Atunci cand exista atata incitare la ura, cand adevaruri elementare sunt calcate in picioare, cand amnezia este prezentata drept rememorare, cand eroii reali sunt uitati si impostorilor li se ridica statuie, trebuie sa sustinem valorile care ne leaga pe cei care ne opunem oricarui etnocentrism xenofob, oricarui colectivism gregar, oricarui tribalism josnic si injositor…
(Vladimir Tismaneanu – din corespondenta personala)
Continui să sper că nu totul este pierdut pentru România. Că în partida aceasta în care am nu doar senzaţia, ci chiar certitudinea că românii sunt un popor chinuit şi dezavantajat de urgiile istoriei, se va găsi totuşi un grup de jucători care să-şi dea mâna şi să se aşeze împreună pe rănile nevindecate ale ţării lor, închizându-le cu răbdare şi cu dragoste.
Ceea ce văd astăzi, aflat la mare depărtare de pământul meu natal, nu este decât o ţară sfâşiată de ambiţii tribale, chiar dacă triburile nu poartă neapărat denumiri etnice sau toponimice ci mai degrabă au etichete funcţionale politice şi de statut social, de tipul „foştii securişti”, „pensionarii”, „oamenii lui X”, „militarii”, etc. Totuşi continui să sper că o parte dintre ei se vor scutura într-o bună zi de boala cronică a îngustimii mentale şi vor reuşi să vadă puterea Unirii, aşa cum au văzut-o cu multe generaţii înaintea noastră, cei care de fapt au pus bazele României.
Lumea lui 2011, deşi aparent are foarte puţine lucruri comune cu lumea lui 1859, ar trebui să recunoască măcar un punct critic în viaţa ei, similar cu necesităţile sociale de acum 152 de ani: nevoia de Unire. De atunci, România a experimentat sau s-au experimentat pe ea tot felul de uniri: sub o singură coroană regală, la umbra zvasticii, împotriva zvasticii, sub talpa unui partid unic, în minciună şi prefăcătorie pentru a supravieţui, împotriva lui Ceauşescu şi a partidului unic, pentru Europa şi NATO şi câte şi mai câte. Cel mai unită este România în dezastre: cutremure, inundaţii. Astăzi, lipsită de scop şi viziune, dezbinată în respectul faţă de lege, în elementara dorinţă a propriei populaţii de a trăi în interiorul graniţelor ţării în care s-a născut, România nu mai este locuită de un popor ci de o adunătură de triburi care se mănâncă între ele.
Oare ce ar mai putea opri fărâmiţarea aceasta, atomizarea extremă a unei societăţi al cărui cel mai recent gest cu sens a fost participarea entuziastă la răsturnarea unei dictaturi? Au, la urma urmelor, românii nevoie de unire? (Poate vor răspunde si cititorii la această întrebare). Eu continui să sper că îşi vor da seama că au. Nu de unire împotriva altor popoare, a altor etnii, a unui preşedinte trecător sau a altuia. Românii au nevoie de acel tip de unire care să-i ajute să conştientizeze că străzile pe care aruncă nonşalant gunoaie sunt un bun comun. Că legile care îi protejează de crimă sunt un bun comun. Că omenia pe care o vor arăta semenilor lor se va întoarce într-o bună zi la ei înşişi, pe traseul unui circuit invizibil. Ei au nevoie să înţeleagă, mai mult ca oricând că acceptarea diversităţii, a alterităţii cu care au fost dăruiţi din plin ca popor reprezintă o avere şi nu un capăt de acuzare sau de dispreţ în ochii civilizaţiei contemporane.
Continui să sper că în 2011 România îsi va regăsi afinitatea într-o unire şi cu propria Diasporă, aceasta din urmă uneori frustrată, uneori îndurerată de necesitatea de a-şi părăsi ţinuturile copilăriei pentru a avea o maturitate decentă, uneori vexată de neregulile din ţară şi de ostilitatea cu care este privită, dar niciodată negându-şi originea sau dorinţa de a ajuta prin toate mijloacele, acolo unde ajutorul nu este deturnat sau tratat în bătaie de joc.
Continui să sper că se vor ridica funcţionari publici, de la poştaşul din comună şi până la preşedintele ţării, care vor începe prin a fi ei înşişi exemplu de respectare a legilor, de decenţă în viaţa personală, de refuz al nepotismului şi mitei. Care vor denunţa corupţia, în loc să-şi facă din ea o saltea mai pufoasă decât a altora.
România are nevoie mai mult ca oricând de unire în numele unor idealuri, capabile să se afle în competiţie pentru poziţiile decidente în viaţa publică, prin votul democratic obţinut în 1989 cu preţul vieţii atâtor nevinovaţi ucişi, „nu se ştie de cine” nici acum, după mai bine de 20 de ani.
Continui să sper că România se va uni şi va reuşi să iasă, pe cale paşnică şi definitiv din ventuzele lipitorilor care îi sug sângele de zeci şi zeci de ani. Şi nu mă refer doar la grupuri obscure care, sub acoperirea unui fals patriotism, fură tot ce pot. Mă refer şi la obiceiuri, la religie, la superstiţii, la igiena personală, la respectul faţă de vecin, faţă de client sau faţă de angajator, la multiple moşteniri culturale care, din 1859 şi până în 2011 ar fi trebuit să se schimbe mult mai mult decât s-au schimbat în realitate deşi iată, şi azi, lucrul care le lipseşte cel mai mult românilor, oriunde s-ar afla, este Unirea.
Excelent articol! Adevărat este, românii au nevoie de unire, în primul rând. Măcăr de ”Ziua Unirii” să conștientizăm aceasta.
Să dăm mâna cu toți românii, cu cei din Țară, cu cei dinafară, cât și unii cu alții!
La mulți ani, România!
Felicitări și mulțumiri autorului, domnului Ștefan N. Maier!
Cu deosebită prețuire,
Lucreția Berzintu
Israel
De mult nu am mai citit un articol pentru sufletul meu ca acesta. Multumesc domnule Stefan că aveţi grijă şi de sufletul noatru. Aşa ar trebui să gândească romănii toţi. Felicitări. Titina Nica Ţene Cluj-Napoca
Dl. Maier scrie atât de profund, de convingător că mă încearcă un sentiment de vinovăţie – ca particulă care sunt a acestui destrămat
întreg românesc. Nu este nevoie să-i interpretez şi să-i traduc în alte cuvinte spusele. Pe mine însă mă întristează mereu faptul că mulţi mici-mari gânditori actuali privesc şi comentează dezastrul românesc prea dintr-o parte. Aş vrea – şi n-am unde – să acuz, să acuzăm direct şi concret numele uzurpatorilor. Cum să nu sufăr oare eu – înstrăinatul? Famenii de acasă s-au debarasat de mine şi m-au gonit de acasă. Ei au învins, nu eu, cum credeam la început.
Pe Dna. Berzianu, care semnează mai sus, o cunosc, dar doar de departe. Comuniştii şi neocomuniştii ne-au răşchirat şi ne-au slăbit puterile. NORMAL: divide et impera…Ne-au divizat iar noi am crezut că vom deveni eroi. Regret – dar nu este aşa. Ar trtebui să avem măcar un ziar foarte puternic în care să ne spunem păsurile, să-i demmascăm pe criminali în faţa forurilor internaţionale, care nu prea dau mulţi gologani pe problema românească.Desigur,suntem uniţi în cuget şi-n simţiri…dar puţin le pasă golanilor de la Bucureşti: SUNT IMUNI la tot ce este logic, uman şi istoric!!!
poet
george FILIP – Montreal
Amin la cele de mai sus. Azi sunt înclinată spre optimism, parcă și pesimismul excesiv devine bolnăvicios și sapă puterile,
Am încredere în tânăra generație, în oamenii de bun simț din toate generațiile, oamenii cinstiți, cu iubire de țară și neam, care-și cresc copiii pe criteriul valorilor morale și etice transmise nouă de la moșii noștri. Spunea un istoric respectat că poporul român a ajuns unul complet debusolat – și mă gândeam, cum adică? Eu nu mă simt debusolată, la fel mama mea și prietenii mei nu sunt debusolați. Cu tot respectul pentru dumnealui, nu sunt de acord. Niciun individ și nicio nație nu deține adevărul suprem, toate țările s-au bâlbâit, au căzut, s-au ridicat, au mers mai departe, ne vom ridica și noi din praf, uniți, așa cum ne îndeamnă dna Berzintu, ne vom scutura genunchii de praf și vom merge și noi mai departe, să nu rămânem în urmă. Drumul nu-i ușor, dar neamul ăsta a cunoscut ce înseamnă să fii la răscruce de drumuri, bătut de furtunile venite din vest și est și din toate părțile.
Frumos articol dle Maier, la fel și comentariile, sau ecourile, publicate aici.
La mulți ani, nației unite!
Doina
Nu vreau sa spun multe, doar ca m-a intristat felul in care romanii nu-s in stare sa se respecte unii pe altii si sa se abtina de la reactii tribale, macar la sarbatorile nationale, 1 decembrie sau 24 ianuarie. Inca o data s-a vazut asta la acest 24 ianuarie. Nu-s fan Basescu, dar nu mi se pare normal ce s-a intamplat la Iasi, Focsani etc cu huiduieli la adresa lui Basescu in timpul ceremoniilor aferente acestei zile. Stateam si ma gandeam daca in S.U.A., Germania sau in alte tari normale , netribale, ar fi posibil ca de ziua nationala a lor sau de o alta zi importanta, sa fie huiduit presedintele sau unnele notabilitati participante ale unui partid de cei care apartin altor partide sau chiar nici unei alte formatiuni politice. Cred ca nu o sa vedem asta. Imi aminteste ce s-a intamplat acum de un 1 decembrie, candva, sarbatorit la Alba Iulia, cand a inceput sa vorbeasca Corneliu Coposu au inceput huiduielile-acelea cu siguranta „comandate”-, iar in spatele vorbitorului, Iliescu, presedintele de atunci al Romaniei si Petre Roman isi zambeau unii altora fericiti si complice. Mi-a fost rusine atunci ca sunt roman si apartin unui popor care nu e in stare sa se autorespecte, pt ca daca noi nu suntem in stare sa ne respectam sarbatorile noastre pe care ne tot batem in piept cu pumnul, demagogic, ca sunt sfinte pt noi, atunci cum de avem pretentia sa ne respecte altii? Prea multa anomie sociala, de fapt, oare mai suntem o natiune? mai avem valori comune, care sa ne uneasca? Si care or fi ele? Am mai fi, oare sa murim sau sa ne sacrificam libertatea pt o idee, pt un ideal si care ar fi acela?
Articol excelent,pe masura autorului.Da,asa este.Romania apare astazi…,,desirata”,parca e pusa pe o funie la…uscat.Poate asa si este:avem nevoe de un ,,respiro”,sa ne revenim dupa cosmarul comunist.Si totusi…Oare n-a supravietuit acest popor,desi a fost ,,urinat,cand de rusi,cand de turci”,dixit Patapievici(v.Politice/1996)?Dupa mine,problema ,poate cea mai mare,consta in faptul ca astazi romanul nu si-a asumat mai deloc ,,trecutul”,cum,dealtfel au facut-o nemtii cu trecutul lor.Nu e vorba de politicieni numai.Ci de tot romanul,cum se spune,de pe strada.Dar asta-i situatia si ca asta defilam,uneori chiar in pas de gasca,precum Ion Coja,si,mai taras, grabis,recent,Cristoiu.
Ziceam mai sus, ,,si totusi…”Duceti-va in doua locuri:pe la banci si hoteluri,private,desigur…Veti intalni un personal,de regula tanar,stilat, vorbitor de limba engleza,politicos si operativ,jos palaria!Iata ca se poate,si inca cum!Este o deosebire ca dela cer la pamant,fata de ceea ce te intampina,inca dela intrare,tot soiul de…,,soiosi ” in institutiile statului.Cred cu convingere ca Romania de maine va arata asa cum ne-o dorim noi,cei care-i vrem binele.Dar cu o singura conditie:sa nu-si uite trecutul,si sa-si rescrie istoria,asumandu-si erorile,pentru a nu se repeta in veci.
Multumesc celor care au scris ecouri favorabile articolului acesta. Nu as vrea sa par un ingrat, dar va marturisesc ca mult mai mult m-ar fi bucurat ecouri la articolul meu „De ce am nevoie de timpul tau?” prin care sa fi primit oferte de activitate solidara pentru valorile care constituie misiunea noastra.
O mentiune speciala ecoului d-lui Somoila care vorbeste aceeasi limba cu noi: multa lume se intreaba de ce vorbim atat de mult despre trecut in paginile ACUM. Ati dat un raspuns foarte bun chiar dv. Nu exista un viitor bun fara asumarea trecutului. Am preluat cuvintele distinsului nostru colaborator Vladimir Tismaneanu ca motto, intre altele pentru ca el insusi este un exemplu de intelectual care a facut acest pas.
In opinia mea, acesta este un articol-sinteza cu continut foarte exact atunci cand este pus in oglinda secventei de fapte si evenimente.
Tot strict in intelegerea mea, calcarea in picioare ale unor adevaruri elementare, ura, amnezia-prezentata-drept-rememorare, statuile ridicate impostorilor, xenofobia, colectivismul gregar si minciuna colectiva, tribalismul, toate acestea impreuna sunt premeditate, in mod cotidian, in Romania de catre organizatii si indivizi identificabile(i). Ratiile de spalare a creierelor sunt calculate cu multa atentie in majoritatea canalelor mediatice difuzand local in aceasta tara.
Ce se intampla in lumea mass-media de larga expunere din Romania nu poate fi asemnat cu nicio propaganda politica partizana din tari democratice.
In opinia mea, eradicare persistenta in timp a uriasei propagande mincinoase romanesti cotidiene de larga expunere mediatica este primul pas care trebuie savarsit spre unirea romanilor.
Articolul dumneavoastra ridica probleme care framanta multi romani caci da, intrebari sunt multe, framantari avem toti, dar nu reusim sa zarim raspunsuri.
Nu vad ce poate schimba din temelii Romania atata vreme cat niciuna din fortele potentiale nu pare interesata de un astfel de demers: nu vad cum ziaristii ar putea fi adevarati formatori de opinie (si nu ”lautari” ai mogulilor de orice culoare), preotii niste apostoli calauzitori (si nu simplii prestatori de servicii scumpe), politistii si procurorii niste luptatori autentici pentru dreptate, tineretul o constiinta treaza (si nu o masa amorfa si letargica).
Dumneavoastra vorbiti de pasi marunti, eu insa nu cred ca timpul nu mai are rabdare pt. ei: facem pasi marunti de la Revolutie incoace, dar am inaintat mult prea putin. Si pe an ce trece, sansele de a scapa de puterea nemarginita a fostilor securisti si activisti scad mai mult: cu fiecare nou ziar acaparat, cu fiecare noua firma din portofoliu…
(Iar despre cine a ucis la Revolutie, ar trebui sa ne raspunda cei platiti pt. asta -procurorii civili sau militari in frunte cu d-na Kovesi si dl Voinea, cercetatorii de la IICCMER, in frunte cu dl. Tismaneanu, alte comitete si comitii…)
Extremistul Dan Petre îşi reciclează obsesiile, altceva ce să facă. Îi recomand, a propos de cine a ucis în decembrie 1989, să consulte numeroasele articole din toamna lui 2009 din revista ACUM în sprijinul lui Teodor Mărieș, care cerea înmânarea documentelor din arhivele instituțiilor de stat legate de acele evenimente. Îi recomand de asemenea să nu-l mai calomnieze pe Vladimir Tismăneanu, care nu este plătit, ci așa cum a afirmat de atâtea ori, deține acea funcție pro-bono.