caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Adriana Ausch: Calul Albastru e ceva mai real decât Yukali

de (29-11-2009)
Adriana Ausch pe scena Casei Radio din ClujAdriana Ausch pe scena Casei Radio din Cluj

Preambul: În 25 noiembrie Adriana Ausch a revenit pe scena Casei Radio din Cluj, după o absenţă de 35 de ani. Concertul organizat de folkistul Florin Săsărman şi prezentat de realizatorul Dan Moşoiu, i-a mai avut invitaţi pe Adrian Ivaniţchi, unul din reprezentanţii primei generaţii de interpreţi de muzică folk din România, pe Alexandru Filip şi Márta Szőnyi. Intrarea în scenă a Adrianei Ausch a fost prefaţată de Florin Zaharescu, actualul director al Radio Cluj, care a dat citire câtorva însemnări despre activitatea Cenaclului Gaudeamus unde au fost colegi în vremea studenţiei. Programul unei seri de cenaclu consemna debutul unei tinere interprete de muzică folk, pe care cei apropiaţi o alintau Adiţa. Sala Casei Radio a fost ticsită de spectatori; oameni cu tâmple cărunte, unii dintre ei cu nepoţi în braţe… Oricât de incredibil ni s-ar părea, bunicii de azi nu ascultă tangouri languroase, ci fac parte din generaţia rebelă a anilor 1968, a fanilor Beatles şi a muzicii folk. Toţi o aşteptau cu înfrigurare pe fata cu chitara ale cărei melodii le mai auzim şi azi la radio şi le fredonăm uneori. Într-adevăr Adriana Ausch a apărut cu chitara în mână şi a cântat vreo două cântece, ca o parolă de recunoaştere peste decenii. Apoi a pus jos chitara dezvăluind alte modalităţi de valorificare a comorii ei nepreţuite: vocea superbă pe care o modelează cu o deosebită măiestrie, de la acorduri cristaline la inflexiuni grave, în funcţie de ceea ce interpretează: muzică folk, piese contemporane, melodii de cabaret nemţeşti, englezeşti sau franceze, cântece idiş din Maramureş sau cântece populare româneşti. În final Adriana Ausch a luat din nou chitara în mână pentru a oferi publicului cântecul care s-a legat indisolubil de numele său: Învaţă de la toate. A fost aplaudată minute în şir şi apoi asaltată de vechile cunoştinţe care doreau să schimbe măcar câteva cuvinte cu ea. Într-un târziu, obosită dar cu chipul iluminat de mulţumire, Adriana Ausch mi-a acordat următorul interviu.

A.G. :Aţi început concertul cântând şi acompaniindu-vă cu chitara, apoi aţi trecut prin alte genuri muzicale, încheind tot cu chitara în mână. Putem spune că acest concert reflectă parcursul dvs. muzical ?

Adriana Ausch: Da. Spectacolul a fost o metaforă a felului în care a decurs viaţa mea: între diverse limbi, stiluri, genuri, profesii chiar. A fost o metaforă muzicală a mai multor faţete pe care, mai ales un emigrant, le are sau le capătă pe parcurs.

A.G.: Florin Zaharescu ne-a relatat că aţi debutat la Cluj, în cadrul Cenaclului Gaudeamus. Ce a însemnat Clujul în devenirea dvs. artistică şi profesională ?

Adriana Ausch: Când am debutat nu ne-a interesat atât succesul sau insuccesul pe scenă, cât dorinţa de a comunica celor din jur ceea ce simţeam. Niciunul dintre interpreţii de folk de atunci, aşa numiţii baladişti, nu se gândea la o carieră muzicală sau la construirea unei reputaţii. Cântam de drag şi din dorinţa de a comunica. Aşa erau vremurile.

A.G. :Ani de zile nu am auzit de dumneavoastră însă curând după revoluţie s-au difuzat la radio şi la televiziune câteva dintre cântecele de succes ale Adrianei Ausch. Ce s-a întâmplat în anii de absenţă ?

Adriana Ausch: Am plecat din ţară acum mai bine de 20 de ani, cu două fetiţe mici. Am plecat în Israel, de unde m-am dus în Germania şi apoi în Statele Unite, schimbând şi limbile şi profesiile şi statutul…Tot. Au fost foarte mulţi ani în care nu am cântat deloc, aşa a fost vremurile şi viaţa. Dar lucrurile adevărate revin.

A.G.: Sunteţi arhitectă. Ce aţi realizat în această calitate ?

Adriana Ausch: În cei şase ani cât am stat în Germania am construit clădiri înalte de birouri, în München. În Statele Unite m-am reîntors la muzică şi am absolvit conservatorul. Apoi am făcut un masterat în euritmie, iar acum fac un al doilea masterat în interpretare vocală. După cum vedeţi sunt încă la şcoală.

A.G. :Câteva dintre piesele interpretate astă seară, pe scena Casei Radio, fac parte dintr-un spectacol conceput de dumneavoastră sub genericul Outsider. Cum a luat naştere acest proiect şi dacă mai continuă ?

Adriana Ausch: Ideea mi-a venit vizitând un muzeu de artă din Chicago care nu este organizat cronologic, ci pe tematici. Nu vezi într-o sală doar pictori clasici şi în alta doar impresionişti, ci sălile sunt organizate în jurul unor subiecte. De pildă, în sala despre vapoare vezi tot felul de lucrări despre vapoare, atât clasice cât şi moderne, executate în cele mai diferite stiluri. Mi-a plăcut foarte mult, pentru că totul era proaspăt, ochiul nu obosea privind. Şi atunci m-am gândit că ar fi interesant un concert conceput în aceeaşi modalitate, adică prezentarea unei teme în diferite stiluri muzicale. Un concert care ar avea drept subiect râsul, sau mâncarea…De ce nu ? M-am oprit asupra subiectului outsider pentru că mi se potrivea cel mai bine: vorbeam mai multe limbi, cântam în mai multe genuri şi eram emigrantă. Primul concert l-am început cu Dansul fetelor de la Căpâlna, pe care-l dansam de una singură. Povestea spune că fetele care-l dansează trebuie să ştie perfect paşii, altfel nu sunt acceptate în şir. Cea care greşeşte şi încurcă paşii este eliminată pentru un an. Devine un outsider. Al doilea număr din recital a fost Cântecul de Shabat din Maramureş, cântat de femeile adunate în jurul sinagogii, ştiut fiind că ele nu aveau dreptul să cânte în interiorul lăcaşului de cult. Deci erau outsidere. E un cântec care împănează melodia evreiască cu influenţe ucrainene, româneşti şi maghiare. Am mai cântat muzică contemporană americană şi Béla Bartók. Să precizăm eu niciodată nu cântasem Bartók în România, a trebuit să plec în America pentru a-l descoperi. În America, unde el era un outsider.

A.G. :Unde aţi prezentat aceste spectacole de tip one woman show ?

Adriana Ausch: La Sala Palatului Culturii din Târgu Mureş, la Festivalul Pro Etnica din vara lui 2008. Acolo, la Sighişoara, am prezentat un program alcătuit din piesele compozitorilor evrei americani şi influenţele muzicii evreieşti în cabaret.
Înainte să vin încoace am avut un concert sub genericul Outsider Love la Boston, Cambridge şi Toronto. Şi iată că acum cânt la Cluj, venind de la Bistriţa unde am avut un concert în cadrul festivalului Bistriţa Folk.

A.G. :Am să mă opresc asupra câtorva cântece pe care le-aţi cântat astă seară, pe scena Casei Radio din Cluj. Primul a fost un cântec de Shabat din Maramureş. Unde l-aţi învăţat ?

Adriana Ausch: L-am găsit pe un CD al formaţiei Muzsikás din Ungaria.

A.G. :Aţi păstrat rezonanţele iudaice din copilărie sau le-aţi descoperit mai târziu, în Israel ?

Adriana Ausch: Întotdeauna am manifestat interes pentru iudaism, am citit multe cărţi, dar cântecele le-am învăţat mai ales după ce am ajuns în America. Acolo e mult mai uşor să le găseşti. Eu cunoşteam mai puţine cântece evreieşti decât colega mea de conservator care avea un job la o sinagogă. În America auzi mult mai multe cântece evreieşti.

A.G. :Ne-aţi cântat mai multe piese de cabaret. Ultima, în limba franceză, vorbeşte despre un tărâm ideal, pe nume Yukali. Viaţa v-a purtat în mai multe locuri. A fost vreunul mai aproape de Yukali sau dimpotrivă, vi se potrivesc mai mult cuvintele cântecului ardelean pe care l-aţi cântat tot în seara asta: Măi pretine eu şi tu, şohan n-om videa Raiu …

Adriana Ausch: Raiul … Dacă l-am găsi nu am mai cânta despre el. Sunt lucruri pe care le căutăm, dar nu cred că trebuie să le găsim.

A.G. :Aţi mai cântat un cântec Calul albastru. Ce simbolizează el ?

Adriana Ausch: Pe vremuri nu ştiu ce însemna, cred că mai degrabă se potrivea în versurile mele, dar între timp a devenit un simbol al visurilor noastre, cred că acest cal albastru este mai real decât…Yukali.

A.G. :Aţi încheiat concertul cu o melodie pe care o ştim şi o fredonăm cu toţii şi e legată de numele dumneavoastră: Învaţă de la toate. Mai continuaţi să învăţaţi ? Care vă sunt proiectele ?

Adriana Ausch: Vreau să termin şcoala. Colegii mei sunt şi studenţii mei. Predau lecţii de pian, euritmie şi cabaret la Conservatorul Longy din Cambridge (Boston) Massachusetts, pe care l-am absolvit şi eu. Vreau să-mi termin şcoala şi să reîncep să cânt, mai am mult de cântat, mai ales că am redescoperit, probabil, posibilitatea căutării Raiului…

A.G. :Vă mulţumesc pentru interviu.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Mira F: (29-11-2009 la 00:00)

    „Invata de la toate” a fost de foarte, foarte multe ori singurul meu sprijin in momente deosebit de dificile si de dureroase. Multumesc Aditei pentru ca exista si tie, stimata Andrea Ghita, pentru articol.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.161.40.41