caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Marcel Iancu – Pogromul din București – mărturie inedită (2)

de (31-10-2010)

– urmare din numarul trecut –

Desen de Marcel Iancu

Organizati in echipe masive si bine inarmate cetele de legionari au invadat in seara de Marti si noaptea spre Miercuri in cartierele evreesti dand foc sinagogelor, devastand si ridicand cu camioanele toate marfurile pravaliilor, incendiand casele si mobilele in strazi si pradand cu furie tot ce vedeau in calea lor, ca ultimii barbari.

Aspectul jalnic al acestor camere a impresionat si pe germani, cari erau doar martori impasibili si specializati in aceste opere bestiale.

In noaptea de Marti au fost scosi cu forta din case zeci de evrei in toalete sumare pentru a fi “anchetati”. Cei ce n’au lipsit de acasa, barbati si tineri care n’au reusit sa se furiseze la vre-un crestin ce nu i-a denuntat, caci au fost multi din acestia, au fost ridicati de aceeasi politie sociala, stransi in ganguri si sinagogi si carati cate 30-40 cu autocamioanele la Jilava, la Abator, la diferite sedii legionare si executati in cursul noptii prin schingiuiri si impuscare. Sunt case in cari lipsesc cate 10-15 barbati cari n’au mai fost gasiti. Bineinteles ca dupa ridicarea barbatilor veneau echipe speciale de talhari cari ridicau din aceste case tot mobilierul, toate efectele, iar ce nu interesa se arunca pe geam pentru a fi ars in strada. Nici unul din cei carati nu s’au mai intors. Macelul a inceput cu barbatii gasiti in sinagogi Marti seara. Au fost stransi familii intregi, parinti cu fiii lor cari se rugau la Dzeu. Familii intregi, zeci de oameni au fost ridicati cu forta, dusi in paduri si impuscati. Rabinul Guttman, denuntat de preotul parohiei a trebuit sa vada cu ochii sai cum cei doi fii ai sai au fost impuscati pentru ca s’au impotrivit la ridicarea tatalui lor. El singur a scapat impuscat fara rana mortala, stand toata noaptea culcat pe trupul rece al copiilor sai.

Desen de Marcel Iancu

Camioanele cu aceste transporturi de oameni catre cealalta lume n’a contenit toata noaptea si in dimineata zilei de Miercuri in sgomotul bubuiturilor de tun si mitraliere.

Executiile urmau la Jilava si comuna Serban Voda, Bucuresti noi si beciurile cuiburilor legionare si prefectura politiei de catre specialisti barbati si chiar femei legionare. In timp ce aceasta populatie nu fusese aparata de un singur sergent de strada sau un soldat in cartierele evreesti si a fost expusa tuturor faradelegilor si crimelor ordinare cari nici nu se pot descrie, in oras lucrau bande organizate cu masini rechizitionate pentru “strangerea fondurilor” la evrei bogati. Au fost astfel invitati fruntasii comunitatii sa verse sumele gasite in casele de bani, iar apoi executati. Au fost schingiuiti oameni bogati ca sa-si denunte averile, iar dupa plata milioanelor gasite au fost executati si batjocoriti.

Au fost ridicati la acest “serviciu social”oameni tineri fara vre-o vina din sanul familiilor pentru a li se stoarce declaratii de comunism, batuti si schingiuiti pentru a da adresele bogatasilor din familie, iar apoi batuti la sange si impuscati fara alegere. Iata marea opera legionara. Toate aceste crime politice a caror exemple sunt fara precedent in istoria pogromurilor exceleaza insa prin bestialitatea si cruzimea faptelor, prin massele ucise dar mai ales prin sadismul si barbaria faptelor. Cautand printre cadavre la institutul medico legal s’au gasit urmele celor mai fioroase fapte contra constiintei omenesti.

Desen de Marcel Iancu

Fiarele ucid, dar nu batjocoresc cum au fost batjocorite cadavrele acestor nevinovati. Limbi taiate, ochi scosi, degete si maini taiate, piele jupuita de vie, corpuri taiate si atarnate cu inscriptia “Coser” in abatoare, trupuri injunghiate, capete taiate si organe taiate, iata bilantul eroismul legionar. Dar daca instinctele criminale si “razbunarea crestineasca “ nu a avut toata satisfactia, trebue sa inchei acest tablou de orori cu imaginea sutelor de trupuri ucise cari toate au fost despuiate pana la piele in padurea Jilavei si jefuite de dintii din gura, de unghii si cadavrele violate.

Nici azi nu s’au inventariat inca numarul mortilor evrei, caci putine trupuri au putut fi gasite, mai putine identificate. Se crede ca au fost ucisi peste 1500 de barbati si femei.

Dar s’au putut inventaria dupa date oficiale multe sute de milioane gasite in casele sefilor legionari, sute de camioane cu marfuri furate si mobile jefuite de la evrei si din cassele statului si nenumarate dovezi de spionaj si tradare de tara.

Cine a planuit acest nemaipomenit macel si jaf, a putut deslantui cu atata cruzime pogromul care va ramane in istoria antisemita ca un exemplu de bestialitate, de groaza si de josnicie omeneasca? Cine a avut interesul sa tarasca in noroi numele acestei tari?

Unde a adus legiunea si capitanii sai crestini numele de roman?

(Marcel Iancu – Pogromul din Romania sau seria masacrelor in masse)


Recitind si descifrind manuscrisul “Pogromul din Romania sau seria masacrelor in masse”, marturie a marelui artist, si comparind-o cu traducerea in ebraica si engleza a fragmentelor inserate in catalogul expozitiei On the edge (Kav Haketz, Pe muchie) din 1990, imi permit sa remarc citeva detalii, care pot fi relevante in intelegerea si plasarea textului in timp.

Desi in catalog se considera ca acest text a fost scris de Marcel Iancu in ianuarie 1941, imediat dupa Pogrom, tind sa cred ca marturia a fost pusa pe hirtie mai tirziu. Sa nu uitam ca familia Iancu a parasit in graba Romania, la putine zile dupa Rebeliunea Legionara si, desi artistul a inceput sa deseneze grozaviile crimelor, fiind inca in Bucuresti, imi permit sa avansez presupunerea ca acest text a fost conceput pe drumul intortocheat catre Palestina, sau in Tel Aviv. Desigur, nu exclud posibilitatea ca, zguduit de ororile la care fusese martor, sau de asasinarea cumnatului sau Misu Goldschlager (Costin), Marcel Iancu a simtit nevoia sa-si exprime socul si durerea imediat dupa Pogrom.

Detaliile prezentate in manuscris indica preocuparea marelui artist, ca masacrul populatiei evreiesti din Bucuresti sa nu fie dat uitarii.

In prima parte a articolului mentionam ca, probabil, din cele 12 pagini, lipseste pagina 10. Recitind si descifrind cronologia descrierilor, este foarte posibil ca aceasta pagina sa nu fi fost scrisa vreodata. Pe dosul paginii 7 se afla adnotari si completari cu paragrafe intercalate, semnalate cu asterix, care, introduse in text, creaza o imagine completa, substituindu-se paginii 10.

De asemenea, Marcel Iancu pare a fi inversat pagina 11 cu 12, deoarece dinamica actiunilor redate si concluziile marturiei, cunoscind stilul in care marele artist isi concepea textele, rezolva dubiile relativ la eventuala omisiune.

Repunind in ordine paginile manuscrisului, marturia devine astfel completa, si realizez ca asidua mea cautare prin arhive, de-a lungul acestor doi ani (de cind doamna Dadi Janco mi-a oferit manuscrisul spre publicare, precizind ca pagina 10 lipseste), a fost, poate, inutila. Totusi, remarcind tendinta de reabilitare a Miscarii legionare, prezentata in presa romana cu multa indulgenta, de multe ori cu subintelesul ca legionarii ar fi fost doar niste tineri nabadaiosi, cu dragoste de tara, care doreau binele Romaniei, pentru a o apara de expansiunea bolsevismului, consider ca aduc la lumina acest text la momentul potrivit.

Marcel Iancu

Multe evenimente au fost masluite si prezentate intr-o lumina falsa, in ultimii douazeci de ani, de catre Noua Dreapta sau istoricii nationalisti din Romania. In ciuda documentelor, facind exceptie de victimele evreiesti, de legile rasiale, de cei 300 de mii de evrei asasinati in Holocaustul romanesc, jurnalisti si istorici din Romania, cu agenda nationalista si antisemita, incearca sa mistifice adevarul, prezentind o imagine falsa, care impodobeste conducatorii criminali legionari precum Corneliu Zelea Codreanu si Horia Sima cu o aureola de sfinti. Altii incerca sa musamalizeze rolul lui Rady Gyr, cel ce a scris imnul legionar, in incitarea la crime si violente, atribuindu-i o valoare literara exagerata care ar trebui sa puna in umbra “neinsemnatele rataciri”.

In contextul incercarii divinizarii miscarii legionare, a reabilitarii membrilor sai si a prezentarii nostalgice a vremurilor, manuscrisul lui Marcel Iancu vine sa clarifice, fara dubiu, aspectele sociale si faptele criminale, aducind o contributie substantiala la dezvaluirea adevarului.

Marcel Iancu “artistul roman cu care ne mindrim”, a fost, in primul rind, un evreu a carui familie a suferit, un democrat care, persecutat in tara natala, in urma legilor rasiale si a masacrelor legionare, si-a regasit apartenenta la poporul evreu, alaturi de care suferea, si-a descoperit salvarea in sionism, in identitatea sa israeliana, la care a aderat cu toate fibrele sufletului sau.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.86.28