Nu este pomul mai greu decât umbra.
Nici încruntarea şi sufletul gri, mai amare decât lacrimile izvorâte din ele.
Au fost satisfacţiile, meritată răsplată pentru păcatele cu care-am plătit?
Le potrivesc perechi-perechi pe cântarul măsluit din sufletul meu.
Taljere, ochii care au tânjit, limba care a minţit.
Adun în jurul meu vulturii negri şi le cer: ridicaţi-mă,
Cât să-mi intre sub tălpi un strop, o rază de speranţă, Măcar!
Nu mă pot clinti.
Nu poate fi dreaptă judecata hoţului asupra faptelor sale.
Nici umbra nu poate măsura frumuseţea florilor care au născut-o
Zambindu-i astrului, nepăsătoare.
Dan David, Los Angeles, aprilie-24-2007.