caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Max Şprinc – un israelian în luptă cu corupţia din justiţia şi poliţia română

de (21-4-2008)

O frază incredibilă

„Domnule Şprinc, dacă vei continua să mai acţionezi juridic împotriva lui Apostu Constantin, te asigur că vei pierde toate procesele şi nu vei mai intra în România, nici dumneata, nici familia dumitale!”.

Această frază incredibilă, plină de ameninţări nu a fost rostită de vreun golan din Gara de Nord ci de un înalt magistrat şi anume procurorul Maximilian Bălăşescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Şi pentru a avea o imagine mai clară a acestui moment de neconceput, trebuie să menţionăm că persoana căreia i-a fost adresată ameninţarea nu este vreun puşcăriaş de drept comun, ori nu ştiu ce afacerist de duzină prins cu mâţa-n sac, ci un onorabil cetăţean israeliano-român, care, atenţie, a avut pentru ei nesimţirea, iar pentru ceilalţi oameni cu scaun la cap, curajul nebun să construiască copiilor un apartament în „noua” Românie, cea ai cărei demnitari se mândresc că face parte din Uniunea Europeană.

Cu banii daţi şi cu pământul furat

Eroul nefericit al acestei întîmplări este un liniştit psiholog israelian, a cărei familie era mândră, până nu de mult, de faptul că deţine şi cetăţenia română. În urma deciziei fiicei şi ginerelui, atenţie, care nu este român, de a se stabili în România, tatăl, ca orice părinte iubitor, a pus ban de la ban şi le-a cumpărat un apartament în Bucureşti, într-un bloc în construcţie. Şi astfel l-a cunoscut pe Apostu Constantin, antreprenorul dar şi proprietarul imobilului. Politicos, individul le-a făcut capul calendar israelienilor noştri, care obişnuiţi din ţară că, el, cuvântul, trebuie respectat, au semnat toate actele, au plătit în contul din bancă oferit de român şi, într-un final au intrat în apartament. Conform contractului, ultimul etaj al blocului urma să fie destinat unor săli de petrecere a timpului liber pentru noii şi fericiţii locatari.
Totul frumos, numai că Max realizează că nu a primit nici o chitanţă pentru banii daţi, că semnarea actelor se tergiversează iar într-o bună zi, constată cu stupoare că nu-şi mai poate folosi propria parcare, deoarece în spaţiul rezervat, trona maşina unei distinse locatare. Nevinovată, femeia se revoltă, îi trage câteva scatoalce bune lui Max şi fiicei lui, şi, culmea ironiei, le cere cont despre ce caută în parcarea ei. Şi astfel, eroul nostru face cunoştinţă cu o nouă faţă a democraţiei dâmboviţene: ce-i al meu este al meu, ce-i al tău este tot al meu, ce-i al tău este al nostru. Mai ceva ca în kibuţ. Numai ca nu era vorba de folosirea unui bun în comun. Realitatea este mai groaznica decât orice imaginaţie. Bişniţarul antreprenor vânzând de două ori locul de parcare.
Stupefiat, revoltat, nervos, aflat în imposibilitate de a plasa acest indivit în vreo categorie din cele învăţate şi studiate dea lungul anilor de experienţe, Max face unicul pas ce-i mai rămăsese: apelează la avocat. Şi astfel, eroul nostru descoperă cea mai terifiantă junglă din România zilelor noastre: instanţele judecătoreşti, parchetul şi poliţia, după cum a declarat de zeci de ori în mass media din România, dar şi în Israel.

Pentru un pumn de euro şi un apartament

Beneficiind de ajutorul d-lui Antonescu Marin, fost prefect de Dâmboviţa, un avocat cinstit, Max Şprinc a pornit la lupta cea mare, încrezător în justiţia română, fără să bănuiască nici o secundă că va deveni în scurt timp un biet don Quijote, sfâşiat la propriu şi la figurat de braţele unor mori care toacă bani, transformându-l în praf şi pulbere pe cel care crede că va opri, măcar o secundă, caruselul terifiant al corupţiei şi traficului de influenţă.
Una după alta, cad piesele falsului eşafodaj ridicat de antreprenor, totul transformându-se, nu într-o afacere cinstită ci într-o găinărie, care nici măcar nu se ridică la nivelul excrocheriei. Nu vă miraţi, şi în lumea borfaşilor există ierarhii.
Dar să revenim la descoperirile făcute de avocat şi de cei doi detectivi particulari, dezvăluiri care l-au năucit pur şi simplu pe Max. Află astfel cu stupoare că proprietarul care-i vânduse apartamentul, acelaşi Apostu, nici măcar nu era proprietar când a semnat pre-contractul de vânzare-cumpărare. Mai mult decât atât, fără aprobarea locatarilor, dar în cârdăşie cu notari şi judecători de carte funciară, a întocmit un act de dezmembrare, deposedându-i de terenul în proprietatea căruia intraseră prin cumpărarea apartamentelor şi lăsându-i cu locuinţa pur şi simplu în aer, într-un bloc… lipsit de teren.
Complicat? Incredibil? Dacă nu credeţi construiţi-va şi dv., un apartament la nea Apostu. Dar nu vă grăbiţi, fiindcă Apostulică al nostru este un dulce golănaş faţă de cei mari şi tari din justiţie, care, aşa cum susţine Max, îi cam mănâncă din palmă şi nu ca nişte porumbei, două trei grăunţe, ci ca adevăraţi balauri înaripaţi, apartamente şi valută.
Şi după ce eroul nostru a început să-şi revină din loviturile primite, a făcut ce face orice om în situaţia lui: pac la poliţie şi tribunal. Dar nu oricum, ci ierarhic.

Cu cărţile pe faţă

Pe masa de joc a corupţiei din România cărţile nu se mai filează, nu se mai studiază fizionomia adversarului ci totul se joacă la vedere. Cărţile se aruncă pe masă şi rămâne loc doar pentru negocieri: cât dai ca să-ţi dau?
Credeţi că reprezentanţii legii şi poliţiei s-au sfiit de faptul că alături de Max se afla şi avocatul său? Nici vorbă. Lăcomia de a lua cât mai mult şi disperarea de a nu pierde ceea ce li se flutură pe la nas, a condus la alte scene şi replici stupefiante.
Astfel, şeful Poliţiei sectorului 1, Dumitrache Paraschiv, nu s-a sfiit nici o secundă să-i replice eroului nostru şi încă pe un ton şmecheresc, ca la un şpriţ dat pe gât pe un colţ de tarabă din Obor : „D-le Şprinc nu mai vă pierdeţi timpul, fiindcă acest dosar al lui Apostu, facem şi pariu dacă vreţi, se va plimba de la poliţie la Parchet şi de la Parchet la Poliţie”.
Aţi înţeles? Roţile sunt atât de bine unse, încât ditamai şefu de poliţie „face pariu”. Cu cine? Chiar cu cel care a venit să se plângă de excrocheriile celui specializat în uns şi tras pe sfoară.
Dar să mergem mai departe şi să urcăm pe scara ierarhică, în acea lume în care balanţa s-a dezechilibrat de mult – Justiţia română. Iat-o pe d-na Scutea Gabriela, adjunct al procurorului general al României, care, deşi se afla în prezenţa mai multor persoane, inclusiv a d-lui Paul Rădulescu Mircea, fostul preşedinte al Asociaţiei de proprietari excrocaţi şi extorcaţi de descurcăreţul antreprenor, se adresează eroului nostru, evidenţiind o logică care-l face să pălească şi pe Asimov, celebrul autor de romane ştiinţifico-fantastice: „D-le Şprinc, Apostu nu v-a fraudat pe dvs, a fraudat statul român”.
Cam greu să-ţi revii din şocul generat de filozofia unei ocupante a locului doi în ierarhia magistraturii româneşti; deci, cu alte cuvinte, ne sfătuieşte d-na procuror că este liber de la stăpânire să fraudezi statul. După aceea, obosită după o atât de profundă analiză, d-na Scutea n-a putut oferi o soluţie nici imediată şi nici de lungă durată cazului Şprinc.
„Trebuie tras un semnal de alarmă pentru toţi evreii care vor să construiască sau să investească în România. Nu spun că toţi vor păţi ca mine, deşi cunosc multe cazuri. Dar trebuie să fie atenţi. Şi ştii ceva, dacă stau şi mă gândesc la alte situaţii asemănătoare, îmi pun şi eu întrebarea: oare nu cumva românii nu mai vor evrei în ograda lor? Poate exagerez. Sau poate nu, dar faptele sunt cele care vorbesc. Este inadmisibil ca poliţia şi justiţia, la cele mai înalte niveluri, să fie atât de roase de corupţie”, exclamă cu năduf Max.

Proteste adresate lui Şimon Peres şi MAE român

În disperare de cauză, Max Spring a adresat un protest, în care descrie toată drama cu care se confruntă de ani de zile în România, preşedintelui israelian Şimon Peres. Mai mult decât atât, un alt protest urmează să fie adresat Ministerului român al Afacerilor Externe, spre a evidenţia, susţine Max, nu numai nivelurile înalte la care a ajuns corupţia în România, ci şi tratamentul umilitor şi inuman la care este supus un cetăţean israelian în România, care întreţine de 60 de ani neîntrerupte relaţii de prietenie cu Israelul.

1022/P/2005 – dosarul buclucaş

Acesta este numărul dosarului care, de 3 ani de zile a devenit mingea de ping pong a justiţiei române, pasată de la un judecător la altul, de la o sectie de poliţie la alta, de la un tribunal la altul.
Iată cum prezintă ziaristul Dan Barbu de la cotidianul bucureştean „Interesul public” traseul „tehnic” al dosarului.
„Unul dintre zecile de memorii scrise de Max Sprinc ajunge, spre finalul anului 2005, pe masa Corpului de Control al IGPR. În urma verificărilor rezultă un raport în care chestorul Dan Fătuloiu admite faptul că Serviciul Cercetări Penale din cadrul DGPMB tergiversează soluţionarea dosarului şi recomandă preluarea cauzei de către Direcţia de Cercetări Penale a IGPR, cu acordul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Şi Parchetul ÎCCJ constată că poliţia tergiversează ancheta şi, prin semnătură procurorul şef adjunct al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului ÎCCJ, dispune preluarea în urmărire penală proprie a dosarului 1022/P/2005. În plus, Serviciul de Cercetări Penale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a constatat fără echivoc, în luna ianuarie 2006, că notarul Lidia Georgescu a eliberat pentru vânzător un act de dezmembrământ al apartamentului din Bucureşti cumpărat de Max Sprinc cu o zi înainte ca actele de proprietate să fie depuse la cadastru. Drept pentru care a propus ca plângerea referitoare la actele notarului să fie preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Un an şi trei luni mai târziu, după o decizie defavorabilă emisă de procurorul Claudia Bobe de la Parchetul ÎCCJ, dosarul lui Max Sprinc ajunge la Curtea de Apel Bucureşti Secţia II-a Penală. Aceasta desfiinţează ordonanţa emisă de Claudia Bobe dar şi o sentinţă a judecătoarei Sandu Gheorghiţa, de la Judecătoria Tribunalului Bucureşti, şi cere redeschiderea urmăririi penale împotriva celui care i-a vândut proprietăţile lui Max Sprinc. Dosarul este trimis la ÎCCJ. Dar procurorul Marius Iacob nu ţine cont de decizia Curţii de Apel şi retrimite dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, adică în locul de unde fusese preluat din cauza suspiciunilor că procurorii îi favorizează pe cei învinuiţi. Tot în 2007, Corpul de Control al Ministerului Justiţiei, sesizat în legătură cu abuzurile din dosarul 1022/P/2005, cere Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici să ia măsuri împotriva notarului Lidia Georgescu şi sesizează CSM pentru măsuri împotriva judecătorului de Carte Funciară, Cuzuc Gheorghe. Nu s-a întâmplat însă nimic. Pe scurt, Max Sprinc se luptă azi cu un notar, trei judecători, trei procurori, doi poliţişti, doi magistraţi din CSM şi un judecător de Carte Funciară. Cele 14 memorii adresate ministrului Cristian David au rămas fără răspuns”.
Dosarul frige, devine din zi în zi o periculoasă bombă cu explozie întârziată, al cărei ticăit continuă să fie ignorat de cei implicaţi în acest joc al banilor, sfidării şi incapacităţii voite. Până când va fi prea târziu.

Parchetul General al României sfidează mass media israeliană

După o convorbire cu purtătorul de cuvânt al Procuraturii generale a României, d-l Robert Cazanciuc, Agenţia internaţională de ştiri on line „Anima News” şi cotidianul israelian în limba română „Viaţa Noastră”, au transmis, la rugămintea acestuia, în urmă cu două săptămâni, un e-mail în care solicită instituţiei române să se ocupe de acest dosar şi să transmită redacţiei deciziile luate. Deşi conform legii 544/2001 care se referă la accesul la informaţii publice, avea obligaţia ca în termen de trei zile să răspundă solicitării, nici până astăzi nu s-a primit nici un semn. Fapt ce denotă o totală lipsă de considerare.
*
Şi atunci, să nu-i dai dreptate lui Max Şprinc, care, plin de dosare, decizii şi contradecizii, rămâne aproape singur în această luptă cu căpcăunii hrăpăreţi ?
„Este vorba de o acţiune clară împotriva mea fiindcă, împreună cu cei doi detectivi, am desconspirat această echipă de magistraţi şi poliţişti care l-au ajutat şi-l ajută pe Apostu Constantin să fraudeze statul român, având după cum vedeţi, mână liberă de la însăşi procuroarea adjunctă a României”, afirmă Max, privindu-mă în ochi, conştient că are de partea lui dreptatea. Şi este decis să lupte până la capăt, continuând să creadă că dreptate va învinge.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pe o tema de Bianca Marcovici

ma uit la femeie ascunsa in pantofi se intinde pana la stele urcand intr-o viceversa la marginea absentei unde o...

Închide
3.129.42.198