăudabilă grija pe care o manifestați pentru investițiile Gazprom, dar în ceea ce mă privește, las această preocupare acționarilor firmei, inclusiv agențiilor guvernamentale ruse.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (28-9-2018 la 01:08)

    @Florian Dumitru Soporan

    > Suspiciunea, panica, admirația sau entuziasmul sunt chestiuni de drept privat (…)

    Sunt pe ansamblu sentimente şi stări sufleteşti.

    > În legătură cu intențiile de expansiune și control ale Rusiei putiniste, ante-putiniste sau post-putiniste, aceasta nu este nici nouă și nici măcar singulară.

    Deci putem să o ignorăm…

    > (…) cea mai bună opțiune pentru Europa constă în reafirmarea unuia din principiile care au stat la baza fondării sale – libera circulație a bunurilor și serviciilor.

    Bănuiesc că vorbiţi de UE. Nu este legat de Rusia putinistă, fondată pe alte principii.

    > (…) este lăudabilă grija pe care o manifestați pentru investițiile Gazprom (…).

    Nu rezultă de nicăieri şi puţin îmi pasă de ele, ci doar de ce face şi încearcă să facă monopolistul intern GAZPROM în afara graniţelor Rusiei.

    „The company is majority owned by the Government of Russia (50,23%), via the Federal Agency for State Property Management and Rosneftegaz”. (…) On 18 July (2006 – vm) Putin signed the new legislation and on 20 July 2006, the law was published. It gave Gazprom the exclusive right (! – vm) to export natural gas from Russia. (…) On 1 January 2006 (iarna! – vm), at 10:00 (Moscow time), during the Russia-Ukraine gas dispute, Gazprom ceased the supply of gas to the Ukrainian market.” Wikipedia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.208.189