Şi unde ar mai exista
zăpada amintirii inimii tale,
decât în privirea sufletului meu,
zi de lumină,
uitată de primăvara amintirii
în îmbrăţişarea sărutului tău,
inimă de stâncă
în care mai cred,
depărtarea viselor noastre,
lumină de gheaţă,
te rog
încălzeşte-te de clipele mele.
Acum în ninsoarea părului tău
petrecut printre şoapte de nori,
Înger ascuns de sângele inimii mele,
te doresc
mai mult ca niciodată,
în palmele bătătorite
de Vreme ale vieţii mele,
prin care curge apa
ridurilor acestei Lumi.
…e trist dar poate fi adevarat…sinceritatea sentimentelor si exactitatea descrierilor , sunt convingatoare…
e un poem incarcat cu o tensiune launtrica rar intalnita…