caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Refuzul de a uita (cu un PS despre “interesul national”)

de (16-1-2011)
2 ecouri

Cand Karl Marx a scris ca “omenirea se desparte de trecutul ei razand” s-a inselat profund, inselandu-si si milioane de discipoli.  Respingand preceptele marxiste, omenirea se desparte de trecutul totalitar jelind.  Nu intamplator Iosif Brodsky a numit-o pe Anna Ahmatova, autoarea poemului “Requiem” despre Marea Teroare stalinista, muza plangatoare. “Les lendemains qui chantent” invocate de suprarealistul convertit la stalinism Paul Eluard erau de fapt arestarile de maine dimineata. Si atunci cum sa nu-i dai dreptate lui Zbigniew Herbert cand scria: ” Cine suntem noi pentru a ierta in numele celor ucisi in zori?”

“Functia distructiva a tacerii” se intituleaza o carte a ganditoarei germane Gesine Schwann. Despre amintire este vorba in romanul lui Bernhard Schlink care a stat la baza filmului “The Reader”.  “Cine uita, nu merita” suna o vorba pe drept faimoasa. Redemptiunea este imposibila fara cainta.  Despre mancurtizare a scris o carte de neuitat scriitorul Cinghiz Aitmatov. “Memory, History, Forgetting” este un volum din scrierile lui Paul Ricoeur aparut la University of Chicago Press.  “Amnezia la romani” este o carte de Paul Goma care ar merita (re)citita in aceste zile cand liderul unui partid considerat istoric predica virtutile uitarii pentru a justifica fals-pragmatic o penibila, rusinoasa capitulare.

Pana sa ajungem la post-memorie, este nevoie de memorie, de ceea ce Monica Lovinescu, vocea unui exil care a refuzat programatic si cu o admirabila consecventa compromisurile ignobile, a numit etica neuitarii. Intransigenta in favoarea adevarului nu este un exces, ci o datorie etica.  Post-memoria, cum bine scrie in ultima ei cartea istorica Maria Bucur de la Indiana University, este forma de salvare si sedimentare a amintirii in clipa cand martorii s-au petrecut din viata, cand exista riscul ca amnezia sa devina endemica prin extinctia comunitatii anamnestice. Noi n-am ajuns inca acolo. Suntem inca in faza in care ne amintim si refuzam sa uitam.

Securitatea nu a fost o fictiune, ci o cumplita realitate.  Cenzura (“Directia Presei si Tipariturilor”) a fost o institutie cat se poate de reala.  Lagarele de concentrare, Canalul, Pitestiul, Aiudul, Sighetul, sinistra re-educare,  imbecilizarea tineretului prin propaganda deliranta, lichidarea elitelor, cosmarul colectivizarii, distrugerea economiei nationale pe baza a ceea ce Cristian Ghinea corect numea recent un numar de idei imbecile, toate acestea s-au petrecut pe teritoriul Romaniei.  Nomenklatura nu a fost un club de bridge, ci o casta parazitara care a exploatat o tara intreaga in numele unei ideologii intemeiata pe minciuna.  Fara ofiterii Securitatii, fragili mental dar cu pumnul tare, specializati in teroare fizica si psihologica, fara agentii inflitrati in toate celulele sociale, fara zelul morbid al activistilor de partid, dictatura n-ar fi rezistat.  Cand vine vorba de memorie, nomneklatura si aliatii ei adopta doua strategii complementare: obliterarea si ocultarea.  Nu spunea Adrian Nastase, pe vremea cand era premier si se pregatea sa devina presedintele Romaniei ca nu avem nevoie “sa lingem dosare”?  Nu-l numea Milan Kundera pe “normalizatorul” Gustav Husak “presedintele uitarii”?  Avea dreptate, acelasi Kundera cand scria ca istoria totalitarismului poate fi scrisa ca istorie a luptei memoriei impotriva uitarii.

Liberalismul fricii, despre care scria Judith Shklar, este inradacinat in amintirea ororilor trecute, in teama de repetarea acestora.  Pe scurt, trecutul nu este o alta tara, ranile nu sunt inchise.  La aceste lucruri m-am gandit citind acest excelent text publicat de Ioan T. Morar pe blogul sau:

Am auzit un om (pe care l-am admirat pînă acum trei zile) zicînd că nu trebuie să ne cramponăm de trecut, că trecutul nu mai contează. Esenţial e viitorul, zicea acel domn, fost deţinut politic, persecutat de Securitate. Să uităm diferenţele. Memoria mai mult ne încurcă, spunea domnul respectiv. Şi, totuşi, acest domn a fost demnitar al statului român şi a condus ani buni un institut care avea, în titlul, MEMORIA. Trist, foarte trist.

http://morar.catavencu.ro/2011/01/13/cu-memoria-la-psihiatru/

PS (14 ianuarie 2011) Iata o stire recenta aparuta pe Hotnews. “Au de patrie, virtute nu vorbeste…”  QED:

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8208656-radu-campeanu-alianta-pnl-psd-reprezinta-interes-general-natiunii-romane.htm

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Emil Simiu: (17-1-2011 la 11:03)

    Total de acord, fireste. Un mic amanunt: Dupa cate stiu eu, formula „les lendemains qui chantent” nu apartine lui Paul Eluard, ci lui Paul Vaillant-Couturier.

    Iata ce spune Wikipedia:

    Les lendemains qui chantent est le titre de l’autobiographie de Gabriel Péri, ancien député communiste fusillé par les Allemands en 1941.

    Son autobiographie, publiée posthume en 1947, contient sa célèbre lettre d’adieu, rédigée à la veille de son exécution. Ce sont les derniers mots qu’il écrit. Cette lettre comporte la phrase suivante : « Je crois toujours, cette nuit, que mon cher Paul Vaillant-Couturier avait raison de dire que le communisme est la jeunesse du monde et qu’il prépare des lendemains qui chantent », d’où le titre de l’œuvre.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Petrineanu: (19-1-2011 la 11:26)

    Un detaliu dupa parerea mea interesant apropo de exigenta impotriva imposturii nomenklaturiste: Tunisia ieri.
    Dupa ce tunisienii l-au rasturnat pe cale pasnica pe dictator, tot ei au iesit ieri in strada pentru a cere ca si actualul guvern cu partidul lui de la guvernare RCD, cei care au fost imprejurul dictatorului, sa fie debarcat. Sa fi invatat ei ceva din convulsiile romanesti postdecembriste?

    Pe blogul sau, Ben Mheddi, o figura centrala a revolutiei tunisiene, la cei 27 de ani ai sai, spune ca tunisienii nu au pornit revolutia ca sa ramana la putere cu RCD (citata de TV1 Suedia).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.205.93.2