caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Mărturii cutremurătoare despre calvarul din Transnistria, interviu cu Lida Burihovici-Havas (partea II-a)

de (3-10-2010)
11 ecouri

Preambul: Povestea cumplită a încercărilor acestei supravieţuitoare a ghetoului din Ismail şi a lagărelor de la Domanovka, Bogdanovka şi Golta, am ascultat-o într-o după amiază de septembrie, într-un apartament din Bucureşti, cu atenţia încordată la maximum. Lida Burihovici Havas – o femeie fragilă, aproape nonagenară – mi-a  relatat grozăviile trăite, învingând efortul de a rosti cuvintele şi violenţa acceselor de tuse care îi întrerupeau şirul vorbelor. Se oprea, bea câteva înghiţituri de lapte şi apoi continua, cu tenacitatea celei care are de îndeplinit o îndatorire majoră.  „Am datoria să spun prin ce am trecut, pentru că sunt prea multe voci care neagă Holocaustul din România” mi-a spus ea, atunci când am rugat-o să ne oprim, să nu-şi mai tortureze trupul firav scuturat de tuse şi sufletul zbuciumat de amintirile cumplite. „Nu am dreptul să tac, pentru că trebuie să se afle” a mai adăugat cu glasul aproape şoptit înainte de a-şi relua povestirea. Datoria mea este să transcriu depoziţia ei despre pătimirile evreilor în iadul numit Transnistria – trecut sub tăcere în regimul comunist şi contestat de negaţioniştii zilelor noastre.

La Ismail evreii erau închişi în ghetou şi în sinagoga din oraş

Lida Burihovici Havas : Curând după uciderea copiilor ne-au separat de bărbaţii . Pe ei i-au închis în sinagoga din oraş şi pe noi, femeile, copiii şi bătrânii, în ghetou.

A.G.: Unde era ghetoul şi care erau condiţiile ?

Lida Burihovici Havas: În cel mai sărac cartier din oraş,  unde erau numai cocioabe.

I-au scos pe locuitori, au împrejmuit locul cu sârmă ghimpată şi ne-au înghesuit acolo.

A.G.: Cam câte persoane erau în ghetou? 

Lida Burihovici Havas: Multe. Fiind zonă de graniţă, persecuţia creştea mereu. Eram atâţia încât nu aveai loc unde să pui piciorul.

A.G. Cum era viaţa în ghetou ?

Lida Burihovici Havas: Am fost chinuiţi începând din prima noapte de ghetou: eram sculaţi de nenumărate ori pentru apel, îmbrânciţi, loviţi, călcaţi cu bocancii. La diverse ore veneau şi smulgeau din grup femeile tinere pe care le violau în faţa familiei. Au început să fie scoşi din ghetou bolnavii şi vârstnici care erau duşi şi apoi nu se mai ştia nimic despre ei.

A.G.: Medici evrei erau printre deţinuţi? Avea cineva medicamente?

Lida Burihovici Havas: Vai de mine, cum puteţi întreba aşa ceva ? De unde să fie medicamente ? Toţi eram o apă şi un pământ.

A.G.: Din ce trăiaţi ? Ce mâncaţi?

Lida Burihovici Havas: De mâncare nu aveam decât ceea ce luasem cu noi. Când am plecat din casa unchiului eu voiam să iau îmbrăcăminte, iar mama mâncare. A pus vreo două pungi cu vase şi un sac cu alimente, dar erau foarte grei şi i-am abandonat pe drum. Aşa că mâncarea ni s-a terminat repede. Am avut noroc cu localnicii ucraineni care ne aruncau câte ceva de-ale gurii peste gard.

A.G.: Şi ce s-a întâmplat cu bărbaţii din sinagogă ?

Lida Burohovici Havas: Abia se ţineau în picioare. Erau înfometaţi şi mulţi se îmbolnăviseră, dar se făcea instrucţie cu ei. „Sculat- culcat”, până cădeau din picioare Tata şi Mondi erau împreună. Din când în când ne duceau sub pază armată,  să ne vedem bărbaţii închişi în sinagogă…Ne lăsau să-i privim de pe partea cealaltă a străzii. Odată am auzit de departe urlete, vaiete, comenzi şi şuierături de bici.  Până şi paza noastră era îngrozită de sunetele care şuierau în aer. Ne-a ordinat să ne ascundem în spatele unui gard viu, de unde se vedea curtea sinagogii. Am văzut militari germani cu bice în mână,  aşezaţi într-un şir lung într-o parte. În cealaltă parte erau militarii români înarmaţi cu ciomege. Bărbaţii noştri erau fugăriţi printre ei şi la fiecare pas, loviţi din ambele părţi. Erau plini de sânge, cu porţiuni de carne smulsă atârnând pe obrajii şi pe trupul lor. Apoi au fost împinşi să se alinieze. În prima linie l-am văzut pe tata. Toată faţa îi era rănită. Ştiind că  era ora vizitei noastre şi mă căuta din ochi. Când m-a zărit printre crengile sub care mă ascunsesem, instantaneu s-a îndreptat de spate şi mi-a făcut semn că e bine. Atunci l-am văzut ultima oară…La următoarea vizită tata nu mai era,  jandarmul român  care păzea sinagoga, m-a chemat la el şi mi-a spus: „Să ştii că ai tăi zac acum în groapa comună din spatele sinagogii; ei şi-au săpat groapa şi au fost întorşi cu faţa spre ea şi împuşcaţi Au căzut în groapă  morţi sau doar răniţi  şi s-au aruncat peste ei câteva lopeţi de pământ.”

 A. G. Cine i-a împuşcat –  jandarmii sau armata română ?

Lida Burihovici Havas : Jandarmii români  

A.G. Cât timp aţi fost măritată cu Mondi ?

Lida Burihovici Havas: Câteva luni…El a fost primul bărbat din viaţa mea. Ne-am căsătorit la Ismail. Părinţii meu au chemat câţiva evrei, au luat o faţă de masă şi au făcut hupa…

Am mai rămas în ghetou o vreme, nu ştiu până când pentru că nu mă interesa luna, anul, ziua…ci doar supravieţuirea.  Apoi, într-o zi ploioasă, ne-au adunat la apel ne-au spus să ne luăm boccelele că plecăm. Când am ieşit din Ismail, la marginea oraşului erau nemţii şi lângă ei comisii româneşti cu nişte coşuri de papură. Ne-au spus să ne predăm toate valorile, mai ales bijuteriile, iar cei care nu se supun vor fi împuşcat. Am aruncat în coş lucrurile de valoare şi documentele pe care le aveam. Am fost deposedaţi şi de identitate. A urmat percheziţia corporală şi controlul ginecologic… O femeie îşi ascunsese un briliant în vagin. A fost pedepsită demenţial. Au smuls hainele de pe ea şi au ţintuit-o de o scândură. Au început s-o lovească crâncen în faţa copiilor ei. Loviturile au încetat odată cu ultima zvâcnire a trupului ei.  Nu pot uita nici azi scenele acelea de groază…

 

În lagărul de la Domanovka fiecare îşi aştepta rândul să moară

Apoi am plecat în convoi, pe jos. Eram fără încălţări. Aveam o fustă şi o bluză cusută de mână, iar picioarele mi le-am învelit cu o bucată de pânză ruptă din rochie. Aşa am străbătut Ucraina. Mi-a îngheţat laba piciorului şi falangele ieşeau afară, locul colcăia de viermi şi puţea. Mă durea înfiorător. Eram nişte schelete ambulante, cine se clătina, era împuşcat.  Mergeam tot timpul. Rar staţionam şi ne adăposteam în ruinele fostelor grajduri ale colhozurilor. Înăuntru erau cadavre în putrefacţie.

După nu ştiu cât timp de mers am ajuns în lagărul de la Domanovka, format din case arse de ruşi înaintea venirii armatei germane şi româneşti. Şi aici stăteam în nişte grajduri…Unii peste alţii, morţii cu viii.  De-abia aşteptai să moară cel de lângă tine ca să-i iei hainele şi să le îmbraci aşa cum erau pline de fecale şi de păduchi.

Mişunau şobolanii  mari cât pisicile. Mâncau oamenii. Le rodeau extremităţile. Le smulgeau. N-aveau carne, ronţăiau oasele. Se hrăneau cu oameni. În mizeria aceea de nedescris era plin de păduchi. Iar atunci când un om îşi dădea duhul, păduchii năvăleau pe cei care mai erau vii.

A.G. Şi n-a fost nicio boală ? Nicio epidemie?

Lida Burihovici Havas: Ba da, tifos exantematic. N-a scăpat niciunul, toţi am avut tifos şi febră tifoidă.

A.G. Medici nu erau ? Medicamente nu se puteau obţine ?

Lida Burihovici Havas: Erau medici printre noi, dar în aceeaşi stare ca şi noi. Medicamente? De unde ? Dacă în trenul morţii de la Iaşi călătorii se băteau pentru a-şi astâmpăra setea cu câţiva  stropi de urină, aici erai mulţumită dacă aveai putere să scoţi puţină zăpadă cu fecale, că era mai hrănitoare…Muribunzii erau scoşi dintre noi, duşi pe câmp şi împuşcaţi, Apoi nu i-au mai scos ci îi împuşcau acolo, în grajd.  Mama, care până atunci fusese cu mine,  s-a îmbolnăvit şi ea de tifos exantematic şi zăcea alături mine.  A murit împuşcată, ca mai toţi muribunzii. Nu am plâns-o. N-am văzut pe nimeni plângându-şi morţii, pentru că fiecare-şi aştepta rândul să moară. Nici nu ne gândeam că am putea supravieţui…

(Va urma)

 

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George Hida: (4-10-2010 la 07:49)

    Astfel de „marturii” despre Holocaust-ul din Transnistria ocupata de romani sant cu atat mai bine venite cu cat romanii continua sa spuna cu gura mare ca „… nu noi, ungurii si nemtii”. I-am intalnit si aici, in USA sau Canada, improscandu-si balele otravitoare celor care vor sa-i asculte. Dar pe fata: „nu noi, noi ii iubim pe evrei si pe tigani, ungurii si nemtii i-au macelarit nu noi”. Intre ei in schimb, se lauda cu „sa vezi ce le-a facut tata; ce le-as face eu numai sa-i prind la cotitura…”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • somoila grigore: (5-10-2010 la 02:51)

    Groaznic!Am o intrebare:ce inseamna ,,holocaust”si care-i deosebirea intre ,,holocaust”si ,,genocid”?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (5-10-2010 la 05:15)

    Holocaust, care înseamnă în limba greacă „ardere de tot”, este un termen folosit pentru tentativa naziștilor și a aliaților lor de a distruge în perioada celui de-al doilea război mondial întreaga evreime din Europa. Holocaustul este un caz particular de genocid, care reprezintă nimicirea totală sau parțială, în mod deliberat, a unui grup etnic, rasial, religios sau național.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • elena: (5-10-2010 la 19:36)

    citesc de cateva saptamani acest website. nu inteleg de ce se numeste „acum”? cand majoritatea aricolelor sunt contemplari ale asazisului holocaust din Romania? vreti sa vorbiti despre transnistria si despre evenimente petrecute „acum”?! scrieti despre trficul de carne vie si de arme din acea zona. va rog sa nu intelegeti faptul ca ma indigna articolele legate de holocaust, sunt de acord ca aceasta crima trebuie pastrata vie in memoria colectiva, dar, sincer ma indigna faptul ca (desi nu sunt o cititoare veche si nici fidela, ci doar ocazionala) holocaustul reprezinta un laimotiv al acestui site, desi nu este un subiect ce ar trebui sa tina capul de afis al unui site cu un asa nume; in ciuda faptului ca uneori am vazut articole foarte interesante legate de alte aspecte socio- politice.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (6-10-2010 la 04:46)

    1) Persoana care se ascunde cu lașitate sub aliasul „elena” nu înțelege „termenii de majoritate” și „cap de afiș”.
    2) Persoana care se ascunde cu lașitate sub aliasul „elena” se contrazice: pe de o parte califică Holocaustul ca „așa zis” – așa cum procedează negaționiștii – după care scrie „sunt de acord ca aceasta crima trebuie pastrata vie in memoria colectiva”. Păi ori Holocaustul e „așa zis” și deci nu s-a petrecut și atunci aceste articole sunt mincinoase, ori a avut loc și atunci articole sunt binevenite pentru că există nenumărați negaționiști ai Holocaustului și adulatori ai lui Antonescu și oricum foarte puțini care știu ce s-a întâmplat în Transnistria și atunci e bine ca adevărul să fie adus la cunoștința maselor de ignoranți, nu-i așa?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • elena: (6-10-2010 la 04:58)

    asa zis holocaustul din romania domnule clej, in care nu prea cred ca a existat in modul in care este prezentat. ideea mea a fost una simpla: daca acesta este numele revistei, intitulata „acum”, de ce majoritatea articolelor prezinta evenimente ale trecutului, si nu evenimente ce se desfasoara chiar Acum ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (6-10-2010 la 05:26)

    Persoana care se ascunde cu lașitate sub aliasul „elena” s-a dovedit exact ce bănuiam: negaționist(ă) a Holocaustului și confirmă că nu înțelege noțiunea de „majoritate”. De aici, orice discuție e inutilă și intră sub noțiunea cunoscută sub numele de fățărnicie. Trebuia să spuneți de la început: Holocaustul nu a avut loc în România, decât să încercați sofisme penibile. În rest, vă sugerez, ca să vă duceți logica până la capăt să propuneți Ministerului Educației scoaterea din programa școlară a materiei numită istorie. În orice caz vă sugerez să nu afirmați în public cu numele adevărat (prespunând că ați avea acest curaj) că Holocaustul nu a avut loc. Aceasta constituie o infracțiune penală și poedepsește potrivit Legii 107/2006.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • andreea rosu: (6-10-2010 la 05:58)

    ….domnule petru clej, puteti sa nu mai interpretati si sa scoateti din context anumite cuvinte?
    persoana de mai sus nu a negat existenta Holocaustului ci doar a pus o simpla intrebare referitoare la tema articolelor prezenate in aceasta revista on-line. Inteleg ca acest subiect este destul de delicat pentru dumneavoastra si este bine sa prezentati lucrurile asa cum s-au intamplat si cum sunt prezentate in programa scoala a materiei numita istorie, insa nu deviati de la subiect. Nimeni, in replicile de mai sus nu a negat existenta Holocaustului. Nu mai trageti concluzii pripite.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (6-10-2010 la 07:03)

    Doamna Andreea Rosu,

    V-as invita sa nu mai insultati inteligenta acelora care citesc cu buna credinta aceasta pagina. Cititi prima fraza pe care persoana care se ascunde cu lasitate sub aliasul „elena” o scrie si retineti termenul „asa zis”.

    Mai retineti si dumneavoastra si toti cei iritati de faptul ca revista ACUM – probabil singura publicatie de limba romana care combate consecvent antisemitismul si negationismul – publica aceste articole la rubrica MARTURII. In loc sa apreciati acest fapt, ca in sfarsit cineva spune adevarul despre regimul genocidar Antonescu (pe care multi romani il considera erou national), dumneavoastra sariti in apararea unui negationist. Nu vi se pare jenant?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (6-10-2010 la 09:43)

    elena: (6-10-2010 la 04:58)

    „asa zis holocaustul din romania domnule clej, in care nu prea cred ca a existat in modul in care este prezentat. ideea mea a fost una simpla: daca acesta este numele revistei, intitulata “acum”, de ce majoritatea articolelor prezinta evenimente ale trecutului, si nu evenimente ce se desfasoara chiar Acum ?”

    Faptul ca Dvs nu „prea” credeti ca a avut loc un Holocaust in Romania dovedeste ca marturiile si revenirea asupra acestor subiecte sint mai actuale ca oricind.

    Desi, daca un raport oficial ( Wiesel) nu va convinge, atunci orice dovada, pentru persoane ca Dvs, e inutila. Nu lasati faptele sa va schimbe ideile, D-na Elena! Si nu cititi cartile de istorie, ce rost are?

    Dar nici nu aveti dreptul moral ( necunoscind subiectul) sa va pronuntati relativ la politica editoriala, declarind-o lipsita de actualitate, cind sint foarte multi cititori care doresc sa afle adevarul, neparfumat cu autovictimizari nationaliste.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (6-10-2010 la 10:43)

    D-nei Elena,
    Faptul ca cititi revista si afectati ACUM timp si energie pentru a scrie ecouri, dovedeste ca subiectele tratate de noi au impact si ACUM. Va invit sa cumpaniti asupra lor si sa cititi si in viitor publicatia Acum, pentru ca „atunci” cand o veti citi va fi „acum” – pentru Dvs.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
52.3.228.47