caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

MEFKURE: ISTORIA UNEI TRAGEDII ENIGMATICE

de (15-8-2010)
3 ecouri

Monument to STRUMA and MEFKURE in Ashdod, Israel

Recent s-au împlinit 66 de ani de la scufundarea vasului „Mefkure” în apele Mării Negre. Tragedia a avut loc în noaptea de 4 spre 5 august 1944.  Pe vas se aflau circa 300 pasageri (numărul  exact este necunoscut), evrei din România precum şi refugiaţi evrei din alte ţări europene aflaţi în România, care deciseseră să plece în Palestina. Din portul Constanţa plecase un grup de trei vase turceşti, cu echipaj turcesc, dar navigând cu pavilionul Crucii Roşii Internaţionale; vasele nu mai puteau naviga cu pavilion turcesc deoarece Turcia neutră intrase în război de partea Puterilor Aliate împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor acesteia, printre care era şi România. Cele trei vase erau „Morina”, „Mefkure” şi „Bulbul”, plecate din Constanţa în seara zilei de 3 august 1944. Unul dintre cele trei vase, „Mefkure”, a fost bombardat şi scufundat în mod intenţionat; cel puţin aşa se pare. Celelalte două au fost lăsate să treacă, să ajungă în Turcia şi de acolo în Palestina, la Haifa. Din ce cauză? Ce se întâmplase? De ce tocmai „Mefkure”? Cine era autorul crimei? Materialul documentar, extrem de redus în mod iniţial, a trebuit să fie completat de interpretări logice ale unor ştiri aparent lipsite de importanţă, precum şi a situaţiei generale.

Ipoteze şi prezumpţii

Istoriografia a căutat să răspundă la întrebările de mai sus în funcţie de documentele existente şi în funcţie de tendinţele fiecărui istoric sau a grupării pe care o reprezenta. Unii istorici au încercat să demonstreze că ar fi fost un atacator sovietic, alţii că ar fi fost un atacator german. Unii istorici au afirmat că era vorba despre un singur atacator, un submarin. Alţi istorici au afirmat că a fost vorba de doi sau chiar mai mulţi atacatori concomitenţi, printre care un submarin, dar şi alte ambarcaţiuni, sau numai ambarcaţiuni aflate la suprafaţa apelor mării. Nici măcar lista exactă a pasagerilor nu este cunoscută. Lista stabilită anterior, cuprinzând 302 nume, nu a fost respectată, pasagerii fiind îndreptaţi spre unul dintre cele trei vase. După părerea unor istorici şi publicişti, acest lucru s-ar fi datorat dezordinei. Dar după altă părere, motivul ar fi fost bine definit, urmărindu-se îndreptarea spre „Mefkure” a bărbaţilor buni de muncă şi a tinerilor şi tinerelor buni de luptă şi de muncă. Această ultimă părere se bazează pe mărturiile supravieţuitorilor, pasageri pe celelalte două vase. Aceşti oameni au mai afirmat că cele trei vase au fost fotografiate în portul Constanţa, că li s-a impus navigarea într-o ordine strictă (Morina -1; Mefkure -2; Bulbul -3) la circa un kilometru distanţă între ele (fapt confirmat şi de un document maritim german) şi că ar fi auzit că doi muncitori din port ar fi discutat între ei înaintea ieşirii vaselor şi ar fi afirmat ca păcat că pasagerii merg la moarte. Ulterior, aceiaşi martori ar fi afirmat că, la un moment dat, ordinea vaselor ar fi fost schimbată, atunci când ieşiseră din apele teritoriale româneşti şi nu mai erau însoţite de o şalupă militară românească de pază. Era puţin înaintea bombardării vasului „Mefkure”. Lumina puternică a unui reflector s-a îndreptat spre vasul „Bulbul”, care luase locul lui „Mefkure”, dar a încetat ulterior. Nu este exclus ca reflectorul să fi aparţinut atacatorului viitor, dar acesta a constatat că vasul luminat nu era „Mefkure” şi nu l-a atacat, căutând tocmai vasul „Mefkure”.

O listă de 241 nume a fost reconstituită pe baza declaraţiilor rudelor decedaţilor, în mod neoficial, la Sinagoga „Iacov, Iosef şi Rabin Zwy Guttman” din Tel Aviv, care organizează comemorarea anuală a victimelor tragediei. Meritul îi revine rabinului sinagogii, domnul Efraim Guttman. Dar multe victime au rămas necunoscute, neînregistrate nicăieri. Multe victime erau refugiaţi, persoane fără familie, necunoscuţi nimănui. În total, au fost cinci supravieţuitori dintre pasageri şi şase supravieţuitori dintre membrii echipajului, ultimii reuşind să se urce pe singura barcă de salvare existentă pe vas. Dintre pasagerii supravieţuitori, doi – soţ şi soţie însărcinată în luna a noua – aveau colaci de salvare, familia Ladislau şi Veronica Fullop din Budapesta, dar stabiliţi la Bucureşti în vârstă de 22 şi respectiv de 18 ani (ulterior, soţia a născut un băiat, la Istanbul). Alţi trei supravieţuitori, care nu fuseseră în legătură cu primii doi, erau doi negustori evrei polonezi, unul dintre ei Joseph Bank din Colomea, în vârstă de 38 de ani şi altul Joseph Axelrod din Szniatin, în vârstă de 33 de ani, ambii buni înnotători, precum şi o studentă de la Bucureşti originară din Suceava, Hilda Werenbrand, în vârstă de 23 de ani, ai cărei părinţi muriseră în deportare în Transnistria, înaintea revenirii ei în România cu scopul de a se îmbarca pe „Mefkure”. Ea fusese salvată de cei doi bărbaţi evrei polonezi. În privinţa căpitanului vasului, Kazim Turan, cetăţean turc, de formaţie matelot şi calificat ca ofiţer de marină comercială şi civilă datorită experienţei şi vechimii, fără a avea studii speciale, se pare că ar fi suferit un şoc nervos. Mărturia lui este contradictorie, diferită de mărturiile pasagerilor supravieţuitori, care nu fuseseră în contact între ei în timpul anchetării lor la Istanbul şi la Haifa.

Ipoteza unui atacator sovietic şi unele date care o contrazic

Istoricii care au susţinut teza unui atacator sovietic se referă în mod direct la submarinul SC-215. Acest submarin, condus de căpitanul A. Strijak, era prezent în zona repectivă a Mării Negre. Istoricul naval sovietic V. I. Dmitriev (1964) a descris atacul organizat de submarinul SC-215 asupra unui vas neidentificat pe Marea Neagră în noaptea de 5 august 1944. Istoricul german Jurgen Rohwer (1965) a susţinut aceeaşi ipoteză pe baza afirmaţiei istoricului Dmitriev. Recent, această teză a fost susţinută de istoricul israelian originar din România Jacob Geller, precum şi de istoricul rus A. Basov. Acest istoric rus a gasit jurnalul de bord al submarinului SC-215 în arhive, preluând notele ad-litteram, dar fără o comparaţie prealabilă cu poziţia celor două nave din punctul de vedere al coordonatelor geografice de latitudine şi longitudine, precum şi al preciziei în timp, care obligă la o exactitate totală. Totuşi el a menţionat că pe vasul atacat se aflau oameni înarmaţi. Alături de coordonatele geografice şi temporale care prezintă câteva mici diferenţe, prezenţa câtorva zeci de oameni înarmaţi pe vasul „Mefkure” nu este reală. La aceasta se adaugă mărturiile supravieţuitorilor, care afirmă că ar fi auzit vorbindu-se în limba germană dinspre vasul atacator, printre care ar fi auzit şi afimaţia că „bravo, evreii înnoată spre Palestina”. Altă afirmaţie a supravieţuitorilor era că circa 200 de pasageri ar fi murit ca urmare a bombardării vasului, dar circa 90 au sărit în apă, încercând să înnoate spre vasul „Bulbul” aflat la o distanţă de aproape un kilometru. Ei încercau să se apuce de orice scândură pe care o găseau plutind pe apă, provenită din vasul distrus. Dar de pe vasul atacator au fost trimişi pe apă câini poliţişti mari, înnotători, pentru a-i împiedica pe eventualii buni innotători să înoate şi pentru a-i îneca. Atacul a avut loc în apropiere de portul turc Igneada, la prima oră a zilei de 5 august 1944.

În privinţa coordonatelor geografice, toate mărturiile şi anchetele demonstrează că vasul „Mefkure” se afla mult mai aproape de Igneada decât se considerase anterior. Ipoteza istoricului german  Jurgen Rohwer (menţionat mai sus) era – pe baza calculelor – că poziţia submarinului SC-215 ar fi fost 42 grade şi 03 minute nord – 29 grade şi 08 minute est. Dar menţiunea din jurnalul de bord al submarinului SC-215 este că poziţia acestuia era de 42 grade nord şi 28 grade 42 minute est, ceea ce nu permite validitatea presupunerii că acesta ar fi putut ataca vasul. Căpitanul lui „Mefkure” identificase un obiect negru prezent la circa 300 metri în spatele lui „Mefkure”, iar acest obiect negru a început bombardamentul la 5 minute după apariţia unei rachete. Au fost trase trei  obuze, după care a urmat focul de tun, iar focul de mitralieră a continuat, producând mai multe avarii vasului şi extinzând flăcările. Vasul a continuat să ardă timp de 20-30 de minute.

Ipoteza unui atacator german

Ea a fost susţinută de publicistul şi istoricul israelian originar din România Mordechai Rossel, el însuşi fost activist sionist participant la pregătirea ieşirii celor trei vase. El a susţinut ca ar fi fost un singur atacator, german. Mai recent, inginerul Albert Finkelstein, originar din Bucureşti, care a locuit mult timp în Franţa  şi a cărui soră, Sophie Finkelstein, a fost printre victimele de pe „Mefkure” a publicat un studiu (1988) în care susţine ipoteza atacatorului german, afirmând că au fost mai mulţi atacatori, respectiv câteva vase germane (inclusiv o şalupă) aflate „pentru reparaţii” la Constanţa, care ar fi ieşit în largul mării cu acest scop.

Regretatul Albert Finkelstein a folosit toate informaţiile posibile, a colaborat cu istorici profesionişti şi a analizat informaţiile legate de coordonatele geografice pe cale tehnică şi totodată logică. Cartea lui, „Tragedia Mefkure” a apărut şi în limba română în traducerea subsemnatului, în anul 1993, la Gap, în Franţa. O ipoteză asemănătoare a fost susţinută de istoricul şi publicistul Mihai Stoian. Desigur, se naşte însă o întrebare: ce vas militar german a fost scufundat de submarinul sovietic SC-215? O ipoteză ar fi că ar putea fi vorba despre unul dintre vasele care au atacat vasul „Mefkure”. Un număr mare de corpuri neînsufleţite au fost aruncate de apa mării la ţărm, la Igneada. Ulterior, comunitatea evreiască din Istanbul s-a adresat prefecturii vilayetului Istanbul, cerând permisiunea trimiterii unui cantor la Igneada pentru organizarea înmormântării lor în conformitate cu ritul mozaic.

Cauza atacului

Ideea atacării intenţionate a vasului „Mefkure” de către unul (sau câţiva) atacatori germani este susţinută şi de ideea cauzalităţii. Un document cunoscut încă în anul 1944, aflat în prezent la Arhiva Yad Vashem din Ierusalim, dar publicat în întregime de către  Albert Finkelstein, menţionează că pe vasul „Mefkure” se urcaseră cinci ofiţeri superiori polonezi aflaţi în refugiu la Constanţa aflaţi pe drum spre armata generalului Anders. Aceşti ofiţeri polonezi erau travestiţi în emigranţi evrei refugiaţi. Documentul, emis la 8 august 1944 de către Marele Stat Major, biroul 2, este o informaţie  „a secţiei de legătură româno-germană prin cuplul maior Pavelescu – locotenent Freicher Konrad  von Fressing”. El menţionează că „evreii, prin organizaţiile lor de emigrare continuă să trimeată, pentru forţele aliate din orient, elementele partizane revoluţionare sârbo-croate, cu vasele afretate pentru transportul emigranţilor. Am identificat pe vasul Mefcure, la plecarea din Constanţa, pe următorii, îmbarcaţi cu acte false, procurate de către organizaţiile partizane evreeşti camuflate în diferite organizaţii de emigrare: Bielicki Vladimir, maior în reg.de gardă Mareşal Pilsudski; Szimanovski Sladec, cpt. în reg. 12 tancuri Varşovia;  Croning Petre, inginer la secţia de transmisiuni M.ST-M.P.; Baer Tadek, maior zona 13 Vracovia Aero; Ostrovski Vladek, inginer adj. şef pilot specialist probleme carburanţi”. Raportul menţionează în continuare: „conform instrucţiunilor primite aceştia au fost lăsaţi să plece. Pentru a nu trezi vigilenţa celor urmăriţi, înştiinţând însă Contra informaţiile serviciului secret de patrulă a flotei spre cele de cuviinţă. Numiţii nu au ajuns la destinaţie”.

Evenimentul în cadrul istoric existent

Se pun câteva întrebări. Prima este: de unde ştia Siguranţa română despre urcarea celor cinci ofiţeri polonezi pe vas. Răspunsul este relativ simplu: ea avea agenţi atât în portul Constanţa, cât şi în organizaţia sionistă care activa în mod semi-legal (guvernul trata cu ea în probleme de emigrare, ba chiar îi propusese să amâne ieşirea celor trei vase datorită schimbării situaţiei internaţionale ca urmare a intrării Turciei în război), poate chiar în conducerea acestei organizaţii.

Altă întrebare este: din ce cauză refuzase liderul sionist A. L. Zissu (care se ocupa cu problemele de emigrare) să amâne ieşirea celor trei vase? Răspunsul este că paraşutistul palestinian (originar din România) Itzhak Ben-Efraim, paraşutat în România de către armata britanică pentru a organiza rezistenţa se opusese, afirmând că vasele trebuiau să iasă. Tragedia este că pe vasul „Mefkure” se urcaseră şi părinţii acestui paraşutist, care nu ştiau de prezenţa lui în ţară, iar el, pentru a-i vedea se mascase acoperindu-şi faţa cu o pălărie sombrero cu boruri largi. Ulterior, după 10 ani, Itzhak Ben Efraim, devenit inginer (şi mai târziu profesor universitar) a afirmat într-o scrisoare publicată în revista „Yediot Yad Vashem” că ideea din 1944 era de a nu înceta „aliaua” (emigrarea evreiască în Palestina) sub nici un motiv, dar că reprezentanţii palestinieni nu se gândeau la soarta emigranţilor, ci numai la emigrare.

Altă întrebare, mult mai complicată, este dacă cei cinci ofiţeri polonezi erau numai pe drumul alăturării la armata generalului Anders, sau aveau şi altă misiune. Aici ne putem întreba dacă nu cumva plecarea lor nu ar putea fi văzută în cadrul evenimentelor politice din România de la începutul lunii august 1944.

În România circula ideea că pierderea războiului de către Germania nazistă este o chestiune de timp. Se punea poblema ce este de făcut. Armata sovietică ajunsese deja în nordul României şi cucerise unele localităţi. Nimeni nu ştia ce va urma. Rezultatul a fost apariţia ideii întoarcerii armelor, a trecerii de partea Aliaţilor, sau cel puţin a scoaterii României din razboi. Se punea întrebarea cine va ocupa România: armata sovietică sau armata britanică. Oamenii politici români nu cunoşteau clauzele acordurilor de la Teheran şi de la Ialta. Ei sperau că vor putea ajunge la o pace relativ favorabilă, România fiind ocupată de armata britanică şi întorcând armele împotriva Germaniei. Eforturi pentru stabilirea de contacte cu Puterile Aliate fuseseră făcute în câteva rânduri. Nu este exclus ca cei cinci ofiţeri polonezi să fi avut ca misiune contactarea guvernului polonez în exil, aflat la Londra, pentru ca prin intermediul acestuia să poată fi contactat guvernul britanic pentru scoaterea României din război sau pentru trecerea ei de partea Aliaţilor, fiind ocupată însă de Anglia şi nu de Uniunea Sovietică. Trebuie să ne amintim însă de faptul că mareşalul Ion Antonescu nu voia să accepte o schimbare: el afirma că îşi respectă cuvântul de militar. Nu ar fi exclus ca în cadrul Siguranţei române să fi fost existente ambele păreri. Probabil că susţinătorii tezei scoaterii României din război din cadrul Siguranţei române ştiau despre plecarea celor cinci ofiţeri polonezi. Dar acest lucru era ştiut şi de susţinătorii tezei continuării războiului alături de Germania nazistă din cadrul Siguranţei, care au luat măsuri pentru ca cei cinci ofiţeri polonezi să nu ajungă la destinaţie: scufundarea vasului „Mefkure”. Bineînţeles că şi de conducerea Marelui Stat Major şi a secţiei de legătură româno-germană.

În privinţa vieţilor evreieşti, ale pasagerilor, era altă problemă…Totuşi, trebuie să menţionăm că printre pasagerii de pe cele trei vase erau multi evrei bogaţi din Bucureşti şi din alte oraşe ale României, care se temeau că România va fi ocupată de sovietici şi ei înşişi (ca întreaga ţară) vor cădea în robia comunistă. Ei au evitat acest lucru, luându-şi numai o mică parte din avere, de obicei pietre preţioase şi bijuterii. Mai mult, ei fuseseră obligaţi să adopte câte un orfan revenit din Transnistria de fiecare familie, plătindu-i şi biletul de călătorie, iar respectivul copil orfan apărând sub numele lor de familie. Unii acceptaseră de bună voie, alţii pentru a putea pleca… Colaborarea între Siguranţa română şi comandamentul de la Constanţa al armatei germane este evidentă.

Sfârşit…

Ce a urmat? Răspunsul este: circa 300 de oameni, evrei, ucişi. Tragedia aparţine operaţiunilor din cadrul celui de al doilea război mondial, dar a fost atribuită şi Holocaustului. Au urmat şi acuzaţii reciproce de încălcare a legilor războiului, între ambele părţi. Reflectate şi în presa română. Acuzaţii de crimă de război (de fapt, reale). Dar autorul lor, cine era? Documentaţia ne convinge că Germania, cu ştiinţa unei părţi a liderilor Siguranţei române. Oricum, cercetările trebuie să continue. Publicistul Mihai Stoian a considerat că doi dintre cei cinci supravieţuitori – respectiv cei doi bărbaţi „evrei polonezi” – erau de fapt doi dintre cei cinci ofiţeri polonezi. Cert este că ei au dispărut după anchetarea lor. Au ajuns oare la Londra? Profesorul universitar Itzhak Ben-Efraim, fostul paraşutist, a căutat informaţii în acest sens în arhive britanice. Deşi se vorbea despre ofiţerii polonezi, totuşi nu se vorbea nimic special asupra lor. Poate că unele informaţii ar exista eventual în arhiva guvernului polonez în exil, sau în unele arhive secrete. Dar oricum, dacă misiunea lor era reală, din partea unui grup politic românesc, interesat să scoată România din război, acest canal este interesant, ca şi gestul, dar avorton: el nu a reuşit. Nici nu avea şanse de reuşită, în contextul internaţional existent. El se înscrie numai pe lista încercărilor făcute în acest sens. Poate că unele informaţii ar exista în arhivele româneşti, fie ale Siguranţei, fie ale Marelui Stat Major, fie ale comenduirii portului Constanţa. Deocamdată, răspunsul este problematic, iar studiile reflectă stadiul actual al cercetărilor, pe bază de documente şi presupuneri…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Violeta: (17-8-2010 la 17:47)

    Felicitari autorului pentru readucerea in discutie a acestor tragedii, aproape uitate. O face ca de obicei, cu mult profesionalism si cu viziune de adevarat cercetator istoric. Au trecut 66 de ani de la atacarea si scufundarea navei „Mefkure” si 68 de ani de la acelasi act criminal petrecut cu nava „Struma”si iata ca istoria Romaniei, ca si istoria statului Israel, nu se preocupa in mod deosebit, perseverent si cu metoda de aflarea adevarului privind cauzele care au generat aceste evenimente. Indiferent care ar fi fost vinovatii, astazi, dupa trecerea atator ani,din respect pentru adevarul istoric si pentru victimele nevinovate, vinovatiile trebuie asumate cu realism. Personal, sunt pentru popularizarea sub toate mijloacele a tuturor ipotezor de lucru. Aici nu este vorba doar de doua nume rasunatoare: Mefkure si Struma, ăe care le comemoram la anumite intervale, ci de aproape 1000 de suflete care striga si acum din adancuri sa se faca dreptate…

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Lucian Herscovici: (18-8-2010 la 08:50)

    Draga Violeta,
    Multumesc pentru aprecieri, mai ales pentru ca vin din partea ta, care ai preocupari in acest sens. Ai perfecta dreptate, mult succes in eforturile reconstituirii istoriei distrugerii a circa 1000 de vieti. Mesajul tau mi-a amintit ideea unui istoric: un razboi nu inseamna numai o tragedie mare, ci si reunirea a milioane de tragedii mici in cadrul ei. Victimologie si microistorie in cadrul macroistoriei. Toate bune,
    Lucian Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Silvia Solomon: (30-8-2010 la 08:49)

    Unchiul meu Dinu Solomon z”l si sotia sa Fany (Feiga-Perla)z”l s-au pierdut in aceasta tragedie.
    Nu am stiut nimic despre disparitia lor , doar mama sustinea ca Dinu nu mai traieste, daca ar fi trait ne-ar fi cautat de oriunde , chiar daca fi fostla capatul pamantului.
    Mama mea stia ca ei au ajuns la Constanta inainte de 23 august 1944, dar de aici nimic nu se mai lega.
    Cand arhiva internetica a Yadvashem-ului a fost pusa la punct, aici am gasit declaratia fratelui sotiei lui, care indica circumstantele disparitiei unchiului meu Dinu, librar la libraria „Socec” din Iasi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.166.141