Supranumita „Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (nascuta Hanna Rabinsohn) a fost o comunista convinsa, o iluminata a religiei politice bolsevice, a militat in Comintern (Internationala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fara rezerve. Ca atatia alti comunisti est si central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slansky la Jakub Berman, de la Matyas Rakosi la Jozsef Revai, de la Iosif Chisinevschi la Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnationala a bolsevismului, a imbratisat teza lui Stalin conform careia „piatra de incercare a internationalismului proletar este atitutidinea fata de Uniunea Sovietica”. Alinierea totala la aceasta pozitiei (politica, dar si psihologica) a insemnat iesirea din conditia originara, parasirea deliberata a identitatii evreiesti (nu neaparat religioase). A-i atribui secrete aspiratii sioniste Anei Pauker ar insemna sa proiectam asupra ei lumina inselatoare a mitului. Nu, nu a fost o sionista, a fost o stalinista (chiar daca, in unele privinte, mai ales dupa 1950, a dovedit o oarecare moderatie–ma refer la ceea ce a dovedit Robert Levy, pe baza de documente de arhiva, in legatura cu pozitia rezervata a Anei Pauker, numarul doi in PMR pana in iunie 1952, legata de ritmul colectivizarii agriculturii si de anchetarea lotului Patrascanu). Cartea lui Levy a aparut in traducere romaneasca la Polirom. Tot la Polirom a aparut in traducerea semnata de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu volumul meu „Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”.
Sincer sa fiu, nu stiu ce inseamna „o buna evreica”. La un moment dat, in Biroul Politic, Ana Pauker a insistat asupra tratarii diferentiate a evreilor in malaxorul „luptei de clasa”. Spunea ea ca nu trebuie uitat ca in timpul razboiului evreii fusesera victime colective, fara un regim special pentru burghezia evreiasca. Ulterior, aceasta pozitie a fost invocata de catre Gheorghiu-Dej drept cap de acuzare impotriva Anei Pauker, stigmatizata pentru „nationalism evreiesc”. De asemenea, Ana Pauker a incurajat, in 1949-1950, tendintele de emigrare catre Israel. Dar a facut-o, neindoios, in consens cu linia Kremlinului. Era foarte apropiata de ambasadorul sovietic la Bucuresti Kavtaradze, urmarea cu mare atentie meandrele politicii sovietice.
Era evident la curent cu suspiciunile lui Stalin, de dupa 1948 impotrva Polinei Jemciujina, sotia lui Molotov (exclusa din PCUS, arestata si deportata). Nu cred ca Ana Pauker a fost animata de vreun patriotism evreiesc. Dar nu si-a ascuns originea si nu a facut un secret din faptul ca avea rude in Israel (fratele ei, revenit din Israel, locuia la ea). Nu a rostit vorbe veninoase la adresa institutiilor evreiesti precum un Chisinevschi ori o Ghizela Vass. Eliminarea ei din conducerea PMR a fost direct legata de intensificarea antisemitismului lui Stalin, de exacerbarea complexelor paranoice ale acestuia. A fost arestata in februarie 1953, anchetata de catre ofiterul de securitate Vasile Negrea (ulterior general si adjunct al lui Draghici in fruntea MAI). A refuzat sa-si recunoasca imputatele pacate, premisele unui mega-proces spectacol (show trial) urzit de Dej si de concilerii sovietici (intre care Aleksandr Mihailovici Saharovski), ulterior sef al diviziei externe a KGB). Doar moartea lui Stalin pe 5 martie 1953 a salvat-o. Ceea ce nu a impiedicat-o sa izbucneasca in plans atunci cand a aflat, din gura emisarului conducerii de partid, Alexandru Moghioros, despre moartea celui care comisese cele mai oribile masacre si faradelegi imaginabile, intre care asasinarea propriului ei sot, Marcel Pauker, in timpul Marii Terori. Mai putin fanatizat decat Ana Puaker (cu care fusese impreuna in procesul de la Craiova din 1936), Moghioros i-a spus: „Daca el nu murea, tu n-ai mai fi fost in viata”. Aceste cuvinte, aflate de Robert Levy de la urmasii de familie ai Anei Pauker, sintetizeaza o biografie marcata de devotament, orbire, intransigenta, iluzii si multe, mult prea multe crime.
Dupa 1953, exclusa din PMR (fara insa a i se confirma vreodata oficial acest lucru), Ana Pauker a fost tinuta intr-un fel de domiciliu obligatoriu in locuinta din Cotroceni unde traia alaturi de fiica ei Tania, de sotul acesteia, dr. Gheorghe Bratescu (acesta a publicat, la Humanitas, o interesanta carte de memorii) si de copiii acestora. Nu o vizita aproape nimeni, cu exceptia avocatului ei din ilegalitate, Radu Olteanu si a foarte putini ilegalisti. Era, asemeni celor osanditi in timpul domniei ei, o pestiferata. Anatema partidului era totala si de nedisputat. In 1956, dupa Raportul Secret al lui Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS, s-a adresat cu memorandumuri si apeluri Biroului Politic. Nu si-a recunoscut vina de a fi complotat contra conducerii de partid, nu s-a spasit, nu s-a spovedit, tonul era mai degraba unul revendicativ si infuriat. Astfel a vorbit si cu emisarii lui Dej in discutiile purtate pe parcursul anului 1956 (Gh. Apostol, Petre Borila, Alexandru Moghioros, C. Parvulescu si Ianos Vincze). Cea acuzata de „deviere de dreapta” se ocupa de traduceri din rusa, franceza si germana la Editura Politica (tatal meu, pe atunci director adjunct, era cel care, din insarcinarea Biroului Politic, o vizita cu propunerile de carti si recupera manuscrisele traducerilor). In 1951 fusese diagnosticata cu cancer la san. S-a tratat in URSS pana la prabusirea politica din 1952 (vizite prelungite care au izolat-o de fapt de ceea ce se petrecea in tara). Apoi, a fost tratata la Spitalul Elias. A murit in 1960 si a fost incinerata la Crematoriul Cenusa.
A fost reabilitata post mortem in aprilie 1968, dar comunicatul Plenarei din aprilie, care vorbea despre alte victime ale lui Dej (Patrascanu, Foris) nu a mentionat-o. Nepoata ei, Stela (numita in cinstea comunistei bulgare Stela Blagoeva, prietena a Anei Pauker din tinerete) traieste acum la Barcelona (maritata cu un catalan), nepotul ei Tudor Bratescu traieste in Franta. Tot doctorul Bratescu a publicat in anii 90 o carte fascinanta despre lichidarea lui Marcel Pauker (nom de guerre Luximin) la Moscova. Din cate stiu, Ana Pauker nu a lasat niciun mansucris, nu si-a exprimat niciodata regretul pentru optiunea ei politica. A trait si a murit ca o revolutionara de tip bolsevic pentru care credinta absoluta in URSS, in Lenin si Stalin, in partid a fost adevarata stea polara existentiala.
Domnule Nicolae, se ducea Ana Pauker la sinagogă vreodată? Ținea kashrut-ul? De asta l-a gonit din țară pe șef-rabinul Alexandru Șafran, impunându-l pe Moses Rosen? Și mai presus de toate aplica principiile Torei sau cum zicea Hillel „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”?
Ana Pauker era profesoara de ebraica in tinerete, dar asta nu inseamna ca avea afinitati sioniste.La ajutat pe fratele ei Rabinsohn rinsa plece in Palestina, inainte de fondarea Israelului in 1948.Prin 1949 Rabinsohn a revenit la Bucuresti probabil pentru ajuta la capatarea vizelor de iesire din Romania celor care vroiau sa plece in Israel.Desi avea relatii la nivel foarte inalt el era urmarit de securitate.A fost profesorul meu particular de ebraica timp de 2 ani, totusi cand l-am vazut pe strada in 1949 s’a facut ca nu ma cunoaste. Ulterior cand Ana Pauker a cazut in dizgratie a intrat si el la inchisoare pentru cativa ani. Pe Vlad Pauker l-am vazut de multe ori la Politehnica dar n-am vorbit cu el niciodata.
De acord cu cele scrise de profesorul Tismaneanu aici, ceea ce se intampla tot mai rar in alte privinte. Probabil ca in unele lucruri, ramanerea in trecut este preferabila prezentei in…prezent.
Domnule (si prietene) Petru Clej, daca ce ar defini „bunul evreu” ar fi categoriile mentionate in mesajul dumneavoastra catre domnul care semneaza Nicolae, cel putin 50 % dintre evreii traitori in Israel ar putea fi definiti ca „evrei ne-buni” si poate chiar „nebuni”, deoarece nu le calca piciorul pe la sinagoga si nu respecta legile Kashrutului. In privinta relatiilor Shafran-Rozen, istoria inca nu si-a spus ultimul cuvant si (daca eu nu gresesc profund) niciunul dintre cei doi nu iese „curat”. Cu principiile Torei e si mai complicat, dar nedorind sa intru in dispute talmudiste in care imi lipseste calificarea, propun sa ne lasam condusi de bunul simts, asupra caruia nicio natsie nu are monopol.
Cu prietenie si aceleasi bune sentimente,
Michael.
Nu i se poate trece cu vederea integritatea si fidelitatea fata de o ideologie condamnabila, calitate morala aproape inexistenta in zilele noastre. Ceea ce i se poate reprosa este facilitatea cu care – dar nu numai ea – s-a lasat sedusa de „paradisul satanic” stalinist.
Nu putea sa frecventaze sinagogile tocmai datorita acestui ateism structural, fundament al doctrinei caruia i s-a dedicat integral si nimeni nu poate sti si afirma, in definitiv, despre continutul profund al constiintei sale spirituale.
Nu ea a tradat regimul ci exact contrariul. Multi dintre comunistii occidentali (pastrand proportiile) au pacatuit prin ignoranta, nerealizand monstruozitatea fascinatiei.
Este suficient sa ne amintim fervoarea de care erau cuprinsi intelectualii occidentali, recte francezi, precum Paul Eluard, Elza Triole, Paul Nizant, André Gide,(cu celebra deziluzie politica « Retour de l’URSS » ), ca sa nu mai vorbim de filozoful J-Paul Sartre cu a sa Simone de Beauvoir.
In pofida valorilor scriitoricesti, comunismul utopic stalinist a reusit sa le intunece mintile, lasandu-i sa se trezeasca in ultimul ceas la vederea atrocitatilor comise de « salvatorii » umanitatii.
Nu cred ca D-l Tismaneanu a pus acest titlu articolului pentru ca dorea un raspuns. Este o intrebare retorica care este un punc de pornire pentru o discutie despre rolul d-nei Pauker in evenimente care au afectat evreii din Romania in primii anii dupa instaurarea guvernului comunist la Bucuresti. A fi un „evreu bun” nu este o calitate obiectiva. Ce e bun pentru un evreu ateu este inadmisibil pentru rabinul din Satu Mare si viceversa.
Buna seara:
Titlul a fost propus de redactie, fiind vorba de o invitatie de a scrie un micro-medalion biografic, ori,daca vreti, o „pastila”.
Am adancit subiectul pe blogul meu:
http://www.tismaneanu.wordpress.com
Problema „sionimsmului ” Anei Pauker este legata si de acuzatiile ce i-au fost aduse de fostii ei asociati din conducerea PMR.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Ptr cel ce semneaza „Nicolae”:
Nu exista un bufet, cu sau fara gefilte fish la Liceul 24, deci problema este rezolvata prin faptul ca nu se pune. Dar poate ca exista unul la Liceul „Caragiale”, in fond nu mai putin nomenklaturist (copiii Licai Gheorghiu, copiii Trofin, copiii Barladeanu, spre a-i numi doar pe acestia). In articolul meu si intr-o interventie pe acest forum, spuneam cat se poate de limpede ca (1) nu eu am pus intrebarea si (2) nu stiu ce inseamna „bun evreu” ori „buna evreica”. Ridicand (vreau sa sper) nivelul discutiei, poate ca „Nicolae” ar face bine sa (re)citeasca corespondenta dintre Gershom Scholem si Hannah Arendt pe tema iubirii pentru poporul evreu. Cat priveste ce consumam eu sau Radu Stern, in compania lui Nicu sau fara el, este o chestiune ce tine de o arheologie a memoriei care nu ma preocupa la ora actuala. Prespun ca nici pe Radu Stern care are lucruri mai importante de facut. Daca „Nicolae” are de adaugat informatii relevante, cu atat mai bine. Daca doreste sa-si exhibe complexele, tot cu atat mai bine.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Banuiesc ca intrebarea din titlu n-a fost pusa la sensul propriu, dar pentru ca tot a starnit controverse, am sa citez raspunsul unui rabin, la intrebarea „Care sunt indatoririle unei bune evreice ?” pe care i-o pusesem eu (care stiam ca nu sunt o evreica buna, dar mai speram sa devin): „O evreica buna are de indeplinit trei indatoriri: Sa aprinda lumanari de Shabat, sa mearga la mikva si sa faca hala”. (mikva – este baia rituala iar hala – cozonacul de Shabat, care se coace rupandu-se o bucata din el si aruncandu-se in foc). Ma indoiesc ca Ana Pauker sa fi respectat aceste indatoriri. Ar fi interesant de aflat motivul pentru care figura Anei Pauker suscita si astazi atat de mult interes din partea publicului ?
Intr’un anumit sens Ana Pauker s’a dovedit la fel de evlavioasa in comunism dupa cum fratele ei in iudaismul fanatic.
Intotdeauna am avut oroare de cei care se defineau „evrei buni” deoarece mergeau regulat la shul si stiau sa citeasca din sidur, sau stiau cand sa faca trei pasi inapoi si viceversa. Ma revolta cand un evreu se erijeaza in a fi mai evreu ca celalat, sau cand un rabin se pretinde mai rabin ca altul, etc.
Cred ca Ana Pauker a fost o buna evreica, deoarece a fost credincioasa convingerilor sale si nu a tradat pe nimeni. Faptul ca a crezut intr-o himera nu cred ca i se poate imputa.
Il avertizez pe „Nicolae” sa inceteze cu atacurile la persoana. In caz contrar s-ar putea ca sa nu mai aiba acces pe pagina revistei ACUM.
Draga Volo,
Ma bucur ca ai raspuns pozitiv solicitarii lui Petru, de a scrie mici ” pastile”, pentru Acum.
E interesanta creionarea Anei Pauker.
Desigur, daca notiunile de bun si rau sint relative, a fi sau nu un bun evreu nu poate fi definit decit prin prisma a ceea ce simte fiecare despre sine insusi, deci e un concept subiectiv.
Din rindurile tale razbate si o simpatie pentru Ana Pauker, insotita de regret, pentru calea pe care a ales-o in viata.
Am citit cartea ta, Stalinism pentru eternitate, in care rezervi mult spatiu comunistilor ( evrei sau nu) de odinioara.
Am remarcat diferenta clara pe care o faci, fata de modul in care se considerau comunistii evrei, care s-au desprins de originea lor, sau au incercat sa devina romani si fideli stalinismului.
Poate ar fi salutara o referire la folosirea, de catre nationalistii romani, a mitului ” Evreii au adus comunismul in Ro”. Logica lor e simplista, mai ales ca isi gaseste ecou in ideile preconcepute, sau in antisemitism, sau in auto-victimizare, ca ” relele vin dinafara neamului romanesc”.
Multi gindesc cam asa:
-Ana Pauker a fost evreica. Si Chisinevski, Rautu, etc…
-Ei au fost comunisti.
-Toti evreii au fost comunisti.
-Multi ( sau toti) comunistii au fost criminali.
-Criminalii comunisti au fost evrei.
-Comunistii au condus Romania.
-Evreii au condus Romania, etc, etc…
Si de aici, concluzii absurde –
-Revolutia din 89 a fost anticomunista.
-Revolutia a fost contra Anei Pauker.
-In toti anii de comunism, „tarisoara” noastra a cazut vicima comploturilor dinafara.
-Comunismul nu a fost un eveniment autohton, Ana Pauker si ” ai ei” decideau.
-Gheorghiu-Dej si Ceausescu? OK, dar nu aveau puterea Anei Pauker…
s.a.m.d.
Desigur, un raspuns la aceste ineptii nu poate fi exhaustiv, dar cred ca ar fi necesar, poate intr-un articol de sine statator.
Cu prietenie,
Vlad Solomon
Pt Nicolae – Nu cred ca e cazul sa amesteci conflicte personale in ecourile la articolul lui Volo Tismaneanu, amintirea scolii si a anturajului, aducerea pe tava a lui Radu Stern, nu iti fac cinste. Poti sa nu fii de acord cu tezele lui Volo, dar nu folosi argumente cinice de genul gefilte fish si referiri la anii de liceu.
Sint fascinat sa pot urmari o discutie ce pare a se derula intr-un kibutz imaginar… Iar prezenta d-lui Petru Clej nu poate decit sa adaoge acestui colocviu o nota de comicitate in plus.
Marturisesc de la bun inceput ca de autorul nefericitului articol ma leaga o reciproca antipatie, pe care, civilizati fiind amindoi, o putem depasi, cu atit mai mult daca, macar unul dintre noi ar avea si un dezvoltat simt al umorului. Spuneam “nefericit articol” cu gindul la un mult mai interesant material, ce se lasa de zeci de ani asteptat, care ar putea fi chiar si o scurta biografie-portret a “blajinului” Heydrich, amicul nu mai putin “pasnicului” Adolf H.
Imi pare deasemenea relevanta coincidenta prabusirii a doua sisteme totalitare criminale cu disparitia, doar intr-un singur caz, mai mult sau mai putin dramatica, a doi fiorosi reprezentanti ai acelor orinduiri: Reinhard Heydrich si Marcus Wolf, apartinatori ai aceleasi etnii, sau doar (vezi askenazitii care, nu numai ca nu-s evrei, dar nici macar semiti!), coreligionari.
La itrebarea, mai degraba glumeata, zeflemitor-retorica, “ce-nseamna a fi un bun evreu/ica?”, as raspunde cu sobrietate ca, modelul exemplar nu-l poate furniza decit evreul (barbat sau femeie) observant. Sau, pentru a ma face si mai bine inteles, “evreul ortodox”, poreclit astfel, s-in bataie de joc, de imensa majoritate a celorlalti care, neavind niciun Dumnezeu, se proclamau cindva cu mult orgoliu, atei, pentru ca-n vremea din urma – sintem, nu-i asa?, in veacul care daca n-ar fi religios, n-ar fi – sa apeleze la eufemisme gen, laic, agnostic, liber cugetator, etc.
Inchiei amintind celor ce, eventual, ma vor citi, ca iluminatul Papa, Karol Wojtyla, i-a numit pe evreii “buni”, adica, pe observanti, cu-n genial apelativ: ca fiind “fratii nostri [spirituali; nota mea] mai mari”. Intr-adevar, noi crestinii observanti, preluind in intregime Biblia evreilor, pe care o numim, “Vechiul Testament” si careia ii adaugam “Noul Testament”, sau “Evanghelia Lui Hristos”, sintem fratii mai tineri ai, spre a da un singur exemplu, nefericitului rabin Pauker, evreu adevarat, dar, vai, si tatal “inocentei” Ana…
In fine, oleaca de umor face bine la sezut… Dl otto waldmann (in minuscule, potrivit dorintei autorului), scrie cu talc, dandu-ne ameteala cu termeni „conspirativi” precum dl Nicolaie. Nu vad rostul unor expresii fara talmacire pentru neofitii in limba ebraica. Ar fi de dorit o explicatie mai amanuntita a „treimii Ana-Luca Teohari”, care-au pus bazele crearii sfantului Eretz Israel. Cinstit, debordez de curiozitate sa stiu in ce masura Ana Pauker a pus o piatra la fundatiile Israelului.
Nicolae,
Nu cred ca Volo are nevoie sa fie aparat, pentru ca nu el e subiectul articolului (in afara faptului ca e major si vaccinat), ci Ana Pauker si personalitatea ei.
Personal, nu am nici o problema daca demonstrezi cu argumente buna ei credinta si onestitatea ei, in ce masura s-a considerat evreica sau romanca, sau in slujba unui ideal considerat nobil, in acele vremuri (si multi ani mai tirziu), de multi cetateni ai Romaniei.
Mai ales in contextul unui razboi in care Romania a fost aliata Germaniei naziste, a pesecutat si a asasinat evreii si a fost condusa de un Antonescu criminal, inrolarea multor evrei in partidul comunist, orbirea de catre soarele tatucului Stalin, naivitatea lor, imi par de inteles. Si tatal meu a fost membru de partid, si, in primii ani, a crezut in idealul egalitatii, etc… I-a trecut destul de repede.
Ceea ce insa mi s-a parut strident in ecoul tau este trecerea la atacuri la persoana, chiar cu ” umor”, practic continui un dialog pe care l-ai avut mai demult cu mine si cu Radu Stern, pe un Forum privat. Iar asta nu e OK. Radu a fost amintit in articol? NU.
Sper ca referirile la articol, sau la personalitatea Anei Pauker sa nu fie influentate de amintirile cu sau fara gefilte fish din liceu.
Vrei sa combati tezele lui Volo, vrei sa te referi la aspecte din Stalinism pentru eternitate cate te-au revoltat? E perfect legitim.
Dar fara lovituri sub centura. Esti prea destept ca sa nu intelegi exact la ce ma refer.
Daca te intereseza acordul sau dezacordul lui Marcel Iancu, afla ca al sau cumnat, Jacques Goldschlager Costin s-a reintors in Romania, unde a fost arestat si scos cu mare greutate de acealasi Marcel Iancu, care a trebuit sa apeleze la Picasso, pentru ca JC sa poata emigra in Franta.
Vlad
Pentru cei mai tineri va voi povesti un banc care circula in Romania(RPR) prin anii 48-50. De obiceiu de 1 Mai se organizau demonstratii „spontane” la care muncitorii carau niste placarde enorme cu mutrele (pardon) marilor tovarasi dela partid. Unul din portrete era a lui Dej, altul al Anei Pauker. La un moment dat unul dintre „hamali” ii zice colegului de hamalac : daca mai ma calci odata pe pantofi., iti dau cu jidoavca in cap. Cum s’ar zice haraso tovarasie. Ilustreaza foarte dramatic si humoristic constiinta de clasa!
Domnule Horia Ivan,
Askenazii sunt evrei germani (Askenaz = Germania). Religia lor este luciferianismul laveyan, unde dumnezeu sunt ei insisi. Nu stiu, zau, cum e mai bine – sa-ti fi propriul tau dumnezeu, sau sa te inkini la un dumnezeu imaginar, creat dupa kipul si asemanarea credinciosului; daca-i urat, dumnezeul lui este urat, etc. Spui ca imensa majoritate a celorlalti nu au niciun dumnezeu / sunt `atei` pentru ca nu-l cauta pe dumnezeu in acelasi fel; sau, mai degraba, tu iti inkipui ca l-ai gasit, ca evreii ortodocsi l-au gasit. Te / va felicit. Realitatea se prezinta, insa, altfel – dumnezeul biblic este un produs al vointei, o decizie, credinciosul dorind sa-l aiba; dumnezeul luminii este o kestiune imanenta si pragmatica, si nu metafiziq. Credinciosul il cauta pe dumnezeu la un nivel al existentei unde nu este de gasit (sindromu’ faustian aka obsesie metafiziq); pentru acea categorie de oameni atat de fals numiti `atei` dumnezeu isi are sediul in corp, nicidecum in gandire, in acest sediu al fictiunilor regulative, cu functii in arhitectonica gandirii crestine, fara continut. Religia crestina este un produs firesc al omului care incearca sa iasa metafiziq din hatisurile lumii `aparente`; incercare detestabila prin consecintele ei destructurante, skilodind fiinta printr-un exces nociv. Omul credincios este un Frankenstein calauzit exclusiv de sterilele lui nelinisti; spre deosebire de `ateu`, nu hotaraste adevarat, ci incomplet si nesigur. `Ateul` nu se rastrange la o gandire bidimensionala, si de aceea gandul lui se afla in acord cu lucrul si cu fapta; este logic si irational, complet va sa zica. Urmarind sinceritatea gidiana, Ana Pauker a actionat fara a judeca daca actiunea este `buna` sau `rea`; iar pe noi nu ar trebui sa ne preocupe daca Ana Pauker a fost sau nu o evreica `buna`.
Domnul Stephane Ionesco (a.k.a. Dr. Georges Paladiu), pe care de multa vreme Il suspectez de antisemitism, isi da arama pe fata. Nu pare sa fi citit precedentul articol al lui Vladimir „De unde vine minciuna Teohari Georgescu – Burah Tescovici”.
In legatura cu parintii nostri care au murit cu carnetul de partid in buzunar si poate si in inima. Mi-e imposibil sa judec desi adesea ma gandesc. Mi-e mila de tatal meu, un om cinstit cu altii da nu cu sine. Vorbea parca era la sedintza cu prietenii si cunoscutii, era permanent preocupat de ceva, nu indrazneam sa ma intreb, sau sa-l intreb, m-a ferit de problemele pe care le avea, habar nu am avut nici atunci si nici acum in intregime, mama nu vorbeste nici intrebata, au trait in frica, era putina bucurie in casa, bucuria vine din adevar, noi copiii eram in camera noastra, ei , parintii vorbeau in secret, tensiunea o taiam cu cutitul. Aveam di toate cum se spune, astazi, ciudat, invidiez romanii care se plangeau ca nu aveau caldura si stateau ore intregi la coada. As fi vrut sa fi fost ca toata lumea, mi-e rusine ca nu a fost sa fie.
stimate domnule tismaneanu,
am avut de curind o controversa cu o prietena de a mea.
i-am spus ca eu, care am facut scoala generala intre anii 1963-1971, nu auzisem de ana pauker.
prietena mea sustine ca in cartea de istorie, din fericire/nefericire, era un singur manual de istorie figura numele ei.
v-as ramine indatorata daca m-ati onora cu un raspuns.
ps in paranteza fie spus am avut-o ca profesoara de istorie pe doamna tatiana bratescu (nascuta pauker), o femeie extraordinara.
Da mai Ficule, cu mult inaintea lui S. Freud (si/sau chiar a societatilor de tip AA), maorii din Oceania au articulat si adoptat un sistem de marturisire sau confesiune comunala care era menit usurarii sufletului (sistem gindit si pentru ‘criminali’ si ‘delicventi’, dar si pentru cei implicati ‘volens-nolens’ de faptele si crezurile lor). Ce frumoasa alternativa de a judeca pe altii: maorii deasemenea credeau ca cei care se abateau de la conformitatea comfortabila a comunitatii erau cei mai putin auziti si ascultati de comunitate/obste.
Rusinea e mare lucru si din prea multe motive si fapte ale vietii moderne, nu isi mai poate revendica functia de corectare pe care si alte atitudini si expresii umane (dar si cam intelectuale) au incercat sa o aplice pentru re-balantarea bunului simt precum si al decursului normal al societatii (satira, diatriba, pamfletul, etc.)
Cu atit mai mult pentru tine si pentru mine (si desigur mai putin pentru altii prea rataciti in directii mult prea pasionate si poate chiar inversunate) draga mai Ficule imi poti – te rog – ingadui sa-mi manifest uimirea placuta si de altfel facilitata de o psihoanaliza aliniata gindurilor ingeresti provenite prin interventia acelei fiinte care s-a identificat (in aceasta discutie precum) ‘olivia’. Un curaj de acest gen, din coltisorul ei ingustat de o inefabila menghina care i-a (con)strins inefabil constiinta fara mila de obicei alocata de trecerea anilor — un curaj produs si expus pe un forum destul de obiectiv in coloratura ideologica, poate fi aplaudat numai la nivel personal.
Toti avem sechele la nivele nuantate de constiinta care se pare ca se afla mereu intr-o evolutie inexorabil de neprevazuta (spre preafericirea psihologilor si functionarilor aflati in slujba religiilor de tot felul). Si asa in masura evenimentelor care se pare ca sint menite sa ne cotrobaie in adincimile sufletului care se pare ca niciodata nu poate fi ferit de ispita decaderii, fie ca ar fi manifestata prin cerintele instinctului de conservare sau fie ca prin ea am fost fortati sa devenim si victime si calai inadvertenti servind fortelor unui prezent necrutator, (uite cum) ne asternem gindurile pe filele Internetului (acest nou zeu creat din noi toti pentru revendicarea umanitatii care apare cumplit de pieritoare) si incercam inca odata sa ne spovedim cumva, si asa poate ca ceva bun va iesi din aceasta incercare.
Domnule Tismaneanu, desi ai un nume frumos, vei fi urit pentru darul de a zice lucrurilor cumva nu prea pe placerea (prea multor) unora. Dar cum Hegelianismul nu a fost depasit ca forma de intelegere a gindirii pana chiar mai acum, iti doresc domniei tale sa nu te lasi intimidat de amenintari (de a te ucide fiind cea mai viscerala) si sa iti vezi de treaba. Daca vroiau sa te ucida ar fi facut-o pina acum.
Asa ca vezi-ti de treaba, ciar daca nu e usor sa ignori spectrul aparent neverosimil al violentei.
Cu cit mai mult vorbim cu atit mai mult avem sansa sa ne intelegem unii cu altii. Iar daca punem putina minte in discutie e chiar mult mai bine. Cei care ameninta au renuntat la discutie si la demnitatea umana.
Poate ca nu e o comparatie prea fericita cu situatia domniei tale, dar aici (in Canada unde ma aflu) un alt suflet foarte ratacit si primejdios in judecata (oare ce invectiv i-ar putea corecta comportamentul josnic?) s-a apucat in mijlocul noptii trecute sa sune la telefon sotiile unor soldati canadieni aflati in misiune in Afganistan, spunindu-le ca sotii lor au pierit pe front.
Discutiile legate de bolsevizarea Romaniei nu trebuie abordate din prisma apartenentei religioase. Au colaborat la bolsevizare si evrei si ortodocsi, si greco-catolici si oricine a considerat ca Romania ar trebui sa se inchine Marelui Urs. Si asta nu pentru ca erau ncredinciosi ideologiei ci pentru ca gasisera o metoda de a acapara puterea de o maniera extrema, si le placea acest lucru. Din pacate, covarsitoarea majoritate a celor care au fost stindardul antiromanismului din acele vremuri au fost evrei. Asta nu acuza insa evreii, care au fost, in acelasi timp, si marii perdanti ai regimului. Cei care au vandut Romania rusilor nu au fost evreii ci antiromanii. Important este ca prietenul Itzic, dar si ceilalti, sa inteleaga odata pentru totdeauna ca iertarea nu inseamna si uitare. Si ca, pe viitor, niciun Dumnezeu, indiferent cum il cheama si in ce carte il gasim, sa nu mai permita sa se intample ceea ce exaltati ai istoriei au facut, nenorocind familii, distrugand culturi si instrainand oameni ! Pentru ca, daca se va intampla, din nou, asa ceva, va fi mult mai perfectionat decat inainte. Si ar fi mare pacat !
Buna,ne-buna…Sper ca Dumnezeu s-o ierte .Ce ma doare ,este faptul ca nu invatam mai nimic din trecut…Ma opresc aici.
„Buna evreica” sau „bun roman”. Aceiasi tampenie!
Ca urmare a planului lui Stalin de a exporta comunismul in Israel, prin lumina verde data lui Gromiko de a permite formarea statului evreu, prin votul de la ONU din 1947, planul a dat gres, in pofida multor agenti comunisti sovietici infiltrati in Israel. Evreii europeni, scapati din lagarele de concentrare, se refugiau in Israel atat ca urmare a respingerii nazismului cat si a comunismului, imbratisand democratiile de tip occidental. Acest esec l-a determinat pe Stalin, in furia lui oarba, sa declanseze razboi impotriva sionistilor in toate noile regimuri formate, incepand din 1949. Pe parcursul anilor 1947-1952, cat Ana Pauker a fost la putere, aflata si sub influenta propriului ei frate, care se intorsese din Israel si locuia la dansa acasa, au plecat din Romania in jur de 125 de mii de evrei catre Israel, exact contrar anti-sionismului declansat de Stalin. Acesta i-a dat lumina verde lui Gheorghiu-Dej sa o matraseasca, iar partidul pentru a-si masca antisemitismul, l-a desemnat pe un alt evreu, pe Iosif Kisinevschi, sa conduca intreaga campanie impotriva ei, prin asa zisa si contra facuta “deviatie de dreapta”, o actiune cusuta cu ata alba, ca atatea altele din intrega istorie a comunismului din Romania, pentru a scapa de cineva.
@Stephan Benedict
> … planul lui Stalin de a exporta comunismul in Israel… a dat gres… Acest esec l-a determinat pe Stalin… sa declanseze razboi impotriva sionistilor…
Da, multă lume repetă această poveste, dar este ea adevărată? Are vreo bază documentară? Plauzibilitatea nu dovedeşte nimic…
In anul 1948 cand Israelul a fost proclamat multi evrei au vrut sa paraseasca Romania.
Partidul Comunist din Romania probabil din ordinul lui Stalin a vrut sa comunizeze (???) Israelul si a dat „sarcina de onoare” CDE-ului, adica Jewsektia Bucuresti, sa tina cursuri de comunism pentru cei care vroiau sa plece. In felul asta URSS-ul spera sa intareasca PC-ul israelian si sa intareasca influenta ei in Orientul Apropiat. Planul a esuat din cauza ca evreii odata sositi in Israel au uitat toate lectile predate la partid.
Nu stiu cata influenta a avut faptul ca fratele lui Ana Pauker s’a intors din Israel. Profesorul meu de ebraica Rabinson, fratele lui Ana Pauker, m’a intalnit pe strada la Bucuresti cand se intorsese in 1949 si s’a facut ca nu ma cunoaste probabil fiindca era urmarit de „securitate”. Am citit undeva ca dupa catva timp l-au bagat la inchisoare atunci cand influenta lui Ana Pauker s’a micsorat. In felul asta Israelul n’a intrat in lagarul tarilor comuniste.
Ana PAUKER a fost un personaj tragic – când a aflat că a murit Stalin, abia la un an de la moartea acestuia, a izbucnit în lacrimi. Ce se poate spune mai mult? Exact ca soția lui Molotov. Dacă dura mai mult, stalinismul devenea o religie ca și buddhismul, poate. Prin absurd.
@Boris M. Marian
> Ana PAUKER … când a aflat că a murit Stalin, abia la un an de la moartea acestuia, a izbucnit în lacrimi.
Este cu totul neplauzibil ca A. Pauker să fi aflat abia după un an de moartea lui Stalin: este suficient să vedeţi în Wiki ce a făcut ea în anul 1953.
Dar poate aţi vrut să spuneţi că a izbucnit în lacrimi la un an după ce a aflat de moartea lui Stalin 🙂 Asta da, asta ar fi mai probabil 😉
Dar cel mai probabil este că,dacă într-adevăr a izbucnit în lacrimi, asta să se fi întâmplat cel târziu când a ieşit din arest, adică pe la mijlocul lui aprilie 1953 (în arest, adică poate incomunicado, a stat de la mijlocul lui februarie 1953).
PS: este plin internetul cu informaţii false, neverificate şi de fantezii, nu mai este nevoie să mai adăugăm şi noi…
Corect, dar fără fantezie literatura ar muri, stimate prieten
Mai adaug – scena a fost reprodusă, după vagile mele amintiri din copilăria revoluției, chiar de V. Tismăneanu – în 1954 Al. Moghioroș i-a spus Anei Pauker că Stalin nu mai trăiește, iar Ana Pauker nu primea ziare. Nu am obiceiul să mă joc cu asemenea informații, că a fost în 1954 sau în 1953 este mai puțin important, ne legăm de fleacuri. DAR CE STRICĂ o bătăiță la palmă, dom. profesor?
Moghioroș ar fi răspuns – ce plângi, naivo, dacă trăia el, nu mai trăiai tu. Exact asta am citit în manuscrisele de la Marea Moartă. OK?
@Boris M. Marian
> fără fantezie literatura ar muri, stimate prieten
Era vorba de literatură??
> scena a fost reprodusă, după vagile mele amintiri
Exact, vagile… Dar totuşi insistaţi că scena era la un an de la moartea lui Stalin.
> în 1954 Al. Moghioroș i-a spus Anei Pauker că Stalin nu mai trăiește… că a fost în 1954 sau în 1953 este mai puțin important
Eu numai asta am contestat – că Pauker a aflat de moartea lui Stalin abia după un an. Ce an a fost nu este important, dar poate că sunteţi dezorientat şi aţi uitat că Stalin a murit în martie 1953.
De fapt Pauker a aflat de moartea lui Stalin în jurul lui 20 aprilie ’53 (într-o casă a partidului de la Otopeni). În rest lucrurile s-au petrecut cum spuneţi : Moghioroş, plâns, „dacî trăia el, nu mai trăiai tu”, etc. Dar era la o lună şi jumătate după moartea lui Stalin, iar nu la un an. Asta-i tot! Aţi încurcat borcanele, memoria v-a jucat o festă, se întâmplă; nu este o idee bună să persistaţi.
> DAR CE STRICĂ o bătăiță la palmă, dom. profesor?
Vă rog să vă abţineţi.
PS: la câteva zile după întâmplarea de mai sus, Pauker a fost lăsată la domiciluil ei din Bucureşti, cu drept de a ieşi din casă, de a-şi vedea rudele şi, nu mă îndoiesc, cu dreptul de a citi „Scînteia”, organul partidului 😉 A fost însă cercetată în continuare, până prin februarie 1954 şi i s-a oferit, pare-se, „reabilitarea” dacă depune contra lui Pătrăşcanu. Ceeace a refuzat. A fost reabilitată în 1968, în cadrul campaniei lui Ceaşescu contra lui Gheorghiu-Dej şi a altora.
Aceste şi alte detalii le puteţi afla din cartea „Ana Pauker – The Rise and Fall of a Jewish Communist” de Robert Levy, pe care v-o pot împrumuta în format electronic.
Cu plăcere aș citi cartea
@Boris M. Marian
> Cu plăcere aș citi cartea
Trebuie să vă fi sosit…
Cartea menţionată mai sus, „Ana Pauker – The Rise and Fall of a Jewish Communist” de Robert Levy, a apărut şi în româneşte. Chiar anul acesta, 2016, traducerea a apărut în a doua ediţie, la Polirom.
Este interesantă nu numai ca biografie a A. Pauker, dar şi ca tablou istoric mai general. Informaţiile autorului provin în parte din arhivele de partid, în parte din interviurile purtate de autor (în special în anii ’90) cu unii actori ai evenimentelor din 1940-50-60.
http://www.polirom.ro/catalog/carte/gloria-si-decaderea-anei-pauker-editia-a-ii-a-revazuta–6237/
Câteva pagini din carte – începând de aici:
http://www.polirom.ro/catalog/carte/gloria-si-decaderea-anei-pauker-editia-a-ii-a-revazuta–6237/arunca_o_privire_fragmente_3.html
Un fragment din aceste câteva pagini:
————————————————
… într-un raport întocmit in 1946 de politia oraşului Piatra-Neamt se relatează că, în localitate, „intre membrii de partid creştini şi evrei există o ură de rasă contra celor din urmă pe motivul că toate posturile de răspundere sunt ocupate de evrei…”
Însuşi primul-ministru Petru Groza, etnic român, a afişat un sarcasm similar în cadrul unei întrevederi cu Emil Bodnăraş [iunie 1949], cu scopul declarat de a-i comunica lui Stalin îngrijorarea sa. Groza susţinea că americanii şi britanicii au încercat fără succes să joace diferite scenarii in România:
Atitudinea lui Petru Groza conferă un plus de credibilitate opiniei larg răspândite conform căreia liderii de partid şi de guvern care promovau emigrarea fără restricţii a evreilor din România erau chiar aceia care, ca şi Groza, nu agreau prezenţi acestora în rândurile elitei de partid şi de guvern. Aşadar, e de presupus că „fracţiunea internă” de etnici români din cadrul PMR…
————————————————
Am început să citesc, nu știam că moșierul comunist P. Groza era antisemit, mare este grădina Domnului, ce să mă mir de AC Cuza, lăsat în libertate, m.1946? Adică un PCR cu peste jumătate membri evrei înainte de război nu mai înghițea evreii după Război. Halal patrioți „comoniști”.
1. Scrie în raportul de poliţie menţionat mai sus:
Remarcabil! Suntem în 1946, puţin timp după ce Partidul Comunist a început să-şi consolideze puterea, şi deja avem etnici români care, în loc să se opună cu străşnicie, toţi ca unul, comunismului „adus de evrei în România”, sunt ahtiaţi să pună şi ei umărul la „vânzarea României”…
Deci dacă nu existau evreii, PCR n-ar fi dus lipsă nici la început de cadre devotate care să pună cu sârg în aplicare ordinele de la Moscova. După doar 2-3 ani, numărul autohtonilor în partid va deveni covârşitor, iar după încă 10 ani „alogenii” vor dispare practic cu totul din conducere. Dar comunismul va continua cu nu mai puţin „succes” încă 30 de ani.
2. Zice Petru Groza în 1949 (consemnat în protocolul întocmit cu ştirea lui):
Deci „infiltraţi”. „Infiltraţi!!” Şi anume de americani de data asta…
3. Mai zice Groza:
Adică evreii de la planificare sunt aceiaşi evrei care au fost expropriaţi !!!
A zis Stalin că este voie să fii rasist antisemit şi iată, P. Groza s-a şi manifestat ca rasist – evreii nu mai sunt diferiţi între ei, sunt cu toţii la fel – în calitatea lor de evrei!!
Deci toate aste aflăm din doar o jumătate de pagină oarecare din peste 300 din acea carte…