caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

Să nu ne îmbătăm cu apă rece

de (27-6-2010)

În editorialul de acum două săptămâni (“Inscripţiile urii”), directorul Gazetei Româneşti semnala un episod grav, trecut cu vederea, printre altele, chiar de autorităţile româneşti reprezentate în Italia. Mai precis, procurorii anti-terorism din Roma deschiseseră o anchetă penală asupra organizaţiei extremistă „Militia”, pentru fapte având ca ţintă comunitatea evreiască, în primul rând, dar şi cea românească. Ancheta – care între timp a dus la primele arestări – a beneficiat de vizibilitatea mass-mediei datorită declaraţiilor primarului Romei, Gianni Alemanno, vizat şi el de inscripţii dezonorante şi ameninţări din partea „Militiei”. Alemanno, la fel ca preşedintele provinciei Roma, Zingaretti, şi-a manifestat solidaritatea cu comunitatea romană evreiască, omiţând însă să facă acelaşi gest faţă de victimele „minore” ale organizaţiei neo-fasciste. La rândul ei, guvernatoarea regiunii Lazio, Renata Polverini, şi-a arătat solidaritatea faţă de comunitatea ebraică dar şi faţă de colegul de partid  Alemanno.

Ei bine, pe lângă omisiunile autorităţilor italieni, frapează – cum bine observă directorul Cehan – lipsa unei reacţii la acest caz, din partea autorităţilor şi a comunităţii româneşti din Italia. Lipsa adecvată de reacţie a ambasadei şi a celor plătiţi să monitorizeze situaţia din Italia e un fapt pe cât de trist pe atât de cronic, un neajuns ce se perpetuează dincolo de schimbările de culoare politică ale guvernelor de la Bucureşti. Un astfel de exemplu nu poate stimula în bine numeroasele organizaţii ale diasporei româno-italiene, prea puţine dintre ele fiind bine informate în legătură cu ceea ce o vizează. Aici, însă, câteva consideraţii se impun, în prelungirea semnalului de alarmă tras de d-l Cehan. Şi anume, că nu putem măsura cu acelaşi metru capacitatea de reacţie şi calitatea acesteia, atunci când vorbim de ambasade, presă, entităţi politice sau asociaţii. Asociaţiile românilor (sau, mă rog, cele de prietenie italo-română) sunt cele mai puţin vinovate, pentru că sunt cele mai lipsite de timp, fonduri, mijloace logistice şi organizare pentru a putea, coral, opune o reacţie consistentă atunci când împotriva românilor din Italia se comit nedreptăţi, agresiuni, discriminări de tip etnic sau social. Asociaţionismul pro-românesc are încă, din acest punct de vedere, de crescut, chiar dacă aparent, situaţia noastră în Italia s-a calmat, după penibilele răbufniri din primăvara anului trecut (cazul Caffarella). Dar, spre diferenţă de acum câţiva ani, când eram în climaxul crizei italo-române, asociaţionismul s-a maturizat, s-a aşezat, s-a înnoit. Mici rezultate pozitive, mai ales pe plan local, se pot observa tot mai des. La nivel naţional, deşi lipsesc forme viabile de coagulare, în ciuda unor tentative nereuşite din trecut, există totuşi exemple pozitive de colaborare, în plan cultural şi social, între asociaţii pro-româneşti pe de o parte, şi entităţi sau personalităţi din Italia, ori instituţii culturale ale României, pe de alta. De asemenea, foarte mulţi români sunt implicaţi activ în asociaţii culturale, biserici sau organizaţii italiene de voluntariat care nu lucrează neapărat pe versantul pro-românesc sau pro-imigranţi. Aşadar, există o zonă amplă a asociaţionismului cu participare românească în care obiectivele nu sunt cele generice transcrise „la grămadă”, prin copy-paste, în statutul majorităţii asociaţiilor româno-italiene. Multe asociaţii se mulţumesc să facă sărbători sau festivaluri cu muzică şi meniuri româneşti, fără să-şi bată capul cu problemele inechităţilor sociale, performanţei culturale  sau derapajelor din politica ţării de adopţie (sau, după caz, de provenienţă). E dreptul lor – şi, bineînţeles, trebuie să accepte consecinţele însumate ale acestor opţiuni.

La rândul lor, activitatea celor doi parlamentari români aleşi pe listele diasporei din Europa nu a fost în măsură să ajute la consolidarea unui asociaţionism demn şi puternic, ci a slăbit în mod permanent autonomia asociaţionismului, prin manevre politicianiste în ţară şi promisiuni adresate celor de aici care aveau să se implice în „faimoasele” filiale portocalii. Astfel, confuzia multor români persistă, odată cu asimilarea ideii – false – că asociaţionismul e o rudă săracă a politicii sau, în cel mai bun caz, trambulina ideală (sau anticamera de aşteptare) pentru a avea acces la „ciolan”. Ultima iniţiativă, în acest sens, e perfect ilustrată de fostul preşedinte al Ligii românilor, Marian Mocanu, care – după o candidatură eşuată la parlamentul României urmată de un an şi jumătate de înrolare pesedistă, a considerat necesară constituirea unei noi formaţiuni politice a românilor din Italia.

Iată de ce, unii spun că cele o sută de asociaţii „sunt prea multe”. La milionul de cetăţeni români din Peninsulă, mie nu mi se par prea numeroase, mai ales că oraşele cu concentrări de români sunt destule şi răspândite pe tot teritoriul Italiei. Mai degrabă, e de văzut cât sunt de active. Inconştient sau nu, mulţi conaţionali de-ai noştri consideră asociaţiile ca fiind ceva inutil, pentru că nu sunt mari şi tari precum partidele din parlament. Aşa încât, în numele unei „unităţi” abstracte, este deplânsă existenţa diversităţii, ba chiar iar unii tot aşteaptă un „Messia” al comunităţii, de parcă soarta noastră ar depinde de un Conducător iluminat: reziduuri de gândire dictatorială, reflexe inerţiale din comunism, lipsă de familiaritate cu democraţia occidentală. De aceea, e nevoie să insistăm: asociaționismul nu echivalează cu „politica” decât în capul acelora care nu ştiu sau nu vor să distingă cele două sfere de activitate. Un efort de înţelegere mai atentă a mecanismelor de funcţionare propriu-zisă ce delimitează competenţele şi atribuţiile autorităţilor, instituţiilor, politicii, presei şi asociaţiilor ar aduce, în schimb, beneficii fiecărei părţi implicate, fie că e vorba de comunităţi sau de simpli indivizi.

Articolul a apărut în „Gazeta românească” – Italia.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.233.99