Generatia in blugi comemoreaza zilele astea un an de cand cel mai de seama reprezentant al ei nu mai e printre noi. Acum un an Florian Pittis si-a scuturat pentru ultima oara pletele in vant si s-a dus. Probabil se invarte printre stele recitand din Walt Whitman . Poate fredoneaza din Bob Dylan…Sau poate mai joaca o data in rolul lui Frank Bryant, profesorul universitar care redescoperea secretele simple ale vietii in exuberanta tinerei Rita (Meditatiile Ritei). Caci e imposibil sa crezi ca spiritul lui se odihneste chiar si dincolo de moarte.
[NR – Initial publicasem in acest loc o asa-zisa „ultima scrisoare” a lui Florian Pittis, preluata din Internet. Doamna Anda Pittis ne-a semnalat ca este vorba de un fals si deci am eliminat acest paragraf]
Actor deosebit de apreciat, regizor, interpret de muzica folk şi realizator de emisiuni radio, Florian Pittis ramane in sufletele noastre simbol. Textele lui, piesele lui, inmagazinau toate sperantele si visele unor generatii pentru care muzica rock, blugii si guma de mestecat sparsasera granitele rosii ale unui timp istoric marcat de ura, de cenzura, de razbunare.
Spuneam de Meditatiile Ritei- Da. Am vazut piesa in care juca si al carei regizor era de 4 ori, si, de atunci, nu mai pot desprinde imaginea lui de cea a Beatlesilor, ori de cate ori ii ascult. Piesa era ilustrata muzical cu “All You Need Is Love” a celor 4 britanici pe care Motu ii iubea atat de mult, si, de cate ori in timpul piesei aparea un fragment muzical, inchidea ochii ca intr-un ritual divin, si se daruia cu totul salii, publicului, prin forta expresiei.
Ii iubea pe cei patru muzicieni pentru care pusese in scena ca regizor si “Cum se numeau cei patru Beatlesi”, piesa care se juca numai cu casele inchise. La fel se jucau si piese precum „Cainele gradinarului”, “Black and white” sau celebrul one-man show „Cantec despre mine insumi” in care Pittis interpreta versuri de Walt Whitman avand muzica rock pe fundal, spectacol interzis de cenzura comunista.
Pittis era un rebel. O “balanta” rebela. Nimic din ce putea imbogati si innobila spiritul nu ii era strain. Ii placea la nebunie muzica. S-a lansat in muzica in primul rand cu Anda Calugareanu si Dan Tufaru intr-un celebru trio, iar mai tarziu, in 1992, a intemeiat, alaturi de Mircea Baniciu şi Mircea Vintila, formaţia Pasarea Colibri, la care a activat pâna in 2001 şi impreuna cu care a inregistrat cateva albume. A semnat cronica muzicala in diverse publicaţii, iar dupa caderea regimului comunist a devenit directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Romane, urmand ca apoi sa devina director al postului de radio Radio3net.ro, ce emite exclusiv pe Internet. Iubitorii rock-ului isi mai amintesc probabil emisiunea radiofonica “Pittis Show”.
Initiat in simbolistica masonica profunda intelegea multe din secretele acestei lumi si, mai ales, stia ca lumea se compune in primul rand din simboluri.
Purtator de cuvant al Marii Loji Naţionale a Romaniei a fost condus pe ultimul drum de foarte mulţi fraţi masoni şi inmormântat cu insemne masonice potrivite rangului sau in MLNR. Purtandu-i sicriul pe umeri, fratii l-au cinstit cum se cuvine pe cel care devenise el insusi un simbol.
“Sfarsitul nu e aici” canta Pittis. Si cu siguranta nu il vom uita pe cel caruia i se spunea simplu: “Motu”.