Dr. Robert L. Spitzer, considerat de unii a fi tatăl psihiatriei moderne, si-a cerut scuze pentru cercetarea sa despre gay si lesbiene din 2001. In urma cu trei decenii, Prof. Spitzer a jucat un rol important în eliminarea homosexualităţii de pe lista de tulburări mentale în manualul diagnostic al Asociatiei Americane de Psihiatrie .
În 2001, Dr. Robert L. Spitzer, psihiatru si profesor emerit la Universitatea din Columbia, a prezentat o lucrare la conferinta Asociatiei Americane de Psihiatrie despre conceptul de „terapie reparatorie” pentru homosexuali. Printr-o interventie terapeutică a sustinut domnia sa in respectivul studiu, homosexualii si lesbienele si-ar putea schimba orientarea sexuală devenind heterosexuali.
Acest studiu a avut un efect negativ de mari proportii asupra comunitătii homosexuale. Deasemenea, studiul a fost imediat imbrătisat atat de activistii homofobi cat si de unii psihiatri ce l-au folosit pentru “tratatarea” pacientilor cu orientare sexuala “anormală”.
In urmă cu câteva săptămăni, Prof. Dr. Robert L. Spitzer in vârsta de 80 de ani si suferind de Parkinson , a declarat unui reporter că regretă studiul prezentat in anul 2001 si in special efectul profund negativ pe care l-a avut asupra comunităţii gay şi că, datoreaza scuze acestei comunităti. Astfel, în această lună a trimis o scrisoare la Archives of Sexual Behavior, (jurnalul stiintific ce a publicat lucrarea sa în 2003), cerând retragerea respectivului studiu. După câteva săptămăni, Dr. Spitzer a aflat că intr-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se mentioneaza “terapia a constituit un pericol pentru sănătatea si chiar pentru viata persoanelor vizate”.
Initiativa Profesorului Spitzer de a retrage din revistele de specialitate studiul in cauza si de a-si cere scuze pentru acest studiu eronat si profund negativ prin impactul său, este fară nicio indoială lăudabilă. Din pacate, fiind un gest tardiv, comunitatea homosexuală a fost deja afectată si vor trece multi ani pâna când rănile produse se vor vindeca.
Un reporter a afirmat că indiferent de cât de mult a contribuit Dr. Spitzer la progresul psihiatriei moderne si cât de revolutionare au fost studiile sale din tinerete, cert este un singur lucru: a făcut o greseală imensă in 2001, ce va eclipsa intreaga sa carieră. Dr. Spitzer va fi in mod inechivoc asociat cu neinspiratul său studiu din 2001 si … nimic mai mult.
Ma bucur sa citesc din ce in ce mai multe articole despre homosexualitate, despre lipsa de toleranta fata de aceasta. Si, mai general formulat, de lipsa de toleranta fata de ceea ce numim in mod curent „minoritati” pentru simplul fapt ca sunt diferiti de noi intr-o privinta sau alta. Faptul ca un subiect nu pana demult taboo precum cel al minoritatilor (fie homosexuali, fie rromi etc.) incepe sa fie abordat este pozitiv. Relativ la abordare, exista doua perspective cred eu. Cea pur descriptiva si, de fapt o constatare (de genul m-am intalnit cu doi homosexuali, unul blond altul brunet ce mi-au relatat ca nu se simt prea respectati… ) adica un buletin meteo si atat (afara ploua). Exista mai apoi si abordarea ceva mai profunda a acestui fenomen nefast numit intoleranta (inca o data, indiferent de obiectul ei) ce exploreaza sensurile acesteia, nu … starea vremii (ne putem uita pe geam si singuri pentru a vedea ca ploua, ma rog, eu pot).
Din acest motiv eu prefer sa citesc un articol precul cel al Dnei Lucaciu din care am invatat ca prejudecatile impotriva unei minoritati (homosexualii in acest caz) au fost de multe ori justificate de teorii asa zis „stiintifice” si desigur mentinute in virtutea acelorasi teorii. Iar cand se dovedeste ca aceste teorii sunt … FALSE, este de fapt prea tarziu. Raul a fost facut deja. Daca mi-ar fi prezentat cineva un „recensamant” al homosexualilor de la Baia de Cris, Sighetul Marmatiei, Gherla, Cluj etc. cred ca as fi zis pas. Stiind deja ca discriminarea impotriva homosexualilor (si nu numai) este o realitate, as fi dorit sa ii inteleg sensurile (fiindca nu putem elimina un rau inainte de ii intelege sensurile si dimensiunea), nu sa dezbat daca discriminarea se refera la 1125 de persoane sau la … 1223 si… ce fel de muzica le placea lor sa asculte.
Tocmai aici vad eu valoarea adaugata a articolului de mai sus semnat de Dna Wanda Lucaciu. Evadeaza din contemplatia superficiala a unui fenomen explorand in schimb o parte din cauzele fenomenului.
Astfel ca, indiferent de cati de iiiiiiiii au citit unii in acest articol, eu am vazut doar PUNCTUL pe i. Prostii sa continue sa numere iiiiiii-urile!
Va multumesc pentru acest articol, Stimata Dna Lucaciu
Din pacate regretele si scuzele profesorului Spitzer, prezentate la 11 ani dupa publicarea studiului sau, au ajuns prea tarziu. In ultima decada, concluziile eronate ale cercetarii sale au generat efecte negative profunde in randul comunitatii homosexuale. Am aflat ca profesorul se afla in prezent la varsta de 80 de ani, fiind si suferind. Sa inteleg ca acest gest al sau se vrea o confesiune? Din nefericire, raul a fost facut. Pacat ca dansul nu se poate reabilita acum prin participarea cu trup si suflet in actiunile organizate de comunitatea homosexuala.
Am urât dintotdeauna pancartele, lozincile si lozincarzii. Prefer oricand pe cei care pun umarul, participa, voluntariaza in organizatii de sustinere, de simpatie cu grupurile minoritare.
Ma aplec cu stima si respect in fata acestora si, din cate stiu, colega mea, doamna Wanda Lucaciu se numara printre ei, fiind o membra activa in diverse grupuri de aparare a drepturilor omului, a minoritarilor. Pentru aceasta ii multumesc si consider ca ar trebui sa scrie pe aceasta tema, sa impartaseasca cititorilor lui ACUM din experienta sa.
Imi place sa pun punctual pe i, dar din pacate nu stiu cite iiii-uri se pun la sfirsitul unor cuvinte. Am sa invat cu timpul si pina atunci va rog sa ma scuzati.
Cred ca am mentionat in alte comentarii (doi de i) ca am lucrat la o scoala privata pentru 27 de ani in Santa Monica, California. Am avut placerea sa am prieteni din aproape toate minoritatile existente in California. Nu mi-a trebuit mult timp sa incep sa le inteleg problemele ce ieseau la iveala pentru faptul ca toti eram si sintem minoritati. Trebuie sa admit ca nu m-am simtit minoritara in cei aproape 47 de ani (un i) decind ma aflu in SUA, desi sunt :evreica, romanca si am un accent nebulos in engleza.
Prin acesti prieteni, care erau fie profesori fie administratori sau chiar directori ai scolii (doi de i?), am inceput sa devin activa in citeva grupuri. De exemplu: La Raza (grup mexican), ADL (Anti-Defamation League grup evreiesc), GLAAD (Gay and Lesbian Alliance Against Defamation) a carei filiala din Los Angeles a fost intemeiata de unul din directorii scolii impreuna cu mine. Eu cred ca este mult mai important sa actionam decit sa strigam lozinci sau sa purtam placarde cu lozinci. In engleza se spune: “put your money where your mouth is” . Lozincile erau bune in Romania de 1 Mai si 23 August cind trebuiai sa le strigi ca altfel intrai la puscarie. Ele nu contribuie la nimic daca persoana emigranta din Mexico nu are ce minca sau nu are un job, sau daca o persoana de credinta musulmana este clasificata imediat ca terorist(a), sau o persoana care nu arata deloc diferit de noi este gay sau lesbiana, sau daca gunoiul se arunca in fata unei case locuite de evrei. Toti trebuie sa ne suflecam manecile si sa luptam pentru cei care nu se bucura de drepturi egale cu majoritatea. Dupa parerea mea, lozincile ajuta precum ajuta ventuzele la un mort.
Ma simt atat de norocoasa ca am o familie calda care ma sprijina in tot ce fac, ca am avut ocazia sa traiesc cea mai mare parte a vietii in “normalitate”. Vreau sa contribui cu fapte nu cu lozinci la bunastarea altora care sufera fara nici o vina a lor, ci numai si numai pentru ca sunt minoritari.
(Va rog sa imprumitati niste iiii-uri de aici, in caz ca nu am pus suficiente iiii-uri la unele cuvinte :-))
Orientarea sexuala a unui individ este problema personala a acestuia. A ridica piatra si a-l lovi nu este un gest crestinesc, dimpotriva. Cea mai corecta atitudine este cea a respectului fata de orientarea lui cu mentiunea de a nu fi de acord cu propaganda „pro”. Din cate se pare homosexualitatea este fie o boala fie a atitudine dobandita in timp. Daca este „boala” individul nu trebuie maltratat psihic In acelasi timp nici nu trebuie incurajat! El trebuie respectat ca om in primul rand. In definitiv Michelangelo a fost un homosexual si un geniu totodata! Nici Platon nu a fost strain de aceasta stare. Ce facem deci? Ii trecem la index sau le admiram genialitatea?
Dl. Pop, De unde ati scos aceasta gogomanie? „Din cate se pare homosexualitatea este fie o boala fie a atitudine dobandita in timp”.
Daca cititi despre homosexualitate, puteti vedea ca NU ESTE O BOALA sau o ATITUDINE. Asociatia Americana de Psihiatrie a publicat nenumarate articole despre acest subiect si daca va intereseaza opinia lor si nu opinia vecinului care locuieste linga dv., puteti vedea exact ce v-am spus eu.
NIMENI nu-si alege sa fie sau sa nu fie homosexual, tot asa cum nimeni nu-si alege sa aibe par cret sau lin.
„Nici Platon nu a fost strain de aceasta stare”.La ce stare va referiti? Homosexualitatea este o stare? Este asa de ridicol a intrebuinta cuvintul „stare” in acest context, ca ma face sa rid si nu este nimic de ris in ceea ce afirmati.
Dl. Pop, va rog sa va informati si sa va deschideti orizontul. Nu este prea tirziu pentru nimeni sa invete ceva nou si mai ales sa invete ceva despre el insusi si despre semenii lui.
Domnule Ștefan Pop, Organizația Mondială a Sănătății a scos homosexualitatea din nomenklatorul bolilor din anul 1990. În acest caz ori nu știți și sunteți ignorant, fie știți și sunteți de rea credință. Vă acord beneficiul îndoielii și aleg prima variantă.
Din nefericire atitudinea dlui Pop este foarte frecventa la romani. A vorbi dupa ureche, fara consultarea vreunei surse stiintifice este un sport national.
Asa cum toata lumea se pricepe la fotbal, toti au impresia ca se pricep si la…orientarea sexuala (care este totusi un subiect stiintific). Este jalnic faptul ca nici dl Pop si nici altii nu-si pun cu adevarat intrebarea daca ei insisi pot sa-si schimbe peste noapte orientarea lor sexuala.
Doamna Wanda Lucaciu a scris un articol foarte corect, dar as vrea sa fac unele precizari suplimentare.
Asociatia Psihologilor Americani a scos homosexualitatea de pe lista bolilor mintale inca din 1973, nu din vreun motiv politic ci in urma analizarii rezultatelor unor studii facute de unii psihiatri renumiti la acea data.
Existau cativa psihiatri din scoala post-Freudiana care sustineau punctul de vedere al „bolii mintale”. Evelyn Hooker, o psihiatra care a trait multi ani in San Francisco si care a cunoscut sute de homosexuali de la universitatile din acel oras, si-a dat seama ca acel punct de vedere este complet fals. Cum Irving Bieber si Charles Socarides, doi psihiatri ai „scolii vechi” sustineau ca intrucat homosexualitatea este „o boala mintala” ei pot recunoaste oricand simptomele ei,
Evelyn Hooker le-a facut o provocare: le-a prezentat 100 de studenti, dintre care 50 erau heterosexuali si 50 homosexuali, cerandu-le acelor medici psihiatri, ca pe baza cunostintelor si teoriilor lor „stiintifice” sa recunoasca „cine e bolnav mintal si cine nu este”.
Cum era de asteptat, rezultate au fost absolout intamplatoare (random!)! In fiecare din cele doua grupe, cei doi psihiatri au listat 25 de homosexuali si 25 de heterosexuali!
Esecul acestor medici de a-si sustine propria lor teorie a dus la verificarea rezultatelor si de catre altii, iar concluzia a fost fara echivoc negativa in privinta ipotezei „bolii mintale”.
Din acest motiv, la Congresul A.P.A. din toamna anului 1973, decizia luata prin vot (asa cum se procedeaza in toate disputele stiintifice la APA) a fost scoaterea homosexualitatii de pe lista bolilor mintale, lucru ce s-a reflectat in centralizatorul DSM aparut cu aceasta ocazie.
Totusi acel congres a mentinut un caz in care homosexualitatea era considerata problematica si in care erau acceptate tratamente. Acel caz s-a numit „ego-dystonic homosexuality” si s-a referit la situatiile in care pacientii respectivi care cer „reorientarea lor” sunt disperati, din motive speciale.
Amanunte privind argumentele de ambele parti pot fi citite in „Journal of Psychology”, unde exista atat articolele lui Charles Silverstein, un psihiatru de frunte care s-a pronuntat pentru schimbare, cat si articolele lui Bieber si Socarides, contra schimbarii. Recomand in special numerele din iunie-iulie-august, care sunt extrem de interesante!
Ulterior datele au inceput sa se adune si sa fie din ce in ce mai evident ca toate cazurile de tratamente „reparative” pentru homosexuali nu numai ca au dus la esecuri (azi neexistand nici macar un singur caz dovedit stiintific de schimbare a orientarii sexuale; toate cazurile prezentate de N.A.R.T.H. fiind doar anecdotice)dar si faptul ca acele tratamente au produs mult rau.
In general numarul de sinucideri in urmatorii cinci ani de la „tratamente” este incomparabil mai mare pentru pacientii „tratati” decat media generala.
Evident ca pana si numele de „tratamente reparative” duce la concluzia celor afectati ca „este ceva stricat in ei, care trebuie reparat” -factor el insusi de natura sa induca depresiunile psihice, pe langa multi alti factori.
In acest sens si activitatea dr. Spitzer a fost nociva.
Cat despre dr Nicolosi, care a facut adevarate averi de pe urma fundamentalistilor crestini care si-au trimis copiii sa fie „reparati”, nici nu se mai vorbeste azi in mass-media. Dr. Nicolosi (intre timp dat afara din APA) a fost intervievat la CNN und a facut „scene”, trantind diverse obiecte in interviurile respective si parasind in mod furtunos studiourile.
S-a pus totusi intrebarea: „cum de acei medici cu experienta au gresit atat de fundamental?”. Raspunsul cel mai frecvent a fost ca intrucat homosexualitatea era interzisa prin lege, medicii respectivi au avut acces sa consulte numai „pacienti” institutionalizati, din spitale si inchisori,astfel incat ei nu si-au dat seama ca ei nu reprezinta deloc homosexualul mediu, ci numai pe cel bolnav sau neadaptat, iar in acele cazuri nu homosexualitatea era „problema” ci boala sau neadaptarea respectiva.
Precizare: m-am referit la „Journal of Psychology” din 1975, intre luna iunie si august (de fapt din intregul an).
Cat despre aberatiile dlui Pop pe care il citez aici, nu am de adaugat decat faptul ca tocmai in acele societati care invoca „mila” din „iubire crestina”, ura este cea mai intensa.
Citez:
„A ridica piatra si a-l lovi nu este un gest crestinesc, dimpotriva. Cea mai corecta atitudine este cea a respectului fata de orientarea lui cu mentiunea de a nu fi de acord cu propaganda “pro”. ”
Vedeti care este situatia in RM si Romania, unde BOR si BOM sunt factorii de ura cei mai cunoscuti! Acolo nu numai ca ortodoxismul ridica piatra, dar si loveste!
Cat despre propaganda, nici nu discut asta, pentru ca inteleg ca mintea dlui Pop e dusa rau cu pluta.
Acest comentariu scris in engleza, mi-a fost trimis de Marc Adams(marc@meetmarcadams.com) ca sa-l publicam in revista ACUM.
Hi Wanda,
Sorry for the delay. Here is my response to Dr. Spitzer.
Marc
„Scuzele recente ale Dr-ului.Robert Spitzer că homosexualii ar putea sa se schimbe,au fost oarecum surprinzătoare, dar nu şi de neaşteptat. Unele declaraţiile anterioare au aratat ca el se indreapta în această direcţie. Apologia lui, desigur, este acceptata, dar este greu să nu ne gândim la numerele immense de bărbaţi gay şi femei, care au fost supusi la tratamente şi consiliere, pe baza teoriei lui în ceea ce priveşte posibilitatea de schimbare. Cât de multe sinucideri, emotionale si fizice, s-au comis din cauza acestui studiu? Cât de mulţi părinţi au imbratisat acest studiu ca fiind correct şi speranta si visele lor de copii heterosexuali au fost practic palpabile.
Mai mult decât scuzele lui, este important să ne amintim că terapia restorative (reparatorie) implică mai mult decât persoanele care au urmat îndrumarea lui Spitzer.
Terapia modernă de restaurare începe destul de des la şedinţele de consiliere cu preoti sau alţi lideri religioşi, care se bazează pe propria lor interpretarea ale textelor religioase, in loc sa se bazeze pe un studiu ştiinţific. Aceste persoane afectează vieţile multor oameni mai mult decat a afectat studiul Dr-ului. Spitzer.
Acesti lideri dau sfaturi unui homosexual cu privire la o viaţă care este acceptabila religiei respective si cuvintele lor detin mult mai multa greutate in ochii cuiva care cauta ajutor de la ei, decât studiu Dr-ului Spitzer sau scuzele lui vor avea vreodată.”
Thank you Marc!
Fiica mea,specialistă în psihiatria adolescenţilor,rezidentă în Franţa, mi-a confirmat ,că în Franţa, homosexualitatea nu figurează nici în nomenclatorul de boli,nici în metodologiile de tratament a bolilor psihiatrice!
Dacă tot aţi sărit pe D-l Pop, care s-a rătăcit puţin, să mai spun şi eu ceva:Poţi acuza şi animalele de „boala” homosexualităţii, şi să dai cu pietre în ele,aşa cum se întâmplă în România,deseori, când într-o cireadă de vaci, câte o vacă are chef să se suie pe alta??, sau este bolnav căţelul meu,Rony, când călăreşte ce nimereşte??
Substanţial articol, Stimată Doamnă Wanda Lucaciu. (Ornstein-n-am uitat !).Mulţumesc.