povestite de Mihai Eisikovits, un supravieţuitor nonagenar
Preambul: Mihai Eisikovits a trecut pragul celui de al nouălea deceniu de viaţă, dar arată cu douăzeci de ani mai tânăr. S-a născut într-o familie evreiască din Gherla, oraş în care a copilărit şi a absolvit liceul. În 1941 a fost înrolat în armata maghiară, într-un detaşament de muncă pentru evrei. Sfârşitul războiului nu i-a adus eliberarea întrucât a fost luat prizonier de ruşi. Zadarnic a explicat că n-a fost combatant în armata maghiară, ci un soldat evreu, neînarmat, servind într-un detaşament de muncă. Ruşii i-au dat drumul acasă abia în 1948 şi nici până azi nu l-au despăgubit.
Mihai Eisikovits a făcut studii de economie şi lucrat în domeniul construcţiilor. De peste un sfert de veac e pensionar. În ultimii ani şi-a redescoperit vocaţia de desenator şi a realizat zeci de desene despre lumea evreilor maramureşeni şi transilvăneni, spulberată de Holocaust. Desenele creionate din câteva linii, îmbină nostalgia, tristeţea şi veselia cu un dram de naivitate, plasându-le în spaţiul binecuvântat al poveştilor. Fiecare desen este întregit cu un text explicativ în limbile română, maghiară, engleză şi, uneori, idiş. O parte din desene a fost adunată în volumul “ Ce a fost…nu mai este”, publicat în 2007, la Editura Gutinul din Baia Mare. Alte zeci de desene care vorbesc despre viaţa în detaşamentul de muncă din armata maghiară şi despre prizonieratul din URSS, îşi aşteaptă publicarea. La începutul verii am fost acasă la Mihai Eisikovits. Am răsfoit împreună o mulţime de desene şi am ascultat cu interes poveştile pe care le evocau. Interlocutorul meu s-a dovedit un povestitor plin de har. Iată câteva întâmplări „dindărătul desenelor”.
În detaşamentul de muncă forţată
La cariera de piatră
Aici am desenat cariera de piatră, unde lucram cu târnăcoapele din zori şi până seara. Din blocuri de piatră cât masa asta, trebuia să facem pietriş pentru terasamente, cu latura între 6 -8 centimetru. Fiecare dintre noi trebuia să umple zilnic două lăzi de câte o jumătate de metru cub şi să le încărcăm în vagoane cu roaba. Aici am desenat cum ne mânau şi strigau la noi să muncim mai repede. Am scris şi un text: „El sătul, eu flămând, el îmbrăcat, eu în zdrenţe, el zbiera , eu tăceam. El se crede voinic, eu ştiu că e un nimic, însă arma şi bâta erau în mâna lui.!”
Ne înhămau
În lipsă de cai eram înhămaţi la căruţele încărcate cu poveri. Pe noi, pe evrei, nu ne lăsau să tragem căruţa pe şosea, ci pe de lături, unde roata se înfunda în noroi până la osie. Pe desenul acesta vedeţi cum eram înhămaţi. Odată am rămas fără bocanci şi am frământat desculţ noroiul cu zăpada. Era în martie – aprilie 1944. Apoi un băiat din Târgu Lăpuş, care învăţase cizmăria, mi-a legat bocancii cu sârmă.
Muzicantul
Printre noi era unul Brender Heini, din Beclean. Taică-său avea o fabrică de schiuri şi producea şi pentru armată. Înainte de război şi nemţii cumpărau schiuri fabricate de la el. Heini era foarte talentat şi a studiat vioara la academia de muzică din Viena. După Anschluss a trebuit să vină acasă şi l-au mobilizat la detaşamentul de muncă. Cum era să tragă cu târnăcopul, alături de noi ?! Şi-ar fi nenorocit mâinile şi n-ar mai fi putut cânta Capriciile de Paganini. Atunci i-am spus: „Haini, tu distrează-ne pe noi, iar noi o să facem şi norma ta.” Şi aşa s-a şi întâmplat. Haini şi-a confecţionat o vioară şi ne cânta. L-am desenat în mijlocul nostru, el cânta şi noi lucram cu târnăcoapele. A scăpat cu viaţă şi a ajuns în Israel, violonist la Filarmonica din Tel Aviv.
În prizonierat la ruşi
La cariera de piatră
Lucram la o carieră de piatră şi nu puteam face norma pentru că nu erau condiţii. Ne coordona un rus, îi zicea prarab. Toată ziua urla la noi şi ne mâna să muncim. La un moment dat a venit la mine şi a ţipat: „Fritz, tu nu vrei să munceşti, paştele mă-ti !” Şi eu mi-am ieşit din pepeni: „Ascultă, în primul rând nu-s Fritz că nu sunt german – sunt evreu, în al doilea rând nu-mi înjura mama!” i-am zis şi m-am repezit la el. S-a înfuriat şi a chemat nacialnicul. L-am desenat aici, când a venit şi m-a luat la rost că ce treabă am cu prarabul şi de ce nu ne facem norma ? I-am povestit că aşa nu se poate munci. Şinele nu sunt îmbinate, ci legate cu sârmă, cu sculele care ni le dau nu se putea lucra şi din cauza asta nu făceam decât 40% din normă şi nu ne primeam porţia de mâncare. M-a întrebat de unde mă pricep ? I-am spus că am mai lucrat în carieră de piatră…la nemţi. Atunci şi-a dat seama că nu are de-a face cu un capitalist ci cu un jidan care a lucrat într-o carieră de piatră. I-am spus că printre noi erau şi tâmplari şi fierari care puteau face reparaţiile necesare. A plecat. A doua zi vine şi-mi propune să preiau eu conducerea în locul prarabului . I-am zis: „Domnule, nu putem lucra cu trei supe de urzici pe zi !” „Bine, o să aranjez să-ţi aducă o porţie de la cantina noastră” – mi-a promis el.
„ Mie ? Adică mie să-mi aducă o porţie ? Nu, domnule, dă-le la toţi mâncare de la cantina voastră !” „ La toţi nu se poate!” mi-a răspuns el.” Până la urmă a ieşit tanda pe manda şi am realizat norma 100%, ba şi 120% şi am primit alimentaţia mai bună… Adică vreo 200 de grame de pâine, 250 de grame de arpacaş şi o lingură rasă de zahăr.
Pictorul
Printre noi era un clujean pe care-l chema Zimmerman. Avea o mutră respingătoare, cu falca ieşită înainte şi pielea zbârcită. Dar avea o privire blândă, un suflet bun şi un talent deosebit. Printre dărâmături a găsit nişte vopsele şi a început să picteze. Ruşii când au văzut ce face i-au spus Eto hudojnik! . Hudojnik înseamnă pictor şi nu l-au mai lăsat să muncească afară. I-au dat o cămăruţă ca să picteze. Era tare neglijent, nu se rădea decât o dată la trei săptămâni, dar picta într-una. Îi aduceau albume cu clasicii picturii ruse şi el copia picturile. A reprodus şi picturi de-ale lui Şişkin. Ruşii i-au adus pâine, brânză şi slănină. El punea pe raft tot ce primea. Când treceam pe la el ne întreba „Ţi-e foame ?” şi ne arăta raftul. Mulţi s-au săturat de pe urma lui Zimmerman. Eram prieteni foarte buni. L-am desenat cu pensulele şi cu proviziile de pe raft. Era un om minunat. Înainte de război a studiat la Paris. Dar a trebuit să vină acasă şi l-au mobilizat. Apoi căzut şi el prizonier. După război a lucrat la Studiourile Sahia, dar într-o delegaţie s-a pierdut prin la Londra. Am auzit că şi-a făcut o firmă de reclame pe acolo.
(va urma)