Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. condamna usurinta cu care autoritatile publice permit unor persoane cu notorietate sa perfecteze asa-zise “adoptii la distanta”, care pot afecta grav cel putin dezvoltarea psiho-emotionala a unor copii aflati deja in dificultate. T.A.T.A. solicita Autoritatii Nationale pentru Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului (ANPFDC) sa renunte la pasivitatea sa proverbiala si iresponsabila, manifestata atunci cand mass-media prezinta cazurile deosebit de grave ale unor copii abuzati sau aflati in pericol de abuz fizic sau psiho-emotional.
T.A.T.A. cere ANPFDC sa cerceteze de urgenta procesul asa-zisei “adoptii la distanta” realizate recent de doamna Monica Columbeanu cu acordul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Sector 1. T.A.T.A. a luat act cu stupoare de declaratiile si actiunile doamnei Columbeanu, care a reusit rapid sa-si ia un copil acasa de la un centru de asistenta mai simplu si mai lipsit de obligatii decat daca ar fi luat un animal de companie de la un PET SHOP. “Acum doua saptamani sau trei nici nu ma gandeam ca voi avea un baietel si uite ca acum il am. ( …) M-am indragostit iremediabil.”. Declaratia mamei-fotomodel arata cat de rapid se poate “adopta” un orfan. Copilul are nevoie de o familie permanenta, de stabilitate si de continuitate. “O sa-l iau mereu cu mine, atunci cand am timp liber.”
Este socant ca, desi baietelul mai are un frate in centrul de plasament, mamica Monica a ales sa-i separe pe frati, placandu-i doar micutul Alex Gabriel. Este nociv ca cei doi copii sa aiba parte de tratamente diferite. Desi este afectata grav legatura afectiva dintre cei doi frati de varste apropiate, DGASPC Sector 1 a aprobat aceasta separare si discriminare a fratilor.
Este revoltator ca autoritatea pentru protectia copilului a autorizat o asemenea “adoptie”, desi nu exista un acord exprimat de sotul Monicai Columbeanu. “Nici nu l-am intrebat, nu i-am cerut voie lui Iri. A fost dorinta mea. El stie doar ca urmeaza sa vina cineva special.” Daca ar fi achizitionat un obiect scump, s-ar fi asigurat ca are aprobarea sotului? Un copil valoreaza atat de putin? T.A.T.A. a aflat ca mama Monica a depus o cerere la DGASPC Sector 1. S-a dispus efecturea unei anchete sociale la domiciliul doamnei care a dorit “sa adopte” copilul. A mai fost necesar acordul parintilor biologici, asa cum reiese din declaratiile oficialilor implicati. Acestia sunt pasii procedurali urmati de mamica teleasta. T.A.T.A cere ANPFDC sa confirme daca procedura parcursa este fireasca si legala si suficienta pentru a fi protejat INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI.
Copilul pare a fi tratat ca o papusa vie sau ca un animal de companie atat de mama Monica cat si de fiica acesteia. “Irina m-a rugat de multe ori sa-i aduc prieteni care sa ramana la Izvorani, dar copiii trebuiau sa plece, doar aveau familii. Acum dorinta sa a fost indeplinita.” Declaratiile mamei prezentate de presa sunt bulversante. Rezulta ca practic a inchiriat un tovaras de joaca pentru fiica sa. Si a ales un copil si asa vulnerabil si lipsit de afectiunea permanenta a unor parinti. Copilului i se creeaza asteptari false, acesta numind-o deja “MAMA” dupa prima vizita la mosia de la Izvorani.
Pentru ca “adoptia la distanta” nu este reglementata de legislatia din Romania, T.A.T.A. doreste sa afle ce acte a semnat mamica Columbeanu pentru “a avea” si un baietel pe langa fiica Irina, cine a facut ancheta sociala cu privire la conditiile oferite de familia “adoptiva” si care este continutul acestui raport. Totodata este important de stiut daca sotii Columbeanu au fost evaluati psihologic si chiar expertizati psihiatric, pentru a exista garantii solide ca micutul orfan nu va fi abuzat in vreun fel.
DGASPC Sector 1 a tinut oare cont de antecedentele sotilor Columbeanu, de performantele acestora ca parinti ai micutei Irina, de faptul ca au ales de ani de zile sa-si transforme viata intr-un reality show transmis la TV si ca reprezinta o familie cel putin controversata? Doamna Columbeanu se confrunta si in prezent cu acuzatii grave, dintre care cea mai recenta – aparuta chiar in perioada de parafare a “adoptiei la distanta” – se refera la agresarea si vatamarea corporala a unui jurnalist, care a si formulat o plangere penala impotriva mamei cu notorietate. Pot fi sotii Columbeanu si familia acestora de la Izvorani un model pentru micul Alex Gabriel? Este acesta deja victima unui abuz incurajat chiar de autoritatile obligate sa protejeze drepturile copilului?
Alianta T.A.T.A. va cauta raspunsurile la toate intrebarile de mai sus si va cere sanctionarea celor care au neglijat interesul superior al minorului, chiar daca va fi necesara demiterea unor oficiali cu rang inalt.
Informatii suplimentare se pot obtine la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, tel./fax 021.345.0123, asociatiatata@gmail.com si la http://www.t-a-t-a.ro.
PRESEDINTE,
Bogdan Draghici