CHILIE DIN AGAPIA, pictura, Gheorghe Parascan, 2006Continuind subiectul Agapia, sub genericul “Geografia pictata”, propun privitorului un crimpei de viata uitata de timp. Alaturi de minastirea Agapia se pot intilni numeroase chilii, oaze de tacere, singuratate si suflet. Casute primitive, incarcate de flori de gradina. Maicutele trec sfioase prin fata gardurilor de lemn, catre slujbe, bucatarie, sau atitea treburi pe care le implica viata monahala. Chiliile sunt o remarcabila arhitectura taraneasca. Lemnul vechi, ars de soare, creaza adevarate opere de arta, in plasmuiri modeste.
Pictura propusa in acest material, subliniaza o asemenea chilie. Practic suntem martorii existentei unei imagini pe care o vom intilni din ce in ce mai rar. Noile constructii monahale, adevarate hoteluri, nu reusesc sa aiba nicicind farmecul modestiei acestor chilii ramase din alte vremuri, mostenire a unui neam strabun.
Chiliile casute au marele merit de a crea o viata monahala in mediul apropiat vietii casnice. Departe de viata din pesteri, sau din chiliile schiturilor, chiliile casute ofera acel strop de umanism, pe care calatorul il asteapta si il traieste privind cetatile lui Dumnezeu. Aici intilnim printre suflete, numeroase minuni ale naturii si mestesugurilor ancestrale. Pasari libere, cintind si zbenguind, florile agatate in stresini, frumos aranjate in curtea interioara, gardurile pline de muschi de padure, fintina, ferestrele, adevarate deschideri spre intelegere, sunt elementele unui univers incarcat de caldura.
Poate ca nu ar fi de neglijat ideea, ca fiecare dintre noi am putea incerca macar pentru o zi si o noapte sa existam in limitele oferite de un asemenea loc.