caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

Excepționalismul american

de (4-7-2010)

Nu voi rămâne dator cititorilor în ce priveşte definirea ideii din titlu, dar o voi face puţin mai târziu.

Pornim la drum enunţând o axiomă. America – ţara promisă , axă a mitologiei moderne – a jucat un dublu rol : pe de o parte, cel de liman, de ţintă a unor aspiraţii , pe de altă parte, cel de forţă justiţiară, având menirea de a repara mai cu seamă societăţi în vremuri de criză. «  Vine ea- atomica ! » erau cuvintele eroinei lui Horia Lovinescu, care găsise antidotul pentru citadela proletară din România postbelică, sub ale cărei fundaţii era strivită lumea ei.

Dar acum , într-un joc al imaginaţiei şi al memoriei, ne aflăm pe uliţa prăfuită a unui târg evreiesc din Rusia, la începutul secolului 20. Surprindem, trăgând puţin cu urechea, o convorbire în care un cerşetor aşezat pe o cutie de lemn, îl admonestează pe un domn bine îmbrăcat : «…O singură copeică…Şi ce dacă aţi avut un an prost … De ce trebuie eu să sufar ? » Puţin mai departe, lângă intrarea în sinagogă, un tânăr vrea să ştie dacă există o rugăciune specială pentru ţar. Rabinul, un bărbat între două vârste, îl lămureşte fără a şovăi : « Sigur că da ! Fie ca bunul Dumnezeu să-l ţina în paza Sa, cât mai departe de noi ! » De fapt, cu începere din mai 1882, aspre legiuiri îi determinaseră pe evrei să fie ei cei care se îndepărteaza de ţar si de ţara sa. Dând parcă ascultare unui GPS avant – la –lettre , ei se îndreptau spre Anglia, Australia, dar mai ales spre America.

Amerike – ţară de visuri, ţară de dor

Nu numai persecuţiile, ci şi pericolul de a nu putea să-şi păstreze tradiţia, îi făceau pe evrei să caute noi orizonturi, unde mersul în echilibru al « scripcarului de pe acoperiş » sa fie mai sigur, chiar dacă avea loc pe vârfuri de zgârie-nori americani. Scenele dinainte, de pe uliţa shtetl-ului Anatevka , provin din musical-ul închinat lui Tevie lăptarul, personajul lui Şalom Alehem, acel erou care asemăna viaţa nesigură a unui evreu cu cea a unui violonist cocoţat pe un acoperiş. În ciuda poziţiei precare, spunea Tevie, fiecare încearca să extraga din instrument o melodie cât mai senină,  « căci Dumnezeu vrea ca noi să fim veseli ». Peste Anatevka suflă vânturi aspre, aducătoare de şicane şi îngrădiri, iar Tevie trebuie să facă faţă şi furtunii din interiorul propriei case. Cum să nu luneci de pe coama acoperişului în asemenea împrejurări ? El este nevoit să respingă un pretendent bogat la mâna fiicei sale Tzeitel, lăsând-o să se căsătoreasca cu croitorul sărac, Motel Kamzoil. Hodel îl urmeaza pe alesul ei, revoluţionarul Perchik, în Siberia. Dar cea mai mare durere i-o provoacă Chava, prin căsătoria cu un creştin. Tevie îi întoarce spatele, dar tocmai această fată renegată îl vizitează în momentul în care evreii sunt siliţi să-şi părăsească gospodăriile. De data aceasta, Tevie si ai săi , adică cei care rămăseseră în preajma sa şi a nevestei –Golde- pleacă peste mări şi ţări. Întreaga Americă, în care se găseau deja fraţii şi cunoscuţii lor, devenise un spaţiu familiar. Luna, apărând de după Statuia Libertăţii, strălucea parcă cu mai multă blândeţe decât printre mesteceni. Un cântec popular decreta cu efuziune : « A Shtetl iz Amerike ». Este poate cazul să subliniem o crasă deosebire în felul în care, în a doua jumătate a secolului 20, mai ales Europa, a fost “ocupată” de o populaţie refractară la obiceiurile ţărilor- gazdă, în vreme ce , câţiva ani după imigrare, Israel Beilin – mai bine cunoscut sub numele Irving Berlin (1888-1989) – punea stăpânire pe inimile americanilor cu cântecul « God Bless America »( Fie ca Domnul să binecuvânteze America ). În Marsilia şi poate şi în Manchester, numărul moscheilor trece de cel al bisericilor, însă gratitudinea pentru găzduire, tineri musulmani au exprimat-o, în iulie 2005, sub forma bombelor declanşate la Londra în metro şi în nişte autobuze. Scenele de la locul atentatelor l-ar fi făcut pe Berlin să-şi amintească de casa părintească cuprinsă de flăcări, după o incursiune a cazacilor, în vreme ce el, copil de cinci ani, zăcea la marginea drumului, pe o mică pătură. Whitcomb, biograful lui Berlin, notează că familia Beilin s-a strecurat din localitate în localitate, până la mare, iar apoi a traversat oceanul pentru a atinge , în cele din urmă, o « stea » : Statuia Libertăţii. O viziune asemănătoare, a unei Americi cu statut de liman înstelat, unic, a avut-o dintr-un unghi analitic şi nu după o goană disperată având ca obiectiv supravieţuirea, Alexis de Tocqueville.

Cetatea de pe colină

În cartea « Democraţia în America » (1835), acest aristocrat francez a fundamentat teoria excepţionalismului american, conform căreia evoluţia istorică, instituţiile politice şi religioase, conferă Americii- ţară de imigranţi , făuritoarea unei exemplare democraţii moderne- un loc aparte, o nişă specială în peisajul politic mondial. Termenul a căpătat valoare de circulaţie abia dupa cel de-al Doilea Război Mondial, fiind adoptat de neoconservatori şi-evident- respins de liberali.

1-Se evidenţiaza, în primul rând, un aspect teologic al excepţionalismului. Reverendul John Winthrop (1588-1649) vedea în comunitatea puritană din Noua Anglie acea CETATE DE PE COLINǍ, exemplu pentru toate celelalte popoare., iar mai târziu –savanţi precum Robert Bellah vorbeau de o religie civilă , o componentă a sistemului american. Ei se refereau la acel sistem de valori fundamentale americane (Ziua Independenţei, modul de viaţă american, credinţa în democraţie şi în drepturi umane inalienabile) pe care cetăţenii SUA le cultivau cu o fervoare cvasi-religioasa.

2- Egalitarismul americanilor, multietnicitatea si pluralismul cultural îl iritau la culme pe Hitler, care nu îşi ascundea ura pentru această societate inferioara sub raport rasial, «  pe jumatate iudaizata , pe jumatate negroida »

3- În sfârsit, se cuvine amintit conceptul de « frontieră », sau altfel spus « « Teza lui Turner ».Istoricul care purta acest nume sublinia însemnătatea devizei : « Go west,young man ! » (Îndreaptă-te spre apus, tinere !) ,adică spre acele pământuri încă neocupate si neorganizate. Teritoriul era atât de vast încât nu era vorba , decât ocazional, de conflicte cu populaţia locală, adica indienii nord-americani – puţini la număr. Englezii, care părăsisera Europa mai cu seamǎ din motive religioase, apoi irlandezii, germanii, italienii,polonezii, românii si mulţi alţi europeni , nevoiţi să-şi părăsească continentul natal din cauza greutăţilor sau, pur si simplu, a foametei au impins frontiera tot mai departe, spre Oceanul Pacific.Această mobilitate a marcat mentalitatea americană, cu neastâmpărul şi cu tenacitatea ei, coordonate pe care s-au înscris şi imigranţii evrei.

Noam Chomsky- lingvistul cu vocaţie de Yirmiyahu

După generaţia entuziaştilor de la începutul secolului –Alehem, Berlin- îmbătaţi de magia oazei americane , au urmat contingente de evrei din ce in ce mai americanizaţi. In 1964, premiera de pe Broadway a « Scripcarului de pe acoperiş », iar apoi filmul din 1971, având acelaşi titlu (Topol,interpretul lui Tevie, avea atunci 30 de ani),i-au umplut, eventual, pe descendenţii lui Tevie din Lumea Noua, cu o doză benefică de nostalgie . Însa evreii americani nu constituie o entitate omogenă. Marele lingvist si filosof Noam Chomsky poartă cu sine o cantitate apreciabilă de « vitriol politic ».Fiul lui William, care imigrase din Ucraina şi al lui Elsie, originară din Bielorusia, s-a nascut la Philadelphia, în 1928, într-o casă în care se vorbeau două limbi : idiş si ebraică. În copilărie s-a lovit de antisemitismul unor vecini catolici-irlandezi si germani.Îşi aminteşte că germanii ciocneau halbe de bere sărbătorind căderea Parisului în 1940. Este-totuşi- greu de invocat aceste trăiri din copilărie întru explicarea radicalismului său antiamerican şi antiisraelian .Nu îmi propun să descopăr resorturile lui Chomsky în ipostaza lui de « animal politic ». Obiectivul acesta mă depăşeşte. Ar fi simplist să acordăm teribilismului un loc hotărâtor în aparatul intelectual al marelui lingvist chiar dacă sunetul de vuvuzela emis de o orchestră cu atât de multe instrumente perfect acordate poate să descumpănească. În descrierea limbii, Chomsky deosebea structuri profunde- expresii ale competenţei lingvistice- şi structuri de suprafaţă –manifestări ale performanţei lingvistice. Din păcate, în analizele politice , Chomsky se limitează la analize ale ambalajului evenimentelor, plasându-se într-o familie spirituală din care fac parte profesorii Zeev Sternhell, Yeshayahu Leibovich si ziaristul Gideon Levi. Făcând abstracţie de milenii de istorie, teoreticianul american postuleaza existenţa în Israel a doua grupuri umane : populaţia indigenă şi coloniştii evrei. Nu e greu de ghicit unde îl conduc asemenea presupuneri. Însă focarul preocupărilor sale îl constituie ceea ce ,într-o carte din 2006, el numea « Failed States » (adică « Statele eşuate », nu unite). El se vede investit , aş spune precum profetul Yirmiyahu, cu datoria de a înfiera fără îndurare conducerea propriei ţări . Chomsky a devenit acea « cetate fortificata,un stâlp de fier şi un zid de bronz », având menirea de a revela gradul de descompunere al « cetătii de pe colină ».

Am comentat în cele de mai sus doar extremităţile unei game foarte variate de ideologii evreo-americane.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.38.2