caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

Calde salutări din Rodos!

de (1-4-2012)
1 ecou

Cam asa trebuie sa fi fost scrise – cu minimum de imaginatie – aproape toate vederile din concediu trimise celor apropiati. Folosindu-ma de aceasta introducere ,,rituala”, voi broda cateva ganduri pe marginea primului concediu in orasul Rodos din insula cu acelasi nume.

De ce Rodos?

Fiind ,,obligat” sa imi iau patru zile restante de concediu, dorind sa merg intr-un loc mai cald (primavara in Scandinavia inca nu si-a dat drumul), mai interesant si, nu in ultimul rand, economic (nu ma subventioneaza nimeni iar concediul cel adevarat este la vara – alti bani, alta distractie).

Alternativa a fost a ramane acasa la Stockholm si comportandu-ma ca turist in prorpiul oras sau sa lasam Oracolul Internetului sa hotarasca.

Mai intai, bilete ieftine de avion pe http://www.skyscanner.se/ (un sait general) sau pe cel al unei companii ieftine ryanair.com wizzair.com sau oricare alta. Skyscanner are si o aplicatie (app) pentru telefonul mobil asa ca munca se poate face si din pat la cafeaua de sfarsit de saptamana.

 

Dupa adulmecarea unei destinatii, urmatorul pas este gasirea unui hotel bine cotat de vizitatori, bine plasat fata de obiectivele interesante si… ieftin. De exempul http://www.booking.com/ sau hotels.com toate cu versiuni pentru telefonul mobil.

 

Dupa pomenirea de atatea ori a cuvantului ,,ieftin” recomand firilor sensibile, sau care, ma rog, tin la onoarea lor, sa nu citeasca mai departe.

 

Pentru cei care continua sa citeasca, sapaturile continua asupra celor cateva locuri prezumtive. Pentru noi (sotia si cu mine) au fost ,,Grecia” (Rodos).

E de vazut statistica temperaturilor pentru perioada in cauza pornind de la google.com ”Temperature in Rhodes”. Pentru noi, modesti locuitori ai Nordului, o medie de 17-18 C si cer mai mult insorit era tot ce ne doream. Tot 17-18 C mai pot avea Nisa, Sudul Portugaliei, Catania etc.

 

Ultimii candidati sunt trecuti apoi prin filtrul farmecului personal si interesului. Din nou Google.com (partea de fotografii) cu cuvantul cheie Rodos si panoramio.com iti dau o idee asupra frumusetilor locului vizat. Mai apoi poti cauta informatii suplimentare pe internet http://wikitravel.org/

 

La sfarsit o fuga la biblioteca sau librarie pentru cumpararea unui ghid. Pentru gustul meu, dar si recomandat oricui, este seria de ghiduri First Class Travel Guides http://www.fodors.com/trip-ideas/first-class-travel/ .

Intrucat in acest sezon pentru destinatiile din emisfera nordica e putin probabil sa poti face plaja, locul ales trebuie sa se preteze la alte activitati. De exemplu viata sociala, atractii urbane, istorice, rurale, natura.

Cercul se strange deci si de aceea alegerea noastra, incluzand si alte preferinte proprii cat si arbitrariul si afectul au condus la solutia unica: Rodos.

Tragand linie, transportul cu avionul si un sejur de patru zile cu mic dejun la un hotel plasat in centru (apreciat de vizitatori la circa 8 din 10 puncte) ne-a dus la modica suma de 190 euro total. Masa din timpul zilei, biletele la muzee, cumparaturile si suvenirurile sunt o alta poveste.

 

La drum! Rodos, una din cele trei verisoare

Insula Rodos face parte din duzina de insule numita ,,Arhipelagul Dodecanez”. A fost soartita sa fie fericita, cu o bogatie, datorata in mare parte pozitiei comerciale privilegiate dar a avut parte de o istorie dramatica. Invadata sau ocupata de persi, cavaleri ioaniti, turci, italieni (in epoca moderna) a revenit dupa cel de-al doilea razboi mondial Greciei.

Aici dorm dusmanii - cimitirul turcesc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De remarcat este ca dramatismul si natura conflictelor etnice a facut ca pe insula sa nu mai existe urmasi ai etniilor ocupante. In orasul Rodos gasim un cartier turcesc fara turci, unul al cavalerilor fara cavaleri, al evreilor fara evrei si ,,Orasul Nou” infiintat in timpul detinerii de catre italieni a insulei (1912-1948) fara italieni. S-au prigonit si izgonit unii pe altii. Voi povesti mai incolo cum fac fata grecii din Rodos (apartinand unui popor destul de nationalist) noii invazii de ,,pagani” din Germania, Anglia si Statele Unite, Rusia, Romania, Suedia etc.

 

In Rodos – orasul – am vizitat atat orasul vechi cat si orasul nou, parcurile si gradinile. Dar lacomia noastra de turisti autofinantati ne-a impus sa nu iertam aproape nimic, aucumuland de-a valma tot ce se putea in receptacolul de impresii. Nu numai monumente si statui ci si elemente de urbanism si amenajari urbane, comportamentul semenilor, aspectul cladirilor vechi si noi, al gardurilor si chiar al bordurilor si balustradelor, culoarea nisipului de pe plaja si forma pietricelelor.

Acropole si marea ca Perlanul albastru

In preumblarile pe jos obiceiul impertinent de a ,,face comparatii”ne-a dus imediat cu gandul la alte repere cum ar fi Antibes, Amalfi si Constanta (pe care ni le-am imaginat ca pe niste verisoare) dar si o localitate fictiva formata din contopirea imaginara a unui oras austriac cu unul german, scandinav si elvetian, sa-i zicem Nordos.

Aprecierile afective facute cu viteza sunetului ne-au pus in lumina asemanari in atitudinea sociala a grecilor ,,rodoaice” si ,,rodoi” cu omologii lor verisori dar si cu unele din trasaturile celor din Nordos.

 

 

Mai concret.

Rodos are multe atractii de aratat. De la vestigii antice, la cetati medievale, la constructiile ,,noi”art deco si moderniste cu inspiratie orientala, la marea in trei culori de albastru (la mal culoarea Perlanului Albastru – daca mai tineti minte acest detergent de rufe puternic parfumat). Mai adaugati pe partea senzoriala torente din parfumul florilor de lamai (probabil cea mai minunata mireasma in stare naturala) si cel discret dar ametitor al frunzelor de eucalipt. Rodos e bogat in atractii de acest gen, la fel ca si verisoarele sale Amalfi si Antibes. Constanta? Apreciez atractiile Constantei numeric cam la 1/20 din cele oferite de celelalte trei verisoare. Nici Nordanos nu sta cu mult mai prejos la indicele de atractii turistice solide. Probabil Constanta ar fi putut avea un indice mai bun, de 1/15 daca ar fi vrut sa pastreze.

 

Cum sunt oamenii?

Grecii, e stiut, sunt angajati trup si suflet in turism. Un popor, daca nu ma insel, nationalist, cu un trecut dramatic in care contractul social era unul tipic al supravieturii (statul are grja de cetatean cu obligatia ca acesta sa i se abandoneze total). Acest popor reuseste, printr-o minune, sa NU cada  in capcana xenofobiei si evita cu orice chip sa amestece afacerile cu eventualele sentimente de aversiune fata de straini. In ciuda greutatilor cauzate de singularismul limbii si alfabetului grec, iti este o placere sa intri in contact cu ei. Uneori sacaitor, da, pentru ca trebuie cu orice chip sa-si vanda serviciile si marfa. Dar niciodata scarbosi, increzuti, fara sa se limiteze strict la banii pe care i-au primit. Agenta de paza de la aeroport imi imprumuta o rola de adeziv de care aveam nevoie. Cei de la controlul de securitate ii arunca sotiei borcanelul cu dulceata de portocale (nu accepta propunerea sa-l pastreze pentru ei macar), dar observand apoi ca si in bagajul meu e inca un un borcan, isi soptesc intre ei si imi spun discret sa trec mai departe. O incalcare gentila a legii intr-o situatie care nu presupune niciun pericol combinata insa cu un refuz de a santaja sau trage foloase.

 

Taverna Kirei Maria. Vorbim engleza, germana, franceza italiana. Multumim in suedeza.
Taverna Kirei Maria. Vorbim engleza, germana, franceza italiana. Multumim in suedeza.

Kira Maria, o batrana, tine o taverna izolata pe drumul spre plaja Tsambika. Ne primeste cu drag si ne ofera mancare traditionala pe care o prepara la repezeala. Lista de bucate e in cinci limbi, pe care Kira Maria se straduieste sa le si vorbeasca, mai bine sau mai rau. Ca design, taverna ei arata ca dracul, un kitsch desavarsit. Dar nu lipseste nimic, de la locurile de parcare marcate, lumini si incalzitoare cu infrarosii la mesele din exterior (in livada) WC impecabil si loc de joaca pentru copii.La plecare pune capac multumindu-ne in suedeza. A pus-o cineva? Stim bine ca e un truc ieftin, ca doar nici eu nu veneam acolo cu gand de a incepe o relatie de o viata, dar ne simtim bine.

 

Si cred ca si ea se simte mai bine asa. Si, nu in ultimul rand, nu am gasit-o dintr-o intamplare. Modesta ei taverna este intr-un ghid de calatorie international si, desi nu se da adresa, inspiratia divina si ultimul model de navigator GPS Garmin 4790LMT m-au condus acolo ca prin minune.

 

Imi aduc aminte cu placere de un nene modest care vinde un suc de portocale pe ora la un chiosc si cu care vorbesc in italiana, germana si engleza ca si de altul care sta sa agate clienti in fata unui restaurant. Il intreb daca au ,,giveci” (cuvantul e cam acelasi). Imi raspunde, diplomatic, ca nu au dar ca au musaca buna, pesti buni samd. Gandul ma duce la o tanti de la un aprozar din Pitesti care la acelasi tip de intrebare imi raspundea rastit ,,N-avem!”.

 

Continuand comparatiile rautacioase cu ,,verisoarele”

Ajungem la concluzia ca Rodos are un punct comun, din pacate suparator, cu orasul Constanta. Stilul contemporan de constructie si amenajari stradale, urabane. Greoi, manjit cu vopsea, grosolan, fals si kitchios. O casa frumoasa veche este extinsa cu o terasa penibila din plastic fier si beton ca sa fie un restaurant. Bordurile inalte si greoaie sunt mozolite cu vopsea ca sa arate mai frumos. Pavele care lipsesc sau au fost completate cu alt model, alaturi de splendide pavele vechi din piatra. Moloz pe ici pe colo, gazon jumulit.

 

Toate acestea din urma dau impresia unei societati ai carei membri sunt priceputi, devotati si pasionati de afaceri (turismul) dar nu se sinchisesc de cum arata in jurul lor in afara sferei acestui interes. Traiesc mult prea mult – si prost, lipsit de ambitie – astazi, in prezent adica, in umbra si cu ,,scuza” vesnica a unui trecut de cultura si civilizatie (in cazul Greciei, colosal). Am convingerea ca acest trecut in care ei se infasoara, cerandu-i protectia, se rasuceste in mormant pentru ceeace s-a ales.

In Cafeneaua Kukou nu se fac compromisuri

In Cafeneaua Kukou nu se fac compromisuri

La un alt pol (desi spatiul comparatiei nu este doar bipolar) sunt locuitorii cetatii Nordos. Posomorati, mai lipsiti de bucuria de a trai (desi la fel de zambitor). Disciplinati dar si plini de pasiune, ei nu se limiteaza doar la a oferi frumuseti si bucurii vizitatorilor lor. Ei se incapataneaza sa umple aproape tot spatiul trairii lor cu regularitate. Extind bucuria lor asupra vietuitoarelor si naturii intregi. Au mai putine de oferit, dar o vizita in Nordanus iti da bucuria unei altfel de trairi.

 

Si nu in ultimul rand, stiu cat de greu e sa obtii o autorizatie de constructie in Nordanus, unde comisia care le ofera nu este numai formata din arhitecti si se numeste ceva in gen Comisia pentru Estetica Urbana.

 

Frumusetea pura rezista
Frumusetea pura rezista

 

Comparatiile dauneaza si se pedepsesc aspru

Avionul ne lasa dupa 3 ore de calatorie intr-un Stockholm cu cer mohorat, vant rece si zero grade (desi in pragul primaverii). Parca o fantoma imi sopoteste la ureche in timp ce isi freaca mainile de satisfactie ,,Te-am prevenit sa nu faci comparatii si generalizari!”.

Imi strang la piept mai abitir ,,prada”: trairi si amintiri, efecte personale, laolalta cu dulceata de mandarin, halvita, rahat de miere, bergamota, trandafiri si fistic, ouzo si Metaxa cu 5 stele.

***

Vom supravietui. Cel putin pana in mai, cand vom intalni o verisoara si mai de departe, Albufeira.

 

Ecouri

  • musat: (9-4-2012 la 15:05)

    Manasitire infiintata de Alexandru Ipsilante trebuie vizitata.
    Domnii fanarioti invatau meseria si comertul cu pietre pretioase de la mesterii bijutierii localnici.

    Oamenii sunt foarte cooperanti si orientati spre turism si prezentarea insulei.
    Ce este mi frumos in partea de sud va fi vinduta pentru citeva firimituri.

    Din insula numai o mica parte este utilizata in scop turistic.
    Exista loc pentru dezvoltare de zece ori pe cit este acum.
    Un port in zona de sud ar da un nou impuls.
    Daca exista un loc care trebuie vizitat si in care se poate investi atunci numele este Rodos.
    Practic in Grecia nu este important locul pe care il vizitezi ci oameni care te vor intimplina si cu care vei intra in contact.
    Rodos este punctul numarul unu.

    Daca exista un loc in care merita sa se retraga pensionarii acesta este Rodos.
    Un drum pina la insula Megesti sau pe stil nou Kastelorizo este o recomandare valabila.
    Este punctul cel mai estic al Evorpei si din care s-a proclamat de catre fostul Primu_Ministru G. Papandreu marele dezastru modern al Greciei.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
“Around the Bay Road Race” – cea mai veche competiție de alergat din America de Nord

În fiecare an, la sfârșitul lunii martie, orașul Hamilton (Ontario, Canada) este gazda unui eveniment binecunoscut alergătorilor de cursă lungă...

Închide
18.217.68.162