Adoptarea unei monede europene comune in 1999 a fost criticata de unii specialisti in finante care au prezis ca euro nu poate supravietui intr-o regiune diversa in care guvernantii din fiecare stat isi mentin controlul asupra modului de impozitare, a cheltuielilor publice si a accesului la pietele financiare. Sustinatorii crearii zonei euro au sperat ca un control strict al deficitelor bugetare, in timp, va obliga statele „slabe” sa devina mai concurente. Rezultatul a fost dezolant. Avand acces la imprumuturi cu dobanda mica, tari membre precum Grecia, Portugalia, Spania si Irlanda au utilizat fondurile imprumutate pentru acoperirea ineficientelor guvernarii, au evitat sa ia masuri pentru stimularea cresterii productivitatii si au pastrat inflexibilitatea in relatiile dintre intreprinderi si angajati. Cu datorii externe debilitante, guvernele acestor tari cu economii deficiente vor avea mari dificultati sa-si revitalizeze economia si, in acelasi timp, sa achite datoriile si dobanzile respective, sa investeasca in infrastructura si sa reduca fiscalitatea domestica necesara pentru redresare economica.
Recesiunea economica din 2008-2009 a precipitat o criza de incredere in moneda euro, in abilitatea UE de a corecta iresponsabilitatea fiscala demonstrata de guvernantii unor state membre si in promisiunile politicienilor de a implementa reformele de austeritate necesare redresarii fiscale. Imprumutandu-se fara masura, guvernele respective au remunerat excesiv birocratia de stat, au irosit o mare parte din fondurile imprumutate si au creat datorii statale coplesitoare.
In 2010, Grecia a devenit falimentara. Deficitul bugetar a crescut cu 14,7% in 2008 si cu 12,7% in 2009, ajungand la 162% din Produsul Intern Brut. De cand a adoptat moneda euro in 2001, guvernul de la Atena a facut imprumuturi considerabile de la banci din strainatate, a abandonat responsabilitatea fiscala si a legiferat beneficii sociale exorbitante. In complicitate cu anumite banci straine, guvernul grec a falsificat rapoartele de contabilitate bugetara ca sa ascunda deficitele acumulate. Aceasta a spulberat credibilitatea guvernului grec atat in tratativele cu institutiile financiare internationale cat si in relatiile cu celelalte state din UE.
In ultimii zece ani, bazata pe accesul la imprumuturi cu dobanda mica, Grecia a trait mult peste capabilitatea de a acoperi datoriile respective. Numarul salariatilor bugetari „neproductivi” a crescut excesiv. Ca sa-si pastreze popularitatea, sa-si asigure realegerea si sa „mentina pacea sociala”, politicienii greci au compensat generos „sustinatorii” lor cu salarii mari si cu masuri populiste extravgante. Angajatii din birocratia de stat sunt obisnuiti sa primeasca prime considerabile care le dubleaza salariile si pot sa se pensioneze la varsta de 50 de ani cu un venit echivalent cu 96% din ultimul salariu. In acelasi timp, evaziunea fiscala in Grecia este in escaladare.
In trecut, rezistenta publicului la tentativele guvernului de a limita cheltuielile bugetare in Grecia a fost acerba. Anul trecut, fermierii greci au blocat soselele principale ale tarii si au fortat guvernul Karamanlis sa continue subventiile agricultorilor la nivel de 500 milioane euro pe an. In ianuarie 2010, agricultorii greci au blocat din nou drumurile cu pretentii de subventionare la nivel de 1 miliard euro. In acelasi timp, Grecia trebuie sa furnizeze 55 miliarde euro ca sa-si achite datoriile din anul curent. Neavand sanse de a se descurca fara ajutor extern masiv, premierul socialist George Papandreou a solicitat asistenta UE si a promis ca va reduce deficitul bugetar de la 12,7% in 2010 la 8,7% din PBI in 2011 si sub 3% in 2012. Deocamdata, majoritatea publicului grec pare dispusa sa accepte masurile de austeritate sugerate de guvern. Papandereou a inteles ca trebiue sa reduca numarul salariatilor statului, sa avanseze varsta iesirii la pensie si sa revizuiasca sistemul de impozitare.
Conventia in cadrul UE denumita „Pactul de Stabilitate si Crestere Economica” a devenit irelevanta. Prevederile importante ale pactului erau amendarea tarilor care depasesc limita cheltuielilor bugetare de 3% din PBI si interzicerea salvgadarii statelor neconformante prin asumarea datoriilor respective de catre alte state din UE. In urma crizei financiare, aceste prevederi au fost abandonate.
Deteriorarea calitatii politelor Greciei apartinand bancilor straine si deci si prevenirea obtinerii unor imprumuturi viitoare, a fortat noul guvern socialist de la Atena sa promita ca va lua masuri drastice de austeritate ca sa corecteze dezechilibrul bugetar. Implementarea lor va fi dificila. Sindicatele bugetarilor au anuntat ca vor organiza greve paralizante ca sa previna reformele preconizate de guvern. Din nefericire, optiunile de redresare financiara ale Greciei sunt limitate.
Falimentarea guvernului ar fi o „solutie” degradanta si periculoasa. Investitorii straini s-ar descotorosi prompt nu numai de politele guvernului grec dar si de cele apartinand celorlalte tari cu datorii bugetare considerabile.
Desi nu au nici experienta nici inclinatie, autoritatile de la Bruxelles s-au angajat sa elaboreze o modalitate de a „salva” Grecia in cadrul UE. Din nefericire, aceasta stratagema nu este agreata de populatiile celorlalte state din UE, care astfel ar subventiona datoriile Greciei si ar incuraja alte tari din comunitate sa amane reformele de rigoare, considerand ca UE le va asigura redresarea prin acoperirea datoriilor acumulate.
Destramarea zonei euro ramane improbabila. Dificultatile financiare ale Greciei si ale altor state „periferice” demonstreaza necesitatea creerii in UE a unei structuri politice centrale redutabile. Banca Centrala Europeana, desi determina dobanda imprumuturilor in toate cele 16 state din zona euro, nu are autoritatea de a afecta politica fiscala a statelor membre.
Desi considerata „umilitoare” pentru statele din zona euro, ajutorarea Greciei de catre FMI ar fi preferabila. FMI ar acorda Greciei un imprumut cu dobanda redusa fata cel preconizat de UE, ar atasa conditii de reformare mai stricte si ar avea la dispozitie metode de control superioare pentru verificarea satisfacerii conditiilor respective. In ultimul an, FMI a conferit asemenea imprumuturi favorabile Islandei, Letoniei, Ungariei si Romaniei.
Reabilitarea satisfacatoare a conceptiei de uniune monetara depinde in mare masura de situatia din Spania. Grecia, Portugalia si Irlanda produc impreuna numai 6% din PIB-ul zonei euro. Cu Spania, procentul respectiv se ridica la 20%. Daca toate cele patru state datorinice necesita „ajutorari majore”, salvgardarea lor urgenta si redresarea economica ulterioara vor fi costisitoare si dificile.
Majoritatea economistilor sunt convinsi ca singura modalitate de a depasi criza din tarile cu datorii mari necesita reduceri drastice in cheltuielile bugetare. Desi masurile de austertitate vor elicita proteste publice vehemente, realizarea lor ar restabili increderea in viabilitatea unificarii monetare, ar permite redresarea economica a zonei euro si ar fortifica moneda comuna.
14 februarie 2010