Recent ne-a parvenit un articol istoric nou, care îşi propune să prezinte un eveniment important din istoria României: răscoala ţăranilor din anul 1907. Titlul articolului, apărut în limba engleză în revista „History today” este „Răscoala: the last peasants’ revolt”. Autorul articolului este istoricul german Markus Bauer, specialist de prestigiu în cercetarea istoriei Europei Răsăritene şi în special a istoriei României. El îşi propune să discute evoluţia şi urmările „ultimei răscoale ţărăneşti din Europa” (concluzie a domniei sale) şi urmările acestei „incredibile băi de sânge”.
Prezentarea este foarte rezumativă, chiar telegrafică, dar sintetică şi concludentă, precum şi însoţită de un material ilustrativ bogat, menit să ajute cititorului occidental din generaţiile de astăzi, să ia cunoştinţă despre acest eveniment istoric şi să-l înţeleagă în cadrul fenomenului istoric general. Lectura acestui articol – pe care îl putem considera eseu istoric şi chiar studiu istoric în formă popularizată – ne-a determinat să încercăm o prezentare analitică a lui, precum şi să adăugăm câteva observaţii, menite să completeze tabolul reconstituit de autor.
CAUZELE ŞI ORIGINEA RĂSCOALEI
Pentru a înţelege răscoala ţărănească din anul 1907 trebuie să ne referim în primul rând la cauzele ei. Dispute în acest sens au existat în istoriografia de tendinţe diferite. Totuşi trebuie să subliniem că toţi istoricii au apreciat ca principală cauză reală a răscoalei situaţia existentă în anul 1907 în societatea şi economia românească, elementul de bază fiind sărăcia şi mizeria ţăranului. Aici putem cita o strofă din poezia „Scrisoarea deschisă a unui melc” de A. Mirea (de fapt, pseudonimul comun al poeţilor Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel): „Nu căutaţi aiurea, nici altora pricină/Că nu e nici N. Iorga, nici G. Coşbuc de vină/Ci numai sărăcia, eterna sărăcie” (citez din memorie). Pentru a-şi susţine punctul de vedere, influenţat de punctele de vedere susţinute anterior de istoricul Philip Gabriel Eidelberg şi de sociologul Daniel Chirot, specialişti occidentali în istoria României, ale căror studii în limba engleză au atras atenţia în anii 70 ai secolului 20, cercetătorul Markus Bauer prezintă în mod rezumativ situaţia României – şi în special a ţărănimii române – în ultimele decenii ale secolului al 19-lea şi la începutul secolului al 20-lea. El menţioneză caracterul economiei româneşti în perioada respectivă: o economie eminamente agrară, care a suferit ca urmare a intrării grâului american în competiţia exportului, precum şi a politicii economice protecţioniste a Austro-Ungariei asupra cărnii produsă în Ungaria. Pe de altă parte, situaţia socio-economică internă a României era problematică.
Mai mult de jumătate din terenurile agricole erau în posesiunea marilor moşieri, care preferau să nu şi le administreze singuri, ci să îşi petreacă timpul la oraşe, preferând alte ocupaţii. Proprietarii de moşii preferau să-şi arendeze moşiile. Pe această cale a apărut categoria arendaşilor, mulţi dintre ei evrei (în Moldova), greci şi bulgari (în Valahia), dar şi români. Autorul vorbeşte şi despre concurenţa între arendaşi, arătând cazul concurenţei între renumiţii Mochi Fischer şi Berman Juster în privinţa arendării moşiei prinţului Mihalache Dimitrie Sturdza, la Flămânzi. Interesant faptul că autorul subliniază că aceşti arendaşi erau evrei imigraţi din Bucovina austriacă şi vorbeşte despre „trusturi de arendaşi”. Termenul ne pare problematic şi a fost respins de o parte a istoriografiei. O polemică asupra lui s-a dezvoltat încă în perioada imediat următoare răscoalei, între Nicolae Iorga şi Moses Schwarzfeld, ultimul vorbind despre „trusturi Fischereşti” în mod ironic. De fapt nu este vorba despre trusturi oficiale, ci despre alianţe familiale. Aceşti arendaşi erau oameni ambiţioşi, dornici atât de câştig, cât şi de prestigiu şi putere, concurenţa fiind tocmai între două familii evreieşti, cel puţin în acest caz. Ei nu erau nici solidari, nici susţinători ai vieţii obşteşti evreieşti. Cazul lui Mochi Fischer, care nu s-a dovedit darnic faţă de emigranţii evrei săraci plecaţi pe jos la 1900 („fussgeyers”) este elocvent în acest sens.
Alt aspect al vieţii agrare în România la începutul secolului al 20-lea, subliniat de autor este cel al proprietăţii ţărăneşti şi al gospodăriilor ţărăneşti. Circa 80 la sută din populaţia României se întreţinea din gospodării agricole. Dar mai mult de 60 la sută dintre ţărani deţineau suprafeţe de teren agricol mai mici de 5 hectare şi mai puţin de 5 vite, în timp ce pentru întreţinerea unei familii erau necesare între 5 şi 10 hectare de pământ arabil. De aceea, aceşti ţărani erau nevoiţi să ia în arendă câteva hectare de pământ din moşia locală, prin înţelegere cu arendaşul moşiei. Plata era făcută în muncă pe moşia respectivă, în felul tradiţional al rentei în muncă. Înlocuirea acestei plăţi cu o plată în bani a fost acceptată de reforma agrară din anul 1864, dar nu a fost pusă în aplicare întotdeauna. Cei care i se opuneau erau atât proprietarii de pământuri, cât şi arendaşii, în asociere cu primarii locali: pe această cale ei realizau un câştig mai mare decât ar fi realizat pe piaţa liberă. Este sistemul „învoielilor agricole”. Promisiunea arendaşului Mochi Fischer de a reduce o parte din renta în muncă pe care trebuiau s-o plătească ţăranii din satul Flămânzi (din apropiere de Botoşani) după ce reuşise să obţină arenda acestei moşii înlăturându-l pe concurentul Berman Iuster, nu a fost pusă în aplicare de el. Aceasta a fost una din cauzele izbucnirii răscoalei, cataliza acestei răbufniri. Cu alte cuvinte, putem adăuga – folosind un termen existent în presa timpului şi preluat de istoriografia din prima jumătate a asecolului al 20-lea – că principala cauză a răscoalei rezida în aşa-numita „chestiune ţărănească”, principala „chestiune” existentă pe eşichierul politic şi social românesc în ultimele decenii ale secolului al 19-lea şi în primele decenii ale secolului al 20-lea.
PARTIDELE POLITICE ŞI CĂILE DE SOLUŢIONARE A PROBLEMEI AGRARE
La începutul secolului ai 20-lea, principalele partide politice erau cel conservator şi cel naţional-liberal. Ultimul era divizat între liberalii moldoveni şi liberalii munteni. Deşi cele două principate erau unite politic din anul 1859 şi administrativ din anul 1862, iar România îşi proclamase independenţa în anul 1877 şi devenise regat în anul 1881, interesele continuau să fie diferite între proprietarii de pământuri din cele două foste principate, devenite regiuni ale aceleiaşi ţări. Istoricul Markus Bauer nu se referă la acest aspect, dar el nu poate fi trecut cu vederea, datorită diferenţelor de dezvoltare şi de situaţie. Moldova era mai săracă decât Valahia, iar rolul micilor proprietari agricoli era diferit de la o regiune la alta, ceea ce determina diferenţe de interese.În Moldova existau moşii mari, adevărate latifundii, iar majoritatea arendaşilor erau evrei. În Valahia aproape că nu existau arendaşi evrei, ci greci şi bulgari, şi exista şi sistemul micii proprietăţi agrare. Sistemul „învoielilor agricole” nu era atât de răspândit ca în Moldova, economia locală era mai dezvoltată şi apăruse chiar şi o clasă de ţărani îmbogăţiţi. Autorul se referă la punctele de vedere diferite ale partidului naţional-liberal şi ale partdului conservator.
Partidul Naţional-Liberal susţinea că sistemul arendărilor de către arendaşi „profesionişti” şi cel al „învoielilor agricole” trebuia abolit şi înlocuit cu o reţea de bănci rurale şi cooperative săteşti care să acorde credite ţăranilor pentru a putea lua în posesiune porţiuni din moşiile existente, ceea ce ar fi transformat sistemul latifundiar şi l-ar fi făcut să cadă în desuetudine. Această idee era în cadrul programului economic al aceluiaşi partid, care susţinea teza industrializării, afirmând că România trebuie să pună accentul pe dezvoltarea industrială şi urbană. În anul 1906, România era a patra mare producătoare de petrol din lume, ceea ce îi prevedea un viitor în domeniul dezvoltării industriale atunci când preţurile produselor agricole erau în scădere datorită concurenţei externe. De fapt, era punctul de vedere al liberalilor valahi. Vizavi de acest punct de vedere era cel al partidului conservator, care susţinea ca România trebuie să rămână o ţară cu economie dominant agrară. Programul economic şi social al partidului conservator susţinea că singura cale de îmbogăţire a satelor era menţinerea sistemului arendării moşiilor, dar obligându-i pe arendaşi să acorde condiţii mai bune de subarendare şi contracte de muncă mai avantajoase ţăranilor în cadrul „învoielilor agricole”. Astfel, moşierii ar fi i-ar fi putut controla pe ţărani ca pe o forţă de muncă, iar ţăranii ar fi putut lua în arendă suprafeţe de teren mai mari.
În cele din urmă, ţăranii ar fi urmat să înceteze să muncească pe moşie pentru bucata de pământ subarendată şi ar fi plătit arenda în bani, aşa cum era prevăzut de reforma agrară din anul 1864. Această idee era susţinută şi de unii ideologi şi politicieni liberali moldoveni, a căror gândire era influenţată de situaţia de pe teren din Moldova. In această categorie era Vasile Kogălniceanu, fiul omului politic liberal Mihail Kogălniceanu. Aici trebuie să menţionăm că istoricul Markus Bauer nu se referă la diferenţele ideologice între liberalii valahi (sau munteni) şi liberalii moldoveni. El îl menţionează pe Vasile Kogălniceanu ca „politician conservator”. Dar, deşi susţinea un punct de vedere apropiat cu cel al Partidului Conservator şi deşi îndeplinise unele funcţii politice şi administrative în timpul guvernării conservatoare, Vasile Kogălniceanu era totuşi un liberal moldovean, membru al partidului liberal, lucru care poate fi înţeles şi din corespondenţa lui cu tatăl său în anii 80 ai secolului al 19-lea. Faptul este menţionat şi de istoricul Philip Gabriel Eidelberg în lucrarea „The Great Romanian Peasant Revolt of 1907: Origins of a Modern Jacquerie” .
EVREII ŞI RĂSCOALA ŢĂRĂNEASCĂ DIN 1907
În studiul său, istoricul Markus Bauer se referă şi la aspectul evreiesc al răscoalei din 1907. Pentru a completa afirmaţiile sale, trebuie să menţionăm că cea de a doua problemă care frământa eşichierul politic şi social românesc în ultimele decenii ale secolului al 19-lea şi primele decenii ale secolului al 20-lea era „chestiunea israelită”. Evreii erau o populaţie lipsită de drepturi politice, cu unele excepţii. Congresul de la Berlin obligase România să acorde cetăţenia română oricărui „străin”, indiferent de confesiunea lui religioasă, modificând astfel articolul 7 al Constituţiei din anul 1866, care prevedea că pot fi încetăţeniţi numai străinii de rit creştin. Dar România nu a acordat emanciparea totală a locuitorilor ei evrei, ci numai încetăţenirea în bloc a foştilor combatanţi în războiul de independenţă şi – în rest – numai încetăţeniri individuale, fiecare dintre ele trebuind să fie votată ca o lege specială atât de către Parlament, cât şi de către Senat (vedeţi în acest sens studiul profesorului Carol Iancu, „Evreii din România 1866-1919”, carte apărută recent la Bucureşti în cea de a treia ediţie, lărgită şi revizuită, cu o bibliografie actualizată). Desigur, se poate încerca o aplicare a tezelor regretatului istoric şi sociolog israelian Jacob Katz la situaţia din România, respectiv trecerea de la societatea pre-neutrală la societatea neutrală, în care rolul aparteneţei religioase se diminuează şi ulterior dispare complet în privinţa apartenenţei civice, în mod treptat (vedeţi în acest sens lucrarea sa, „Out of the Ghetto”, apărută în anul 1973). Nu vrem să insistăm asupra acestui aspect. Menţionăm numai eforturile intelectualităţii evreieşti modernizate („maskilii”) de a realiza integrarea culturală (sau cel puţin lingvistică) a evreilor în România pentru a justifica primirea emancipării.
Polemica asupra emancipării continua, incluzând uneori articole de presă şi broşuri violente din partea adversarilor emancipării şi apologetice din partea susţinătorilor ei. Fenomenul respingerii evreilor, existent în fiecare ţară în perioada polemicii pentru emancipare, era însoţit deja de accente ale antisemitismului modern, printre altele datorită întârzierii dezvoltării faţă de ţările vest-europene şi central-europene. In mare parte, evreii din mahalalele oraşelor reprezentau o populaţie săracă. Desigur, existau şi exceptii, evrei bogaţi, activi în sectoarele economice, printre care în cel al arendăşiei. Atacurile împotriva arendaşilor evrei erau însoţite de atacuri antievreieşti, care vizau întreaga populaţie evreiască. Preoţi şi învăţători rurali se numărau printre incitatorii ţăranilor împotriva evreilor; ulterior, unii dintre ei au fost arestaţi pentru sprijinirea ţăranilor. Autorul subliniază că incitarea pornea de la ideologi naţionalişti, precum istoricul Nicolae Iorga, prin intermediul ziarului său „Neamul Românesc”, care reflecta un punct de vedere naţionalist şi romantic asupra rolului ţăranilor în societatea românească.
Markus Bauer adaugă că „împreună cu profesorul Alexandru Constantin Cuza de la Universitatea din Iaşi, Iorga organiza diferite adunări studenţeşti la care imigranţii evrei erau blamaţi în mod frecvent ca fiind principala cauză a problemei”. Totuşi, putem răspunde la această afirmaţie că, deşi Iorga şi Cuza întemeiaseră partidul naţional-democrat, de orientare antisemită, au existat unele diferenţe de nuanţe între ei, care au dus ulterior la părăsirea partidului de către Nicolae Iorga şi la schimbarea atitudinii lui faţă de evrei. Orientare care a determinat atitudinea lui ulterioară şi asasinarea lui de către legionari, iniţial discipoli ai lui A.C.Cuza, dar împotriva cărora pornise Nicolae Iorga. Autorul afirmă că ulterior Nicolae Iorga a renunţat la antisemitism, lucru adevărat (vedeţi în acest sens biografia lui Nicolae Iorga, de Nagy-Talavera), deşi – adăugăm – a mai existat o excepţie, broşura „Iudaica”, polemică împotriva unor politicieni evrei din România interbelică, în care reapar generalizările. Autorul subliniază şi atitudini ale unor intelectuali care nu manifestau tendinţe ultranaţionaliste, ci tendinţe sociale, consideraţi incitatori la răscoală, precum Vasile Kogălniceanu (se referă la broşura acestuia, „Către săteni”) şi George Coşbuc (se referă la influenţa poeziei sale, „Noi vrem pământ”, publicată cu circa 12 ani mai înainte), precum şi a unor oameni din administraţia publică, precum prefectul judeţului Botoşani, Ilie Văsescu, acuzat de nepăsare atunci când ţăranii se pregăteau să atace şi au atacat şi molestat arendaşi evrei. Ulterior, Vasile Kogălniceanu a fost arestat , acuzat de incitare dar niciodată judecat şi amnistiat de rege, iar Ilie Văsescu a fost demis de noul guvern liberal la 26 martie 1907. Putem adăuga faptul că studenţii incitaţi, ca şi preoţii şi învăţătorii rurali erau ei înşişi de origine ţărănească. Autorul subliniază şi rolul micilor grupuri socialiste „care fuseseră influenţate de revoluţionarii din Rusia, care de asemenea s-au aflat la spatele ţăranilor. Printre ei erau marinari de pe crucişătorul Potemkin, care declanşase prima revoluţie rusă în 1905 în portul Odesa de la Marea Neagră. Mulţi dintre ei veniseră în România după înfrângerea (revoluţiei) şi lucrau în industria petrolului sau în ferme agricole”.
Deşi influenţa evenimentelor din Rusia nu poate fi negată, totuşi influenţa foştilor marinari de pe crucişătorul Potemkin, refugiaţi politici străini, în număr relativ mic şi care nu erau adaptaţi situaţiei socioculturale din România (ţară din care puteau fi expulzaţi oricând) şi care nu aveau contacte speciale cu masa ţărănească din această ţara de refugiu nu poate fi exagerată şi nu pare să fi fost un factor care să fi determinat răbufnirea răscoalei. Trebuie să menţionăm însă că printre tinerii care militau pentru îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor şi încurajau acţiunile lor protestatare erau şi tineri evrei românizaţi lingvistic şi cultural, de obicei elevi de liceu sau foşti elevi care părăsiseră şcoală şi se îndreptaseră spre o meserie practică, de orientare socialistă, de obicei proveniţi din pătura săracă a oraşelor. Desigur, atitudinea lor era diferită de cea a studenţilor români naţionalişti, dar nu poate fi trecută cu vederea. Atitudinea lor nu era – şi nu putea fi – antisemită, ci avea numai un caracter social, în conformitate cu principiul că, în viitor, într-un regim socialist, se vor şterge diferenţele şi discrepanţele etnice, păstrându-se numai cele de clasă. Ceea ce menţionează autorul, în legătură cu începutul răscoalei, este că atacul împotriva arendaşilor evrei, care căpătase o nuanţă antisemită, s-a extins.
Autorităţile nu au luat măsurile necesare pentru restabilirea ordinei, iar „hoarde [sic! termen parcă neportivit!] de ţărani au ocupat oraşul evreiesc Podu Iloaiei…prădând şi distrugând”. Aici trebuie să menţionăm o carte apărută în limba română în Israel, la Ierusalim , în anul 1966, care nu s-a bucurat de suficientă circulaţie şi care astăzi pare să fie uitată : „Aspectul evreiesc al răscoalei din 1907” („O istorie a evreilor români”, volumul 3), de Israel Bar Avi (Dore Wertenstein), cu o postfaţă de Eliezer Ilan (Lazăr Rosenbaum). Deşi autorul a fost documentarist şi nu istoric profesionist (spre deosebire de autorul postfaţei), materialul documentar din cadrul acestei lucrări este bogat, iar aspectul evreiesc al răscoalei din 1907 nu poate fi înţeles fără studierea cărţii. De asemenea, menţionăm articole documentare ale unor istorici israelieni originari din România, precum Theodor Armon, Emanuel Aczel, Paul Vătărescu (în limbile română şi ebraică), precum şi monografia obştei evreieşti din Podu Iloaiei, de I. Kara.Ca o concluzie personală asupra aspectului evreiesc al răscoalei din 1907, putem afirma că ea a fost produsul celor două „chestiuni” care frământau eşichierul politic românesc de la începutul secolului al 20-lea şi care se cereau a fi soluţionate de urgenţă: „chestiunea ţărănească” şi „chestiunea israelită”, care s-au ciocnit, prima fiind mult mai gravă.
1907, DIN PRIMĂVARĂ PÂNĂ ÎN TOAMNĂ
Am ales ca subtitlu al prezentării desfăşurării răscoalei titlul pamfletului scriitorului Ion Luca Caragiale. Aici trebuie să menţionăm că istoricul Markus Bauer descrie evenimentele din anul 1907 în mod rezumativ, telegrafic, dar suficient pentru a fi înţelese. Nu repetăm descrierea făcută de el, ci ne limităm să cităm că începutul răcoalei a fost în satul Flămânzi din judeţul Botoşani, pe moşia arendată de Mochi Fischer, la 21 februarie 1907. Răscoala s-a extins în mod treptat în toată Moldova în luna martie. Ţăranii răsculaţi au atacat conacele arendaşilor, dar arendaşii nu mai erau acolo: Mochi Fischer, ca şi alţi arendaşi, s-au refugiat în Bucovina austriacă, la Cernăuţi. Orăşelul Podu Iloaiei a fost ocupat de ţărani la 14 martie. Dar nu a fost singurul. Ţăranii s-au răsculat în numeroase sate din Moldova şi au pătruns în oraşe şi orăşele. Deşi „armele” lor erau primitive, rurale, administraţia locală nu putea face faţă, după ce iniţial tratase răscoala cu o oarecare nepăsare, considerând că singurele victime ar fi arendaşii evrei, care oricum se refugiaseră. Autorul subliniază că prefectul de Botoşani, Ilie Văsescu afirmase la 17 martie că pierduse controlul, deoarece nu avea armata la dispoziţie. La 20 martie, răscoala s-a extins în Muntenia şi Oltenia. Deşi prejudecăţile naţionaliste împotriva „străinilor” predominaseră în Moldova, răscoala a devenit mai violentă în sud, respectiv în Valahia, decât în nord, „ameninţând însăşi existenţa statului”, afirmă istoricul Markus Bauer. Este vorba de judeţele Vlaşca, Teleorman şi Dolj. Arendaşii greci şi bulgari au trecut Dunărea, refugiindu-se. La 24 martie, câteva mii de ţărani erau în drum spre Bucureşti. Ei ştiau că vor fi susţinuţi de studenţi, care sprijineau cererile lor atât în capitală, cât şi în alte oraşe. La marginea Bucureştilor a avut loc o adevărată bătălie între ţăranii răsculaţi şi armată. În cele din urmă, armata a biruit, cu preţul a circa 800 de ţărani ucişi sau răniţi. Guvernul conservator, condus de primul ministru George Cantacuzino, nu a mai putut face faţă situaţiei şi a demisionat.
La 25 martie, partidul liberal, condus de prinţul Dimitrie Sturdza, a fost chemat să formeze guvernul. Ca ministru de război a fost numit generalul Averescu, decis să înnăbuşe răscoala. În acest scop a fost pusă la dispoziţia lui o forţă armată de 120.000 soldaţi. Pentru a se evita cazuri de fraternizare cu ţăranii răsculaţi au fost introduse pedepse militare deosebit de grave soldaţilor care ar fi îndrăznit să nu execute ordinele, inclusiv ordinul de a trage. Represalii au avut loc în diferite oraşe în care au pătruns ţăranii răsculaţi. La Galaţi s-a remarcat sublocotenentul Ion Antonescu, vinovat de împuşcarea a 12 ţărani răsculaţi. În anul 1907 el era un tânăr ofiţer începător, în anii 1940-1944 mareşal, dictatorul României (fapt subliniat de istoricul Markus Bauer). Peste tot morţi, răniţi, operări de arestări. Au urmat procese după înnăbuşirea răscoalei, fiind înaintate acte de acuzare împotriva unor preoţi, învăţători şi ţărani, precum şi a „altor colaboratori prezumptivi”. Ulterior, arestaţii au fost eliberaţi printr-un decret de amnistiere emis de regele Carol I.
Istoricul Markus Bauer pune problema numărului morţilor, menţionând că cifra oficială era de 419 persoane, dar este prea mică, iar cifra neoficială, vehiculată de presă şi unanim acceptată, de circa 10.000 ţărani, nu a fost dovedită niciodată ca fiind reală. Aici putem adăuga că cifra de 10.000 ţărani ucişi pare să fi fost afirmată de ziaristul N. D. Cocea. Într-o publicaţie contemporană – citez din memorie, deşi sunt adversarul scrierii istoriei „după ureche” – a apărut un articol (reprodus în anul 1957 în volumul „1907 – documente literare” publicat la Bucureşti în seria „Biblioteca pentru toţi”), în care era menţionată cifra de 10.000 victime şi se nota că „l-am întrecut pe Tamerlan, l-am întrecut pe Attila şi am făcut de ruşine pe consulii romani care au înfrânt răscoala lui Spartacus”. Putem afirma că numărul victimelor este oricum mult mai mare de 419 persoane, desigur de ordinul miilor, deşi poate nu al cifrei de 10.000. Asemenea observaţii am văzut recent într-un studiu de istoricul român, doamna Zoe Petre, acum câţiva ani.
Oricum, putem să ne gândim că este vorba de un început al secolului 20, secolul în care viaţa omului şi-a pierdut valoarea în ochii unor lideri politici, când razboaiele mondiale, genocidul, Holocaustul, Gulagul, represaliile, lichidările politice, armamentul atomic, chimic şi bactereologic, mijloacele de distrugere în masă au devenit elemente la ordinea zilei, iar moartea a devenit o simplă statistică relativă. „Nefericitul meu secol blestemat”, după cum l-a numit scriitorul Marius Mircu în titlul unei cărţi a lui.
TESTAMENTUL LITERAR ŞI CULTURAL AL RĂSCOALEI DIN 1907
În studiul publicat, istoricul Markus Bauer se referă şi la „testamentul cultural” al răscoalei. Printre altele, el se refreă la romanul „Răscoala” de Liviu Rebreanu, publicat în anul 1932, devenit clasic, la pamfletul lui Ion Luca Caragiale „1907, din primăvară până în toamnă”, la broşura „Pentru ce s-au răsculat ţăranii” de Radu Rosetti, la articolul lui Nicolae Iorga „Dumnezeu să-i ierte”, la studiul sociologic „Neoiobăgia” de Constantin Dobrogeanu-Gherea. Desigur, este vorba despre diferite tendinţe socioculturale şi literare. Apropo, afirmaţia că Dobrogeanu-Gherea ar fi fost un social-democrat basarabean nu este reală: el era evreu din Rusia, refugiat în România şi convertit la creştinism. Markus Bauer se referă si la prezentarea răscoalei din 1907 în pictură, menţionând lucrări ale pictorilor Octav Băncilă, Iosif Iser, Ştefan Luchian, Aurel Jiquidi, Nicolae Mantu. Unele dintre lucrările lor, precum „1907” de Octav Băncilă, „La împărţitul porumbului” de Ştefan Luchian (de fapt tablou anterior răscoalei, din anul 1905), „Reprimarea răscoalei” de Nicolae Mantu sunt reproduse în articol, împreună cu unele fotografii publicate în revista „Illustrated London News”. Desigur, se pune întrebarea în ce măsură aceste fotografii reflectă realitatea aşa cum era într-adevăr. Cu aceeaşi ocazie, istoricul Markus Bauer menţionează pe scurt modul în care răscoala din 1907 a fost prezentată de istoriografia comunistă. După părerea lui, scopul istoriografiei comuniste a fost de a prezenta aşa-numita „alianţă între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare”, accentuându-se pe eliberarea ţăranilor arestaţi aflaţi într-un tren, de către muncitorii ceferişti din Paşcani. Aici putem adăuga faptul că istoriografia comunistă românească a repins categoric aspectul antisemit şi evreiesc al răscoalei, preferând fie să îl treacă sub tăcere (cazul lucrărilor apărute la comemorarea a 50 de ani de la răscoală, printre care „1907- documente literare”, precum şi anterior, în cazul „Istoriei României” de Mihail Roller) sau să îl combată totalmente (cazul volumului „1907” apărut la 60 de ani de la răscoală, precum şi al unei lucrări de Augustin Deak). Poate că diferenţa de prezentare provine de la diferenţa de orientare generală, între comunismul stalinist din deceniul obsedant şi comunismul naţional de la începutul perioadei ceauşiste. Totuşi, menţionăm că influenţa răscoalei din 1907 în literatură şi cultură s-a manifestat şi în perioada comunistă, bineînţeles că uneori în mod artificial, direcţionat „de sus”. Dar acest lucru nu poate fi neglijat. Un exemplu în acest sens este volumul de poezii „1907” de Tudor Arghezi, care deşi a fost controversat, valoarea literară a unor poezii nu poate fi negată, deşi altele sunt problematice. Alt exemplu este suita muzicală „1907” de Radu Lupu, care a încetat de a fi interpretată în România după ce compozitorul şi pianistul Radu Lupu a plecat din România comunistă. De asemenea, trebuie să menţionăm reeditarea trilogiei despre răscoala din 1907 de Cezar Petrescu (deşi orientarea autorului era naţionalistă şi chiar antisemită în prezentarea răscoalei), precum şi republicarea – în anul 1970 – a romanului „Domnişoara Cristina” de Mircea Eliade, în care răscoala este prezentată altfel, reunind memoria istorică şi interpretarea mistico-cabalistică.
Articolul istoricului Markus Bauer despre răscoala ţărănească din 1907 este binevenit, important pentru cunoşterea acestui eveniment istoric. Poate că ar fi necesar să fie publicat şi în limba română, deorece noua generaţie a pierdut legătura cu un eveniment istoric petrecut în urmă cu peste 100 de ani. Mai ales pentru că acest studiu oferă prezentarea telegrafică, dar teoretică şi analitică a evenimentului, dintr-un punct de vedere occidental, chiar dacă sunt necesare unele retuşuri asupra unor chestiuni de detaliu.
Stimate Domnule Nicolae,
Va multumesc pentru aprecieri. Vrea sa va spun ca nu am afirmat ca rascoala din 1907 ar fi fost un pogrom pentru ca nu a fost un pogrom. Ea are un aspect evreiesc, dar aceasta nu inseamna ca ar fi fost un pogrom antievreiesc. Este adevarat ca ea a inceput ca urmare a conflictului cu un arendas evreu, ca au fost multi evrei nevinovati care au suferit de pe urma ei (acesti evrei nefiind nici arendasi, nici functionari sau administratori de mosie), dar extinderea ei rapida in regiuni in care nu erau arendasi evrei dovedeste cauzele ei sociale adevarate. In nici un caz nu poate fi vorba de un pogrom, ci o Jacquerie moderna. Victimele au fost atat taranii (ca urmare a represaliilor deosebit de dure din partea autoritatilor), cat si evreii nevinovati din mahalalele sarace ale unor orase si orasele din Moldova (in cadrul unor atacuri neorganizate, spontane, ale taranilor), desi victimele din randul taranilor (in special in Muntenia si Oltenia) au fost cu mult mai numeroase, iar situatia lor a fost cu adevarat tragica. Problema a fost si ce a urmat dupa rascoala. Nu stiu daca a fost o lege in acest sens, dar un document pastrat in arhiva scolii aricole Mikve Israel de langa Jaffo este graitor in acest sens. Un absolvent al acestei scoli (recunoscuta in Romania ca scoala agricola inferioara; cursurile ei se desfasurau in limba franceza, patronul fiind Alianta Israelita Univerala), tehnician agricol, tanar evreu din Iasi, se adereseaza fostului sau profesor, directorul scolii,Samuel Loupo, rugandu-l sa-l ajute sa revina in Palestina otomana pentru a lucra in meseria lui si a se simti in siguranta. Motivul era ca acest tanar, negasind de lucru ca tehnician agricol, se angajase ca functionar la o mosie din Moldova, din apropiere de Iasi, dar nu avea voie sa doarma acolo: din motive de siguranta, se impusese evreilor care lucrau ca functionari si ca personal tehnic pe mosii sa se intoarca seara acasa in oras si sa revina dimineata la lucru. Aceasta naveta era deosebit de obositoare, avand in vedere conditiile de circulatie de atunci. Scrisoarea este din anul 1908. Autoritatile se temeau – afirma tanarul respectiv – ca in curand va izbucni o noua rascoala. Ulterior s-a vazut ca acest lucru nu era real. Am vazut documentul respectiv si l-am citat intr-un studiu publicat de mine in limba franceza in revista „Tsafon” din Lille in urma cu cativa ani.
Nu putem afirma ca rascoala a fost organizata; in nici un caz nu a avut un caracter centralizat.
Din nou, multumiri pentru aprecieri.
Lucian-Zeev Herscovici
Stimate Domnule Nicolae,
Va multumesc pentru aprecieri. Vreau sa va spun ca nu am afirmat ca rascoala din 1907 ar fi fost un pogrom. Ea are si un aspect evreiesc, dar aceasta nu inseamna ca ar fi fost un pogrom antievreiesc. Este adevarat ca ea a inceput ca urmare a conflictului cu un arendas evreu, ca au fost multi evrei nevinovati care au suferit de pe urma ei (acesti evrei nefiind nici arendasi, nici functionari sau administratori de mosie), dar extinderea ei rapida in regiuni in care nu erau arendasi evrei dovedeste cauzele ei sociale adevarate. In nici un caz nu poate fi vorba de un pogrom, ci de o Jacquerie moderna. Victimele au fost atat taranii (ca urmare a represaliilor deosebit de dure din partea autoritatilor), cat si evreii nevinovati din mahalalele sarace ale unor orase si orasele din Moldova (in cadrul unor atacuri neorganizate, spontane, ale taranilor), desi victimele din randul taranilor (in special in Muntenia si Oltenia) au fost cu mult mai numeroase, iar situatia lor a fost cu adevarat tragica. Problema a fost si ce a urmat dupa rascoala. Un document pastrat in arhiva scolii agricole Mikve Israel de langa Jaffo este graitor in acest sens. Un absolvent al acestei scoli, tehnician agricol, tanar evreu din Iasi, se adereseaza fostului sau profesor, directorul scolii, Samuel Loupo, rugandu-l sa-l ajute sa revina in Palestina otomana pentru a lucra in meseria lui si a se simti in siguranta. Motivul era ca acest tanar, se angajase ca functionar tehnic la o mosie din apropiere de Iasi, dar nu avea voie sa doarma acolo: din motive de siguranta, se impusese evreilor care lucrau ca functionari si ca personal tehnic pe mosii sa se intoarca seara acasa in oras si sa revina dimineata la lucru. Aceasta naveta era deosebit de obositoare, si chiar lipsita de siguranta, avand in vedere conditiile de circulatie de atunci. Scrisoarea este din anul 1908. Autoritatile se temeau – afirma tanarul respectiv – ca in curand va izbucni o noua rascoala. Ulterior s-a vazut ca acest lucru nu era real. Am vazut documentul respectiv si l-am citat intr-un studiu publicat de mine in revista „Tsafon” din Lille in urma cu cativa ani.
Nu putem afirma ca rascoala a fost organizata; in nici un caz nu a avut un caracter centralizat.
Lucian-Zeev Herscovici
Desi nu am descoperit acest articol decat acum, sunt de acord ca este vorba de un text scris cu bun simt si care a incercat sa prezinte realitatea cat mai corect.
Nu stiu cine este „Nicolae” totusi. Ar fi sost corect sa nu se stearga nici o replica!
Pe de alta parte as avea de adaugat ceteva lucruri: in Oltenia nu existau evrei decat in numar foarte mic, iar situatia acelui judet bogat a fost la fel de proasta ca si a Moldovei. De aceea sunt convins ca starea de mizerie a taranilor era o problema sistemica a Romaniei. Acest lucru a iesit si mai bine la iveala…in cursul celui de-al doilea razboi balcanic! Vorba aia, „unde dai si unde crapa”.
Se stie ca taranii romani care au ajuns (cu Toparceanu!) prizonieri in Bulgaria, au fost uluiti de starea materiala cu mult superioara a taranilor bulgari!
Multi si-au schimbat atunci cu totul parerile despre situatia celor aflati direct sub otomani!
Odata am fost intrebat de o persoana originara din Bulgaria, cu origine mixta aromano-bulgara, „de ce toate orasele bulgaresti de pe malul Dunarii sunt cu mult mai mari decat cele romanesti?”.
Raspunsul era clar: in istoria Tarii Romanesti, otomanii aveau grija sa atace din timp in timp orasele de dincolo de granita lor si in schimb sa investeasca in ale lor. De fapt orasele de azi bulgaresti si dobrogene au fost cetati turcesti, cu nume turcesti. De exemplu Ruse era numit Rusciuc. Chiar si Contanta, aflata pe teritoriul otoman, se numea…Kustenge.
Lucrul cel mai trist a fost insa faptul ca intelectualitatea romaneasca interbelica nu a gasit alta cale de rezolvare a problemei decat „pe socoteala evreilor”
Puteau sa se gandeasca si la alte solutii, mai ales ca exista precedentul in care un bancher evreu a fost cu mult mai patrot decat…biserica ortodoxa romana!
Ma refer la presiunea asupra Parlamentului Romaniei ca sa nu trimita Tezaurul National la Moscova ci la Londra!
I s-a raspuns ca noi trebuie sa trimitem Tezaurul la „fratii nostrii de credinta ortodocsi”. Si asa am ramas numai cu fratii de credinta cand rusi cand sovietici!
Se stie ca fratii au fost dati „de dumnezeu” in timp ce prietenii am fi putut sa ni-i alegem si singuri, cum au procedat polonezii (care au trimis tezaurul lor pentru pastrare la Londra, prin Romania, cand au fost invadati de Hitler, iar nu la „fratii lor de etnie slava, la Moscova!”. Stiau ei ce stiau si ce BOR nu a stiut niciodata!).
Apoi, in perioada interbelica, instituirea politica a acelui „numerus clausus” de catre legionari a fost ceva foarte similar politicii americane numite „the affirmative action”. Numai ca dirijarea acestei politici in mod direct contra evreilor (in loc de a o stabili cu ajutorul lor) a fost o prostie monumentala, care afecteaza si azi in mod negativ istoria Romaniei.
Voi mai adauga un lucru: practica de a sterge replici neplacute nu este productiva.
Nu stiu cat de bine se cunoaste acest detaliu tehnic, dar pana si in cele mai placute parfumuri frantuzesti se adauga un un procentaj infim dintr-un compus urat mirositor numit scatol, care da si mirosul fecalelor. Noi percepem mai bine diferentele cand exista si un factor de referinta. Sau o replica prosteasca.
Stimate Anton Constantinescu,
Multumesc pentru acest ecou…intarziat. De acord in unele chestiuni, desi si cateva observatii critice.
Intr-adevar, rascoala din 1907 a fost deosebit de puternica in Oltenia, unde nu erau arendasi evrei ci in special greci, bulgari si romani neaosi.Extinderea rascoalei in Muntenia si Oltenia a determinat reactia guvernului. A fost trimisa armata; se pare ca numarul cel mai mare de victime au fost in aceasta provincie istorica: sa ne amintim de satele Bailesti si Maglavit.
In privinta vietii taranilor in teritoriile otomane, ea era departe de a fi buna. Dar este adevarat ca pasalele turcesti care conduceau orasele-cetati de pe malul Dunarii erau adeseori administratori buni, care reuseau sa rezolve probleme legate de comert si de aprovizionarea cu produse alimentare a orasului Constantinopol. De aici si ideea „monopolului turcesc” asupra unei parti mari a comertului Tarilor Romane, care a continuat pana la tratatul ruso-turc de la Adrianopol din anul 1829. Din cauza aceasta a existat tendinta cresterii porcilor si nu a oilor in Tarile Romane: carnea de porc nu era primita de turci din motive religioase, ceea ce crea posibilitatea consumului ei de catre localnici si eventual al vinderii porcilor in alte locuri. Este interesant a urmari ceea ce au scris istorici din generatii mai vechi in acest sens. Nicolae Iorga afirma – in vestita lui lucrare „Istoria comertului romanesc” – ca, comertul Tarilor Romane, care era regional intrand si in circuitul economic european in secolul al 16-lea, devine in secolul al 17-lea si mai ales in secolul al 18-lea un comert de vecinatate, domnitorii si boierimea neintelegand ca ar putea strange averi si imbunatati situatia economica pe aceasta cale „prin munca, economie si chibzuinta”. Personal adaug ca situatia s-a schimbat in mod treptat, mai intai dupa tratatul ruso-turc de la Kuciak-Kainargi (1774), cat si mai ales dupa tratatul amintit, de la Adrianopol. Constantin C. Giurescu vorbeste despre turci ca despre un „popor cavaleresc”, deoarece au lasat romanilor posibilitatea de a face comert cu produsele care nu erau necesare Portii Otomane (ipoteza care trebuie analizata in profunzime de istoriografia contemporana). Dar in privinta satelor bugaresti, situatia s-a imbunatatit dupa anul 1878, atunci cand Bulgaria devine stat autonom cu un statut asemenator Romaniei in perioada 1859-1878 (Bulgaria si-a proclamat independenta in anul 1908). Anterior, situatia Bulgariei era mai grea decat a Principatelor: boierimea bulgara fusese practic exterminata de turci. Este adevarat insa ca erau si bulgari care se ocupau cu comertul in Imperiul Otoman (ca si aromanii, grecii, armenii). Aceasta a contribuit intr-adevar la dezvoltarea acestui teritoriu (care era pasalac turcesc). Dar alt element care a contribuit la aceasta dezvoltare era agricultura specializata: bulgarii preferau gradinaria, cultivarea legumelor, precum si pomicultura, mai putin cultura cerealelor. In plus, relatiile agrare erau diferite de cele existente in Principate. Nu este vorba numai de sistemul proprietatii agricole, ci de sistemul clacii si podvezii, iar ulterior reformei agrare din 1864 al invoielilor agricole, existent in Romania. Alta problema existenta in Romania era faptul ca reforma agrara din 1864 nu rezolvase complect problema proprietatii agricole, iar o noua reforma agrara totala nu a avut loc pana in anul 1921. Problema era nu atat a dezvoltarii agriculturii, cat era a legislatiei agricole, care se baza pe traditii devenite inacceptabile. Sa ne amintim ce graul romanesc era cautat pe piata mondiala, pana cand a inceput sa fie concurat de graul american. La Braila (apropo, pana in anul 1829 orasul-cetate fusese o raia turceasca), in perioada antebelica exista chiar o „bursa a cerealelor”. Judetele Dorohoi si Botosani, in care a inceput rascoala din 1907, erau judete bogate tocmai datorita productiei agricole. Dar a aparut concurenta intre arendasi, binevenita pentru mosieri. Faptul ca ambii arendasi erau evrei a ajutat antisemitilor sa traseze un caracter antisemit rascoalei, in prima ei faza. Incitarea antisemita a fost o cataliza; cauza reala a rascoalei era mizeria taranului. Pentru autoritati era mult mai usor sa incite pe tarani impotriva evreilor: pe calea acesta se realiza o ciocnire intre cele doua chestiuni care framantau societatea romaneasca de atunci: chestiunea taraneasca si chestiunea isralita. Sa ne amintim si de faptul ca economia romaneasca fusese greu lovita de criza economica din anii 1899-1903: cei care suferisera erau atat taranii, cat si evreii saraci. In urma ei a avut loc un val de emigrare evreiasca, in special in America, iar dupa rascoala alt val. Pana la primul razboi mondial, o treime din comunitatea evreiasca din Romania a emigrat (amintesc studii in acest sens de Israel Bar-Avi, in limba romana, precum si de Joseph Kissman (in limba idis).
In privinta atitudinii autoritatilor romanesti, precum si a legionarilor, fata de evrei in perioada interbelica, ea este diferita de cea anterioara primului razboi mondial. In anul 1919, evreii capata emanciparea (respectiv cetatenia romana), in urma obligarii Romaniei sa semneze Tratatul Minoritatilor de la Paris, dar recunoasterea incetatenirii in mod legal este facuta prin Constitutia din 1923. Romania a fost ultima tara din Europa care a aordat emancipare evreilor. Problema asupra careia am putea discuta in viitor, poate, in unul sau mai multe articole. Chestiunea este mult mai complicata.
In privinta lui „numerus clausus”, m-am referit la el in mod tangential, intr-un articol mai vechi aparut in revista ACUM, vorbind despre scriitorul Panait Istrati, care a luptat cu inversunare impotriva lui „numerus clausus” sau „numerus valachicus”. Articolul meu a trezit dispute asupra acestei teme, unii oameni incercand sa justifice acest „numerus clausus”, altii respingandu-l.Nu vreau sa revin asupra acestei probleme; ramane tot pentru un articol viitor, daca voi avea timpul si dorinta de a-l scrie.
In privinta tezaurului polonez in timpul celui de al doilea razboi mondial, atunci cand Polonia a fost atacata de Germania nazista, el nu putea fi dus la Moscova dintr-un simplu motiv: Uniunea Sovietica era aliata Germaniei si atacase Polonia impreuna cu aceasta. Era consecinta pactului germano-sovietic de la 23 august 1939, „un alt 23 august”, prin care – printre altele – Germania nazista i-a dat aliatului ei sovietic si Basarabia si Bucovina, teritorii romanesti. A fost inceputul dezmembrarii Romaniei Mari. Nu era nici o fratie intre slavi, sau intre ortodocsi. Propun a intelege acest lucru citind lucrari de istorie a relatiilor Rusiei cu Polonia (ultima catolica) incepand din a doua jumatate a secolului al 19-lea. Rusia a participat la toate cele trei impartiri ale Poloniei, apoi a reprimat rascoala poloneza; dupa primul razboi mondial a acceptat independenta Poloniei, dar tensiunea intre ele era puternica, iar in anul 1941 Uniunea Sovietica a ocupat parti mari din Polonia Orientala, care nu i-au fost returnate pana astazi, fiind detinute astazi de Ucraina si Belarus.
In rest, ecourile sunt ecouri, fiecare poate spune ce vrea cu conditia de a nu insulta pe nimeni, nici autorul, nici pe altcineva – si de a vorbi civilizat. Nu stiu cine este „Nicolae”, dar daca va citi acest ecou, il rog sa il reia pe al sau, sa-si dea parerea in mod liber si civilizat…
Amical,
Dr. Lucian-Zeev Herscovici
Post Scriptum: o corectare. Ma refer la relatiile Rusiei cu Polonia incepand din cea de a doua jumatate a secolului al 18-lea, nu al 19-lea. Cer scuze pentru eroarea strecurata in text, multumesc.
Foarte interesante completarile dvs, domnule Lucian Herscovici.
Totusi nu sunt de acord cu una din ele.
Intrucat am citit transcrieri ale discutiilor din parlament privind trimiterea tezaurului la Moscova, stiu foarte bine ca Biserica Ortodoxa Romana a obiectat la ideia de a trimite tezaurul la Londra, spunand ca e mai bine sa il trimita la Moscova, „la fratii nostri de credinta”. Aceasta a fost exact formularea ramasa!
Se pare ca aceasta formulare a avut ca scop sa blocheze propunerea unui bancher din Bucuresti care a propus ca Tezaurul sa fie trimis la Londra, si care, pare-se, nici el nu era „de aceeasi credinta” cu BOR-ul, dupa cum nici Marea Britanie nu era.
Am vazut si fotografiile luate la acest eveniment, in Gara de Nord (la prima trimitere, ca se pare ca au fost cel putin doua). In aceste poze se putea vedea cum erau „binecuvantate” cu tufe de busuioc si udate cu apa (sfintita, presupun) acele vagoane cu aur si multe alte valori, de catre preotii despre care s-a spus mai tarziu ca „i-au cantat prohodul” tezaurului (si cam asa a fost!).
Deci nu am nici o indoiala dasupra rolului BOR in aceasta decizie!
Cat despre Polonia, ea a avut un guvern care stia de multa vreme ca Moscova nu putea sa-i fie prietena, evident. Am dat exemplul Poloniei numai pentru…contrast!
Este totusi interesant ca Polonia a folosit binevointa dictatorului Antonescu ca tezaurul sau sa traverseze Romania si sa ajunga in final la Istambul, de unde a fost trimis in siguranta la Londra, fara a fi disparut nici un ban din el.
Nu am dovezi directe (poate altii au) dupa care Hitler i-a cerut lui Antonescu confiscarea tezaurului polonez, dar este clar ca acesta nu a respectat toate cererile lui Hitler.
As mai completa aceasta replica amintind un fapt de-a dreptul amuzant: in anul 1956, URSS a pretins ca a returnat la Bucuresti tezaurul. Despre acest eveniment interesant a scris un articol acdemicianul Parhon, despre care se spunea pe atunci ca este „vandut” rusilor.
Numai ca in articolul respectiv pe care l-am citit si eu, Parhon descria cum a sosit in Gara de Nord „o jumatate de vagon continand tezaurul Romaniei” (evident ca toata lumea stia ca intr-o jumatate de vagon nu putea incapea tot aurul trimis in 17 vagoane sau mai multe). Mai mult decat atat, Parhon a descris in termeni bombastici si umflati cu pompa, cu laude nesfarsite la adresa prieteniei noastra cu URSS, si modul cum au fost coborate din vagin pachetele respective, mentionand faptul ca pachetele acelea erau foarte frumos ambalate si foarte usor de transportat.
Cu alte cuvinte, nu contineau deloc aur, intrucat aurul este….foarte greu de transportat!!
Stimare domnule Constantinescu,
Eu nu m-am referit la problema tezaurului romanesc trimis la Moscova in timpul primului razboi mondial, cu atat mai putin la atitudinea Bisericii Ortodoxe Romane la acest lucru. Dar, deoarece ati deschis aceasta problema, va recomand sa cititi lucrarea „Tezaurul Bancii Nationale a Romaniei:” documente; comuntariu istoric si editie: Cristian Paunescu, Marian Stefan (Bucuresti, 2011). Veti descoperi ca rolul in transferul tezaurului la Moscova nu a fost al bisericii, ci a guvernului si a conducerii Bancii Nationale.
Chestiunea era mult mai complicata. Era in anul 1916, Romania intrase in razboi de partea Antantei, trupele germane inaintau pe teritoriul Olteniei si Munteniei. Tara era inconjurata: la nord si vest de Imperiul Austro-Ungar, la sud de Bulgaria, alaturi de care era Turcia. Guvernul a fost nevoit sa se refugieze de la Bucuresti la Iasi, la fel si familia regala. Tezaurul nu putea fi trimis in alta parte decat spre rasarit, unde se afla singurul vecin cu care Romania era aliata: Rusia. Despre expedierea tezaurului in Anglia nu putea fi vorba de facto: nu exista nici o cale de transport. Rusia insasi avea nevoie de ajutor militar, uneori; dar pentru a-l primi, aliatele ei occidentale trebuiau sa forteze stramtorile Dardanele si Bosfor, ceea ce nu era posibil totdeauna. Pe aceasta cale, tezaurul nu putea circula pe mare. Tezaurul nu a fost trimis la Moscova nu din cauza unei interventii a liderilor bisericii, ci din motive de Realpollitik.
In ceea ce priveste faptul ca a fost organizata o slujba religioasa la trimiterea tezaurului, aceasta era o parte a ceremonialului si nimic mai mult. Desigur, au existat indoieli asupra atitudinii viitoare a Rusiei, dar nu exista alta posibilitate. De asemenea, nimeni dintre oamenii politici romani nu se gandea ca in Rusia va avea loc revolutia bolsevica (apropo, ea a fost „incurajata” cu bani trimisi din Germania, care era interesata sa scoata Rusia din razboi). Tezaurul nu a fost restituit ulterior nu de catre administratia tarista, care nu mai exista, ci de catre administratia bolsevica sovietica, laica si ateista, care a continuat politica expansionista ruseasca intr-o forma mult mai brutala. Poate va trebui sa analizati atitudinea unor personaje precum Lenin, Trotzky, Stalin, care ar fi afirmat ca tezaurul nu va fi returnat decat daca Romania va deveni comunista, sau ca este retinut ca despagubiri pentru anexarea Basarabiei si il va returna numai daca Romania va returna Basarabia (rusii uitasera ca Basarabia era pamant romanesc rapit intai in 1812, apoi – sudul ei – in 1878), iar dupa cel de al doilea razboi mondial ca despagubiri de razboi. O parte a tezaurului – „closca cu puii de aur” – fusese returnata anterior, in anii 30.
In privinta trecerii tezaurului polonez prin Romania in anul 1939, trebuie sa va atrag atentia ca in acel an Romania era neutra, iar liderul ei nu era maresalul Ion Antonescu, ci regele Carol al doilea. Adaug ca nu numai ca Romania a permis trecerea tezaurului polonez pe teritoriul ei (era singura cale pentru Polonia de a-si salva tezaurul, fiind inconjurala la vest de Germania si la este de URSS, ambele agresoare, singura frontiera deschisa fiind cea sudica; pe atunci Polonia avea granita comuna cu Romania, fiind inainte de ocuparea si raptul Galitiei pe de o parte, cat si a Bucovinei de nord pe de alta) – ci in Romania s-a scurs si un mare numar de refugiati polonezi, unii ramanand acolo definitiv. Erau atat polonezi, cat si evrei polonezi, care s-au salvat pe aceasta cale.
Imi pare rau ca trebuie sa va reamintesc faptul ca istoria este o stiinta. Va propun sa lasati istoria ca domeniu de cercetare si studiu istoricilor profesionisti. Stiu ca sunteti biolog, doctor in aceasta stiinta si cercetator in cadrul ei. Personal nu ma amestec in chestiuni de biologie, respectand domeniul de cercetare al dumneavoastra, precum si aceasta stiinta. De aceea va propun sa respectati stiinta istorica, cercetarea in acest domeniu, lasandu-l oamenilor de meserie, care l-au studiat asa cum dumneavoastra ati studiat biologia. Acelasi lucru in domeniul stiintei teologiei (nu ma refer la problema credintei religioase personale a fiecarui om, din punct de vedere psihologic): sunt oameni care au studiat acest domeniu multi ani, au facut studii universitare de BA, MA, Doctorat, au continuat apoi sa cerceteze. Din respect pentru disciplinele stiintifice umaniste si ale spiritului, va propun sa le lasati celor care le-au studiat si care nu se pot amesteca in domeniul altor discipline, precum stiintele pozitive si ale naturii. Este o necesitate in domeniul respectului reciproc. Daca sunteti interesat in aceste domenii, puteti fi consumator de stiinta si nu producator al ei. Daca vreti sa le cunoasteti mai bine, le puteti studia la universitate si apoi va puteti da parerea asupra lor. Altfel inseamna un simplu diletantism.
Cu speranta ca putem fi prieteni,
Dr. Lucian-Zeev Herscovici
Domnule Lucian Herscovici,
Pozitia mea este urmatoarea: acolo unde gresesc, imi cer scuze si invat din dialogul cu altii, dupa ce controlez cu buna credinta care este adevarul.
Acolo unde nu gresesc, in general nu-i acuz pe altii ca ar fi ageamii, desi cred ca pana si istoricii de profesie pot gresi.
Un exemplu puteti avea aici.
Unde ati vazut dvs ca as fi scris ca BOR a trimis tezaurul la Moscova?
Va citez exact ce am scris:
„Intrucat am citit transcrieri ale discutiilor din parlament privind trimiterea tezaurului la Moscova, stiu foarte bine ca Biserica Ortodoxa Romana a obiectat la ideia de a trimite tezaurul la Londra, spunand ca e mai bine sa il trimita la Moscova, “la fratii nostri de credinta”. Aceasta a fost exact formularea ramasa!”
Scrieti cu mult savantlac: „Veti descoperi ca rolul in transferul tezaurului la Moscova nu a fost al bisericii, ci a guvernului si a conducerii Bancii Nationale.”
Domnule Herscovici, niciodata nu am sustinut ca biserica a decis unde sa fie trimis tezaurul! Ce am sustinut eu este faptul ca BOR a fost trup si suflet pentru alegerea Moscovei ca tinta finala! Ca sa va traduc in termeni mai precisi, BOR a facut „lobbying” pentru Moscova, desi Rusia detinea in acel moment un teritoriu romanesc!
Cat despre amanuntele citate, pot sa va spun ca m-am documentat din revistele Academiei Romaniei iar nu din „biblioteca pentru toti”.
Fiind acum in SUA, evident ca nu mai am acces la ele ca sa va citez exact autorii.
Dar va asigur ca citatul respectiv este foarte corect! Daca credeti sau nu, nu e problema mea.
Unde am gresit si imi fac mea culpa este pargraful in care am afirmat ca sub Antonescu s-a produs trecerea tezaurului si va sunt recunoscator ca ati facut corectura necesara. Afirmatia respectiva am avut-o de la un profesor de istorie din Romania, si imi dau seama ca trebuie sa controlez totul, ceea ce va urez sa faceti si dvs.
Mai pot adauga o corectura: Tezaurul Poloniei a avut o soarta foarte complicata, intrand in tara prin Storojinet si iesind la bordul vaporului „Ardeal” prin Constanta. Tezaurul nu a avut ca tinta orasul Istambul cum credeam, dupa ce am citit cateva surse americane. Voi da cateva din aventurile Tezaurului Polonez mai jos:
Domnule Constantinescu,
Imi pare rau de incident si de neintelegere. Era si o aluzie la alte dispute intre noi, asupra altor teme si articole, in special in domeniul teologiei si istoriei religioase, la care am preferat sa nu raspund direct pentru a nu arunca gaz peste foc. Propun sa incheiem aceasta disputa, ca si alte dispute (la care am preferat sa nu va raspund) si sa redevenim buni amici si colegi, ca in trecut, desi uneori avem pareri diferite. Mai ales ca am ajuns la dispute pe teme care nici macar nu au legatura cu articolul de fata si despre care am fi putut scrie amandoi alte cateva articole informative si explicative, fara a polemiza intre noi sau cu alti oameni. Fie ca discutam in chestiuni de istorie, de teologie, de biologie, de religie sau alte domenii.
In fond, ar fi o tragedie daca toti oamenii ar avea aceeasi parere. Va intind o mana prieteneasca, la fel ca si acum cativa ani. Sunt convins ca are dreptate cine afirma ca este mai bine a scrie articole decat ecouri lungi la articole sau ecouri la ecouri. Mai demult, Petru mi-a spus ca sunt impaciuitorist. Poate ca… este mai bine a fi asa, sau cel putin pacifist in relatiile interumane.
Cu amicitie si respect,
Lucian Herscovici
In privinta datelor in engleza privind tezaurul, renunt sa le redau aici, intrucat este un text prea lung. Ce e drept, ele sunt din o sursa poloneza care pare foarte informata. Uneori nu gasesc aceleasi date sin sursele americane comparativ cu altele. Nici macar atunci cand afirmatiile apartin unor profesionsiti in domeniile respective.
Redau cateva afirmatii din acel text:
Guvernul polonez a apelat mai intai la nuntiul papal din Bucuresti, care s-a consultat cu Vaticanul. Papa nu a acceptat insa sa se implice in aceasta tranzactie (sa nu uitam ca acel papa a ramas in istorie ca protector al ofiterilor nazisti si era in legatura cu Hitler). Motivul oficial al respingerii a fost faptul ca tezaurul polonez „nu continea obiecte bisericesti”
Din acest motiv guvernul polonez a incercat sa convina cu alte guverne din vest, inclussiv cu Malta, soarta incarcaturii. Ajungand in Franta iar Franta fiind in pericol, bineinteles ca incarcatura a fost indreptata spre Anglia (cum se dorea de la inceput. Povestea tezaurului polonez este de-a dreptul fascinanta.
Din acest tex dar si din altele rezulta ca pentru Polonia Romania era singura „fereastra deschisa spre lume”. U;terior si Ungaria pactizat cu Polonia si atat Romania cat si Unfgaria au permis trecerea trupelor poloneze spre vestul Europei.
As vrea sa adaug insa si lucrurile pe care le cred deranjante in replica dvs, dle Herscovici:
Nu sunt impotriva folosirii „tonului umflat” cum procedati dvs, dar, cum am spus, sunt pentru exactitate si respectul adevarului.
Spuneti:
„Daca sunteti interesat in aceste domenii, puteti fi consumator de stiinta si nu producator al ei. Daca vreti sa le cunoasteti mai bine, le puteti studia la universitate si apoi va puteti da parerea asupra lor. Altfel inseamna un simplu diletantism.”
Si mai sus va exprimati tot atat de…majestuos.
As vrea sa va spun ca eu stiu (este doar o intamplare) mult mai mult despre o serie de subiecte istorice atat de apropiate de noi si abordate de dvs de sus de tot, din…Jurnalul la zi al mamei mele!
Nu l-am studiat in totalitate, dar ea a descris in amanunte cum au procedat ele, studentele in domeniul farmaciei si medicinii cu hranirea si adapostirea refugiatilor cehi din Sudetii germani, a refugiatilor polonezi, etc.
Asa ca vindeti castraveti la gradinar!
Ba mai mult, am si cunoscut o doamna poloneza care s-a refugiat pe termen lung (a ramas pana de curand) in Romania. Asa ca mai degraba eu v-as putea da lectii. Dar nu as face-o pe tonul folosit de dvs.
As vrea sa va spun ca si la cedarea Basarabiei, tot aceste studente (inclusiv mama mea) i-au luat in primire pe refugiatii care au reusit sa ajunga in Gara de Nord si i-au repartizat in diverse aripi ale spitalelor si in alte locuri, une au primit si mancare. Va dati seama ca stiu enorm de multe amanunte despre ce s-a petrecut in Basarabia la cedare, dar uneori evit sa le expun; am motivele mele.
Oricum voi afirma in mod clar ca nu mai pot crede in ideea „comunistului de omenie”.
Nu a fost nici un fel de omenie acolo.
Cat despre ceea ce imi reprosati despre pozitia mea fatza de religie, va spun sincer ca sunt mandru ca pot judeca liber si nu sunt silit sa va aplaud cand spuneti va afirmati fundamentalismul dvs.
Abia astept sa va tineti de cuvant si sa-mi spuneti cum e treaba cu „etica” iudaismului! Este corect sa ucizi cand iti spune Yahweh? Ce vechime are Univesrul domnule Herscovici? Cum , numai 6000 de ani? Unde au trait acei uriasi descrisi de Torah? Unde este scheletul lui Matusalem, sa-i analizam varsta? Dar unicornii pe care ii descrie Torah si Talmudul? („Talmud says that the Unicorn was too large to fit into Noah’s ark, but survived the Flood by grasping onto the ark with it’s horn). Buna! Deci arca lui Noe nu a fost buna pentru toate animalele.
Si ce peste l-a inghitit si apoi l-a scuipat pe „profetul Iona”?
Si de ce condamnati stiinta, dupa ce afirmati aici ca „istoria este o stiinta”?
Condamnati oare si…istoria?
Stiinta cauta sa afle adevarul!
Vreau sa aflu cat mai multe de la dvs ca e distractiv.
Inca odata: considerati ca a asculta de o zeitate care va cere sa va ucideti propriul copil este „culmea” eticii? Sau ca un „profet” care ucide 850 de oameni pe motiv ca zeul lor nu a adus ploaia ete un lucru etic?
La acea data iudaismul nu avea nici o etica, ci doar tabuuri!
Dar astept sa va tineti de cuvant ca sa va pot pune intrebari!
Sa ucizi femeile care nu sunt virgine la casatorie, sa ucizi copiii care nu asculta de parinti, sa ucizi homosexualii, etc. Care din aceste ordine ale lui Yahweh vi se pare …moral? Pentru triburile din epoca de piatra aceasta tinea si de etica si de altele,
Si ca ultim argument contra teoriei dvs dupa care daca nu ai doctoratul in istorie nu ai voie sa vorbesti:
Dvs stiti ca acel cercetator care a descoperit sensul Linearului B nu avea un perete de diplome in istorie sau lingvistica? dar avea o pasiune!
Pacat ca a murit asa de tanar, pentru de la moartea lui nimini, nici un doctor in istorie sau lingvistica nu a facut progrese in descifratea celeilalte scrieri, Linearul A.
Care este inca un mister.
Sau, dvs stiati ca anul acesta un baiat de 14 ani a luat un premiu cu totul special dupa ce, in ciuda protestului profesorilor lui si a incercarii unor companii de a-l bloca din mers, el a descoperit o noua metoda de detectare cu cateva luni mai devreme a unui tip de cancer?
El nu era Doctor in nimic, domnule.
Oricum va promit ca de acum incolo, cum vine vorba de o problema de istorie, apelez cu incredere la dvs.
Scuze pt typos!
O lamurire pentru dl Lucian Herscovici:
Meseria mea este de „om de stiinta”. Nu sunt biolog desi am studit si biologia moleculara. Nu voi spune altceva, pentru ca tot ce am facut in viata a fost legat de aplicarea metodei stiintifice de lucru si de incercarea de a intelege natura. Asa va puteti explica faptul ca vreau dovezi la afirmatiile dvs despre religie.
Domnule Constantinescu,
In primul rand, fie ca sunteti de acord, fie ca nu, eu sunt de asemenea om de stiinta, atat timp cat istoria este considerata o stiinta.
Nu sunt teolog specializat. Studiul Bibliei Ebraice este un lucru suplmentar pentru mine. Dar nu sunt nici fundamentalist (nu stiu de unde ati conchis si decis un asemenea lucru) ci am studiat si iudaismul la universitate, cel putin partial. Trebuie sa va spun ca teologia este o disciplina stiintifica, alaturi de analiza Bibliei. Intrebarea este in ce masura poate fi interpretat si analizat textul biblic. Teologia nu inseamna credinta religioasa, ci stiinta despre religie, stiinta despre Dumnezeu. Dar sa lasam acest aspect. Despre Evans si Chadwick, descifratorii scrierii lineare B stiam si eu. Din pacate, scrierea liniara A nu a fost descifrata inca.
Imi vorbiti despre Biblie in mod critic. Dreptul dumneavoastra. Dar dreptul meu este de a scrie sau a nu scrie pe o tema anumita. Eu nu sunt interesat in a face polemica. Ati vazut ca in multe cazuri am preferat sa ma abtin. Am scris articole in care am prezentat filosofia credintei, istoria religiei, valoarea literara a unor texte, printre care poeme sinagogale, pe care m-am straduit sa le traduc in proza sau chiar in versuri in limba romana din originalul ebraic. Pentru ca am vrut ca si citiorul roman sa aiba posibilitatea de a le cunoaste. Sau am scris articole de istorie tot cu scop informativ, nu polemic. De data aceasta am polemizat fara a dori acest lucru: totul a inceput de la o complectare a informatiilor la un articol de istorie – si atat. Daca vreti sa va distrati pe seama afirmatiilor mele, nu pot sa spun decat ca este regretabil. In acest caz, prefer sa tac, sa nu mai scriu.
In privinta calendarului mozaic, el este bazat pe o traditie. Am prezentat acest lucru intr-un ecou trimis la un articol al domnului Ramon Neumann. Nu stiu daca l-ati citit. Dar orice sistem calendaristic este bazat pe o traditie, iar aceasta traditie trebuie analizata stiintific si nu polemic. Ar fi interesant a scrie un articol in acest sens, dar prefer sa ma abtin, v-am spus motivele.
Din pacate, nu am stiut despre cazul baiatului de 14 ani care a descoperit ceva care poate salva vieti omenesti. Desigur ca este un geniu. Poate scrieti ceva asupra lui? Este mai important si mai util decat sa polemizam intre noi asupra unor lucruri disputate de zeci de ani sau mai mult.
Cred ca ar fi cazul sa publicati Jurnalul mamei dumneavoastra. Ar fi important sa se stie, printre altele, si ceea ce s-a petrecut in Basarabia in anul 1940. Cu totii vrem sa stim adevarul, indiferent daca ne convine sau nu. Probabil ca este o carte document utila cercetatorilor istoriei. In privinta refugiatilor polonezi in Romania, am cunoscut cazuri si eu. Este interesant ca unii dintre acesti oameni preferau sa locuiasca in cartiere evreiesti, deoarece printre evrei erau si unii vorbitori de limba poloneza.
In fine propun sa incetam disputa, iar daca vreti sa polemizam in unele probleme, sa o facem in forma colegiala, academica, civilizata, fara implicatii personale si – bineinteles – sa redevenim buni amici, sa ne respectam reciproc.
Din nou va intind o mana in mod amical si sper ca nu o veti respinge, nici nu va veti distra de acest lucru.
Lucian Herscovici
1. Domnule Herscovici, spuneti:
„eu sunt de asemenea om de stiinta, atat timp cat istoria este considerata o stiinta.”
Va cred. Dar mai jos adaugati:
” De data aceasta am polemizat fara a dori acest lucru”.
„Este mai important si mai util decat sa polemizam intre noi asupra unor lucruri disputate de zeci de ani sau mai mult.”
Aici intervin eu, domnule Herscovici. Caracterul stiintei CERE polemica!
Polemica face parte din stiinta! Ma cam surprinde ca spuneti ce spuneti!
Sigur ca a polemiza nu inseamna a ne da in cap. Am simtit tonul dvs cand a devenit mai agresiv, dar asta nu ma descurajeaza deloc. Cine cauta adevarul (si aceasta este sarcina stiintei: de a cauta adevarul indiferent care ar fi sensul acestei afirmatii) trebuie sa compare argumentele contrare, adica sa polemizeze!
Cred ca faptul ca nu ati lucrat niciodata cu stiintele naturii face ca sa nu intelegeti anumite lucruri despre stiinta. De altfel am mai avut o discutie pe aceasta tema.
Va dau un exemplu: in lumea fizicii a existat o disputa extrem de dura intre doi fizicieni de renume: Isaak Asimov si Fred Hoyle. Ambii erau excelenti si cine nu ar cunoaste disputele stiintifice ar fi putut crede ca isi dau in cap!
In realitate ei se respectau reciproc ca oameni, chiar daca isi detestau reciproc teoriile. Cel care a invins pana la urma in disputa a fost Isaak Asimov, datorita descoperirii radiatiilor de fond ale Universului. Termenul de Big-bang a fost dat ca porecla de catre Fred Hoyle pentru teoria lui Asimov, dar „porecla a devenit renume”
Deci in stiinta disputa este o datorie!
E ca si cu avocatii: lumea poate crede ca isi dau in cap, dar aceeasi lume ramane cu gura cascata cand dupa proces ii vede impreuna la o bere! In acest sens nu am incetat niciodata sa fiu prieten cu dvs! Numai ca prietenia nu inseamna pentru mine renuntarea la convingerile personale!
Tocmai de aceea am asteptat cu sufletul la gura sa postati articolul promis despre „etica iudaica”. Ca am o suta de intrebari fara raspuns!
Eu v-am rugat sa-mi raspundeti macar la cateva intrebari: credeti ca lumea are numai 6000 de ani? Nu ati raspuns. Credeti ca exista fie si un graunte de etica in religia care cere ca un tata sa-si ucida copilul si apoi pretinde ca „l-a incercat”? Sigur ca nu este., dar dvs ati ocolit toate aceste intrebari.
Imi vorbiti aici despre stiinta despre dumnezeu. Vorbe goale domnule Herscovici, atata vreme cat nimeni nu a demonstrat ca o asemenea vietate ar exista! Dar eu va las sa-mi demnstrati!
Nu numai atat dar din grupul castigatorilor premiului Nobel, 93% nu cred deloc in vreo religie, iar ceilalti 7 % cred cu totul altceva decat in zeul Yahweh care da ordine sa fie ucisi diversi oameni.
Spuneti „Am scris articole in care am prezentat filosofia credintei, istoria religiei, valoarea literara a unor texte, printre care poeme sinagogale, pe care m-am straduit sa le traduc in proza sau chiar in versuri in limba romana din originalul ebraic.”. Eu va laud pentru asta, si daca totul s-ar fi referit la atata, lucrurile ar fi minunate. Dar dvs v-ati referit in mai multe randuri la valoarea de adevar a religiei, si cu asta nu sunt de acord decat daca demnstrati ca exista o asemenea valoare! Eu nu o vad. Nu vad nici o valoare in faptul ca religiile cartii (toate!) vorbesc fara sa cunoasca realitatile despre „etica” cand de fapt religiile respective cer ASCULTARE (adica in araba cer Islam!). Atat si nimic mai mult! Deci sa stiti ca eu tot astept raspunsuri la intrebarile mele!
Imi spunti ca nu sunteti fundamentalist. Puteti atunci sa-mi raspundeti (in sfarsit!) daca credeti punctul de vedere stiintific dupa care pamantul are 4,5 miliarde de ani sau punctul de vedere fundamentalist dupa care pamantul are vreo 6000 de ani?
Daca ati ocolit atata amar de vreme sa raspundeti la aceasta intrebare simpla, sigur ca nu pot avea alta concluzie decat ca sunteti fundametalist. Deci va rog sa raspundeti macar acum.
Dar trec mai departe.
Despre Linearul A si B sunt convins ca stiti si dvs, ca doar sunteti doctor in istorie. Nu ma indoiesc de asta.
Si sunt convins ca acel tanar care a invatat de mic de la parinti enorm de mult nu era interesat de diplome. Pacat ca a murit atat de tanar, ca era pe cale sa descifreze si Linearul A!
Despre acel baiat de 14 ani s-a scris mai mult in revistele stiintifice, cum ar fi Chemical and engineering news. El a primit din primele zile cand si-a realizat visul sau un premiu de o suta de mii de dolari dar acesta e doar inceputul. Nu are rost sa scriu despre el. Sunt o multime de alti oameni care nu au avut nevoie nici macar de diploma de facultate ca sa realizeze lucruri enorme. V-am dat exemplul lui ca sa vedeti ca afirmatia dvs e falsa dar nici macar Steve Jobbs nu a avut vreun doctorat si culmea, nu a terminat nici o facultate (ca nu a avut bani). Dar acest lucru nu i-a scazut deloc valoarea, cum ai afirmat in general!
Folosesc aceste exemple doar ca sa va arat ca nu ati avut dreptate cand ati afirmat ce ati afirmat.
Despre Jurnalul mamei mele: este intr-adevar un document foarte interesant, pentru ca ea nu facea politica si a inregistrat evenimentele as cum le vedea cand era mai intai eleva, apoi studenta, apoi farmacista incepatoare si in final „constructoare a socialismului” in drum spre komunism-in-zbor! Si eu am ramas uluit de volumul mare de infomatii pe care nu le-am intalnit pana acum nicaieri. Exista si amanunte picante: in Bucuresti la Obor a existat in perioada interbelica o scoala de hoti de buzunare, unde copiii veniti de la tara erau invatati cum sa fure portofele fara a fi prinsi, practicand pe un manechin cu clopotei!
Dar si foarte multe amanunte precise despre modul cum s-a instalat comunismul la noi, incepand cu minciuna. Intr-un autobus din Ardeal toata lumea vede pe geamuri un incendiu si discuta. la care tovarasul de paza spune: ce incendiu tovarasi, nu este nici un incendiu! Si cine mai pretinde ca a vazut un incendiu este dusman de clasa.
Cand oranduirea comunista a inceput asa, de ce sa ne miram de faptul ca tocmai minciuna a stat la baza prabusirii acestui sistem?
Mi se pare clar!
Si multe altele! Intre surprize am gasit si faptl ca tocmai studentii care au studiat in America erau cei mai convinsi de necesitatea comunismului (alaturi de salvatorii de la rasarit). Dar acestia s-au lamurit repede despre acest subiect …dupa ce au fost mai intai ministri si apoi…puscariasi!
Voi vedea in viitor ce voi face cu aceste jurnale personale.
Domnule Constantinescu,
In primul rand, sunt linistit. Daca polemizati precum avocatii la procese, sau la fel ca oamenii de stiinta care se respecta reciproc si polemizeaza numai asupra tezelor stiintifice, atunci este bine. Inseamna ca am redevenit (sau mai curand ca am ramas) prieteni. Asa ca imi pot relua colaborarea la ACUM si va pot considera un bun coleg si amic, la fel ca inainte.
In privinta aspectelor la care va referiti, voi scrie despre ele, in mod treptat. Continui sa cred ca este mai bine a scrie articole informative, explicative, decat a disputa sub forma de ecouri, la infinit. Putem disputa apoi, amical, pe tema respectiva, sau poate ca ar fi mai bine a scrie articole alternative.
Va rog sa ma scuzati daca am folosit unele expresii mai dure. Hai sa renuntam amandoi la ele, ca si la orice atac la persoana.
Nu am afirmat ca lumea ar exista de 6000 de ani. Ea exista de miliarde de ani, dupa gandirea stiintifica umana. 5773 de ani de la creatia lumii este o traditie pe baza careia a fost stabilita o era a numaratorii anilor, ca si alte era. Apropos, acest calcul se bazeaza pe textul masoretic al Bibliei Ebraice, socotindu-se anii pe baza varstei personajelor prezente in Cartea Genezei. Au existat si alte variante ale textului bilic, astazi pierdute, dar care includeau alte varste. Una dintre ele a fost folosita de Josephus Flavius (Yosef ben Matityahu). Alta a fost folosita de bisericile orientale, inclusiv de biserica ortodoxa, diferenta fiind de circa 2000 de ani. Gasiti documente datate „de la Facerea Lumii” si in limba romana, in scriere chirilica, pana la inceputul secolului al 19-lea. Este „era bizantina”, spre deosebire de „era mozaica”. Dar acestea sunt calcule facute de oameni in mod conventional.
Problema erelor si anilor, a cronologiei, nu a fost rezolvata inca de teologi care cerceteaza textul biblic in mod stiintific, academic, indiferent de apartenenta lor la o religie sau alta. O ipoteza ar fi ca nu cunoastem ce insemna „an” in gandirea biblica, ci folosim conceptele existente in gandirea contemporana transferandu-le altei epoci in mod mecanic. O ipoteza teologica ar fi ca ar exista doua aspecte: anul si timpul in general in gandirea umana – si anul si timpul in gandirea lui Dumnezeu, pe care nu o cunoastem. Nu pot intra in aceasta disputa, deorece nu sunt suficient pregatit. Apropos, calculul calendarului este problematic in orice traditie (in acest caz nu se mai poate vorbi numai despre religie proper). Exista numeroase sisteme de calcul al calendarului: pe baza miscarii de revolutie a Pamantului in jurul Soarelui; pe baza lunatiilor; pe calea combinarii intre miscarea de revolutie si lunatii, ajungandu-se la cicluri de cate 28 de ani (cazul calendarului evreiesc). Dupa cum exista ere diferite, bazate pe evenimente diferite, bine cunoscute sau legendare, ori bazate pe calcule fara ca acestea sa detina exactitatea conceptelor. Domeniul este vast, exista studii analistice, teologice, istorice, cronologice si astronomice asupra lui. Voi incerca sa scriu un articol in acest sens, dar nu acum; vreau sa ma pregatesc in prealabil. Cred ca acest domeniu trebuie sa fie prezentat.
Oricum, eu nu sunt fundamentalist. Apropos, am studiat si arheologie preistorica, domeniu in care mi-am scris lucrarea de licenta.
In privinta comunismului, avem aceeasi parere. Este un regim bazat pe minciuna. Din nenorocire, acest regim a distrus milioane de vieti omenesti si a creat o mentalitate care are consecinte grave pana in prezent. Precum si – tragic – este faptul ca, desi lichidat politic in mod oficial in Europa, el s-a mentinut in Asia si America Latina, chiar daca in forme diferite. Tragedia este ca, din motive economice, lumea contemporana il accepta in China, tara in care s-a ajuns la o simbioza intre comunism si aspectele negative din capitalism. Pe calea interzicerii luptei penru drepturile omului, dictatura comunista sustine capitalismul oficial, iar accesta sustine material dictatura comunista, care reuseste sa se mentina pe aceasta cale, cu toate crimele (sa ne amintim de asasinatele in masa din piata Tien-an-men). Nu ma refer la Coreea de Nord, care a ramas intr-un regim de stalinism neclintit, nici la Cuba castrista.
Repet, publicati Jurnalul mamei dumneavoastra, inteleg ca este o carte interesanta. Din asemenea carti putem afla adevarul asupra unei societati. Va reamintesc ideea sustinuta de scriitorul italian Tommaso di Lampedusa, care afirma ca daca ar fi om politic, ar propune o lege care sa-l oblige pe fiecare om sa-si scrie memoriile. Desigur, este o idee exagerata. Dar, personal, adaug: un Jurnal este mai important decat un volum memorialistic, primul fiind contemporan evenimentelor, iar cel de al doilea mai tarziu, dupa scurgerea lor. Mult succes in acest domeniu.
Amical, cu speranta ca am ramas prieteni,
Lucian Herscovici
Domnule Constantinescu,
Am impresia ca toate religiile contin episoade „inexplicabile” si ilogice. Crestinismul sustine ca mama lui Iisus era fecioara, ca el a mers pe apa si ca a transformat apa in vin , ca a impartit cateva paini si doi pesti la mii de oameni.Mahomed a avut un cal inaripat si s-a ridicat de pe moscheie, Iona a fost inghit de peste, Mose a lovit stanca si a tasnit apa…
Domnule Herscovici, eu nu amestec niciodata divergentele de pareri cu relatiile personale. Asa ca sa nu va fie frica de „stricarea” relatiilor!
Desigur ca oricand as lua masa cu dvs, sa bem o bere si eventual, daca tot spuneti ca nu sunteti fundamentalist, sa comandam cate o friptura de…porc:)).
Daca veniti in vizita in SUA va invit prieteneste la mine. Dar sa merg eu in Israel e mai greu.
Retinerea mea este asemanatoare cu problema femeii care naste, din „Decameronul” lui Boccacio. Poate va amintiti de acea piesa literara, unde intre altele este descris cazul unei femei aflate in chinurile nasterii, care nu vrea sa urce in patul ei spunand tuturor: nu mai vreau sa mai stau in patul acesta nici macar pentru o secunda, pentru ca din cauza acestui pat sufar eu acum atat de mult!
La fel si cu mine: cand vine vorba de o vizita in „tara sfanta” spun: nu vreau sa o vad, pentru ca de aici au pornit toate suferintele mele in viata, ca homosexual! Din iudaism si sectele sale, crestinism si islam! Ca era singura religie care cerea in mod sistematic chinuirea si uciderea celor ca mine, din toata lumea antica mediteraniana!Societatea greco-romana era toleranta atat cu iudeii cat si cu homosexualii. Secta crestina a iudaismului nu a mai fost toleranta nici cu unii nici cu ceilalti. Si nici islamul. Ce a urmat a fost, vorba lui E.M.Cioran, „preluarea celor mai mizerabile traditii ale iudaismului de catre crestinism”. Ca au existat si traditii bune,care nu au fost preluate.
Eu nu incerc sa va impun ce sa scrieti (nici nu as putea!). Articolele informative sunt foarte bine venite. Numai ca eu as fi mult mai bucuros daca as citi un raspuns la intrebarile ce vi le-am pus!Ca sunt intrebari justificate, mai ales stiind ca dvs ati luat apararea religiei iudaice cu multa pasiune!
Cum impacati ideea de etica si moralitate cu caracterul religiei?
Am citit multe in acest domeniu si singura interpretare care mi se pare corecta ar suna cam asa: in sfera triburilor semite din antichitate, religia nu avea un caracter moral, pentru ca acele triburi aveau cu totul alte valori decat noi, cei de azi. Acele triburi aveau numai tabuuri, care „trebuiau sa fie respectate”. Asa cum nici in lumea azteca nu exista „morala”. La invazia europenilor in America, acestia au aflat ca religia localnicilor sustine ca in momentul cand ei nu vor mai injunghia oameni ca sa le scoata inima si sa le verse sangele, soarele va cadea din cer. Sigur ca ei nu-si puteau permite sa ramana…fara soare. Asa si cu triburile semitice (foarte inapoiate comparativ cu Grecia Antica).
Ele aveau ideea ca exista un dumnezeu „al armatelor lui Israel” („domnul Savaot”), nu al fiecarui om in parte. La fel, ei credeau ca daca nu fac uciderile cerute in Torah si Talmud, il supara pe dumnezeul lor. Multi rabini pretind azi ca nu a fost ucis nimeni niciodata, ceea ce este evident fals. Dar ei vor sa scoata castanele din foc cu mana altora. Chiar si in scripturi sunt date zeci si zeci de cazuri de ucideri, cand cu pietre, cand altfel, din ordinul „domnului”.
In schimb in noul testament au aparut si elemente de morala, care nu era morala vremii noastre, dar era un progres fata de perioada „tabuurilor”. Crestinismul este o varianta ceva mai putin salbatica a iudaismului, dar devreme ce 75% din biblie contine scripturile vechi iudaice si numai 25% este text nou, eu as spune ca este tot iudaism, ca si islamul. Secte ale iudaismului. De fapt in SUA bisericile baptiste au o slujba bazata pe Vechiul Testament in proportie de 95%.
Am asistat la mai multe sluje si sunt foarte interesante.
Deci va dati seama ca vreau sa inteleg cum ganditi dvs!
Cand spuneti insa „O ipoteza teologica ar fi ca ar exista doua aspecte: anul si timpul in general in gandirea umana – si anul si timpul in gandirea lui Dumnezeu, pe care nu o cunoastem” inteleg ca puneti o intrebare de genul „ce temperatura are ceaiul din ceainicul care se roteste in jurul planetei Marte?”. sa ca intrebarea Terezei de Avila care avea cosmaruri ca nu putea sa vada „culoarea ochilor lui Isus Cristos”. I-as fi raspuns eu: el a avut ochi negri!
Eu vreau sa readucem discutia pe terenul stiintific, pentru ca nu exista absolut nici o dovada ca zeul Yahweh este real iar nu o inventie a mintii unora.
M-am exprimat cat mai clar, poate imi raspundeti!
Pt „Doru”:
Citez:
„Am impresia ca toate religiile contin episoade “inexplicabile” si ilogice”.
Raspund: lucruri inexplicabile si ilogice exista si in fizica moderna. Numai ca acestea sunt verificabile si verificate in practica zilnica! Daca nu ar fi adevarate nici computerul la care scrieti nu ar functiona!
De exdemplu o particula elementara se poate afla in doua locuri diferite in mecanica cuantica. Suna straniu, dar s-au facut fotografii clare care demonstreaza acest lucru. Tot asa cum o particula elementara poate trece „prin doua deschizaturi intr-un zid” (de fapt realitatea este si mai complicata). Dar aceste lucruri s-au demonstrat.
In schimb lucrurile inexplicabile si ilogice din religii nu sunt confirmate de nimic! Sunt doar inventii fara suport ale unor imaginatii bolnave, pentru ca s-a constatat ca de obicei „inventatorii de noi religii” au fost oameni cu probleme mintale. Si evident, analfabeti. Nici Isus nu stia sa scrie si nici Mohamed, cat despre Moise nu se stie aproape nimic (desi exista numite probe stiintifice interesante care sugereaza faptul ca atat el cat si legendarul sau frate au existat, cam acum 3300 de ani; nu am discutat niciodata despre acest subiect foarte intersant inca).
Ati citat aici religiile abrahamice (religiile cartii: iudaism, crestinism si islam). Ele au un trunchi comun, evident. Dar in fiecare religie intra in mod evident si fragmente din alte religii. De exemplu se stie azi ca o mare parte din legenda potopului lui Noe a fost copiata din alta cultura, din alta religie, cu peste 1000 de ani mai veche decat iudaismul, cuvant cu cuvant. Dovezile se afla pe tablitele de lut din muzeele din Londra.
Sau in crestinism, desi este o secta a iudaismului (cum a fost considerat de la inceput), totusi gasim si un fragment dintr-o veche religie asiatica. E vorba de acel „luati, mancati, acesta este trupul meu…beti, acesta este sangele meu”. O religie asiatica care a supravietuit numai in locuri foarte indepartate din Asia, prin Noua Guinee si alte insule, practica consumarea trupului conducatorilor religiosi decedati (dar numai de catre femei si copii! Barbatii nu mancau cadavre!). Astfel a fost posibil ca laureatul premiului Nobel Gajdusek sa descopere bolile prionice care sunt datorate nu unor agenti infectiosi ci unor proteine infasurate in mod defectuos, tocmai datorita acestui obicei!
Dar ma opresc aici cu exemplele!
Stimate domnule Constantinescu,
Multumesc pentru ecou si pentru invitatie. Va invit si eu in Israel, unde sa stiti ca preferintele dumneavoastra sexuale nu intereseaza pe absolut nimeni, ramanand chestiunea dumneavoastra strict personala.
In privinta temelor la care va referiti, propun sa scriem ambii articole, in loc de ecouri la un articol care are cu totul alta tema. Oricum, sunt lucruri mult mai vaste, mai complicate decat pentru a fi prezentate fugitiv intr-un ecou.
Oricum, sunt bucuros ca am redevenit amici si sper sa ramanem la fel si in viitor.
Toate cele bune,
Lucian Herscovici
In regula, domnule Herscovici!
Am glumit, evident legat de orientarea sexuala amintind si de Bocaccio, dar va pot spune ca anul trecut doi rabini au amenintat sa-si bage cutitele in cei care vor face o parada gay in Ierusalim insa cred ca atat politia cat si Mossadul s-au ocupat cu succes de acesti viteji. (Ei erau din Brooklyn, Szatmar Jews)
Domnilor, de amestecul imperiului Cezaro-Craiesc cu scopul principal de a desfiinta Romania lui Carol I stiti ceva ?
Va propun spre lectura un scurt rezumat:
1907, Rascoala sau Complot? de Anton Caragea, apărit în Magazin Istoric din ianuarie 2003; v de ex. aici.
„… O rascoala care ar fi pus puterea de la Bucuresti în imposibilitatea de a mai guverna, urmata de interventia, solicitata sau impusa de la Viena, a trupelor austro-ungare pentru ocuparea si “salvarea” situatiei în zona. Si astfel se distrugea orice posibilitate a României de a actiona pentru eliberarea românilor transilvaneni…”
[Moderator: am suprimat textul integral şi am dat un link şi citatul de mai sus]
Cu deferenta,
Dinu Velicu Sapca
Cred că orice eveniment istoric, mai ales unul important, iar răscoala de la 1907 este – în istoria României – un eveniment important, are cauze interne, adesea/uneori profunde, nu rareori complexe.
Un specialist în epocă va aduce, cert, detalii necunoscute, motivații sociale, economice sau „etnice”, să spun așa, rolul „serviciilor”. Mărturisesc că este prima oară cînd citesc despre rolul serviciilor secrete austro-ungare în răscoală. Se poate, cînd e vorba de „servicii” se poate afirma orice, deoarece nimic nu se prea poate demonstra. România trecea atunci prin prima criză a epocii moderne, după ascensiunea extraordinară de la final de sec. 19, cînd – după Mica Unire – luase avînt. Relațiile deveniseră anacronice, țărănimea nu mai putea fi tratată ca în Evul Mediu, numai că boierii – pătură socială veche și extrem de importantă în Evul Mediu românesc și sud-est european – deveniseră anacronici, sistemul de organizare devenise anacronic.
Contextul era, așadar, complex, iar politicienii și, în general, „lumea bună” a momentului nepregătită pt reforme majore, acestea aveau să se producă nu peste mult timp, după reașezarea Europei în intervalul 1918–1920.
Da? Hm insa oare de ce tocmai in Oltenia unde evreii erau f putini rascoala a fost mai violenta?
Lucretiu Patrascananu (o fi fost comunist insa era mai bine „plasat” dpv cronologic) scrie ca rascoala a fost mai dura excat in zonele in care aparusera elemente burgheze la sate. Ca exact fruntasii satelor au fost cei mai „activi”. Constatin Stere in romanul sau „In preajma revolutiei” pune in „scena” un personaj aparte : un „chiabur”, om rerlativ instarit, extrem de furios ca nu se poate extinde (miosierul nu vindea pamant.. pamantul tarainiloi saraciti era cumprat de mosier in vortutea unui drept de preemptiune bazat pe datorii) si el „saracu” fruntas (de sat) era cam „stramtorat”.
Deci avem de-a face cu o jacquerie grefata pe o ciocnire intre un mod de productie cavsifuedal (neoiogabie scria Gherea, „agricultura africana” vitupera Stere) si modul capitalist de productie (adica marfa -bani)
Iar evreii ? Au picat la miloc ca musca-n lapte … ma refer la aia care au incasat ura destinata lui Fischer
In 1957 eram elev intr-o scoala dintr-un sat din Moldova. Ni s-a cerut la scoala sa discutam cu o parte din batranii satului despre rascoala din 1907. Batranii aveau amintirile lor diferite de versiunea oficiala. Am scris cateva pagini din care se desprindea caracterul antisemit al rasculatilor. Lucrarea a fost distrusa si arsa si li s-a atras atentia parintilor sa ma faca sa uit ca am scris asa ceva. Acum vad ca batranii au avut dreptatea lor.
Problema agrara a fost o problema acuta in trecut, pe timpurile, cand tarile isi mentineau economia, in mare parte, pe agricultura. Sunt cunoscute mai multe rascoale taranesti in Europa: Jacqueria, rascoala lui Wat Tyler, Stepan Razin si Emilian Pugaciov, etc.
Pamantul era concentrat in mainile marilor latifundiari, care il dadeau in arenda celor care le dadea profit maximal. Arendasii puteau fi de toate etniile. In Romania erau evrei, greci, etc. Rascoala a fost indreptata impotriva legilor si realatiilor economice nedrepte. Sa nu uitam de miile de evrei saraci, nevoiti sa emigreze in America, pentru a avea un trai mai bun.
Daca urmarim evenimentele din acele timpuri din Imperiul Tsarist, vom vedea ca in Rusia era urata o alta etnie: germanii. Un administrator german pe mosiile rusesti era socotit ca o pedeapsa trimisa de D-zeu taranilor, pentru ca nu lua pesches si facea totul „dupa lege”. Iar „legea” era de partea mosierilor. Nu degeaba, in renumitul poem scris de N. Nekrasov „Cine traieste bine in Rusia”, unul din eroii populari, Savelii, care a trait jumatate de viata la ocna pentru ca l-a ingropat de viu pe administratorul mosierilor Christian Vogel, este un „erou mucenic al taranilor”.
Din pacate, realitatile triste din R. Moldova de astazi au adus poporul simplu in pragul unei revolte populare, care se poate aprinde in orice clipa.
Nu sunt de acord cu afirmatia ca Rascoala taranilor romani din 1907 a fost ultima rascoala taraneasca.
Cu vreo zece ani mai tarziu, pe teritoriul fostului Imperiu Tsarist au avut loc zeci de rascoale taranesti. Sa ne amintim de Armata Rasculata Taranesaca a lui Nestor Mahno, a femeiei ataman Marusia, a atamanului Grigoriev. Taranii rasculati au pus mainile pe arme si au impartit pamantul intre ei, cum au dorit. Si abea in 1930, bolsevicii le-au luat pamanturile inapoi si i-au transformat in sclavi ai gospodariilor agricole, fara drepturi, fara pasaport, fara speranta…
@vasile
> …Acum vad ca batranii au avut dreptatea lor.
În care anume privinţă? Puteţi da amănunte despre ce v-au povestit bătrânii satului?
Dar în comparaţie cu articolul de mai sus?
> Ni s-a cerut la scoala sa discutam cu o parte din batranii satului despre rascoala din 1907…
Dar cei de la şcoală nu ştiau ce o să vă povestească bătrânii satului? De ce atunci v-au trimis la ei?
Stimati domni Vasile, Grosu, Leibovici,
Multumesc pentru ecourile trimise la articolul meu. Ma bucur ca, desi aparut cu cativa ani in urma, articolul prezinta (inca) interes.
Da domnule Vasile, aveti dreptate. In acelasi an, 1957, la Casa Pionierilor din Galati, la cercurile de geografie-istorie si de literatura, ni se ceruse acelasi lucru. Ni se spusese ca putem afla despre trecut intreband oameni batrani. Astazi, cand eu insumi sunt istoric, pot mentiona termenul oficial: „istorie orala”. Tin minte ca mi se ceruse si mie sa intreb pe cineva care a trait evenimentele (respectiv rascoala din 1907), despre ce isi aminteste. Si am intrebat-o pe bunica mea, Rasela Bujes-Leibovici, care avusese 16 ani in 1907. Ea nu mi-a povestit prea multe, doar despre faptul ca fusese o iarna tare grea si ca armata a venit in orasul Galati odata cand au intrat taranii. De ce nu mi-a povestit despre evrei? Nu stiu, ori din prudenta, ori pentru ca nu locuise la sat si nu vazuse mai mult. Mi-a povestit totusi alta data despre un evreu pe nume Bucholtz, arendas (poreclit chiar „Arendasul”), care mergea cu cizme inalte si pleca la tara, era mai mult la tara decat in oras, se comporta ca un satean.
Stimate domnule Leibovici, nu stiu daca autoritatile se gandisera sau nu ca varstnicii satului domnului Vasile vor povesti despre evrei si reactia impotriva lor. Posibil sa nu se fi gandit. Posibil sa se fi gandit, dar sa fi vrut sa verifice daca oamenii mai tin minte ceva, sau chiar sa verifice opinia publica istorica. Dupa cum poate fi vorba si despre idea apropierii copiilor de generatia varstnica, precum si de tendinta educarii copiilor in cunoasterea trecutului, ca si de indreptarea lor spre cunoasterea lui, ca o forma educativa, chiar ca un joc pedagogic. Desigur, idea venea „de sus”. Trebuie sa mentionez ca dupa doi ani, in 1959, la centenarul Unirii Principatelor, a fost organizata o intalnire cu un varstnic, al carui tata il cunoscuse la Alexandru Ioan Cuza. Era un om simplu, un satean; nu am participat la intalnire, am citit despre ea intr-o revista, mi se pare „Cravata Rosie”. Era publicata si fotografia batranului. Era deja tendinta revenirii la valorile nationale si nationaliste, la trecut si traditie. Un fel de inceput – timid – al „nationalcomunismului”. Faptul ca batranii satului au povestit domnului Vasile – pe atunci copil – lucruri care nu conveneau, respectiv despre evrei si rabufnirea antisemita, a trezit reactia autoritatilor. In alte cazuri, totul se cenzura. In cazul acesta, fiind vorba de amintirile unor tarani varstnici transmise de ei unui baiat de scoala, la cererea conducerii scolii (de fapt, la decizia „de sus”), nu se putea decat distruge ceea ce inregistrase in scris copilul respectiv din spusele batranilor satului. Desigur, acesti oameni spuneau ceea ce isi aminteau ei, nu ceea ce citisera. Probabil – cel mai mult – este ca autoritatile comuniste nu prevazusera ce raspunsuri vor veni din partea respondentilor; poate se gandeau ca „spalarea creierului” isi facuse efectul. Amintirile au importanta in scrierea istoriei, desi nu pot fi prezentate ca sursa unica.
Aici adaug ca in anul scolar 1959-1960 nu a existat un manual de istorie unic pentru clasa a sapte, respective un manula de istoria Romaniaei. In cele din urma, in mijlocul anului, a aparul un „proiect de manual”, care nu putea fi gasit in librarii. A fost difuzat numai in Bucuresti, dupa cate stiu. La Galati era o adevarata problema; putea fi procurat numai de cineva care pleca la Bucuresti. Imi aduc aminte ca fostul nostru profesor de istorie, regretatul Dumitru Stahiescu („nea Mitica”), a rugat pe un copil din clasa, al carui tata era activist de partid si mergea uneori la Bucuresti, sa procure doua exemplare ale cartii, unul pentru acest copil, altul pentru profesor. Cand „proiectul de manual” a ajuns, profesorul nostru a explicat (bucuros) ca acesta este un proiect temporar, pe care sa-l discute profesorii si apoi sa fie publicat manualul definitiv. Ulterior cartea a ajuns si la Galati, in librarii. Manualul lui Mihail Roller nu mai era valabil. Semnele erau clare, pot fie reunit pentru reconstituirea istorica.
Domnule Grosu, aveti dreptate, rascoala din 1907 nu a fost ultima mare rascoala taraneasca din Europa. Dar din Romania – da, cel putin in asemenea proportii. In privinta rascoalelor din Rusia Sovietica, ele au avut alt caracter si alta forma. Era vorba si de elementul politic, precum si de faptul ca nu au avut loc in mod concomitent in toata Uniunea Sovietica (si anterior, in toata Rusia tarista). In orice caz, rascoala din 1907 si innabusirea ei raman ca o pagina istorica dureroasa pentru istoria Romaniei, ca si a evreilor din Romania.
Adaug si ca exista inca o ipoteza interpretativa, dupa care ar fi fost vorba si de incitari din partea Austrio-Ungariei, interesata in a provoca tulburari in statele balcanice pentru a-si reface sfera de influenta in conditiile in care Rusia era slabita dupa revolutia din 1905. Unele tulburari au avut loc si in alte state balcanice; printre altele, incurajarea Bulgariei de a-si proclama independent, in 1908, precum si intrigi politice-diplomatice regizate in privinta relatiilor dintre aceste state. Unii istorici leaga aceste intrigi si de izbucnirea primului razboi balcanic, dupa cativa ani, in 1913. Dar acesta este alt aspect, precum si o problema diferita.
Oricum, aspectul evreiesc al rascoalei din 1907 nu poate fi negat. Dovada chiar faptul ca martorii ocular isi aminteau de el si il afirmau, fara sa-si puna problema de reactia autoritatilor comuniste. Poate fi si un element folkloric, in felul sau.
Apropo, adaug ca am auzit o zicala ciudata in copilarie: „Taranii seamana grau, iar jidanii secara”. Nu i-am cunoscut originea. Ulterior am gasit zicala inregistrata intr-o carte de istorie a emigrarii evreiesti din Romania in anul 1900, spre America. Era citata de autor (Israel Bar Avi) dintr-o informatie primita de la un martor ocular (cartea a aparut in anul 1960 la Ierusalim in limba romana, dar era scrisa inca din anii 50), in contextual evenimentelor. Explicatia era ca zicala aparuse in acel an, in care era inca influenta crizei agrare si a crizei economice din 1899: tarani seamana grau, spera intr-o recolta bogata, iar evreii „se cara”, adica pleaca (aluzie la evreii saraci care au plecat in emigratie pe jos pana la granite, neavand bani nici pentru bilete de tren, ca si de evreii saraci de la sate, inclusiv care lucrau la arendasi; acestia din urma nu aveau motive „sa se care”, nici sa-i ajute pe cei care „se cara”)..Observati jocul de cuvinte „secara” si „se cara”…
Post Scriptum. Stimati cititori, cer scuze pentru unele greseli de dactilografiere la computer, din pacate uneori computerul „schimba” unele cuvinte, adaugand sau dubland o litera, sau inversand doua litere. Se intampla sa nu observ acest lucru la corectura, sau computerul sa persiste in amstecul literelor si rearanjarea cuvintelor, pe baza altei limbi.
Multumesc pentru intelegere.
[De obicei mai corectez şi eu micile greşeli pe care le observ/Moderator]
Mulţumesc, domnule Herşcovici, pentru completările şi observaţiile deosebit de interesante.
În legătură cu moda cu familiarizarea elevilor cu „istoria orală” : era vorba doar de tema „răscoala din 1907”, sau şi de alte subiecte? Dacă doar de 1907, îmi pare o gafă destul de mare : iniţiatorii fie nu stăpâneau subiectul, fie erau … „duşmani şi sabotori” 🙂 Nu s-a auzit de niciun fel de dat afară din partid, concedieri, arestări în legătură cu asta? Erau încă anii ’50…
În legătură cu ipoteza austro-ungară : ştiţi dacă sunt pure speculaţii? Sau există ceva material de doveditor?
Într-o cu totul altă ordine de idei:
ACUM a publicat câteva articole care analizează primele episoade ale unui serial care a apărut pe YouTube sub numele „History of Romania / Istoria Romaniei”. Serialul are 16 episoade. Primele se ocupă de preistorie, traci şi daci; pe acestea le-a demontat pentru ACUM istoricul Mircea Munteanu.
Ultimele episoade se ocupă de istoria modernă şi contemporană; autorul (sau autorii), vizibil antisemiţi, dau desigur vina pe evrei dpentru toate nenorocirile.
Aţi avea timp/interes/răbdare să le demontaţi pe acestea? Este o muncă ingrată, dar fapt este că acel serial are enorm de mulţi spectatori, a fost preluat pe multe situri, aşa că poate ar merita…
Iată referinţele:
– Analizele d-lui Mircea Munteanu sunt acestea:
despre episodul „Preistorie” – http://acum.tv/articol/73833/
despre episodul „Tracii” – http://acum.tv/articol/73938/
despre episoadele „Dacii 1” şi „Dacii 2” – http://acum.tv/articol/74098/
– Serialul „Istoria Romaniei” de pe YouTube:
Partea 1 – Intro >>> https://www.youtube.com/watch?v=mdj3se52b6Y
Partea 2 – Preistorie >>> https://www.youtube.com/watch?v=_ReAcq6hog4
Partea 3 – Tracii >>> https://www.youtube.com/watch?v=i0OOxovcpS8
Partea 4 – Dacii 1 >>> https://www.youtube.com/watch?v=2TJTlvM_XtM
Partea 5 – Dacii 2 >>> https://www.youtube.com/watch?v=BvbmJQFF92k
Partea 6 – Cultura >>> https://www.youtube.com/watch?v=vuH-4psAwTM
Partea 7 – Continuitate >>> https://www.youtube.com/watch?v=ItGZaTJlJ8M
Partea 8 – Ungaria 1 >>> https://www.youtube.com/watch?v=pJRVEcDFrnU
Partea 9 – Ungaria 2 (Secuii) >>>> https://www.youtube.com/watch?v=Chgh_zwNsX0
Partea 10 – Conducatori >>> https://www.youtube.com/watch?v=LEt93PLSyt8
Partea 11 – Secolul 19 >>> https://www.youtube.com/watch?v=cGc-xcvLeDM
Partea 12 – Primul Razboi Mondial >>> https://www.youtube.com/watch?v=XV8NR_dZaDE
Partea 13 – Al 2lea R.M. a) >>> https://www.youtube.com/watch?v=DzTx4vinCzA
Partea 14 – al 2lea R.M. b) >>> https://www.youtube.com/watch?v=EH4_CR51JAo
Partea 15 – Holocaust >>> https://www.youtube.com/watch?v=eoi6GKoncEs
Partea 16 – prezent >>> https://www.youtube.com/watch?v=GqsQz9VOzT0
Chiar dacă până la urmă vă decideţi să nu le analizaţi, puteţi să vă uitaţi la ele de curiozitate, în caz că încă nu le cunoaşteţi. Sunt interesante – într-un fel – şi comentariile la articolele d-lui M. Munteanu…
Discutia de la acest articol (excelent scris, felicitari!) imi dovedeste inca odata ca am facut bine sa-mi declin competentele pentru istoria contemporana romaneasca. Nu ca as fi afon, dar toate afirmatiile trebuie sa fie sustinute de bibliografie. Ori eu am citit pe tema fara sa fisez nimic si nici nu am cumparat carti pe tema. Biblioteca mea e cam saraca… in domeniu. Deci un articol -si discutiile starnite- ar fi fost foarte slabe si foarte slab sustinute.
Totusi, daca mi se permite, ca simplu hobby, cred ca ar trebui sa fac unele precizari.
Problema exportului de carne (in fapt animale vii) in Austro-Ungaria nu este doar efectul politicii protectioniste a acesteia. Este si efectul unei slabe – sau inexistente – activitati sanitar-veterinare in Romania. Periodic, turmele noastre erau victimele unor epidemii (epizootii), care le opreau de la export. Fara indoiala, Austro-Ungaria isi proteja piata, dar si crescatorii si – uneori – utilizau pretextul epizootiilor ca simpla arma vamalo-diplomatica in relatiile cu Bucurestiul. Exista un articol pe tema, din pacate nu l-am notat si am uitat autorul…
Se vorbeste mult de faptul ca principala cauza a rascoalei taranesti ar fi sistemul arendasesc. Eu cred ca e vorba de o situatie mai complicata.
Sistemul arendasesc exista in toata Europa. Inca din Evul Mediu, dupa eliberarea serbilor. Numai ca in Occident, arendarea se facea individual, pe fiecare ferma. Stapinul pamintului (nobil sau nu) incheia contract de arendare cu fiecare fermier, care ocupa si lucra una din ferme. (De aici tragedia celor care mureau tineri, familiile lor raminind fara nici un fel de venit, fiind scoase din ferma, in favoarea unui alt fermier.) In felul asta, profitul fermierului era diminuat doar de taxa de arenda, care era – totusi – modica. In plus, fermierul avea si animale, care-l ajutau sa duca un trai decent. La noi, insa, mosierul nu era dispus sa trateze cu fiecare fermier/taran. El dadea toata mosia in arenda si nu era interesat de efecte. Prin urmare, vina apartine mosierilor nostri, indolenti si nesimtiti. Nu arendasilor. De orice etnie: evrei, greci, armeni, bulgari, romani etc.
In al doiela rand, la noi s-a folosit intens subarendarea. Lucru care marea artificial cota de profit scoasa de pe pamint, micsorind venitul taranului. Arendasii mari luau mosiile in arenda (aveau bani lichizi) dupa care subarendau la cei care administrau cu adevarat mosia. In loc de un profit (ca in Vest), la noi se plateau 2 (mosier/arendas) sau trei (mosier/arendas principal/subarendator).
In al treilea rand, taranul era foarte prost platit. Desi muncea tot sezonul agricol, cu toata familia, plata taranilor era insignifianta. Bucatele date drept rasplata, nu le ajungeau pe timp de iarna. Daca mai punem la socoteala bolile si alte evenimente in familie, taranii nostri isi terminau rapid proviziile si erau obligati sa mearga la arendas sau boier sa se imprumute. Evident, in contul altor zile de munca suplimentare. Iar acest lucru manca baza economica si sociala a palmasilor nostri. Era ca o maladie perpetua, ce nu putea fi tratata. Dar asta se datora tot lacomiei celor care stapineau pamintul si nu stiau sau nu voiau sa-l adminsitreze bine. Nu era vina arendasilor. (Ca justificare, exista si „Legea invoielilor agricole”, emisa de Parlament, prin care statul incerca sa arbitreze problema, dar rezultatul era tot prost. Pretul fortei de munca in agricultura raminea foarte mic. Asta a dus si la inapoierea agriculturii noastre, caci nimeni nu era interesat sa introduca masini agricole. Pretul extrem de scazut al fortei de munca le facea ridicole, mai ales in perioada aia, cand nu erau atit de eficiente, desi erau foarte scumpe.)
Deci cauza reala a rascoalei era lacomia si prostia elitei economice si politice a Romaniei, nu arendasul sau nationalitatea sa. Si azi, ne confruntam cu aceeasi lacomie si prostie. De asta o si ducem asa de bine…
Exista un ecou mai putin cunoscut al rascoalei din 1907. Ideea de a vinde mosiile – de cei ce nu mai voiau sa se ocupe de agricultura – taranilor, a avut si finalitate practica. In judetul Braila, au fost cateva mosii vandute taranilor organizati. Tot asa, cu toptanul, fara individualizari. Tot satul cumpara toata mosia. Initial lucrurile au mers bine. Un fel de colhozuri. Dar in timp, lucrurile au inceput sa degenereze. Taranii nu puteau iesi din aceasta asociatie fortata. Daca ieseau, pretul cotei-parte din pamint era de mizerie, pentru ca nu putea vinde unor oameni din afara satului; deci monopol pe piata… Cum numarul copiilor era mare in epoca, a doua generatie avea o cota parte tot mai mica de pamint. Etc. Exista un studiu temeinic al probelemei, pe documente de arhiva. Il gasiti in anuarul muzeului de istorie din Braila. Nu retin autorul si anul aparitiei. Intre 1990-1996.
Si aici vedem aceeasi cauza: lipsa individualizarii agentului economic (proprietarul direct) si proasta organizare sociala la romani. (Kibbutz-urile nu au avut niciodata problemele noastre. Oare de ce? Cum sunt de vina evreii, cand noi nu suntem in stare sa ne organizam nici in ferme individuale, nici in proprietati colective?)
In ce priveste episodul Ion Antonescu in 1907, cred ca trebuie precizat ca au fost 2 momente. (Un articol recent pe Internet mi-a atras atentia. Daca nu ma insel, preluat de pe un jurnal de mare tiraj.) In primul moment, Antonescu ii convinge pe tarani sa plece acasa si este felicitat oficial. In al doilea moment, taranii revin si Antonescu da ordin de tragere in plin. E bine sa se aminteasca ambele episoade, caci altfel, cei care vin in contact doar cu primul moment, ramin descumpaniti si cred tot felul de bazaconii. „Adevarul, tot adevarul si numai adevarul…”
In ce priveste situatia satelor bulgaresti (sa nu utiam ca la 1877, Iorga dadea 600.000 de familii de romani intre Dunare si Stara Planina – cursul de istorie externa a lui Carol I, tinut de Iorga la Universitate-; cum o familie avea – in medie – 5-7 persoane…), exista multe opinii. In 1994, cand am fost in Bulgaria, am vorbit cu un cercetator batrin pe care l-am intrebat de fenomen. (Am vazut Silistra, Turtucaia, toata comunicatia – d.n. Silistra-Ruse, ca si comunicatiile -c.f.- Silistra-Sofia si Sofia-Ruse.) Explicatia lui a fost ca in Bulgaria, baza economica a fost – dintotdeauna – ferma individuala, mica. Nu mosiile. De stat sau particulare.
In speranta ca observatiile mele – fara pretentia de profesionalism pe epoca – va sunt de folos, cu respect,
Munteanu Mongolul Mircea.
Catre tandemul stiintific Herscovici-Constantinescu – „In privinta comunismului, avem aceeasi parere. Este un regim bazat pe minciuna.” – ziceti dv. doi – Dar spuneti odata amandoi, pe care minciuna ??? – ar fi o informatie utila multora, caci toata lumea, tot timpul, a injurat si injura toate regimurile perindate prin timp, dar multi, care am trait si traim ultimele(deocamdata) doua regimuri politice si le-am studiat suficient pe cele anterioare, observam ca omul este vinovatul principal, pentru tot raul ce nu se mai termina, nicidecum regimurile politice, care TOATE clameaza aceleasi intentii si pretentii, dar realizeaza TOATE un singur lucru – perpetuarea exploatarii omului de catre om, eterna poveste a parazitismului uman, ridicat la rang de noblete ……. cat despre textele biblice, asta-i treaba ce se trateaza acolo si se vrea a fi eliminata dintre oameni – exploatarea omului de catre om ……. oare idolatria, omorul, homosexualitatea, adulterul, minciuna, hotia, lacomia, talharia(raptul „legal”), egoismul, tradarea, dispretul fata de parinti(biologici), complotul, nepasarea, ingamfarea, analfabetismul si cate altele condamnate in textele biblice – nu compun la un loc ceea ce se numeste „exploatarea omului de catre om” ??? – de vreo(sa zicem) 6000 de ani, „omul este lup pentru aproapele sau” – boala asta o au si exploatatorii si exploatatii, rezultatul fiind ceea ce se numeste la rece „istorie” – si cum credeti ca s-ar putea vindeca omul de boala asta, caci s-au epuizat toate metodele, de la arhaice la supermoderne si nu prea mai e timp de altele, cum altcumva decat prin acceptarea existentei Fiintei aceleia numita Dumnezeu, caci se stie ca Universul material este finit si descurajant de complicat si bine facut ??? Dumnezeu nu vrea supunere propriu-zisa, ci adoptarea omului prin informare, intelegere si practicare a informatiilor biblice, spre binele omului, Dumnezeu fiind Acela care il va vindeca in timp pe om de boala asta spirituala fatala de care sufera acesta, cu conditia ca omul sa urmeze permanent cele trei cai, informare-intelegere-practica – asta ar fi ideea generala care se desprinde din textele biblice, nu indemn pe nimeni sa le urmeze neaparat(sau indemn pe aceia care le urmeaza), dar eu le gasesc ca fiind bune, ganditi-va numai, daca de exemplu am accepta homosexualitatea ca buna, atunci heterosexualii ar trebui sa furnizeze urmasi biologici homosexualilor, caci acestia din urma pretind sa dobandeasca urmasi, dar interesul vital al copiilor este de a avea parinti si educatori biologici, altfel rasa umana ar degenera spiritual in fiinte unicelulare ……. si ar mai fi ceva foarte profund, la care nimeni nu poate raspunde satisfacator unui om normal -!- si anume, daca existenta(viata) asta materiala de pe pamant este tot ce pot experimenta oamenii(chiar si restul scarii biologice), daca nimic nu-i asteapta pe (in principal)oameni dupa moarte, atunci nu se merita sa traiesti pe lumea asta, pentru ca toti oamenii(si celelalte vietati) sufera prea mult toata viata lor, si treaba asta se repeta la nesfarsit, si care-ar fi atunci scopul existentei vietii pamantesti si-al omului, aceasta coroana a evolutiei Universului ??? Cineva zicea odata – „daca Dumnezeu nu exista, El trebiue inventat” – nu ca subscriu la ideea asta, dar vad ciudatenia cum ca omul are pretentii de Dumnezeu dar se comporta mai rau decat animalele ……. Nu cred ca Dumnezeu(daca ar exista) ar fi impotriva stiintei …….
Sa nu ma confundati cu vreun propagandist religios, ci mai bine sa-mi raspundeti la intrebarea mea de la inceput …….
@Stan Colton
> Dar spuneti odata amandoi, pe care minciuna [este bazat comunismul]???
Pe minciuna că dacă se implementează reţetele marxiste, pogoară peste noi domnia libertăţii şi a belşugului.
Reţeta marxistă este: desfiinţarea proprietăţii private. Justificarea ei este: proprietatea privată este sursa tuturor relelor, deoarece generează exploatarea omului de către om.
Pentru a o implementa este nevoie de exercitarea unei violenţe nemaipomenite asupra unui număr enorm de oameni, pentru că în afară de numărul relativ mic de mari proprietari („capitaliştii”), mai sunt şi proprietarii relativ mici, inclusiv ţăranii.
Reţeta a fost aplicată cu mult sârg de zeci şi zeci de ori: violenţa a fost exercitată, „vinovaţii” au fost expropriaţi (naţionalizaţi, colectivizaţi), apoi dezumanizaţi („exploatatori”, „lipitori”, „chiaburi”…) şi expulzaţi, deportaţi, închişi sau ucişi.
Dar, ca un făcut, rezultatul scontat – domnia libertăţii şi a belşugului – a întârziat să pogoare…
Ni se spune că nobilul plan a eşuat pentru că :
– nu a fost făcut în ţările care trebuie,
– sau nu a fost făcut de oamenii care trebuie,
– sau a fost sabotat de ţările capitaliste geloase pe succesul triumfător al „nobilului plan”,
– sau… sau…
Fapt este că:
– reţeta a fost aplicată întocmai în tot felul de ţări, mai dezvoltate şi mai înapoiate.
– de oameni care pur şi simplu au aplicat reţeta, iar apoi au făcut ce trebuie pentru ca să nu-i strivească revolta oamenilor şi să rămână la putere în ciuda eşecului evident al reţetei,
– iar ţările capitaliste au fost, per total, foarte complezente.
Învăţătura este : dacă un nobil plan prescrie, sau are nevoie, de violenţă, fugi de el ca de dracu’.
@Al.Leibovici(si oricine altul) – citez concluzia dv. – „Invăţătura este : dacă un nobil plan prescrie, sau are nevoie, de violenţă, fugi de el ca de dracu’.” – din informatiile, ratiunea, experienta si bunul simt ale miliardelor de saraci ai capitalismului din toate timpurile, rezulta ca acesta(capitalismul), este mai calificat in rautate, mai inselator si mai nedrept decat comunismul, deoarece s-a bazat intotdeauna pe iluzia combaterii raului prin indivizii „superiori”(atotcalificati) ai societatii(casta avutilor si stiutorilor), care casta sau clasa „superioara” investeste 90% din resursele sale de toate felurile, in lupta pentru mentinerea la dispozitia sa cu orice pret, a absolut orice poate sa-i asigure un trai opulent si fara griji, in vreme ce pe cei „de jos” – pe saracime – o inlantuie(cu ajutorul a tot felul de instrumente represive) in stare de cvasiaservire, prost scolita, hranita, educata, tratata, iar pentru toate astea, capitalismul nu ezita sa foloseasca cea mai calificata, rafinata si distrugatoare forta, pe deasupra servindu-se si de abcesul social al religiei, aceasta politica de linia a doua, din toate timpurile ……. dovada ca regimul capitalist este mai calificat in rautate decat cel comunist, s-a produs mai ales in ultimii 70 de ani, cand, de frica extinderii comunismului in toata lumea, capitalismul a dat saracimii tot felul de drepturi si ceva nivel de trai, dar, dupa ce „monstrul” rosu a murit aproape de tot, capitalismul a pus din nou botnita, lanturi si exil social intern saracimii, batandu-si joc de aceasta in fel si chip, asa cum se constata chiar acum ……. raman la convingerea ca toate oranduirile sociale umane din istorie, care au fost sau vor veni, sunt la fel de toxice si depravate, o minoritate ultrarea facandu-si de cap si narav impotriva majoritatii impilata si neputincioasa ……. asta este esenta intregii istorii umane, istorie de-a carei deslusire se ocupa tot felul de oameni(istorici) curiosi sa stie ce-a fost in trecut, dar care nu pot oferi nici o solutie de progres catre iesirea din cercul vicios al rautatii umane ……. daca nu exista Dumnezeu si-o viata fericita cu El dincolo de moarte, atunci saracimea tuturor timpurilor are toate drepturile sa-si schimbe starea prin orice mijloace ar avea, iar daca nu, atunci omul in sine este un monstru in universul care l-a produs prin evolutie …….
@ Al.Leibovici – citez – „oameni care pur şi simplu au aplicat reţeta, iar apoi au făcut ce trebuie pentru ca să nu-i strivească revolta oamenilor şi să rămână la putere în ciuda eşecului evident al reţetei” – toata clasa stapanitoare capitalista din Romania lui CarolI, in frunte cu acesta, a aplicat „reteta” capitalista in 1907 procedand intocmai ca si comunistii mai tarziu, care au avut de unde a se inspira, nu-i asa ??? – asa ca, nu exista nici o diferenta de naravuri esentiale intre cele doua sisteme ……. pe deasupra, capitalistii lui CarolI, inclusiv divizia lui mistica(popii), mai erau si incompetenti, ba chiar unii de-a dreptul infantili pana si in decizii capitale, ……. sa amintesc ca tezaurul trimis aiurea a fost obtinut prin exploatarea crunta a doua generatii de saraci ??? (vezi bogatiile lui Brancoveanu, au ajuns la straini, si cine s-a trudit pentru obtinerea acestor imense valori pe vremea aceea ??? – mai credeti ca Brancoveanu a fost un erou ???) – si ce s-a facut cu gigantica avere nationala de imediat dupa 1989, in valoare de peste 500 de miliarde de euro, obtinuta prin munca si sacrificiile a doua generatii, avere nationala pe care cei de la putere au risipit-o in cele patru zari ale lumii ??? – nu vedeti ca istoria se repeta, indiferent de sistemul care o construieste ??? – nu puteti sa ma contraziceti in argumentatie decat nepublicand acest comentariu, cum ati facut si cu cel de dinainte …….
[Comentariul de aseară nu l-am şters eu; fac cercetări/Moderator-AL]
Comentariile recente sunt un amestec de prea multe elemente, care au și nu au legătură cu răscoala de la 1907.
Între aceste multe componente, discuția despre marxism, comunism și despre capitalismul de după căderea comunismului. Problemele sunt complexe și nu chiar așa de simplu de analizat. În general, istoria lumea e mult mai complicată decât nuanțele de alb și negru precum într-o ecuație simplistă capitalism = bun ~ comunism = prost.
@Stan Colton
Oricine știe istorie știe și că Brâncoveanu nu a fost nicidecum un curat nevinovat, dar a-l arunca la haznaua istoriei pe motivul că ar fi exploatat „clasa muncitoare” este un gest cel puțin discutabil. Nici Țepeș nu a fost un sfânt, nici Ștefan cel Mare, nici – vai nouă – nici Basarab Întemeietorul.
Da, gestul de a duce la Moscova „tezaurul” României în plin război mondial este un gest aparent ilogic, incoerent, el dovedește însă maxima încredere pe care o avea coroana regală a României și guvernul de atunci, alături de toată „lumea bună”, în Moscova. Lipsă de informație, desigur, deoarece – știm azi – Imperiul Rus colcăia de revolte, de mari probleme.
Este adevărat însă că lumea ultimilor 25 de ani, de după căderea comunismului, indică o resălbăticire a capitalismului, nefiind exclusă o nouă revoltă de tip popular.
@ Al. Leibovici
„Pe minciuna că dacă se implementează reţetele marxiste, pogoară peste noi domnia libertăţii şi a belşugului.”
Da, așa este, dar discuția este azi mult mai complicată decât acest citat din perioada McCarthysm-ului postbelic.
Ne pierdem timpul degeaba, comunismul, în varianta sa „clasică”, marxist-leninistă-stalinistă, este istorie, ceea ce nu înseamnă că nu pot apărea doctrine de același tip, unele foarte atractive, cum ar fi Syriza ori Podemos.
Uniunea Europeană nu este azi amenințată de marxism-leninismul tradițional, ci de pericole grave, post-zidul Berlinului, precum valurile neoprite de imigranți dinspre zonele de conflict, de doctrinele de tip „eurosceptic” (bazate, în esență, pe varii culori, de ex. „e mai bine fără euro”, „e mai bine fără o piață comună” etc. etc.), în esență fie imbecilități, fie manipulări de care Moscova nu e chiar străină.
P.S. De ce site-ul acum.tv. tentează să identifice („să fure”) identitatea noastră prin Canvas?
[Mod.: Nu ştiu ce este „Canvas”. Pot să transmit întrebarea dv. mai departe, dar vă rog să furnizaţi mai multe amănuntε: la ce element de ID vă referiţi, etc.]
@Stan Colton
> clasa stapanitoare capitalista …a aplicat „reteta” capitalista … procedand intocmai ca si comunistii
Dar de aici rezultă că comuniştii/comunismul face lafel ca capitaliştii/capitalismul, deşi argumentul principal în favoarea comunismului este că va suprima toate nedreptăţile capitalismului. Căci dacă şi sub comunism este aemănător (cum se deduce din ce spuneţi), de ce să mai renunţăm la capitalism. Mai ales că pe ăsta îl ştim cum este, iar comunismul este (era!) ca mâţa-n sac!.
Pe de altă parte: puteţi să-mi spuneţi care este, după părerea dv., „reţeta” pe care o aplică capitlismul. Pe cea care o aplică comunismul v-am citat-o (şi n-aţi contestat-o).
Dat fiind că voi fi absent, de mâine, pentru o săptămână, vă dau eu „reţeta” care defineşte capitalismul – ca sistem economic şi politic –
Vă las deci să reflectaţi. Şi vă rog să reflectaţi în special la faptul că, conform definiţiei, nu puteţi eticheta orice sistem şi orice ţară drept „capitalistă” şi să învinovăţiţi automat capitalismul de toate relele din toate ţările şi din toate epocile.
@Johnny Walsh
La subiectul reţetei – mincinoase – pe care se bazează marxismul, scrieţi
> discuția este azi mult mai complicată…
Eu nu sunt convins, dar nu este important. Fapt este că, înainte de a răspunde la întrebarea lui Stan Colton, am încercat să determin ce fel de convingeri filozofice are şi am văzut că îi place, printre altele „Asociaţia Militanţilor pentru Pace, Egalitate şi Progres Social ‘Scânteia'”, altfel spus, NPCR. Iar NPCR este orientare clasică marxist-leninistă.
Deci consider că am răspuns exact la întrebarea care mi-a pus-o, în contextul lui ideologic.
> … decât acest citat din perioada McCarthysm-ului postbelic.
(era vorba de afirmaţia mea că „comunismul se bazează pe minciuna că dacă se implementează reţetele marxiste [desfiinţarea proprietăţii private], pogoară peste noi domnia libertăţii şi a belşugului”).
Dumneavoastră, domnule Walsh, dacă nu vă insultaţi interlocutorul, nu vă simţiţi bine…
Cea mai gravă eroare a lui Stan Colton este aceea că aplică norme ideologico-politice fără discernământ, de exemplu epocii Brâncoveanu normele stângii moderne în opoziția cu dreapta. Păi nu așa se analizează istoria. Știm foarte bine cât de crudă și, aș zice, de nerecomandabilă a fost istoria Angliei ori a altor popoare.
Alt exemplu: după al doilea război mondial, masse imense de oameni au fost dislocate la sute și la mii de kilometri, și nu numai în URSS. Circa 2 mil. de germani au fost expulzați din Cehoslovacia și mutați în Germania și în Austria. Nimeni nu a considerat atunci acel gest ca „nedemocratic”. El era motivat/justificat de faptul că populația germană din Cehoslovacia a fost deosebit de crudă, s-a comportat cumplit în timpul războiului, oferind cei mai cruzi paznici de lagăre. Acea disloare de populație s-a făcut cu acordul marilor puteri, desigur. Azi, așa ceva ar fi de neconceput.
„Dumneavoastră, domnule Walsh, dacă nu vă insultaţi interlocutorul, nu vă simţiţi bine…”
Nu înțeleg la ce vă referiți, ce insultă?!
@Johnny Walsh
> Nu înțeleg la ce vă referiți, ce insultă?!
Aţi spus despre afirmaţia mea
„comunismul se bazează pe minciuna că dacă se implementează reţetele marxiste [desfiinţarea proprietăţii private], pogoară peste noi domnia libertăţii şi a belşugului”
că este un „citat din perioada McCarthysm-ului”.
Nu este un citat, este afirmaţia mea, şi n-are nimic din spiritul McCarthysm-ului. Prin urmare afirmaţia dv. este o insultă la adresa mea. Cu excepţa cazului în care, pentru dv., a fi mccarthy-ist este o laudă…
A, da, asta e o insultă?! Interesant… Oricumn, nu continui discuția pe linia deschisă de dv., deoarece nu conduce nicăieri Deducția dv., în fraza care începe cu „prin urmare…” nu are nimic de-a face cu un dialog.
@Johnny Walsh
> A, da, asta e o insultă?! Interesant…
Cuvintele au sensul pe care îl au, domnule Walsh, aşa că nu insistaţi. Subiectul este, în ceea ce mă priveşte, încheiat.
@Al. Leibovici.
„Cuvintele au sensul pe care îl au”. Corect, dacă vă place fraza, atunci respectați-o. Dacă aprindeți așa de ușor și nu puteți duce un dialog normal, fără epitete aruncate la întâmplare, atunci sigur că trebuie să vă retrageți din dialog.
Mă întrebați dacă sunt McCarthyst? Dacă aș fi trăit în America acelor timpuri probabil că aș fi fost, dacă nu din convingere, atunci din teama că aș fi fost arestat ori călcat pe trecerea de pietoni de un șofer mascat și îmbrăcat în negru, fără număr de înmatriculare.
Repet: capitalismul contemporan nu seamănă mai deloc cu cel postbelic și cu atât mai puțin cu cel descris de Marx. Marxismul-leninismul „clasic” ori de tip stailinist ori de tip nord-coreean sunt istorie, pe ici, pe colo mai dai peste un zăbăuc ori un naiv care mai gândește în asemenea termeni. Căderea comunismului nu a însemnat însă drumul spre o lume a fericirii, vedeți foarte bine ce se întâmplă în jurul nostru. Timpul comunismului „clasic” s-a dus, avem alte pericole, poate mai mari, de rezolvat. Trebuie să pregătim drumul copiilor noștri, iar acest drum se construiește greu. Nu vă mai pierdeți vremea cu orgolii deșarte, având impresia că tot timpul cineva vă jignește.
@Johnny Walsh
> capitalismul contemporan nu seamănă mai deloc cu cel postbelic
Nu se poate numi tot „capitalism” orice bastardizare a acestuia cu socialismul, fascismul, corporatismul, degenerarea mafiotă, etc.
„Capitalism pur” nu a existat, nu există și nu va exista niciodată. Însuși termenul „capitalism” este un construct teoretic modern cu multe variabile, și în spațiu și în timp. Tot timpul lumea a fost în curs de bastardizare. Cașpitalismul a fost un term inventat pt a se opune trecutului medieval. Capital a existat și înainte, cert – în termenii moderni – în cazul templierilor, inventatorii sistemului capitalist modern, chiar dacă limitat și, la un moment dat, strangulat de prostia și de invidia puternicilor zilelor de atunci.
Evident, dacă însă vă închinați cotidian unui „capitalism pur”, așa cum îl doriți ori îl visați, nu este nimic rău în asta. Părerea mea ar fi să vă găsiți alte repere pt venerația de tip religios, nu capitalismul căruia văd că îi dedicați poeme deja. Nu merită, serios, mai ales că nu mai are cu cine lupta, comunismul e dus, supraviețuirile de tip nord-coreean nu se datorează calităților sistemului ci, din contra, brutalității lui barbare și jocului marilor puteri în zona Pacificului.
@Johnny Walsh
> … orgolii deșarte, având impresia că tot timpul cineva vă jignește.
> … vă închinați cotidian
> … Părerea mea ar fi să vă găsiți alte repere pt venerația de tip religios
De ce aş mai vrea să discut cu dv. despre capitalism, sau despre orice altceva, dacă vă presăraţi consideraţiile cu asemenea grobianisme? Nu ştiu cum dv, dar eu, părăsind România, m-am văzut scutit, ca un added bonus, de conversaţii miştocare, agresive, ilogice. De ce m-aş băga iarăşi în aşa ceva?
În calitate de moderator:
La o întrebare a dv. „De ce site-ul acum.tv… Canvas…” v-am răspuns „Nu ştiu ce este „Canvas”… vă rog să furnizaţi mai multe amănunte”.
Aţi avut impoliteţea să nu răspundeţi şi nu este prima dată. Să nu vă miraţi deci dacă pe viitor o să ignor întrebările şi sesizările legate de funcţionarea sitului.
@Al. Leibovici. Ce este grobian în acele trei citate? Acuma, serios, știți sensul cuvântului „grobian”? Sau este grobian să vă întreb ce înseamnă grobian?
Îmi puteți spune ce a fost „miştocar, agresiv, ilogic” în cele scrise de mine?
Nu am ce vă spune despre Canvas, specialistul IT știe despre ce este vorba. ”Ați avut impolitețea să nu răspundeți”. Aceeași agresivitate de limbaj gratuită și fără obiect. Dacă ați fi discutat cu omul de la IT v-ar fi răspuns el. OK, vă răspund eu: HTML5 programat pe site-ul dv. de oamenii de la IT întreabă de ID-ul calculatorului celui care accesează site-ul pt a-l localiza și pt a ști cine este. Acest răspuns cum este? Abrupt? Impolticos? Miștocar? Ilogic? Agresiv?
Puteți ignora orice doriți, dacă asta vă face plăcere și vă face să credeți că sunteți superior altora. Deci: de ce site-ul ACUM.tv întreabă mereu, prin programul implementat, de locația și de ID-ul celui care accesează site-ul? Vă rog să răspundeți la această întrebare ACUM, clar și coerent. Vă vor ajuta cei de la IT, dacă vor.
@Johnny Walsh
În calitate de moderator:
> de ce site-ul ACUM.tv …
Cum am spus, nu vă mai răspund la asemenea întrebări; contactaţi pe altcineva din redacţie (http://acum.tv/redactia).
@Al. Leibovici.
„Cum am spus, nu vă mai răspund la asemenea întrebări; contactaţi pe altcineva din redacţie”
Păi parcă era nepoliticos ori grobian ori nu mai știu cum să nu răspunzi la o întrebare. Ați insistat pe problema cu interogarea prin HTML5 Canvas, eu aș fi uitat-o, v-am dat detalii, iar v-ați supărat. Nu aveți impresia că sunteți cam prea supărăcios? Ciudat de supărăcios. Transferați dv. întrebarea către redacție, eu nu am motiv să o transfer, ați insistat, v-am răspuns. Nu ați fi insistat, nu aș fi răspuns.
Aș mai avea și alte întrebări, pt dv. ori pt redacție, în general, dar mă opresc. Pot părea grobian, nu? Nepoliticos. Miștocar. Sau mai știu eu cum. Am impresia că acum.tv nu este, de fapt, un site pentru discuții. Discuția implică păreri, opinii, nu totdeauna în acord cu ceilalți; implică dezbatere, polemică… așa e în lumea dialogului. Dar și pumnul în masă e un argument, nu?
@Johnny Walsh
> Ați insistat pe problema cu interogarea prin HTML5 Canvas, eu aș fi uitat-o
Nu, domnule Walsh, nu este adevărat ce spuneți, lucrurile s-au petrecut altfel:
1. M-ați întrebat:
„De ce site-ul acum.tv. tentează să identifice („să fure”) identitatea noastră prin Canvas?”
2. Eu v-am răspuns:
> Nu ştiu ce este „Canvas”. Pot să transmit întrebarea dv. mai departe, dar vă rog să
> furnizaţi mai multe amănuntε: la ce element de ID vă referiţi, etc.
adică să-mi furnizați amănuntele cerut iar DUPĂ ACEEA eu le transmit mai departe împreună cu amănuntele furnizate
3. După un timp – în care ați mai postat încă 5 comentarii – v-am semnalat că nu ați reacționat și, nefiind prima prima dată când faceți figura asta, v-am spus că pe viitor o să ignor asemenea întrebări/solicitări.
4. Apoi ați scris:
> Nu am ce vă spune despre Canvas, specialistul IT știe despre ce este vorba. Dacă ați fi discutat cu omul de la IT v-ar fi răspuns el.
Deci este limpede că dv. vă așteptați ca eu să contactez IT #fără# să fi primit în prealabil de la dv. informațiile cerute.
Dacă ați fi recitit întâmplarea, ați fi înțeles și singur că v-a scăpat ceva dumneavoastră.
Eu nu am insistat deloc, eu v-am semnalat doar lipsa dv. de reacție.
Cam târziu am dat de articolele acestea. nu sunt istoric dar sunt suficient documentat si apreciez cele cca 90 de procente realiste ale autorilor.
Sunt român ortodox și apreciez pe conaționalii evrei și poporul evreu. avem multe în comun, spiritual și nu numai, tracii filisteni fiind, poate, inceputul, cand au invadat teritoriile evreiești și s-au asimilat cu inluențe in noua limbă arameică, sau unii soldați ai Romei de origine evreiască, sositi in Dacia.
Însă altceva vreau să precizez: să nu se confunde poporul evreu cu băgătașii evrei, dintotdeauna nesătui, care implică și au implicat demnitatea propriului popor in degringolada lor moral-financiară. Laud aici pe domnul Herșcovici dar și amintirea unor mari evrei romani precum parintele Alexandru Șafran, maestrul Lieberman, profesorul Solomon Marcus și mii de evrei „fussgeyers” care au fost dusi de vant in patru zari si le este DOR de Romania
Domnule Pamtelimon,
Chiar putem considera ca lacomia e numai apanajul bogatașilor?
Și dacă ar fi așa, alți bogatași decât cei evrei, maghiari, germani, suedezi, români etc. trebuie să fie cu mult mai simpatici și mai altruiști decât primii?
Ca să intelegem mai bine poate ne ajuta și o caricatură cu un bancher cu nasul coroiat și bubos și cu ochii de broscoi holbandu-se la teancurile de dolari.
D-l Pantelimon,
Am o intrebare pentru dv:
„Băgătașii, dintotdeauna nesătui”, sunt mai cu seamă evrei sau pot fi și, de exemplu, români ortodcși sau patagonezi musulmani?
Observaţii corecte la domnii Petrineanu şi Maier. Nu numai bogaţii sunt mânaţi de lăcomie.
Alături de frică lăcomia caracterizează omul de milenii. La dl Petrineanu detectez ori o teamă de antisemitism în rândurile mele ori, poate, un antisemitism la domnia sa, că nu a fost clar. Pentru rasism, care face parte din frică, anume de necunoscut plus alte componenete, că nu am timp, am o soluţie: rasiştii să aibă pensie pentru aceasta, pentru că RASISMUL ESTE UN HANDICAP GRAV.
Nici pacea mondială nu este aproape. În secolul XX şi mileniul al IIlea din era noastră, au fost vreo 5 (5) minute de pace. Acum au loc în lume 50 de războaie. Suntem nebuni.
Oricum, am pornit de la scrierea domnului Lucian Herşcivici, serioasă, documentată, loială adevărului şi, cred, imparţială. Să respectăm acest om serios, pe vare nu-l cunosc dar pe care aş fi onorat să-l văd, ca şi pe toţi ceilalţi afişati, temele de istorie nu trebuie să cadă în desuetudine, chiar dacă istoria se scrie din istorioare.
Analiza faptelor concrete şi nu ideologiile trebuie să fie baza. Nici religiile. Dumnezeu să ne ajute să vorbim deschis şi curat.
Ce aţi zice ca de la noi, aceştia, care am schimbat opinii, să înceapă o serie de scrieri şi conferinţe despre diversitate ca bază a existenţei acestei lumi frumoase? Să ne întâlnim la o bibliotecă sau într-o redacţie? Vă salut cu drag şi respectuos, stimaţi domni.
Toată stima pentru cel care ne-a reunit, domnul Lucian Zeer Herşcovici
Erată: în rândurile mele anterioare, pentru că sunt la ţară, între dealuri, cu un laptop, acesta a scris singur şi nu am verificat, numele unui mare om din istoria baroului Bucureştean şi anume, maestrul Fielderman, care a fost titrat greşit Lieberman. Scuze memoriei maestrului.
@Aurelian Pantelimon
> apreciez pe conaţionalii evrei şi poporul evreu
Să luăm un exemplu. Eu sunt, ca să folosesc termenii dv., conaţional evreu şi fac parte din poporul evreu. Vă rog deci să-mi spuneţi : pe mine personal pentru ce anume mă apreciaţi?
>tracii filisteni fiind, poate, inceputul, cand au invadat teritoriile evreiești și s-au asimilat cu inluențe in noua limbă arameică
Iar Iisus Hristos era urmaş al acestor traci care s-au asimilat acolo, nu-i aşa?
>băgătașii evrei, dintotdeauna nesătui […] Laud aici pe domnul Herșcovici…
Sunteţi sigur-sigur că dl. Herşcovici nu este unul dintre acei bogătaşi evrei nesătui?
Şi cum rămâne cu afirmaţia că aceştia „implică și au implicat demnitatea propriului popor in degringolada lor moral-financiară”? Şi cum pot eu să scap de pata de pe demnitatea mea?
>Nu numai bogaţii sunt mânaţi de lăcomie. […] lăcomia caracterizează omul de milenii
Şi atunci cum rămâne cu „bogătaşii evrei, dintotdeauna nesătui”?
> rasiştii să aibă pensie pentru aceasta, pentru că RASISMUL ESTE UN HANDICAP GRAV.
Mă tem că n-ajunge tot budgetul statului ca să-i plătească pe toţi rasiştii. Apoi, de îndată ce fac cerere de pensie, ajung la închisoare – pentru rasism – iar pentru statul în închisoare trebuiesc alţi bani de la budget…
>Nici pacea mondială nu este aproape […] Suntem nebuni.
Vă rog să nu mă băgaţi în ciorba asta.
>nu ideologiile trebuie să fie baza. Nici religiile. Dumnezeu să ne ajute să vorbim deschis şi curat.
Dumnezeu? Tocmai aţi spus că nu religiile trebuie să fie baza…
>Ce aţi zice ca de la noi, aceştia, care am schimbat opinii, să înceapă o serie de scrieri şi conferinţe despre diversitate ca bază a existenţei acestei lumi frumoase? Să ne întâlnim la o bibliotecă sau într-o redacţie?
Suntem cu toţii nebuni şi totuşi lumea aceasta este frumoasă? Hmm… Apoi : performanţa dv. de până acum nu m-a impresionat în mod deosebit… Fără să mai vorbesc de faptul că drumul până-n România e lung… Dar ideea dv. este generoasă.
PS. „Fielderman” este de fapt Filderman
Dle. Pantelimon,
Am si eu citeva cuvinte de spus despre comentariul dv.
Vi-ati facut introducerea in comentariul dv… „Sunt român orthodox…” In viata mea (ma refer la viata mea din Romania cit si cea din Statele Unite, nu m-as fi introdus in felul asta. „Ma numesc … si sint de origine din Romania sau locuiesc la Los Angeles”. Pentru care motiv trebuie sa „semnalez” faptul ca sint ortodoxa, evreica, musulmana, budista, etc? Ma intreb oare pt care motiv dv. precizati faptul ca sinteti romin orthodox? Va este frica ca nu cumva unii cititori sa creda ca sinteti romin evreu? Doamne fereste!
Dv. ati scris: „Însă altceva vreau să precizez: să nu se confunde poporul evreu cu băgătașii evrei, dintotdeauna nesătui, care implică și au implicat demnitatea propriului popor in degringolada lor moral-financiară.” Dv nici nu va dati seama cit de jignitoare este aceasta fraza pentru poporul evreu ?!!!!!
Tot dv. scrieti: „RASISMUL ESTE UN HANDICAP GRAV. ” Eu voi adauga: Antisemitismul in Romania este deasemenea grav! Faptul ca in Romania curentul Legionar isi arata fata din ce in ce mai mult, este deasemenea grav!
P.S. Dl Petrineanu (il cunosc personal) NU ESTE ANTISEMIT! In schimb, afirm ca dv. sinteti.
@Aurelian Pantelimon
Mai în gluma mai în serios, apropo de lăcomie, cred că e înscrisă în codul nostru genetic.
În ciclul anual al strămoșilor noștri intra acumularea ciclica (prin îngrășare și pus deoparte) în așteptarea perioadei de restriște. Bani albi pentru zile negre.
Deosebirea dintre mine și un bancher e in primul rând aceea că el a creat o mașină de bani.
Dacă s-ar măsura științific lăcomia mă tem că eu aș ieși pe loc fruntaș.
Unii dintre cei bogați au dus la început o viață în lipsuri. Lăcomia lor actuală poate fi irationala dar provine din angoasele acelei perioade.
Important ar fi sa nu ne limităm la sterotipuri.
Cred cu tarie, totusi, ca rascoala taraneasca din 1907, s-a aprins cu directia catre anumiti exploatatori sau forma de exploatare, si nici decum asupra unei etnii sau minoritati. Pentru ca aceste „functii”de argati, erau si forme rapide de inbogatire, evident ca pentru unii a avut atractie ca muca la miere. Taranul daca ar fi avut strictul necesar nu l-ar fi scos nici dracul din casa.
Lacomia sau saracia se reflecta in proasta educatie a unora. Omul traieste limitat si trebuie sa se bucure de libertate, sa munceasca sa isi asigure decenta materiala si sa respectepe semenii lui.
Cea mai atractiva stiinta ISTORIA din care oamenii , in secolul xxi nu reusesc sa traga nicio concluzie pe care sa o implementeze in societate.
@Stefan Vasilief
>Cred cu tarie, totusi, ca rascoala taraneasca din 1907, s-a aprins cu directia catre anumiti exploatatori …
Asta a fost demult, aşa că poate că puteţi să mă ajutaţi să vă înţeleg, de exemplu indicându-mi (cel mai bine prin câteva exemple reale) cine erau exploatatorii pe care îi menţionaţi şi cum anume exploatau ei?
>Pentru ca aceste „functii” de argati, erau si forme rapide de inbogatire …
Nu cumva ar fi cazul să vorbiţi de arendaşi, şi nu de argaţi, care înseamnă ocupaţii cu totul diferite? După DEX:
– ARGAT: Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului.
– ARENDĂ: 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun.