Din nefericire valoarea personalităților românești este recunoscută, onorata doar postum.
Au trebuit zeci de ani ca oamenii să înțeleagă că familia regală odată cu venirea lui Carol I a însemnat intrarea României în Europa, și ieșirea ei din întunericul unui Ev Mediu intârzaiat.
Contactele noastre, ale celor ce am auzit despre el la școală în anii de comunismului, cu imaginea Regelui Mihai au fost fie cu spusele manualelor, ori cu poveștile bunicilor, ale părinților noștri ce au trăit în perioadă interbelică. Începusem să colecționez și mi amintesc monedele de o sută de lei cu portretul regelui, ori cu alte imagini din ziare găsite prin podul bunicilor și de inscripția latină: Nihil sine Deo !
Nu doresc să repet dejecțiile posteriorilor primului guvenr proletar din 1947.
În anii 1987-1988 am audiat în Germania, o conferința a lui Dan Cernavodeanu despre Regele Mihai. Istoricul și specialistul în heraldică română a fost coleg din clasă palatină cu regale. Abia după plecarea din țara aveam să citesc, să cunosc mult mai mult despre Regale Mihai datorită heraldistului mai sus amintit (a trăit în exil la Londra).
Un om ce i-a fost fidel în momentele cele mai grele în exil a scris aceste rânduri:
“extrema lui delicatețe – apanajul oamenilor cu adevărat rasați -, deoarece cu toate preferințele inerente ce putea nutri față de unul sau altul dintre colegii săi de clasă, nu și-a manifestat niciodată aceste preferințe (chiar dacă probabil el le-a avut), adoptând fată de toți o aceeași atitudine amicală.”
sau
„atunci când, la finele primului an școlar al clasei palatine, am fost declarat șeful de promoție al acesteia, regalul meu coleg, informat desigur înaintea mea de rezultatul conferinței profesorale ce-mi acordă, mie, premiul I, și lui, premiul II, s-a grăbit să-mi telefoneze imediat acasă și să mă felicite, spunându-mi apoi: «Dane, m-ai întrecut», glasul său netrădând nici o urmă de resentiment sau de regret, ci de sinceră și colegială prețuire.”
Dacă o revenire a unei conduceri de tip monarhic pare imposibilă în România, lecția istorică de demnitate a familiei ce a contribuit la modernizarea României, a Independenței, a Unirii, a războiului duș împotrivă Germaniei în Primul Război Mondial ar trebui să servească de model celor ce sunt în govern, în fruntea țării.
Trăiască regele, de țară iubitor
Dar neiubit în țară
Iubit de oameni simpli, mulțimea din popor
Urât de comuniști, ca țintă de ocară
Un gând bun pentru ultimul Suveran al României, revenit definitiv şi onorat cum i se cuvine în ţara sa natală.
Odihnească-se pe veci în pace printre ai săi!
Am auzit de existenta unei conexiuni printr-un fanariot anglofil din preajma și de mare incredere Reginei Mama, care ar fi fost unul din organizatori și care a stat alaturi de Rege pina după abdicare și ar fi plecat odată.
Stimate Domnule Musat, nu ati terminat ideea ! „E de bine sau e de rau” – cum spunea bunica mea cand afla ceva ce nu intelegea ?!