Exista doua feluri de ziaristi. Primii descriu partea plina a paharului. Acestia sunt de obicei adulatorii, optimistii partinici si ignorantii. Ceilalti descriu partea goala a paharului.
Scrierile celor din urma deranjeaza, jeneaza. De ei fug politicienii, oamenii cu stare, oficialitatile…
La drept vorbind care dintre jurnalisti isi fac meseria mai bine?
Despre partea plina a paharului poti vorbi cu multumire, cu evlavie chiar. Poti multumi Lui Dumnezeu, pentru darul deja primit.
Partea goala a paharului nu poate fi altceva decit neimplinirile, ofurile, tristetile.
Din pacate occidentul are mai mereu parte de partea plina si tocmai de aceea ii vine greu sa inteleaga trista poveste a unui neam in care mai tot timpul nu exista decit partea goala.
Este greu ca ceva sa se schimbe atita vreme cit legiuitorii romani au parte de partea plina, in contrast cu marea populatie care nu are parte decit de goliciunea unei forme nejustificate existential. Romania este inca o tara in care cheltuielile minimei civilizatii sunt mai mari decit veniturile a milioane de oameni. Populatia seamana cu un burete plin de uscaciune.
Ziaristii pesimisti sunt martorii vietii milioanelor de batrini lasati de izbeliste, hotiilor subzistentiale ale copiilor strazii…
Cu toate acestea primele pagini ale presei sunt intesate cu aberatii guvernamentale. Gogomaniile politicii merg atit de departe incit alba neagra este un sfint si nevinovat joc.
La dineuri intind umil paharul gol pe jumatate si il ciocnesc de cel plin pe jumatate. Oftez, in timp ce celalalt zimbeste multumit. Cu timpul inteleg. Cel cu paharul plin este un conservator. Nu poate intelege rolul evolutiei. Evolutia este chiar o ipoteza jignitoare, amorala si impotriva credintei, oricare ar fi aceasta.
Trebuie sa ma fi batut cineva cu leuca in cap, altfel cum se explica faptul ca doresc schimbarea?
Odata am spart paharul, cu sete, de zidul neintelegerii.
Curios, desi paharul nu mai exista, partea goala ramase vizibila, ca un blestem al pamintului.
