caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

„Jidovii care încearcă să domineze lumea”

de (20-12-2009)

”Jidovii care încearcă să domineze (sic) lumea pot să se împiedice de Modova” și ”Niciun jidov mârșav care încearcă să ne spurce pe noi nu va reuși”.

Sunt doar două din panseurile preotului Anatolie Cibric de la Biserica „Sfânta Paraschiva” din Chișinău, exprimate duminică 13 decembrie după înlăturarea unui ”simbol evreiesc”, o Menora de Hanuka, ridicată de evreii din oraș cu două zile înainte, lângă statuia lui Ștefan cel Mare. Preotul, ajutat de câteva zeci de enoriași, a depus apoi simbolul evreiesc la baza statuii, ca pe un trofeu.

Ulterior, la o dezbatere la televiziune, Anatolie Cibric a respins acuzația că ar fi antisemit, dar a adăugat că dacă reprezentanții autorităților vor lua măsuri împotriva sa, înseamnă că ”sunt și ei jidoviți”. Este deci ”jidovită” și ONU care ”a îndrăznit” să ceară autorităților din RM pedepsirea celor vinovați de acest act de anti-semitism.

Dacă aș fi fost religios, aș fi spus ”Iartă-l Doamne că nu știe ce face”. Dar nu sunt și de aceea nu cer iertarea lui.
Lăsând la o parte faptul că preotul s-a referit aproape tot timpul la evrei numindu-i jidovi sau iudei, fapt care nu i se poate reproșa dacă așa a învățat el în cadrul „educației” primite, nu mă mir că acest om încă nu a aflat că trăiește în Europa anului 2009, și nu în cea a lui 1903. Sunt mulți în Moldova care văd în ridicarea acelei Menora în parcul orașului (și nu le pun la îndoală sinceritatea), o provocare la adresa ortodoxiei. De fapt Cibric a și spus-o, ceva de genul ”de ce nu ridică acest simbol în sinagoga lor, sau în spațiul din fața sinagogii, dacă au”. Cu alte cuvinte, ortodocșii fiind la ei acasă, au dreptul să ridice crucea oridunde vor, dar evreii, și de altfel și alte minorități religioase, ”tolerate”, trebuie să dea dovadă de mai multă discreție și să nu-și etaleze simbolurile religioase ”in your face”. Deci nu contează că ești născut în Moldova, și că poate părinții, bunicii și străbunicii tăi sunt tot de pe aceste meleaguri, dacă nu ești ortodox trebuie să ”ai grijă”.

Asistăm din păcate la erodarea plăpândei toleranțe religioase, care se înfiripa destul de lent în Europa Răsăriteană în ciuda lecțiilor tragice ale celui de al doilea război mondial. Elvețienii au votat recent în favoarea interzicerii construirii de noi minarete în țara lor. Coloniști evrei fundamentaliști din Cisiordania, unii descendenți europeni, poate chiar fii ai evreilor gazați de naziști, au vandalizat luna aceasta o moscheie, dând foc la cărțile din interior și scriind pe pereți în ebraică mesaje ca ”Pregătiți-vă să plătiți prețul” și ”Vă vom arde pe toți”, etc. etc.

Poliția israeliană investighează. Ca și cea din Republica Moldova. Ei și? Chiar în eventualitatea că procuratura din cele două țări conchide că există motive bine întemeiate pentru a-i aduce pe câțiva indivizi în fața instanței și chiar dacă unii vor fi condamnați la închisoare, ce s-a rezolvat? Absolut nimic. Din contră, și în Moldova și în Israel cei dondamnați vor intra în celule cu capul sus, convinși că merită să sufere pentru cauza lor, care, cred ei, este și a lui Dumnezeu. Așa consideră și teroriștii sinucigași islamiști. Iar simpatizanții lor îi aclamează ca martiri.

Ori de câte ori are loc undeva un act terrorist sau rasist, autoritățile se grăbesc să afirme că este ”opera unei minorități infime”, că ”marea majoritate a populației nu sprijină”, etc, etc . Nu sunt chiar așa de convins că majoritatea populației ortodoxe din Moldova îl condamnă pe preotul Cibric. O femeie intervievată la Chișinău îi dădea dreptate: ”Ce să-i spun eu copilului meu dacă mă întreabă ce este semnul ăla din parc?” spunea ea reporterei TV. Și are dreptate. Cum îi poate explica ea copilului, presupunând că știe, că semnul ăla este un sfeșnic cu opt brațe pe care evreii (sau jidovii dacă preferați) îl ridică de Hanuka. ”Și ce este Hanuka”, ar putea întreba copilul. ”Si ce sunt jidovii?” ar putea fi întrebarea următoare. Vedeți așadar dilema acestei femei. Așa că nu cred în ”minoritatea rea” și ”majoritatea bună”

Sunt totuși de accord cu preotul Cibric care dorește ca evreii să-și practice mai discret religia, și nu în văzul întregii lumi. Dar propunerea sa este prea timidă pentru gustul meu. Și ortodocșii să facă la fel, și musulmanii și toate celelalte religii. Să se desființeze toate școlile religioase și să se scoată din programa școlară predarea religiei. Creierele fragede ale copiilor nu trebuie spălate cu legende vechi de sute, dacă nu chiar mii de ani. Marx spunea că religia este opium pentru popor. Sunt de accord. Dar aș adăuga că nimeni nu fumează opium în public, ci acasă, unde nu este văzut de concetățenii săi.

V-ați dat probabil seama, citind până aici, că nu sunt religios. Corect. Mai mult, sunt împotriva tuturor religiilor organizate, pe care le consider niște afaceri, în multe cazuri foarte profitabile. Dar nu sunt nici ateu. Și de aceea îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc în Anglia și că la câteva sute de metri de casa mea a fost înălțată, ca în fiecare an, o uriașă Menora de Hanuka care nu deranjează pe nimeni, că băieții mei sunt ”colour blind” având prieteni indieni, pakistanezi, evrei, japonezi, etc, că amândoi sunt încîntați că nu au fost nici circumciși și nici botezați, (eu fiind – prin accidentul nașterii – evreu iar soția mea anglicană). Știu, mai există și în Anglia, și în alte țări vest europene destui rasiști și idioți de altă natură care trec prin viață fără să învețe nimic, dar ei nu sunt aprobați de majoritatea tăcută. Cel puțin așa cred, sau sper, pentru că altminteri suntem blestemați să repetăm greșelile și crimele trecutului.

Ecouri

  • Regman Clara: (20-12-2009 la 00:00)

    De la un preot analfabet si paduchios nu te poti astepta la nimic bun. De fapt aceste jigodii au fost foarte aproape de crimele din Transnistria. Asa le este soiul, nu-i poti educa. Bine scris, dar asimilarea nu este o solutie, copiii Dumneavoastra vor avea o dilema…

  • dumitru: (20-12-2009 la 00:00)

    Autorul se pare ca traieste in Anglia si se pare ca nu intelege nimic din situatia de acolo. Este prea tarziu sa-l mai citeasca pe Dickens acum sau sa mai scuipe soldati (ramani).

  • Petru Clej: (20-12-2009 la 00:00)

    Dorian Galbinski trăiește de 40 de ani în Marea Britanie și a lucrat 38 de ani la BBC. Fiind coleg cu el timp de 17 ani pot garanta pentru competența lui profesională și pentru moralitatea sa impecabilă.

    Așa încât, ceea ce scrie acest laș anonim care semnează „dumitru” nu are nici cea mai mică valoare (pe lângă faptul că nici el (ea?) nu știe ce a vrut să spună.

  • Maria Roth: (20-12-2009 la 00:00)

    Doar subliniez cele citite, ca sa le retinem: evreii si ortodocșii și musulmanii și toate celelalte religii trebuie sa isi practice mai discret religia. Să se desființeze toate școlile religioase și să se scoată din programa școlară predarea religiei. Creierele fragede ale copiilor nu trebuie spălate cu legende vechi de sute, dacă nu chiar mii de ani.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Ucraina – Tânără şi (tot) neliniştită

"...organizaţiile românilor ucraineni şi autorităţile României aflate în spatele lor consideră Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei teritorii anexate ilegal...

Închide
3.136.97.64