(Partea II)
Shiitii
Asa cum s-a mai subliniat, shiitii din Irak sunt impartiti in factiuni si ca rezultat, pozitia lor in negocieri este deosebit de complicata. In primul rind, ei nu doresc ca sunnitii sa redevina o minoritate dominanta in Irak iar aceasta cerinta este esentiala si ne-negociabila. In al doilea rind, shiitii doresc sa fie intr-o pozitie care sa le permita cit mai mult control asupra productiei de petrol si a ramurilor industriale adiacente. Sau cu alte cuvinte, ei vor sa controleze guvernul irakian. Se parea ca Washingtonul le va acorda acest premiu dar dupa prima batalie de la Fallujah, cind americanii au inceput negocierile cu insurgentii sunniti, a devenit din ce in ce in ce mai clar ca Statele Unite vor regindi acea optiune.
Apoi, shiitii au contat pe intransigenta sunnita – care insa s-a evaporat odata cu participarea acestora la alegerile din 15 decembrie 2005. Vigoarea insurgentei sunnite a eliminat practic posibilitatea ca aceasta sa fie zdrobita (sau poate, la un pret mult prea mare pentru shiiti).
Asadar shiitii s-au confruntat cu doua optiuni majore: fie sa faca fata unui razboi civil plin de necunoscute sau sa accepte ideea participarii sunnite la guvernare.
Shiitii deja abandonasera ideea unui control complet asupra petrolului irakian in momentul cind au format alianta cu kurzii. Nu era foarte clar cine va controla regiunile petrolifere din Nord dar in nici un caz shiitii. Prin acceptarea sunnitilor in guvern, pozitia shiita in problema petrolului a devenit una regionala si nu politica. Mai exact, scopul lor este de a obtine garantii ca veniturile substantiale din regiunile sudice ramin sub controlul lor si nu al guvernului.
Shiitii irakieni sunt in continuare puternic influentati de Iran dar ei inteleg ca daca joaca cartea Teheranului ar putea pierde. Ei vor cere partea leului din economia regiunilor sudice si vor solicita ministere cheie in Baghdad.
Pentru shiiti controlul economic este cu mult mai important decit cind vor pleca americanii si in ce ritm isi vor retrage trupele.
Sunnitii
Acestia au involuat de la pozitiile de putere avute la aceea de a fi un grup etnic minoritar. In plus, nu detin nici o zona petrolifera in teritoriul controlat de ei.
Dar in acelasi timp, prin insurgenta au obtinut ceea ce doreau: aceea de a nu deveni o forta neglijabila pe cimpul politic irakian. Prin mentinerea unei insurectii cvasi-generalizate impotriva americanilor si prin capacitatile dovedite de a lovi obiective shiite, sunnitii s-au facut cunoscuti ca o forta care trebuie inclusa – si nu exclusa – in jocul politic. Folosirea foarte elaborata a amenintarii jihadiste si-a facut efectul. Ei au zugravit jihadistii ca pe o forta straina si incontrolabila si doar ei, sunnitii, sunt cei capabili sa-i controleze intr-o maniera eficace. Acesta a fost principalul lor atu la masa tratativelor si l-au folosit extrem de bine.
Interesul sunnitilor este foarte simplu. In primul rind, ei vor sa participe la guvernare. In al doilea rind, ei vor o parte din veniturile exportului de petrol si un anumit grad de control asupra zonelor petrolifere din Nord. In al treilea rind – iar acesta va complica foarte mult lucrurile in a convinge insurgentii sa renunte la violenta – si oarecum paradoxal, sunnitii doresc ca trupele americane sa fie mentinute in Irak pentru a garanta ca shiitii nu-i vor ataca, Iranul nu va interveni iar guvernul irakian nu cade sub controlul Teheranului.
Sunnitii inca mai viseaza la puterea si privilegiile detinute pe vremea lui Saddam dar practic vorbind, ei au suferit mari pierderi doar pentru faptul de a nu fi dati la o parte din reconfigurarea Irakului.
Kurzii
Ideal, kurzii ar dori sa devina o natiune independenta. Dar asta ar insemna razboi cu Turcia, Iran si Siria – de aceea independenta este deocamdata in afara de orice discutie. Ei pot obtine un grad de autonomie in Irak care va depinde mai putin de sunniti si shiiti – care au alte lucruri mai stringente de impartit – ci mai degraba de pozitia Teheranului, Ankarei si Damascului, carora nu le convine o prea mare autonomie kurda. Din 1991 Statele Unite au fost garantul autonomiei kurde in nordul Irakului. Dar la fel de adevarat este faptul ca americanii doresc sa inceteze jocul garantiilor din Irak. Si intrucit Turcia si Iranul detin amandoua contramasuri la problema independentei, Statele Unite vor fi constrinse sa tempereze aspiratiile kurde.
A doua problema stringenta pentru kurzi este petrolul. Fiind dominanti in nordul irakian unde sunt localizate citeva mari cimpuri petrolifere si rafinarii – in jurul oraselor Kirkuk si Mosul – kurzii doresc sa-si consolideze controlul asupra acestora. O parte din shiiti sunt de acord insa sunnitii vor dividende din petrolul kurd. Sunnitii nu vor participa in nici un aranjament in care shiitii si kurzii obtin veniturile DIRECT din exporturile de petrol iar sunnitii, doar dupa ce este remis prin guvernul central. A ignora sunnitii acum este imposibil daca nu periculos. Problema cheie pentru kurzi este cit de mult vor trebui sa cedeze direct sunnitilor. Ceea ce in final este o problema de bani, iar cantitatile de bani sunt si vor fi intotdeauna negociabile.
Este evident pentru kurzi ca nu pot obtine un stat independent care sa incorporeze si kurzii din Turcia si Iran, in conditiile actuale. Ei considera ca daca obtin un anumit grad de autonomie plus o prosperitate economica din exporturile de petrol, vor fi capabili sa profite de alte ocazii in viitor. Daca nu, cel putin vor ramine cu petrodolarii.
Concluzii
Este clar pentru toata lumea ca in Irak ideea unei coalitii guvernamentale a prins radacini. Doua probleme de mare importanta ramin pe tapet.
Prima este situatia fortelor americane. Statele Unite nu mai vor ca trupele sale sa ramina un magnet pentru gherile desi sunnitii si shiitii ar putea trage foloase din aceasta. De aceea, este foarte probabila o retragere treptata incepind chiar din acest an. Totusi, sunnitii si kurzii vor ca americanii sa mentina o forta minimala (lucru dorit si de americani) in timp ce iranienii si shiitii vor ca trupele sa fie retrase cit mai repede. Calendarul retragerii va ramine un punct fierbinte in negocieri.
Cea de-a doua problema este petrolul – mai exact cum se va imparti venitul din exportul de petrol intre cele trei etnii. Este de asteptat ca, in final, sa se ajunga la un compromis. Sunnitii si kurzii, tematori in fata dominantei shiite doresc ca trupe americane sa fie mentinute in regiune. Shiitii vor raspunde prin revendicarea unei felii mai mari de petrodolari. Sa nu uitam ca tratatele si aliantele s-au bazat deseori pe mult mai putin.
“Strategia de iesire” din Irak nu mai tine atit de mult de divergentele dintre actorii principali – ei tind mai mult spre o convergenta in planul politic. Logica dicteaza fiecarui actor ca a sosit timpul unei stabilitati. Va rezulta o diminuare a violentei (nu si o eliminare totala) iar aceasta este cel mai bun rezultat care se poate obtine acum.
Daca dimpotriva, nu se ajunge la nici un acord care sa permita o retragere gradata a fortelor americane, Washingtonul va avea doar doua optiuni: sa continue luptele de gherila pe timp nedefinit cu trupe insuficiente sau sa se retraga unilateral.
Sursa:
Centrul de Studii Strategice Stratfor – Analiza geopolitica, George Friedman (aprilie 2006)