În ultima zi a anului zumzetul vaselor sfârâind pe aragaz începea dis de dimineaţă ofilind florile de gheaţă de la fereastră. Bunica era o maestră a gătitului “mai din nimic”. Aşa o alinta tata îngrijorat că performanţele ei culinare s-ar putea solda cu un frigider gol în timp ce ne punea “ la sacoşă “ nelipsitele sarmale, salata de boeuf, piftia, cârnaţii şi caltaboşul, ciorba de perişoare şi delicioasele gogoşi pudrate cu zahăr.
Tot acest robotit se oprea ca prin farmec prin venirea înserării când era decretat începutul armistiţiului din bucătărie. În sobele de teracotă focul mistuia cu lăcomie cărbunii, iar liniştea cobora neinvitată în casa noastră îmbiindu-ne la odihnă. Adoram acest moment pe care-l pândeam cu înfrigurare de sub plapuma grea prin care răzbăteau ecouri prevestitoare ale Noului An. Adormeam cu nerăbdarea pe pleoape, printre frânturi de colinde întrerupte de sunetele şuierate ale biciurilor lovindu-se de caldarâm. Vocile casei se estompau până dispareau într-un somn adânc.
Din şirul nopţilor dintre ani pe care le-am împărtăşit de cele mai multe ori cu familia mea îmi amintesc cum ascundeam bani în buzunar înainte de ora 12, cât să fie de bun augur în noul an. Bunicul îmi spunea “ Ia şi tu aici ceva, ca să prinzi curaj !”… Uitam deseori de ei, regăsindu-i surprinsă cu alt prilej, moment de clară îndreptăţire pentru repetarea gestului în viitorul ajun de An Nou.
Bunica insista să punem un tacâm în plus. Zicea că aşa este datina, să-l aştepţi pe Dumnezeu la masă în noaptea dintre ani. Şi cu El în gând aşternea cea mai albă faţă de masă pe care o avea, proaspăt apretată şi călcată. Masa se acoperea cu bunătăţile pregătite în ajun, paharele erau pline, iar din bucătărie răzbăteau ecourile deliciilor aromate cu atâta dragoste şi migală. Răsunau hohote de râs printre povestiri presărate cu amintiri , mai găseam şi câte un moment bun de vizionat la televizor, se mai auzea şi o muzică în surdină. Şampania îşi reversa aroma din paharele umplute în ultimele 10 secunde ale bătrânului an, timp în care îmi puneam în gând o dorinţă de care mă ţineam strâns de parcă ar fi fost un balon cu heliu, gata să dispară în noaptea plină de stele.
Întâmpinam noul an râzând în braţele bunicilor şi părinţilor, sărutându-ne şi dorindu-ne unii altora sănătate şi împliniri. Succes la examenele de treaptă, succes la admiterea la facultate, succes la noul loc de muncă, succes în viaţă…Timpul a trecut, ne-am împuţinat la masa dintre ani, dar nu şi în suflet unde fiecare drag al nostru îşi are oaza lui de lumină.
Pe 2000 l-am primit alături de noua membră a familiei, fiica mea în vârstă atunci de 3 luni şi jumătate. Trecerea dintre ani a fost învăluită într-o mantie groasă de zăpadă care se aşternuse pe neaşteptate aducând cu ea în chip magic mult râvnitul somn profund al puiului de om. Nu ne doream nimic mai mult decât să avem bucuria de a vedea pe picioarele ei făptura care se înfiripa sub ochiii noştri. Mama trasa cu priceperea unui proiectant limita propriei sale existenţe către clasa a V-a a nepoatei, iar tata glumea ca întotdeauna, înghiontind-o să nu plece fără el.
Din fericire pe 2012 îl vom întâmpina împreună în aceeaşi formaţie ca în urmă cu 12 ani. Mâinile mamei, mâini de bunică robotesc să umple alte sacoşe cu bunătăţi în timp ce-mi spune cu voce şoptită “ dacă aş fi sărutat destul mâinile alor mei, dar să fiu sănătoasă să te pot ajuta cât mai mult, stai liniştită că o să-ţi vină şi ţie rândul…” Fiecare trecere într-un nou an a fost asemenea treaptei unei scări în care gândurile celor dragi m-au susţinut să trec prin viaţă. Ce-ar fi însemnat veselia şi mâncarea din seara de revelion fără această cascadă de dragoste fierbinte ? Nimic.
La cumpăna dintre ani am înţeles că timpul începe să ne despartă de cei bătrâni dintre noi. Îi văd zâmbind copleşiţi de dulceaţa nepoatei, bucurându-se de reuşitele mele , dezbatând neobosiţi de deziluzii politica şi căutând soluţii pentru problemele existenţiale ale omenirii. Şi totuşi prin vulnerabilitatea lor au redevenit copii. Le ascult sufletele întristate sub povara straielor de pensionar luptându-se să-şi apere demnitatea. Mă dor inechitatea înjumătăţirii unei pensii şi suferinţele trupului împuţinat de ani. Trăiesc nepreţuitul dar al faptului că ei mai sunt şi pentru asta mă simt fericită şi puternică, gata să-l întâmpin pe 2012.
“ La mulţi ani ! ”
Draga Paula,
Iti doresc ca si anul 2013 sa-l intamplini cu aceeasi sensibilitate si candoare si sa ai parte de aceeasi bucurie a trecerii dintre ani! E foarte frumos ceea ce ai scris si atat de profund feminin!