caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Un mistic al revoluției comuniste: Nicolae Ceaușescu între internaționalism și șovinism

de (2-2-2011)
8 ecouri

Intrebat in 1988, in ultimul sau important interviu acordat unei  reviste occidentale (Newsweek International) care este hobby-ul sau, secretarul general al PCR raspundea laconic, fara umor si fara echivoc: “Construirea socialismului in Romania”. Miturile politice au insa o durata de viata, as spune chiar o incapatanare si o persistenta  uluitoare.  Sunt inca destui cei care se amagesc cu credinta ca Nicolae Ceausescu, patronul unui sistem intemeiat pe dispretul absolut pentru lege si pentru demnitatea umana, ar fi fost un veritabil patriot, un comunist antisovietic, un cavaler al rezistentei impotriva imperialismului rus.

Ceausescu a fost un militant din categoria dura, un spirit inflexibil, rigid, inversunat si intunecat. In fapt, partidul pe care Ceausescu l-a venerat n-ar fi ajuns la putere in anii postbelici fara sprijinul militar si politic al lui Stalin. Desatelitizarea, atata cata a fost, s-a facut printr-o continua re-stalinizare.  Comunismul romanesc a interiorizat cu frenezie fixatiile cominternist-cominformiste, chiar si atunci cand pretindea a se debarasa de ele.  Ideea unei lupte intestine intre o factiune pro-moscovita (pasamite dominata de “minoritari”) si una “patriotica” a fost si este inca sustinuta de cei care refuza sa vada structurile adnaci ale sistemului.  In fapt, Ceausescu nu a fost mai “patriot” decat un Enver Hoxha.

Sacralizarea Partidului, cultul Liderului

Dictatorul roman a fost, pe parcursul intregii sale vieti politice, deci de la 15 si pana la 71 de ani, un stalinist convins. A crezut in justificarea istorica a socialismului de tip bolsevic, in mitologia partidului de avangarda, o falanga de asceti revolutionari devotati cu trup si suflet unei cauze definita quasi-religios, a detestat proprietatea privata, valorile liberale, multipartidismul, fractionismul, pe intelectualii critici si orice forma de disidenta. Pentru Ceausescu, partidul era o entitate transcendenta, institutie inzestrata cu o hipnotizanta, misterioasa charisma care avea dreptul sa dicteze sensul vietii oamenilor. Impodobit cu vestmintele unui umanism apocrif, acest corp politic se pretindea posesorul unor formule precise (“legitati”) de explicare a istoriei, a naturii, a universului insusi.Ceausescu se identificase cu ideologia pe care o predica, era posedat de ea, ajunsese sa se creada garantul puritatii doctrinare si al reusitei finale a unui proiect utopic menit sa transforme nu doar societatea, nu doar economia, ci chiar sufletul uman.  Scopul acestei actiunii permanente de propaganda proprie sectelor de tip bolsevic ori fascist este distrugerea omului interior (spre a relua formularea poetului polonez Aleksander Wat).  Comunismul nu a fost traditionala ideologie politica, o doctrina ca oricare alta, ci o eshatologie revolutionara.

In momentul in care “patria socialismului”, adica URSS, a pornit, in anii hrusciovismului, pe calea de-stalinizarii, a unor reforme relativ timide, dar intolerabile in universul mental al dogmatismului, Gheorghiu-Dej a adoptat strategia stalinismului national. A pariat pe reflexele unei marginalitati ofensate, deci pe complexele si nevrozele nomenklaturii. Ca si in cazul Coreei de Nord, secta comunista din Romania (devenita doar formal “partid de masa”) a trait mereu sub semnul unui teribil, al unui mistuitor, devorant complex de inferioritate. Este ceea ce politologul Ken Jowitt identifica drept comunismul de tip paria, o forma de autarhie politica a carei principala “legitimizare” este un fundamentalism sovin, intemeiat pe himere, rituri, mituri si anxietati colective.

Ruptură cu Moscova?

Umiliti atat in Comintern, cat si in Cominform (Biroul Informatic al partidelor comuniste si muncitoresti), comunistii romani si-au luat revansa simbolica mai ales dupa 1956.  Au fost total de partea sovieticilor in suprimarea violenta a Revolutiei Maghiare, au fost recompensati prin retragerea trupelor sovietice in 1958. Simultan, partidul se “etniciza”, se debarasa de cadrele sale de baza din anii clandestinitatii, invocand, pentru orientarea tot mai sovina, criteriul “justei proportii in politica de cadre” (adica un fel de numerus clausus in versiune comunista). Ca secretar al CC insarcinat cu problemele de cadre, Ceausescu a organizat adevarate vanatori de vrajitoare in perioada 1958-1960 impotriva celor suspectati a fi “inamicii obiectivi” ai liderului suprem (evident nu era vorba doar de cadrele provenite din minoritati, dar si de fostii ceferisti care contestasera mitologia oficiala legata de rolul crucial al lui Gheorghiu-Dej in ilegalitate).

“Declaratia” din aprilie 1964 (conceputa de Maurer, Barladeanu, dar si de Ceausescu, redactata de Rautu, Niculescu-Mizil, Stefan Voicu etc) a codificat pozitia PMR in relatiile dintre gigantii comunisti. Era vorba de o neutralitate activa, de obtinerea unor avantaje prin navigarea abila intre Scyla sustinerii neconditionate a Moscovei si Caribda solidaritatii cu stalinismul combatant si intransigent al lui Mao. Asemeni kimirsenismului in Coreea de Nord, nationalismul a fost instrumentalizat de Ceausescu si acolitii sai pentru a inventa o noua baza de legitimitate a regimului.

Nicolae Ceausescu a fost unul dintre cei mai virulenti critici ai imperialismului sovietic, dar s-a mentinut un fidel partizan al formelor de dominatie totalitara de tip stalinist.  Burebista, Decebal, Traian, Mihai Viteazul etc erau anexati acestui discurs encomiastic menit sa-l aureoleze le Lider drept salvator al neamului in conditii de presupus complot extern. Mia mult, dupa 1965, PCR este glorificat drept garantul destinului insusi al natiunii vazuta ca un castel (tot Ken Jowitt a examinat convingator acest model).  Ceausescu este demiurgul, arhitectul, strategul vizionar, geniul intre genii, epoca sa este comparata cu aceea a lui Pericle..

Odata ajuns la putere, in martie 1965, el a continuat, ba chiar a radicalizat linia internationala inaugurata de mult mai prudentul Dej. A mentinut un regim ortodox-stalinist in interior, aceptand insa, intre 1965 si 1971, anumite concesii pe linia unui vag dezghet politic, cultural si economic. Noua radicalizare a regimului s-a petrecut mai ales dupa completa eliminare a lui Ion Gh. Maurer si triumful echipei “acceleriste” condusa de Manea Manescu.

Liberalizarea de la Bucuresti s-a incheiat asadar in chip abrupt dupa vizita in China si Coreea de Nord din 1971. Ceea ce pe un Maurer il nelinistea (baile isterice multimi, cultul dezlantuit al personalitatii, grotescul unei dictaturi hiper-represive), pe Nicolae si pe Elena Ceausescu ii stimula.  Politica externa cu accente autonome (cu anumite momente deranjante pentru Moscova ce nu pot fi negate) i-a asigurat lui Ceausescu simpatia unor influente cercuri din Vest, precum si a unor partide comuniste care incercau sa promoveze ceea ce s-a numit eurocomunismul (in special PC Italian, PC din Spania, PC Japonez, PC din Grecia-Interior).

Pe plan intern, au fost urmate aceleasi obsesii staliniste: cresterea rolului conducator al partidului (adica al lui Ceausescu si al camarilei sale); intarirea puterii Securitatii; accelerarea industrializarii, indeosebi pe linia industriei grele; intoleranta fata de orice initiativa privata in economie, o fobie in raport cu orice urma a vreunui mecanism de piata. Mult-trambiata “democratie socialista” era doar un camuflaj pentru monopolul puterii exercitat neingradit de o clica insetata de privilegii.

Tot mai narcisist, tot mai convins ca detine o misiune divina, Ceausescu a ajuns sa se creada apostolul unui nationalism renascut, a cultivat mitul unei natiuni socialiste omogene.  Minoritatile etnice ori intelectuale erau privite ca agenti ai unei primejdioase disolutii.  Ideologia protocronista a sintetizat aceste fixatii xenofobe intr-un numar de aproximatii hiperbolice cu ambitii de adevaruri universale. Nu mai conta catusi de putin riscul ridicolului, Ceausescu avea un sceptru prezidential iar Elena era “savant de renume mondial”.

Dinasticizarea comunismului romanesc devenise o sumbra perspectiva reala. Asa-zisii reprezentanti ai minoritatilor in variile comitete si consilii erau niste jalnici figuranti in marele spectacol ce se juca spre marita glorie a Conducatorului.  Dar tot jalnice marionete reau si activistii recrutati din majoritatea etnica romaneasca. “Natiunea socialista” era o plastilina ideologica pentru Ceausescu, o amorfa masa de manevra, nu o comunitate de indivizi autonomi.

A renuntat vreodata Ceausescu la internationalismul de sorginte cominternista? Intr-un fel da, intrucat a interiorizat si a decis sa apeleze la o tematica sovina proprie extremismului de dreapta (inca un reflex stalinist). Pe de alta parte, a mizat pe miscarile revolutionare din Lumea Treia, a crezut pana la capat ca socialismul de tip leninist va invinge pe plan mondial, l-a denuntat pe Gorbaciov drept un renegat, un “oportunist de dreapta”. A murit cantand, in fata plutonului de executie, “Internationala”, nu “Desteapta-re, romane!”.  Nicolae Ceausescu a fost un fanatic, nu un cabotin.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • musat: (2-2-2011 la 12:02)

    Foarte bun articol.Atinge estentialul.
    Am ascultat marturii ale unui fost detinut de la Targul Jiu,apropiat al lui Patrascanu.
    Marotul a relatat intimplari din inchisoare, rolul lui Gheorghiu Dej si eventimentele ulterioare si legate de ascensiunea lui Ceausescu.
    Ceausescu era prostul lagarului impartit in doua sectiui.
    Termenul descptiv era tucalar.
    Din tot cercu din inchisoare Ceausescu a fost cea mai docila sluga a sovieticilor.
    Tot timpul a indeplinit ordinile sovieticilor si a initiat epurarea sistematica a concurentilor lui pe care ii scotea din joc.
    Doncea avea aceeas i parere despre Ceausescu si anume agent docil.
    Teatrul cu liberalizarea si aparenta distantare de pactul de la varsovia nu au fost ideea lui si un scenariu scris la Moscova.
    Ceausescu a avut calitatea de a fi destul de prost pentru a crede ca nu va fi inlaturat de sovietici.
    Intelectualii si o parte din populatie s-au lasat pacaliti de teatrul independentei relative de Moscova.
    In realitate erau un plan complex de comunizare a Romaniei care in cea mai mare parte a reusit

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • tv: (3-2-2011 la 08:15)

    Ceausescu avea deci o ideologie, alta decat cea a puterii !??
    De la „democratia socialista” la democratia capitalista !
    De privilegiile socialismului a profitat doar Ceausescu cu familia lui ?
    „…monopolul exercitarii puterii neingradit de o clica insetata de privilegii.”
    Ceausescu a plecat, dar clica pe unde mai e acum dupa 20 de ani ??? Dar ideologia ?
    Mai raspanditi baieti, mai raspanditi, prin toate partidele democratiei !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • musat: (3-2-2011 la 09:03)

    comentariu tv se indepartea de la subiect dar are un punct de vedere colateral si pe undeva neclar exprimat.
    Cei mai avizati in subiect spun despre Ceausescu ca a fost numai o unealata si ca nu prea conteaza ce opinii avea ci mai mult conta obiectivul celor care il manevrau.
    Se spune despre Ceausesc ca a fost un alibi pentru ca altii sa fure in numele lui si apoi sa fure dupa ce l-au indepartat.
    Asa este in politica.Unii se cred destepti si de neilocuit si altii ii inlocuiesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Cristian Ioan: (18-2-2011 la 06:08)

    musat,
    Ai perfecta dreptate!
    Ai evidentiat bine ceea ce „tv” doar schita – inca inainte de 1980, niste „baieti destepti” si-au dat sema ca un dictator paranoic poate fi usor MANIPULAT, si ca este candidatul ideal pentru postul de tzap ispasitor. Si au actionat in consecinta!

    De aceea, in decembrie 1989 noi am inghitit gogoasa ca numai si numai Odiosul si Sinistra sunt vinovati de toate relele, iar dupa executia lor sumara, totul va fi bine si frumos …

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dan Petre: (19-2-2011 la 00:12)

    Domnule Tismaneanu, in facultate imi dadeam si ultimii bani pe cartile Dumneavoastra care demantelau comunismul romanesc si-i scoteau la lumina cele mai mari orori. Apoi m-am bucurat si mai mult ca sub coorodnarea dumneavoastra avem in sfarsit avem o pozitie oficiala de condamnare a comunsimului. Intre timp insa am aflat ca in tinerete scriati cu totul altceva si pe cu totul alt ton despre comunism si despre personajul acestui articol. Asta e, mi-am zis, cine sunt eu sa judec ce compromisuri a facut cineva in anii aceia? Dar pe urma am aflat despre ”placerea intelectuala” pe care o aveati in 2004 in dalogurile cu Ion Iliescu, acest om care prin girul dat mineriadelor si altor samavolnicii a tinut Romania inca vreo zece ani in intunericul post-comunist…

    Domnule Tismaneanu, pana la urma ar fi bine sa arunce piatra aceaia care sunt fara pacat!
    Iar dumneavoastra aveti prea multe pacate…

    Si din pacate, cu toate ”comitetele si comitiile” pe care le ”pastoriti”, adevaratii eroi anticomunisti mor nestiuti, saraci si singuri (Domnul sa-l odihneasca pe Vasile Paraschiv!), in timp ce calaii lor prospera.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Cristian Ioan: (20-2-2011 la 16:03)

    Dle. Dan Petre,

    ar fi muuuulte de comentat. ma opresc la afirmatia din final <>
    Este perfect adevarat!
    Dar ce vina are Tismaneanu in asta?
    De 21 de ani suntem in libertate. legile repprezinta vointa majoritatii. Daca MAJORITATEA a decis ca Elisabeta Rizea, Liviu Babes, Paraschi, etc, nu merita onorati, in schimb Ristea priboi sau gneralul Plesita merita pensie de 440 de milioane, noi ce putem face?!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dan Petre: (23-2-2011 la 17:21)

    Domnule Cristian Ioan
    Regret ca va raspund cu intarziere, dar am o perioada incarcata. Ridicati 2 probleme:
    1) Cu siguranta ca si poporul este vinovat de pasivitate si neimplicare, dar nu inseamna neaparat ca poporul a decis ca Priboi, Plesita si Enoiu merita sa-si rontaie linistiti pensiile. De fapt poporul simte ca nu are de unde alege, de aceea absenteismul urias de la vot.
    2) ”Vina” lui Tismaneanu e de 2 feluri:
    – ce face: eu nu-l acuz ca a scris ce-a scris prin ’70 despre comunism si Ceausescu. Dar este foarte trist ca si-a permis in 2004 sa scrie acea carte de dialoguri cu Ion Iliescu. Ca sa citez un film in care Amza Pellea era … ilegalist: ”Sunt oameni cu care si un dialog despre starea vremii reprezinta un compromis inacceptabil”. Nu ar strica un pic de intransigenta in tara asta, nu credeti?
    – ce NU face: nu continua munca lui Oprea de cautare si dezgropare a celor ucisi de Securitate si de identificare a calailor lor. Astfel de demersuri constituiau probe pentru procuratura… Fara ele, discursul de condamnare a comunismului ramane doar o vorba goala de care asasinii nu se vor speria niciodata!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (24-2-2011 la 02:22)

    Ca de obicei, legionaroidul Dan Petre este demagog.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28