ACUM.TV

Ecologiștii desfășoară campanii extrem de agresive

“Ecologists really don’t like people!”

James S. Coleman Professor of International Development Studies at the University of California at Los Angeles and professor emeritus of political economy at University College London

Îi vedeţi zilnic la televizor, în presă, legaţi de gardurile instituţiilor, urlând disperaţi că pământul moare în fiecare secundă. Desigur, vorbim despre ecologişti. Sau mai clar, despre oamenii care apar ca din pământ de fiecare dată, înjurându-l pe cel care încearcă să construiască ceva pentru a facilita progresul şi pentru a îi ajuta pe ceilalţi să ajungă la nivelul său.

Ecologiştii protestează atunci când cineva încearcă să construiască un baraj pentru a salva o întreagă zonă de la inundări repetate. Ei afirmă că barajul va strica zona şi va distruge ecosistemul local. Întradevăr, trebuie să le dăm dreptate întrucât câmpurile întregi de animale moarte şi casele devastate sunt o privelişte pe care am suferi dacă nu am putea să le-o oferim şi urmaşilor noştri.

Tot ecologiştii vin şi îmbrăţişează câinii, pentru că, nu-i aşa, e frumos să îi învăţăm pe copii de mici că într-o capitală europeană, după fiecare colţ sau sub fiecare maşină ar putea să îi aştepte un câine. Dar de ce să învăţăm noi de la toate animalele pământului, care pentru a putea să supravieţuiască în condiţii bune, îşi curăţă arealul de orice pericole…?

Şi da, tot ecologiştii se opun în toată lumea deschiderii unor mine care ar putea salva zone sărace de o soartă mai rea decât moartea. Ei exagerează adesea, când mutarea a 1% dintr-un gheţar înseamnă distrugerea sa, sau când tăierea a trei pomi este un masacru. Din nou, descoperim oameni care stau în birouri de lux şi nu au nicio legătură cu lumea reală. Trăiesc pierduţi printre teorii perfecte din punct de vedere etic dar care “are completely lacking in common sense.”

Minciuni, dezinformări, sume imense investite în campanii de presă defăimătoare, iată ce înseamnă ecologismul modern. Iar astăzi, când companiile sunt obligate prin lege să investească sume enorme în protecţia mediului, nu putem să nu ne gândim de ce mai avem nevoie de nişte ecologişti mereu nemulţumiţi? În satele atât de iubite de aceştia câinele care latră într-una, fără motiv, este omorât…

Unul dintre argumentele forte ale ecologiştilor este că salvează lumea pentru copiii noştri. Şi pentru asta blocăm industria, oprim dezvoltarea, obligăm zone întregi să rămână la un statut pauper. Nu s-ar putea ca copiii acelor oameni, copiii noştri, să prefere o economie bine pusă la punct, un sistem de servicii sociale adecvat şi un nivel de trai suficient pentru a duce o viaţă bună? Ştiu, Mark Fenn, de la World Wide Fund for Nature (WWF), spunea că nu aşa se măsoară viaţa, dar probabil că el nu a fost niciodată în situaţia de a muri de foame. Atunci ar fi înţeles că adevăratele lucruri pe care nu le poţi mânca sunt copacii, iarba şi pietrele.

Ar fi interesant să realizăm un experiment. Haideţi să strângem toţi ecologiştii din lume şi să îi lăsăm pentru o lună în câteva zone defavorizate, zone pe care ei le apără cu atâta îndârjire pentru “farmecul local”. Haideţi să îi ducem pe ecologişti în Africa, să nu găsească o sticlă de apă potabilă pe o rază de sute de kilometri, haideţi să îi ducem în America de Sud să trăiască cu sub un dolar pe zi, haideţi să îi ducem la marginea pădurii ecuatoriale să moară de foame privind la copacii pe care nu “au voie” să îi taie. Să vedem după această perioadă câţi dintre ei vor continua să ne sâcâie cu natura lor feerică şi câţi vor fugi disperaţi în prima construcţie a “omului cotropitor” pentru a se bucura de lucruri pe care acum le consideră banale ca apă, mâncare, toaletă sau un pat curat. Nu mai vorbim de Internet pentru că deja trei sferturi din populaţia globului ar rămâne în ceaţă.

Nu există ipocrizie mai mare decât să interzici din poziţia privilegiatului. Ecologiştii, membrii în organizaţii-stat, aparate birocratice imense, vorbesc despre farmecul local al ţărilor în care oamenii mor de foame priviţi de vulturi. Ei atrag tineri, îi manipulează cu ajutorul unor principii romantice şi mai ales îi conving că pot astfel să lupte împotriva sistemului. Haideţi însă să ne gândim la festivalurile din anii ’70, în care tinerii se strângeau, ascultau muzică şi înjurau societatea care până la urmă făcuse totul posibil. Ei nu ştiau ce vor, nu aveau un program bine stabilit, fiind mânaţi înainte de muzică, droguri şi un spirit anarhist care devenise mai degrabă o modă. Astăzi, când ecologismul a devenit deja un trend, nu vi se pare că suntem parcă în acelaşi punct?

Interzicerea freonului în industria frigiderelor, interzicerea DDT-ului, protestele legate de electricitatea care produce cancer, ftalaţii trebuie eliminaţi din jucăriile copiiilor, energia alternativă poate asigura necesarul dacă acoperim Massachusetts cu panouri solare, toate sunt iniţiative ecologiste care au dus la moartea a milioane de oameni şi la irosirea a zeci de miliarde de dolari. Şi mai vorbim de credibilitate…

Da, avem nevoie de ecologism, însă de un ecologism bazat pe discuţii, un ecologism făcut de cei care înţeleg că pământul trebuie exploatat gradual şi atent, responsabil. Nu anarhişti, ci oameni conştienţi de datoria lor socială. Este absurd să interzicem şi mai apoi să nu fim interesanţi de consecinţe.

Nimeni nu spune că ecologiştii nu au făcut lucruri bune, însă asta a fost acum mult timp, atunci când organizaţiile nu erau nişte imense aparate în căutare permanentă de finanţare. Bugetul Greenpeace este de sute de milioane de dolari pe an, iar aceşti bani vin doar din donaţi. Or, o regulă simplă spune că îi poţi manipula mult mai uşor pe cei care se tem. Iar oamenii astăzi, în mod clar, se tem.

Tornadele sunt anunţate ca o consecinţă a activităţilor umane când de fapt ele sunt simple patternuri globale, încălzirea globală este sloganul preferat când de fapt este o simplă invenţie a ecologiştilor… Dar astăzi e cool să fii ecologist, e cool să lupţi pentru cei defavorizaţi. Cine oare luptă pentru dreptul la viaţă al omului simplu, care vrea doar să se bucure de viaţă şi să lase naibii aprinsă o lumină noaptea? Pe acesta cine îl protejează, când zilnic, pretutindeni, suntem agresaţi psihologic de mesaje apocaliptice?

Apa nu se termină, petrolul nici atât, resurse există, pădurile respiră liniştite, temperaturile cresc doar în marile oraşe ca o consecinţă a efectului de insulă, iar nivelul de trai şi de siguranţă la nivel mondial creşte încontinuu de 60 de ani. Trăim mult mai mult decât acum 100 de ani, suntem mai fericiţi, mai bogaţi, avem mai multe posibilităţi. Iată realitatea, o realitate pe care trebuie să o spunem cât mai tare. Altfel, când se aud doar vocile celor care se lamentează, ele vor învinge prin neprezentare.

Prea mult am fost blânzi cu cei care ne sabotează fiecare mişcare. Acesta este unul dintre principalele dezavantaje ale democraţiei, lipsa asumării responsabilităţii. Câte organizaţii ecologiste aţi văzut în Rusia sau în China? Nimeni nu le poate interzice într-o lume liberă ecologiştilor să vorbească, dar poate este timpul ca ei să fie contraţi dur, să fie reduşi la tăcere prin argumente de bun simţ. Haideţi să nu ne mai comportăm cu mişcarea ecologistă ca şi cu un nebun, pe care îl lăsăm să vorbească că săracul nu poate mai mult… Nu, este timpul să nu mai tolerăm lipsa profesionalismului, este timpul să taxăm dur orice greşeală. Altfel, cel care contruieşte şi investeşte bani în ceva este obligat inutil să reziste atacurilor unor anarhişti care nu sunt capabili decât să toace miliarde de dolari.

Lăsaţi la o parte regulile nescrise, convenţiile care ne fac atât de incompetenţi în plan executiv. Avem nevoie de lideri puternici care să nu se teamă să-şi asume responsabilitatea. Ecologiştii trebuie să fie contraţi cu propriile arme, argumentele lor trebuie distruse punct cu punct. Şi, până la urmă, societatea trebuie să supravieţuiască, aceasta este o lege a naturii, o lege a celui mai puternic. Iar dacă pământul va avea de suferit, să nu ne temem să exclamăm siguri pe noi: Ne asumăm responsabilitatea în faţa viitorului pentru asta!

E simplu, e timpul să nu ne mai temem de cuvinte şi de adevăr. Nu avem nevoie de eufemisme, pentru că împotriva oamenilor care îşi permit orice nu avem nevoie de mânuşi. Ecologiştii sunt noii anarhişti, protestatari de facto care nu oferă niciodată soluţii viabile. De ce să le oferim mila noastră, de ce să îi lăsăm să abereze? Democraţia nu trebuie să însemne automat slăbiciune. Aşa că haideţi, este rândul vostru. Ieşiţi pe stradă şi “învăţaţi-l” pe primul ecologist pe care îl întâlniţi ce înseamnă cu adevărat viaţa. Pentru că da, sloganurile sunt frumoase, animalele sunt simpatice, şi ştim, nu putem să mâncăm bani, dar, wow, domnilor ecologişti, e timpul să aflaţi ceva, pentru unii dintre noi, banii se transformă în mâncare!

Acest articol a fost publicat duminică, 25 ianuarie 2009 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.