Prima încercare de a găsi o analogie pentru ceea ce se întâmplă într-un accelerator de particule, cum este cel franco-elveţian, a fost imaginată de fizicianul Carl Sagan. De altfel el a fost o personalitate multilaterală, ocupându-se în acelaşi timp cu succes de multe alte discipline. Carl Sagan, ca fizician a influentat decizia multor adolescenti dotaţi de a ajunge fizicieni (cum a mărturisit şi celebrul Brian Cox).
El a descris procesul accelerării particulelor şi a ciocnirii lor în accelerator cam în aceşti termeni (citez în mod aproximativ): „în cazul cercetării structurii materiei noi nu avem multe căi de a face descoperiri. Imaginaţi-va că avem la dispoziţie nişte ceasuri foarte complicate, iar pentru a afla ce este în interoriorul lor le izbim unul de altul, iar din fragmentele rezultate stabilim cum funcţionează!” Situaţia nu este prea bună!
Cam aşa se întâmplă şi în acceleratoarele de particule, cu o singură excepţie: acolo funcţionează şi relaţia dintre masă şi energie, descoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea de o serie de fizicieni, dar a cărei explicaţie corectă a fost data de Einstein:
În momentul accelerării particulelor, acestea dobândesc foarte multă energie şi prin urmare masa lor creşte, uneori chiar de zeci sau de sute de ori. Masa lor finală depinde de energia iniţială acumulată de particulele care se ciocnesc în timpul accelerării lor. Deci nu e vorba de ciocniri obişnuite! Masele rezultate în urma ciocnirii sunt mult mai mari decât cele avute de particulele iniţiale. Este ca şi cum ceasurile sofisticate menţionate la început ar creşte şi ar deveni cu atât mai grele cu cât ar fi izbite mai tare. Iar din ele s-ar desprinde cu mult mai multe fragmente decât ar fi de aşteptat!
Până aici lucrurile sunt oarecum clare.
Stranietatea începe în momentul în care vorbim de detectarea particulelor căutate, în acest caz de detectarea bosonului Higgs. Din experienţele preliminare a reieşit că, în mod teoretic, energia acestuia trebuie să fie de 126.5 miliarde de electron-volţi (cum ştim din relaţia echivalenţei dintre masă şi energie, masa se poate exprima şi prin unităţi de energie).
Modul în care s-a detectat acest boson (că şi alte particule elementare) este următorul: s-au făcut accelerările respective de protoni, ciocnirile necesare de particule, după care, când s-a ajuns în domeniul respectiv de energii, s-au făcut determinări foarte precise ale traiectoriilor particulelor care se formează când acest boson se descompune în fragmente. Procesul respectiv de descompunere în alte particule a fost fotografiat, iar datele au fost analizate cu ajutorul supercomputerelor. Practic în acest caz putem vorbi de traiectorii, întrucât fiecare punct din ele este pus în evidenţă prin tehnici speciale.
Din aceste experimente s-au dedus atât masă precisă a bosonului Higgs, cât şi repetabilitatea experimentului respectiv.
S-au făcut diverse analogii pentru a arăta cum funcţionează această particulă care atribuie o masă la tot ce există în Univers. Cea mai directă explicaţie dată este următoarea: bosonul Higgs crează un câmp de particule virtuale care apar şi dispar din vid, având o viaţă foarte scurtă (fracţiuni de secundă). În timpul extrem de scurt cât aceste particule virtuale există, ele furnizează masă altor particule cu care se întâmplă să interacţioneze.
Sigur că principala întrebare este: „ce sunt aceste particule virtuale?” Aici trebuie precizat că tot ce numim noi „nimic” sau vid absolut din care s-au scos toate particulele şi câmpurile, electro-magnetice şi de altă natură, nu este de fapt „nimic” sau vid absolut.
„Nimicul nu există”, spune fizică modernă. În vidul cel mai perfect apar şi dispar particule care au o viaţă extraordinar de scurtă. Important este ca suma energiilor lor sa fie zero (energia pozitiva plus cea negativă).
Ceea ce este interesant este faptul că acestea nu sunt baliverne, nu sunt credinţe religioase bazate pe nimic, ci sunt fapte reale, demonstrate în mod riguros prin experimente care au fost confirmate de mulţi alţi oameni de ştiinţă. Culmea e că experimentele respective, foarte concludente, făcute pentru a demonstra faptele respective, au fost de fapt deosebit de simple. Le vom discuta în articolul următor.
Disclaimer: Cum am afirmat de la început, acest ciclu de articole nu are intenţia de a „populariza fizica”. Învăţarea fizicii se face din manuale universitare unde materialele sunt cu mult mai organizate şi învăţarea fizicii din ele se poate face mult mai bine decât din ce scriu eu aici. Scopul meu este de a ajunge la discutarea unor interpretări filozofice pe care le numesc eu „sărite peste cal”, şi care au trezit controverse printre fizicieni celebri. De exemplu, chiar Einstein, pentru a respinge mecanică cuantică, s-a exprimat odată cam aşa: „cum adică, dacă nu mă uit la luna, înseamnă că ea nu există?”
Este clar că e vorba de lucruri ieşite din comun pentru noi, care avem o experienţă de viaţa foarte diferită de logica mecanicii cuantice, dar până sa pot discuta acest subiect, e necesară o scurtă prezentare a cuceririlor fizicii moderne.
Am înţeles importanţa descoperirii bosonului Higgs: existenţa lui confirmă Modelul Standard al particulelor elementare. Modelul Standard fiind un model teoretic, care presupunea existenţa a 5 tipuri de particule elementare cu spin întreg: fotonul, bosonul slab (forţa slabă), gluonul (forţa tare), bosonul Higgs şi gravitonul. Până anul acesta (2012) nu erau confirmate prin experimente decât existenţa fotonului, a forţei slabe şi a forţei tari. Acum, dacă existenţa bosonului Higgs a fost confirmată, înseamnă că Modelul Standard este valabil şi cerecetările pot merge în această direcţie. Adică, trebuie găsit şi „fotografiat” şi gravitonul, particula care (ne) dă gravitaţia (pe modelul, oaia ne dă carne, lapte şi lână). Adică nimic nu este determinat de nimic, ci totul trebuie să fie determinat de „ceva”. După mine, această teorie are sens numai într-un Univers limitat. Dacă Universul este infinit, logica mea se rupe, fiindcă (vorbind acum despre infinitul mic) pornind înspre acest infinit mic vedem că, de fapt, nu există un „sprijin” iniţial, el se pierde în… infinit. Deci, totuşi, ne „sprijinim” pe „nimic”.
Domnule Mircioane, vad ca acreditati lipsa continutului nimicului, perifrazand afirmaţiile tanarului Einstein care sustinea ca intunericul nu exista. Eu am sentimentul ca „numicul” despre care vorbiti e plin de necunoscute. Chiar într-un Univers limitat, logica dv este rupta…( ca sa va reau termenul), Nimicul, fara nici un continut, este o inventie a limitării cunoştinţelor actuale, ca si vidul dealtfel.
Domnule Mircioane, in primul rand aceasta ultima descoperire este cu mult mai importanta decat crede azi majoritatea, pentru ca acum, pasul urmator este descoperirea dimensionalitatii universului.
Noi stim ca traim intr-un univers cu trei dimensiuni spatiale si una temporara.
Tot la CERN si tot cu ajutorul Bosonului Higgs se spera sa se determine daca Universul nostru are mai multe dimensiuni! Din punct de vedere matematic, o serie de teorii fizice au sens numai in cazul cand de fapt Universul nostru are in total …11 dimensiuni. Nu mai multe si nici mai putine!
Cum se va proceda?
Acum s-au facut zeci (si poate in acest moment sute) de experimente reusite pentru determinarea acestei particule (Higgs) legata evident de un camp (care da masa particulelor existente). Si i s-a determinat cu precizie masa.
Daca se va face un calcul in care se vor aduna toate fragmentele derivate din bosonul Higgs, cand acesta se descompune in fragmente, in principiu masa totala trebuie sa o egaleze pe cea gasita experimental pana acum pentru acest boson. Daca este…mai mica, atunci este evident ca unele fragmente au disparut undeva. Unde pot dispare fara ca noi sa le putem detecta?
Evident, numai in alte dimensiuni!
Si atunci va exista o dovada experimentala ca Universul nostru are mai mult de trei dimensiuni spatiale, pe care le percepem noi!
As vrea sa adaug ca o fiziciana de geniu, Lisa Randall a aratat matematic ca trei dintre fortele fundamentale in univers sunt enorme, de miliarde de miliarde de miliarde de ori mai mari decat a patra forta, Gravitatia Universala, ceea ce a fost confirmat de si catre alti fizicieni in trecut (si pana acum nu a existat nici o explicatie pentru acest lucru), ipoteza stiintifica dupa care Gravitatia este asa de mica poate avea o explicatie matematica pefecta daca aceasta forta ar veni din…alt Univers! Venind „de departe” ea se micsoreaza foarte mult!
Deci ar apare deodata posibilitatea de a explica o serie intreaga de lucruri daca se confirma faptul ca Universul nostru are mai multe dimensiuni de trei!
Si de aici rezulta deodata posibilitatea de a explica enorm de multe lucruri din Univers fara a avea nevoie de zei!
De altfel eu cred ca este evident pentru toata lumea faptul ca nu poate fi adevarat faptul ca „un facator al universului” ii ordona unui tata sa-si ucida copilul „ca sa-l incerce”. Acest tip de zeu este pentru prosti.
Adevarul stiintific (ca alt fel de adevar nici nu exista!)este cu mult mai frumos si inaltator decat povestile de trei parale venite din epoca de piatra!
Faptul ca Universul nostru ar avea mai multe dimensiuni a fost sugerat de mai multi fizicieni in trecut. Georg Kaluza, un german din Polonia, a aratat ca daca se presupune ca Universul nostru are mai multe dimensiuni, se poate unifica matematic cu usurinta teoria relativitatii generalizate a lui Einstein cu electromagnetismul!
Ulterior, alt fizician, Klein, a arata ca aceste noi dimensiuni por fi foarte mici, circulare; mai multe informatii sunt usor de gasit pe wikipedia la „Kaluza-Klein theory”.
Deci, este fo0arte, foarte probabil ca traim intr-un univers cu mai multe dimensiuni.
Dar trebuie dovedit in mod stiintific acest lucru!
Ceea ce este evident acum este faptul ca toate teoriile fizice se „topesc” acum in…matematica pura!
As vrea sa nu las fara raspuns o afirmatie a dlui Stephane Ionesco, care a citat raspunsul lui Einstein dat unui rabin: „“Cred într-un Dumnezeu care se afirmă lui însuşi în ordinea armonioasă a ceea ce există şi nu într-un Dumnezeu preocupat de destinul şi acţiunile omului”.
Chiar si din acest raspuns a fost foarte clar ca Einstein respinge total credinta in dumnezeul iudeo-crestino-islamic cu toata aceasta traditie nascuta in epoca de piatra.
Einstein a spus clar ca la 12 ani era foarte credincios si voia sa se faca rabin, dar la 13 ani a renuntat total la aceasta ideie si ca in nici un caz nu crede in dumnezeul iudeo-crestino-islamic, care raspunde la rugaciuni si care incalca legile fixe ale naturii!!
Dumnezeul lui Einstein a fost „ordinea naturala” pe care o admira! Adica, „Dumnezul lui Spinoza”. Adica era intr-un fel panteist! Sigur ca totul este admirabil, dupa el!
De multe ori in discutiile cu alti fizicieni, Einstein folosea cuvantul Dumnezeu exact in acest sens: de ordinea naturala a lucrurilor in Univers!
Cand Einstein i-a spus lui Niels Bohr: „Dumnezeu nu joaca zaruri” acesta i-a raspuns „Nu-i spune tu lui Dumnezeu ce sa faca”. Adica…l-a pus la punct!
In traducere libera, din acest jargon al fizicienilor, Einstein a spus: mecanica cuantica, bazata pe probabilitati , trebuie sa fie gresita”. La care Bohr i-a raspuns: nu rastalmaci tu natura”!
Numai neinitiatii ar putea crede ca ei vorbeau cu si despre…”Dumnezeu”!
Un alt incident foarte interesant: fiind prezent la inmormantarea unui prieten, Einstein a linistit-o pe sotia acestuia spunandu-i ca „timpul este doar o iluzie…din pacate una foarte persistenta”! Nu stiu daca a linistit-o!
Domnule Anton Constantinescu,
Da, m-am luat cu vorba şi încercând să păşesc pe firul unei logici mecanice era să uit de universul cu mai multe dimensiuni, reclamat de matematică. Dar, şi intuitiv, eu cred că putem paria pe universuri multiple, pentru că numai aşa putem să ne explicăm (oarecum) infinitul, adică acceptând că universurile se scurg unele în altele. Pe de altă parte, sunt foarte mulţumit de faptul că Einstein a spus că timpul este doar o iluzie. Nu ştiam că a spus asta. Tot intuitiv, dar, cred eu, şi cu argumente logice, am susţinut în paginile acestei reviste că timpul este o mărime inventată de oameni, care îi ajută să înţeleagă mai bine mişcarea şi să se organizeze, dar, îi împiedică să înţeleagă Universul (mă rog, universurile). Dacă timpul nu există, într-adevăr nu avem nevoie de zei, pentru că nu trebuie neapărat să inventăm un început. Bosonul lui Higgs, pe care îl descoperim astăzi, este acelaşi de pe vremea în care universurile erau foarte comprimate, doar că s-a mişcat „puţin”. Trăim într-un prezent din care putem scăpa numai cu imaginaţia, pentru că suntem contemporani cu aşa zisul Big Bang, cu bosonul Higs, cu Alexandru Macedon, doar că materia s-a mişcat şi este altfel dispusă. Mă rog, e greu de explicat în cuvinte, în limbajul care numeşte lucrurile, fenomenele, evenimentele şi în care oamenii au introdus prezentul, trecutul şi viitorul. Dar, cred că aţi observat că limbajul matematic nu are trecut şi viitor. Este ceea ce este.
Domnule Mircioane, am mai multe observatii de facut la ceea ce scrieti:
„Da, m-am luat cu vorba şi încercând să păşesc pe firul unei logici mecanice era să uit de universul cu mai multe dimensiuni, reclamat de matematică.”
Oricat de „reclamat de matematica” ar fi ceva, acest aspect este neimportant. Multe lucruri care matematic sunt mai usor de inteles, in realitate sunt altfel.
Ceea ce conteaza este doar rezultatul experientei directe!
Daca expeirenta directa va spune ca universul nostru nu are mai mult de trei dimensiuni, atunci acel rezultat este cel corect. Dar acum stim ca probabilitatea unui asemenea deznodamant este…foarte mica.
„Dar, şi intuitiv, eu cred că putem paria pe universuri multiple,”
Putem paria pe orice, ca pariurile nu sunt stiinta.
” pentru că numai aşa putem să ne explicăm (oarecum) infinitul,”
Nu este adevarat. Vad ca dvs nu aveti pregatire stiintifica. Ce facultate ati urmat?
„adică acceptând că universurile se scurg unele în altele.”
Fantezie fantezie fantezie….
„Pe de altă parte, sunt foarte mulţumit de faptul că Einstein a spus că timpul este doar o iluzie”
Nu prea conteaza parerea dvs. De fapt acum curentul dominant in fizica spune ca timpul ar fi nu doar o iluzie, ci o marime fundamentala. Inca nu este totul clar.
Einstein a gresit in multe, desi el a deschis drumuri noi, neasteptate in fizica.
In fizica nu este ca in Religie, unde daca inalt preasfintia sa spune una, inseamna ca vine de la dumnezeu in persoana.
Fizica este o stiinta numai in masura in care este confirmata de datele experimentale. Nu stiu daca ati inteles asta!
In rest, domnule Mircioane, ati scris palavrageala goala. Nu stiti sau nu puteti intelege deloc ce este stiinta.
Puteti sa-mi spuneti ce ati studiat? Ca stiinta nu o intelegeti absolut deloc. Cu atat mai putin ce este spiritul stiintific!
Cat despre NIMIC, acum se stiu foarte multe despre proprietatile „lui”.
NIMICUL ESTE UN MEDIU DE ENERGIE JOASA, DIN CARE, CONFORM PRINCIPIILOR MECANICII CUANTICE APAR SI DISPAR TOT TIMPUL PERECHI DE PARTICULE DE SEMNE OPUSE.
Adica nimicul absolut are o viata interna extraordinar de complexa, in limitele principiilor mecanicii cuantice!
Chiar cand se vorbeste de faptul ca Univesrul nostru a „explodat” din nimic, trebuie sa intelegem ca „nimicul acela” a fost extrem de complex si avea o energie diferita de zero…Iar acea explozie nu a fost de fapt o explozie, ci o intrare in realitate a universului nostru dupa anumite legi clare. Bosonul Higgs este una din particulele formate atunci, care insa are (a avut) o viata extraordinar de scurta! Iar prin aceste experiente noi putem sa aruncam o privire asupra procesului nasterii universului.
As vrea sa adaug un amanunt pe care nu multi il stiu: la inceput numele de Big Bang a fost o porecla ironica ca fizicianului Fred Hoyle care radea de cei care sustineau teoria „nasterii universului” din „nimic”.
Hoyle a fost un mare fizician englez, care isi batea joc de teoriile altora ce concurau cu ale sale. El sustinea ca universul este un spatiu perfect stabil, unde se nasc tot impul atomi de hidrogen! El a si calculat cati atomi se formeaza in fiecare secunda intr-un an-lumina cub, pentru ca universul sa fie stabil!
Odata cu descoperirea incidentala a lui Penzias/Arno, care au stabilit ca zgomotul de fond radio al universului provine de la inceputul universului…e mai complicat de explicat cum…teoriile lui Hoyle au cazut cu zgomot! (la inceput ei au crezut ca acel zgomot de fond este dat de…dejectiile porumbeilor care foloseau micul lor instrument ca sa se usureze in el)! Asa ca au curatat bine dejectiile respective. Degeaba!
Pentru ei tranzitia de la curatarea rahatului de porumbei la premiul Nobel a fost foarte scurta!
Unii fizicieni s-au exprimat astfel cu privire la adevarata spiritualitate: „in ziua de azi este cu mult mai probabil sa ajungem la dumnezeu pe cale stiintifica decat prin psalmii cantati in biserici”.
Din acest motiv sustin eu ca a intelege bine fizica moderna si alte stiinte este o cale cu mult mai buna spre adevarata spiritualitate, in care nu ne imbatam cu apa rece (sau sfintita), cale care poate fi cu mult mai satisfacatore decat asa-zisa spiritualitate a bisericilor care sustin texte imorale de acum doua si trei milenii”.
Domnule Anton Constantinescu, nu am pregătire ştiinţifică şi dacă vă spun ce sunt, probabil o să râdeţi şi o să consideraţi că vă pierdeţi timpul cu mine (dacă timpul e mai mult decât o iluzie). Totuşi o să risc: sunt jurnalist, pictor, prozator şi scenarist. Toate acestea le fac fără nicio pregătire de specialitate. Cu toate acestea scriu pe bani la diferite publicaţii, am deschis expoziţii de pictură în România şi în Franţa, am participat la expoziţii în România, Franţa, Ungaria, Serbia, sunt invitat la Colonii de pictură în mai multe ţări (în 10 august a.c., voi pleca într-o tabără de pictură în Ungaria), am publicat un roman, am scris piese de teatru, prima mea piesă s-a jucat anul acesta într-un amărât târg de provinice, cu numai 83’000 de locuitori, următoarea se va juca în septembrie, a.c. Deci, nu am pregătire ştiinţifică şi îmi lipseşte şi limbajul de specialitate. Folosesc termeni nepotriviţi, după cum m-aţi şi taxat, dar observ că şi dvs., care vă consideraţi un om deştiinţă muritor şi rece, folosiţi termeni poetici care nu au nicio legătură cu ştiinţa. Numai ca exemplu, vă reamintesc: „Adevarul stiintific (…)este cu mult mai frumos si inaltator…” Ce însemană „frumos” şi „înălţător” în ştiinţă?! Baliverne, fără nicio relevanţă.
Pe de altă parte, dacă vă consideraţi cu adevărat om de ştiinţă, trebuie să fiţi un agnostic, pentru că oamenii de ştiinţă acceptă că omul fiind limitat, nu are posibilitatea să cuprindă şi să înţeleagă un Univers nelimitat (mai multe universuri infinite). Nu ar avea nici timpul necesar (dacă timpul,… cum ziceam), deoarece, aşa cum spun oamenii de ştiinţă, în lumea cunoscută, tot ceea ce are un început, are şi sfârşit. Este, totuşi, ciudat că oamenii de ştiinţă propun spaţii infinite şi timp infinit, dar se „încăpăţânează” să lucreze numai cu materie care are dimensiuni limitate şi pe secvenţe de timp limitate, considerându-se infailibili (ca dvs., de altfel), trăgând concluzii despre care susţin că sunt generale şi de necontestat. Ca om de ştiinţă, mi se pare că ar trebui să acceptaţi că prin experimente vom putea pătrunde în universul mic (universurile mici) până la o limită (până când va dispărea omenirea, probabil, relativ adânc) şi în universul mare, tot aşa. Restul, nu avem ce face, trebuie lăsat pe seama matematicii şi, mai apoi, a filosofiei. Aşa că, nu mai fiţi atât de băţos.
Ce e aia univers mic in mintea dv?
Ca universul e mare.
Iar daca vreti sa cunoasteti gradul de credinta in religie al laureatilor premiului nobes, 97% sunt necredinciosi.
Domnule Anton,
Universul mic nu este în mintea mea, este un termen ştiinţific, mai cunoscut şi sub forma de microcosmos. Sunt surprins să aflu că nu cunoaşteţi noţiunea, mai ales că experienţele de la CERN se ocupă în special cu cercetarea microcosmosului. Desigur, microcosmosul este micro în raport cu dimensiunea omului în univers. În general, tot ceea ce nu putem vedea cu ochiul liber este considerat că face parte din microcosmos. Ideea este, oare până unde putem ajunge descompunând microparticulele? Ajungem, de exemplu, la boson, bosonul se descompune în fragmente, vrem să descompunem şi aceste fragmente şi aşa mai departe. Până unde putem ajunge? Din moment ce fiecare din acele particule există, are proprietăţi, înseamnă că poate fi descompusă în subcomponente. Şi aşa nu ajungem niciunde ci ne afundăm în infinitul mic. Chiar nu aţi auzit sau nu v-aţi pus problema până unde putem să ne adâncim în microcosmos? Desigur, până la o limită, aşa cum nu vom reuşi să atingem nici marginile macrocosmosului. Dar, mi se pare că dvs. vedeţi universul ca pe o pagină de caiet din care aţi învăţat propoziţii şi formule, ca un elev sârguincios. Vă doresc succes, poate că veţi lua nota 10. Dar, mai înseamnă că nu sunteţi frământat de probleme filosofice, deşi, în mod surprinzător, aţi afirmat că nu vreţi să faceţi o popularizare a ştiinţei ci să porniţi o discuţie cu implicaţii filosofice.
Iar, în ceea ce priveşte replica dvs. finală, care trebuia să-mi dea lovitura de graţie, aceasta m-a făcut să pufnesc în râs. Dvs. aţi scris:”Iar daca vreti sa cunoasteti gradul de credinta in religie al laureatilor premiului nobes, 97% sunt necredinciosi.” Asta îmi dovedeşte că nu aţi înţeles nimic din problemele pe care le-am propus. Dvs. îi tot daţi cu oamenii de ştiinţă şi religia. Am zis eu ceva de religie?! Am făcut eu propagandă pentru zei, vindecări miraculoase şi învieri din morţi? Aţi reacţionat ca un elev prins cu lecţia neînvăţată, schimbând subiectul. Dar, nu vă faceţi griji prea mari, nimeni nu e perfect. Eu chiar vă văd ca pe un profesor onorabil(fără ironie). Cu răbdare şi fără orgolii, ne mai cizelăm pe ici pe colo, şi avem şanse să înţelegem câte ceva. Desigur, nu totul. Dar, jocul, vrem nu vrem, trebuie să-l jucăm, deoarece curiozitatea, spiritul de competiţie, sunt specifice vieţii. Apropo, dacă tot vorbim de filosofie, vă daţi seama ce greu ne va fi să înţelegem de ce viaţa are aceste specificităţi? Şi în plus, de ce s-a „străduit” materia să prindă viaţă şi viaţa să evolueze de la formele primare, până să ajungă la omul cu conştiinţă de sine! E ca şi când materia a dorit să se organizeze în aşa fel încât să aibă cunoştinţă despre sine, să se poată privi, să se poată evalua! Bun, să zicem că nu e nevoie să introducem probleme străine de subiect, care mai mult încurcă, decât lămuresc (deşi, din perspectivă ştiinţifică şi filosofică sunt extrem de interesante). Oricum, vă urmăresc cu interes şi aştept să văd cum vă veţi atinge scopul, vă citez:”Scopul meu este de a ajunge la discutarea unor interpretări filozofice pe care le numesc eu “sărite peste cal”, şi care au trezit controverse printre fizicieni celebri”.
PS – Pentru a vă familiariza cu macrocosmosul şi microcosmosul, vă propun următorul link: http://www.scientia.ro/forum/index.php?topic=1418.0
Omagiile mele!
„Universul mic nu este în mintea mea, este un termen ştiinţific, mai cunoscut şi sub forma de microcosmos. ”
Vad ca ati inventat un termnen pe care nimeni in afara dvs nu-l foloseste! „universul mic”!
Nu domnule Mircioane, termenul de Univers este foarte clar. Nu exista Universul mic si cel mare!
Micocosmos, da.
Domnule Mircioane, daca ati studia macar un semestru de fizica la vreo facultate, ati vedea ca toate aceste intrebari pe care vi le puneti au raspunsuri date de multa vreme. Si filosofia de doua parale nu are sens.
De exemplu, bosonul se descompune in particule elementare. Ca alte particule. Dar electronul nu se descompune in nimic! Si nici fotonii. S-a propus o teorie a stringurilor, dar alea nu sunt in nici un caz particule. Si nici nu sunt dovedite.
Ati ramas cu mentalitatea naiva a lui Lenin, dupa care ORICE PARTICULA SE DESCOMPUNE IN ALTELE si tot asa la infinit. Ca broastele alea testoase, puse una peste alta.
„Universul mic” nu este o notiune stiintifica. De altfel asemenea nume apar mai mult in scrierile „ezoterice” pe care probabil ca le cunoasteti mai bine ca oamenii de stiinta.
Intrebarea mea este: de ce nu incercati sa revedeti macar notiunile invatate de dvs in liceu? Ideal ar fi sa va dati seama ca nu stiti nimic si sa studiati fizica la vreo universitate. Dar pentru asta ar trebui sa va dati seama de cat de putin stiti.
Inainte de a scrie carti, de ce nu incercati sa invatati cate ceva?
Cum bonzonul Higgs este energie, fiimd dotat de memorie – potrivit aserţiunii eminentului Stefane Lupesco – destructurarea lui(infinită), ne va duce, presupun, până la originele Universului sau universelor. În aşteptare, de ce ne-am interzice ipoteza spiritualităţii materiei? Deoarece inteligenţa ei a fost de mult demonstrată.
Da, domnule S Ionesco, tocmai despre asta vorbeam şi eu, că viaţa este una din formele care exprimă, de fapt, inteligenţa materiei. Altfel, cum s-ar organiza, de exemplu, materia în formă de flori, care sunt nişte organe sexuale viu colorate şi atractive pentru insecte, astfel încât acestea să le polenizeze?!
Pe de altă parte, domnule Anton Constantinescu, să ştiţi că m-am dus la manualele de fizică, dar ele nu dezvoltă vreo idee filosofică pornind de la rezultatul unor experimente. Or’ dvs., tocmai asta ne-aţi propus, vă reamintesc: „Cum am afirmat de la început, acest ciclu de articole nu are intenţia de a “populariza fizica”. Învăţarea fizicii se face din manuale universitare unde materialele sunt cu mult mai organizate şi învăţarea fizicii din ele se poate face mult mai bine decât din ce scriu eu aici. Scopul meu este de a ajunge la discutarea unor interpretări filozofice…” Dar, constat că dvs., de fapt, nu doriţi decât să demontaţi religiile, ceea ce, pentru mine e prea puţin. Nici eu nu-mi închipui că Dumnezeu a umblat, sau umblă, pe Pământ, ca să hotârască dacă vreun student intră sau nu la facultate, dacă va câştiga Staeaua derbyul cu Dinamo, sau dacă va fi sau nu demis preşedintele ales, Băsescu, la referendum.
Nu vreau sa ma mai leg de greseli.
Problema insa se pune invers:
Orice particula are energie cu exceptia celor care nu au masa (deci nici energie).
Nu stiu ce intelegeti prin ipoteza spiritualitatii materiei. Stiinta nu se face oricum „in asteptare” ci se fac exeperimente care sa dovedeasca un lucru sau altul.
Adica credeti ca particulele elementare gandesc pentru ca au energie?
Lupescu a fost iubita lui Carol al doilea; cred ca l-ati avut in vedere pe Lupasco.
Cum bine aţi remarcat, dle Constantinescu, nici vorbă de „Lupesco”, aşa cum în grabă am scris ci, evident, de Ştefane Lupasco. Un lapsus caruia i se poate atribui, probabil, o explicaţie psihanalitică. Adică „neştiiţifică” şi, ca atare, sancţionabilă. Mai mult chiar, mi-am permis indecenţa s-o numesc pe doamna Elena Lupesco, Lupeasca. O veche expresie care a făcut suprafaţă în mod neaşteptat. Dar, în fine, chiar dacă dreptul la eroare nu e prevăzut în codul bunelor maniere, o oarecare indulgenţă poate fi acordată.
V-am acordat destule licente, domnule Stephane Ionesco. Singurul domeniu in care nu pot sa va acord „licente” este cel stiintific.
Nu pot fi niciodata cu echivalarea metodei stiintifice, conform careia nu putem vorbi despre un fapt daca nu exista dovada fizica stabilita prin metoda stiintifica, cu…bazaconiile sau aiurelile care ne pot trece prin cap.
Imaginatia este o trasatura utila numai cand este insotita si de spiritul critic!
Stiinta este o disciplina conservatoare. Daca nu ar fi asa, oamenii de stiinta ar discuta, desigur, la infinit despre OZN-uri sau alte baliverne.