De fiecare data cand citesc o carte precum:
“ Zece mii de culturi – O singura civilizatie ” a lui Malita, sau cartile lui Culianu, sau Sahleanu, sau tratatele de logica a lui Anton Dumitiu,“ Societatea Constiintei ” a lui Draganescu… dar si de cate ori particip la sedinte oficiale in zone academice sau de business, nu pot sa nu ma MIR: cum poate sa coexiste in Romania atata Competenta Individuala cu o asa de crasa Incompetenta de grup!
Fiecare roman luat in parte, muntat ca si o celula stem intr-un alt organism social din occident sau orient, este minunat! Este stralucitor, indatoritor, cu initiativa si energic, creativ si extrem de receptiv (pana la servilism) la nevoile si parerile celorlalti de alt neam… Cum este insa plantat intr-un grup de romani, acelasi stralucitor, (briliant)… devine hipercritic, acid, suspicos, artagos si evident contraproductiv…
Sa fie oare un “blestem” al indivizilor nascuti aici, la cumpana dintre orient si occident, de a nu putea opera coerent in folosul grupului? Se spunea, de la Herodot citire, ca “dacii sunt cei mai viteji dintre traci … dar nu vor fi niciodata puternici caci nu stiu sa se adune”!?! Daca il evocam pe Caragiale, putem vedea trasaturi ale celui incriminat azi ca mitocan, profitor, tradator, lenes, …proprietati ce sunt si azi atat de actuale… iar daca il citim pe Eliade(Profetism romanesc 1938) putem spune cu siguranta ca aceasta situatie nu este generata de activitati ale unei ideologii subversive din ultimii 50 de ani!
Comunismul a speculat si utilizat o serie de proprietati ale individului, proprietati deja preconfigurate. A adancit pana la grotesc ceva ce preexista. Nu poate fi considerat insa generatorul … Ori, daca nu gasim “sursa” reala a acestui comportament bizar, a carei radacini se pierd undeva in negura istoriei, nu cred ca ne putem vindeca si participa cu-adevarat la marea aventura a spiritualizarii speciei umane, subiect din ce in ce mai abordat de comunitatea academica, si de chiar mediul economic . Asa ca, poate ar merita putin mai multa grija in abordarea lui.
Mi-as permite o prima directie de meditatie, legata de problematica deciziei si de rolul INTENTIONALITATII in structurarea Realitatii.
In spatele oricarei actiuni in care este implicata o fiinta umana, se poate identifica o Intentie. Cunoscuta sau nu, asumata sau nu, exprimata sau nu, ea ramane motorul ce da coerenta actiunilor omului. In lipsa acestei intentii, deciziile luate (alegerile) in fiecare moment de “bifrucatie” ce apar in fata individului ar fi pur intamplatoare iar atingerea unui scop definit iluzorie.
In acest context, sa va impartasesc din cele traite.
Am prezentat intr-o tara occidentala un proiect. Auditoriu a fost atent, detasat, relaxat, a ascultat fara a intrerupe (a notat) si apoi a pus intrebari ( o lunga lista din cele notate)! Se simtea din “tonul” intrebarii ca INTENTIA din spatele frazei era …sa se lamureasca cu ce vreu sa spun… de ce am ales un anumit exemplu… in fond, cu esenta PROPUNERII….
Nu este usor sa ii convingi ca ai un proiect bun! Dar daca esti coerent, in « pas cu realitatea » (si putin spre viitor) si ai argumente, de cele mai multe ori auditoriul se “polarizeaza” in jurul Proiectului pentru a-l sustine, al REALIZA caci INTENTIONALITATEA grupului este sa FINALIZEZE, sa “intrupeze” ideea. Nici nu mai conteaza a cui este ideea caci “regula de joc” este bine stabilita si drepturile de autor evidentiate din principiu si dupa o grila bine structurata si validata de timp! In acest mod, intregul lant de decizii, competentele individuale, corectiile se subordoneaza unui factor exterior individului: finalizarea cat mai eficienta a proiectului APROBAT. Intentia tuturor este de a infaptui cele hotarate…
Am facut acelasi lucru, de nenumarate ori si in Romania!
Lumea te asculta dependet de “rangul” pe care il ai (nu ai functie …oricum nu contezi ce spui asa ca …daca este obligata sa ramana in sala, “audienta” se gandeste la altceva). Evident ca este “la moda” sa te intrerupa cu intrebari de cele mai multe ori stupide si nelegate de esenta proiectului (caci doar asa se procedeaza “normal”, occidental(?!); este o dicutie interactiva, nu? … doar nu ai venit sa ne tii o lectie). Apoi, cand te stradui mai cu foc sa sugerezi miezul proiectului – o idee dificila de altfel – suna TARE telefonul unuia din audienta si evident ca trebuie sa vorbesti tu si mai tare, peste volumul normal al “problemelor ce nu sufera amanare ” a celui ce ar avea datoria sa te SPRIJINE sau NU, dupa o corecta evaluare (oricum iti hotaraste soarta “copilului” tau mental =proiectul).
Exista si alte fatete neasteptate ale diferitelor posturi ce formeaza coctailul de personalitati ce au menirea de a valida proiecte… Sub “presiunea” noutatii prezentate, si cu usurinta normala a romanului de a creea, de a imagina, de a “broda” pe o tema data, in mintea unora se NASTE o CLONA a proiectului care tocmai se prezinta… Clona prinde viata si incepe sa hraneasca stari… endorfinele se imprastie in tot corpul si “zambetul” se asterne, daca nu pe fata, sigur in minte…. “abia astept sa termine! sa ii spun eu cum trebuie facut acest proiect”! Si astfel, cel ce a gandit si poate are o experienta de o viata , sau si-a pus chiar « viata » in proiect, in loc sa gaseasca sprijin in realizarea proiectului gaseste COMPETITORI ai insusi proiectului ce nici macar nu a apucat sa se “condenseze” in aceasta realitate. Nici nu ai terminat de prezentat ca au si aparut vreo trei, patru variante de proiect si evident alte cateva idei ce nu aveau nici o legatura cu subiectul…. Si apoi urmeaza “furtuna creierelor” …care oricum nu mai analizeaza proiectul ci se focalizeaza in a da sfaturi, emite judecati, a condamna la nefiinta o potentialitate!
Apoi, de regula, intreaga agitatie, intrega energie este consumata, fie pentru a arata ca acel proiect nu este necesar, fie ca varianta propusa nu este cea mai fericita ci cealalta, cea pe care ti-o spune el… Apoi apar disputele si …barfele … la care o alta categorie din audoriu (juriu, board…etc) sta si se uita precum la OTV- show, ca sa aiba ce comenta a doua zi, nu de altfel, dar sa “fie in rand cu lumea”…
Analizand situatia de mai sus putem observa ca intreaga actiune, sau altfel spus Intentia auditoriului este cu totul alta fata de cea din zona occidentala. Activitatea este orientata catre pozitionarea individului intr-o scara de valori…???!!! Proiectul este doar un prilej de scalare, de “masurare a muschilor”, de plati si pedepse mutate aici si acum, din cu totul alt loc si pentru o cu totul alta cauza…Se sacrifica imediat proiectul daca el nu mai propulseaza „pe cine trebuie” in pozitia de conducator…
Altfel spus, traim o inflatie de idei si o lupta pentru a deveni conducatori. Avem prea multi cu idei…prea mult orgoliu…chiar si prea multa prostie (rezultat al faptului ca … eu stiu mai bine, ….nu am nevoie de sfatul tau… l’as ca stiu eu… nu am nevoie de scoala ca nu aduce bani…varianta moderna…) Usurinta cu care gandim, corelam, inovam, creem (un mare DAR divin de altfel) devine insasi Limita Noastra ce ne impiedica colaborarea, adunarea …sinergia.
Peste tot in lumea moderna individul este „sacrificat” in numele unui proiect care, odata asumat ramane stabil ca scop. Corectiile necesare, ce pot merge pana la a da jos oameni din functii mari, sunt astfel realizate incat sa permita implinirea proiectului… In acest mod, nazuintele, dorintele, deci proiectele devin Realitate…
La noi motorul miscarii interne (intentia ascunsa) este legat de verbul: a Conduce. Intentia nu este de a rezolva probleme ci de a fi cel ce “decide”?!? Proiectul este doar un pretext ca sa ne masuram, intr-o perpetua batalie: Ti-am spus eu ca nu asa se face… Stai sa iti arat EU cum se face… apoi, dupa un evident esec, N-am cu cine …
Conducatorul, cel ce ar trebuie doar sa managerieze, isi permite sa schimbe in orice moment chiar si destinatia unei institutii sau sa renunte la un proiect deja inceput… doar pentru ca el sa ramana pe acel scaun… Pozitia in „scaun” nu este vazuta ca responsabilitate a conducerii ci ca avantaje si „glorie”… (este partea aplicativa a mitului mesterului Manole … fiecare incepe ceva si nu poate duce la bun sfarsit lucrul inceput caci altul vine / cel care il sapa deja inca din momentul in care se „urcase” pe scaun … iar noul venit nu face altceva decat ca si el incepe lucrul si pe la jumatatea lui este schimbat de altul …. si problemele de rezolvat se aduna treptat, se tot aduna pana cand chiar si cel mai brav si sclipitor conducator nu mai poate face nimic …. un perpetuu INCEPUT fara de SFARSIT.
Este deci o problema de prioritate inversata … de tipul MANANC ca sa TRAIESC sau TRAIESC ca sa MANANC.. Sunt cicluri total diferite… primul are ca finalitate existenta si implicit permite ca individul sa faca fel de fel de activitati diferite ce ii pot aduce bucuria de a trai… este un cerc VIRTUOS.
Al doilea este un ciclu pervers, un cerc VICIOS, in care scopul vietii devine PLACEREA, placerea de a trai, ceea ce duce treptat la dezechilibru si evident condamna la disparitie…
Ar trebui sa gasim forta de a intelege si aplica basmul (parabola) lui Harap Alb. Acesta si-a asumat o misiune (are un proiect dat spre rezolvare): de a o aduce pe Ileana Cosanziana acasa…. Pentru aceasta are nevoie de o echipa de profesionisti (un setila, un ochila, un flamanzila….) Nu este unul mai cu mot decat altul! sunt BUNI in bransa lor dar toti se subordoneaza INTENTIEI asumate de proiect: de a o salva pe Ileana…
Oare cine isi va asuma misiunea de a salva Sufletul bolnav de orgoliu si frica al romanului?