caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

ROŞ HAŞANA, ANUL NOU EVREIESC: SEMNIFICAŢII

de (5-9-2010)

Care este semnificaţia primei zile a anului în calendarul ebraic?  Ce reprezintă ideea de an nou în această cultură, religie şi tradiţie? Cum este celebrat anul nou în tradiţia iudaică? Acestea sunt câteva întrebări la care ne propunem să răspundem în continuare.

ANUL NOU IUDAIC

O primă observaţie este că definiţia de an nou are forma ebraică „Roş HaŞana”, ceea ce înseamnă „Capul Anului”. Denumirea este paralelă celei de „anul nou”, dar nu identică. Expresia  ebraică modernă „şana hadaşa” este cea identică denumirii de „an nou”, existentă în limbile şi culturile europene. Specificul este deci existenţa „capului anului”, la începutul lui, spre deosebire de alte părţi ale anului. Deci accentul este pus pe începutul unui an, pe primele lui zile şi nu pe reînnoirea lui ca un an întreg, deşi nici aceasta nu este neglijată. Diferenţa pare pur semantică, dar are şi un caracter conceptual. Acest aspect se reflectă în modul de percepţie a ideii de măsurare a timpului şi raportului între om şi timp în iudaism, precum şi a reacţiei omului faţă de ideii reinnoirii sub formă colectivă şi individuală. Este vorba de raportul reînnoire – corijare, deci al reînnoirii pe o bază nouă, diferită. Este ideea selectivităţii, a deciziei alegerii unei căi mai bune decât anterior, în cadrul unei micro-unităţi de timp de un an, ea însăşi existentă în cadrul unei macro-unităţi de timp incluzând existenţa generală de la Facerea Lumii până astăzi. Decizia îmbunătăţirii, a alegerii unei căi noi trebuie să fie luată de la „Capul Anului”, deci la începutul lui, de Roş HaŞana.

ANUL NOU ÎN BIBLIA EBRAICĂ ŞI ÎN TALMUD

Interesant este faptul că în Biblia Ebraică prima lună a anului este Nisan, deci luna primăverii, în care este sărbătoarea de Pesach, respectiv Paştele, sărbătoarea eliberării, a primăverii şi a reînnnoirii, a reînvierii naturii şi a începutului secerişului. Luna Tişrei, în care este celebrat anul nou în prezent în calendarul ebraic este cea de a şaptea lună a anului. Concluzia este că ideea celebrării anului nou primăvara ar fi probabil mai veche, dinaintea exilului babilonian. Probabil că era vorba şi de celebrarea începutului primăverii, a muncilor agricole şi de cea a începutului toamnei, a culesului roadelor. Putem compara acest aspect cu unul asemănător, deşi nu identic, existent în alte culturi, de exemplu în cultura greacă antică.

Totuşi, în iudaism meditaţia şi autoanaliza au loc toamna, când natura începe să se înăsprească, determinând gânduri diferite, individuale. De fapt, numele lunilor din calendarul ebraic sunt de origine babiloniană şi datează din epoca post-exilică. Biblia Ebraică (Tanach) vorbeşte depre lunile anului numărându-le: prima lună, a doua lună şi aşa mai departe; în cazul nostru – luna a şaptea (Vayqra/Leviticul XXIII: 23-25 ; Bamidbar/Numerii XXIX: 1-6). Denumirea „Roş HaŞana” apare numai într-un singur loc, în cartea profetului Yechezkel/Ezechiel XL: 1, indicând începutul anului, dar nu celebrarea acestui început de an. În Talmudul Babilonian şi în Talmudul Ierusalmitean există un tratat special, intitulat „Roş HaŞana”. Talmudul vorbeşte despre patru începuturi de an: anul nou religios, la 1 Nisan; anul nou civil (al regilor), la 1 Tişrei; anul nou al pomilor (când se consideră că începe un nou ciclu, de primăvară, în viaţa pomilor, la 1 Şvat (după unele afirmaţii la 15 Şvat); anul nou al animalelor (legat de sacrifiiile de animale în Templul de la Ierusalim), la 1 Elul. Treptat, anul nou al regilor a devenit cel celebrat, deşi este în prima zi a lunii a şaptea, la începutul toamnei şi a căpătat o conotaţie filosofică specială. El este denumit şi: „Yom Terua”, ziua sunării din trâmbiţă („şofar”); „Yom HaZikaron, ziua amintirii, respectiv ziua în care fiecare om se gândeşte şi îşi aminteşte ce fapte bune şi ce fapte rele a făcut în cursul anului precedent;  „Yom HaDin”, ziua judecăţii. Conform tradiţiei iudaice, în ziua de Roş HaŞana se sună din trâmbiţă sau corn (în limba ebraică „şofar”), fapt început de la 1 ale lunii precedente, Elul, ca un semn al trezirii, al revenirii la credinţă („Teşuva”).

Dar de Roş HaŞana nu se sună o singură dată, ca în zilele lunii Elul, ci de trei ori, apoi din nou de câte trei ori trei ori şi încă o dată de trei ori trei ori. În aceste sunete este o muzicalitate: sunete lungi, sunete medii, sunete frânte, sunete scurte alternate. Originea acestei tradiţii pare a fi din antichitatea iudee, cand se suna din „şofar” în cinstea regilor. În prezent, Roş HaŞana este celebrat două zile, deoarece în perioada talmudică nu putea fi cunoscută ora exactă a începutului sărbătorii; tradiţia s-a păstrat până azi. În privinţa lunii Tişrei, ea continuă să fie considerată a şaptea lună a calendarului ebraic, deşi anul nou începe în prima zi a acestei luni. Conform tradiţiei, aceasta este Ziua Creaţiei Lumii („Yom Harath Olam”). Denumirea „Tişrei” este de origine babiloniană şi înseamnă „început”. Ascultarea glasului şofarului (trâmbiţei sau cornului) este obligatorie, ea reprezintă o parte a ritualului rugăciunii din ziua de Roş HaŞana, este considerată un comandament divin, deşi are un caracter pasiv.

ZIUA AMINTIRII ŞI ZIUA JUDECĂŢII

Tradiţia considerării primei zile a anului ca zi a amintirii şi a judecăţii se bazează pe ideea vremii începutului. Ideea este că în această zi vor fi judecate toate creaturile existente pe pământ de către Creatorul Lumii, fiindcă este Ziua Creaţiei Lumii. Toate creaturile, deci nu numai evreii, ci şi toate celelalte neamuri, nu numai în mod colectiv, ci şi în mod individual, respectiv fiecare fiinţă umană. Nu numai atât: de Roş HaŞana este decis viitorul oricărei fiinţe pentru anul următor. Oricărei fiinţe, fiind vorba nu numai despre oameni, ci şi despre animale şi plante, despre natura vie şi natura moartă. Obligaţia fiecărui evreu este de a se ruga pentru un an bun, pentru un viitor bun atât  pentru el, cât şi pentru toţi ceilalţi oameni, evrei şi de alte neamuri.

Roş HaŞana este prima dintre cele zece zile de pocăinţă, numite şi „zilele înfricoşătoare” („Yamim Norayym” sau „Aseret Ymey Teşuva”). În această primă zi, viitorul fiecărei creaturi este înscris de Dumnezeu în Cartea Vieţii, urmând să fie pecetluit la sfârşitul ultimei zile, „Yom Kipur” şi decis în mod final în ziua de „Hoşana Raba”, Ziua Mântuirii, 21 Tişrei. De aceea trebuie să aibă loc amintirea, rememorarea faptelor făcute în cursul ultimului an (şi chiar în anii precedenţi) de către fiecare în mod individual. Această rememorare are loc în Ziua Judecăţii în faţa Judecătorului Suprem, dar are şi un caracter personal: fiecare se gândeşte la ceea ce a făcut bun şi rău, căutând să realizeze o balanţă personală. Răsplata în noul an îi va veni în funcţie de această balanţă între faptele bune şi faptele rele pe care le-a făcut. Faptele bune speră să le repete şi alături de ele să facă şi alte fapte bune în noul an. Faptele rele trebuie să şi le amintească pentru a nu le mai comite în viitor. În privinţa faptelor rele, omul trebuie să îşi ceară iertare. In privinţa păcatelor făcute faţă de Dumnezeu, el trebuie să-i ceară iertare lui Dumnezeu. În privinţa faptelor rele prin care a comis un rău semenilor, a insultat sau a vexat pe cineva, omul trebuie să-şi ceară iertare de la semenii săi. Cererea de iertare faţă de Dumnezeu este treptată, începând din prima zi a lunii Elul, sub formă de „Slihot”, rugăciuni-cereri de iertare, spuse în fiecare dis-de-dimineaţă, în zori, înaintea rugăciunii propriu-zise. Evreii sefarzi (orientali şi spanioli) recită aceste „Slihot” începând de la 1 Elul.

Evreii aşkenazi recită aceste „Slihot” numai în ultima săptămână a lunii Elul. Apoi, toţi le recită în primele zece zile ale lunii Tişrei, în zorii zilei sau în cursul nopţii. În ziua de Roş HaŞana se caută o bază pentru justificarea iertării. În primul rând i se cere milă Creatorului Lumii. Apoi este citit un fragment din cartea Bereşit/Geneza din Tora (Pentateuc, prima parte din Tanach, respectiv din Biblia Ebraică), referitor la acceptarea de către Abraham (Avraam) a sacrificării fiului său iubit şi unic Iţhak (Isac) lui Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. În cele din urmă, Dumnezeu nu acceptă acest lucru, îi opreşte mâna lui Abraham, mărturisindu-i că nu a vrut decât să-l pună la încercare, să vadă cât de adevărat este devotamentul lui, cât de profundă este credincioşia lui şi a văzut că aceasta este sinceră, din tot sufletul. În locul lui Iţhak, Abraham îi aduce jertfă lui Dumnezeu un berbec. Dar deoarece Abraham este părintele neamului lui Israel şi Dumnezeu i-a promis alegerea şi binele urmaşilor lui ca răsplată pentru credincioşia sa, acest fragment din Tora (Pentateuc) este citit în sinagogi în ambele zile de Roş HaŞana, împărţit în două.

Cu alte cuvinte, evreii îl roagă pe Dumnezeu să le dea un an bun datorită devotamentului strămoşului lor; ei îi reamintesc lui Dumnezeu promisiunea făcută de El. Există şi obiceiul aruncării păcatelor în apă, într-o apă curgătoare, pentru a fi alungate, iertate, uitate („Taşlikh”). Sunt câteva poeme sinagogale speciale care sunt recitate în ziua de Roş HaŞana. Unul dintre ele este „Unetane Tokef” (Dă putere), compus în Germania în evul mediu, probabil în secolul al XII-lea, atribuit lui Rabi Amnon din Mainz, un martir, care a refuzat să treacă la religia creştină. Altul este „Avinu Malkeinu” (Părintele nostru, Regele nostru), de asemenea compus probabil în Germania în aceeaşi perioadă. Am tradus acest poem sinagogal în versuri şi publicăm traducerea mai jos.

COMPORTAMENT INDIVIDUAL

De Roş HaŞana există obligaţia fiecăruia de a se îmbrăca frumos. Fiind Ziua Judecăţii, omul trebuie să se îmbrace frumos, ca atunci când se prezintă în faţa unui tribunal. Cu atât mai mult în faţa Tribunalului Ceresc, în faţa Judecătorului Lumii. Există şi obligaţia de a mânca bine şi de a se bucura. Deşi Roş HaŞana nu este o sărbătoare veselă şi nu este destinată petrecerilor şi distracţiilor, omul trebuie să se bucure ca a ajuns la un an nou şi să se bucure că în acel an nou va reuşi să trăiască şi deci să spere în bine. Una dintre binecuvântările spuse în ziua de Roş HaŞana este „şeheyanu”, mulţumim că am ajuns la această zi, deci la un an nou, lucru mult dorit, că trăim. De aceea există şi obiceiul de a înnoi ceva, un lucru de îmbrăcăminte. De asemenea este obiceiul – probabil de origine hasidică – de a consuma o prăjitură dulce, cu miere, ca simbol al unui an bun, dulce. Chiar şi binecuvântarea pâinii se face cu miere în loc de cu sare. Alt obicei este consumul unui măr împreună cu miere, ca simbol al al unităţii, întregului, al unui an întreg bun. Evreii de origine orientală obişnuiesc să consume şi curmale proaspete (ca fruct nou, din acest an, simbolizând începutul). Alt fruct consumat de Roş Haşana este rodia, deoarece ea este formată din celule-fruct numeroase şi astfel este speranţa şi simbolul a mulţi ani de viaţă în viitor, precum şi a multor copii. De asemenea este obiceiul consumului unei bucăţi de carne dintr-un cap de oaie. Este simbolul speranţei în inteligenţă în viitor. Precum şi a unei bucăţi de peşte, care simbolizează atât înmulţirea, cât şi permanenţa: peştii se înmulţesc mult şi repede şi ei sunt singurele fiinţe care au supravieţuit potopului în mod natural, fără o intervenţie prealabilă, deoarece trăiau în apă  [afară de Noach (Noe) şi animalele salvate de pe corabia lui]. De asemenea, este obligaţia unei binecuvântări speciale a vinului, simbolul veseliei în anul nou, simbol al unui an bun, plin de bucurii. Şi, bineînţeles, un obicei care începe să fie practicat încă din luna Elul şi continuă apoi în luna Tişrei, până la „Hoşana Raba”, Ziua Mântuirii: urarea de an bun făcută tuturor oamenilor, tuturor cunoscuţilor, evrei şi de alte neamuri: să fii înscris cu un an bun în Cartea vieţii, un an cu sănătate, fericire, reuşită şi toate cele bune. Originea acestui obicei constă probabil în ideea de a cere iertare celorlalţi oameni. În ultimele secole au apărut felicitări sub formă de cărţi poştale şi cărţi de vizită ilustrate, incluzând urări de an nou bun. Obiceiul folosirii lor este şi în prezent, deşi este parţial neutralizat de posibilitatea trimiterii de urări bune prin Internet şi prin poşta electronică. Oricum, aceste urări sunt bune, indiferent cum sunt trimise. Le trimitem şi noi tuturor cititorilor, întregului popor al lui Israel şi întregii lumi.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.224.127.143