Intre 1985 si 1989, Secretarul General al Partidului Comunist din URRS a incercat sa reabiliteze viabilitatea precara a Uniunii Sovietice si sa mentina o oarecarea coeziune in cadrul „lagarului socialist” prin implementarea unor reforme politice si economice (perestroika) si prin liberalizarea discursului politic (glasnosti). In 1989 si 1990, Gorbaciov a adopat o politica neconfruntationala cu Occidentul, a acceptat autonomia politica a tarilor din Europa Est-Centrala si a permis reunificarea Germaniei. Pentru aceste initiative extraordinare, Gorbaciov, devenit presedinte al URSS, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Promitand ca va continua viguros procesul de democratizare, in iunie 1991, Boris Eltan a fost ales cu peste 60% din voturi ca presedinte al Federatiei Ruse. Liderii nucleului „dur” din Partidul Comunist, impreuna cu unii generali din armata si serviciile de securitate au organizat la 18 august 1991 un atentat de lovitura de stat ca sa restitue regimul dictatorial precedent. Esecul lamentabil al atentatului a demonstrat aspiratiile covarsitoare ale populatiei pentru libertate si democratie, a afirmat aversiunea viscerala fata de nemernicia opresuinii comuniste si a precipitat o serie de evenimente neprevazute de reformatorii din jurul lui Gorbaciov. Sase din cele noua republici sovietice care agreasera anterior sa ramana in noua Uniune Sovietica au refuzat sa semneze noul tratat. La 21 august 1991, Ucraina si-a declarat independenta nationala. In urmatoarele cateva luni, restul republicilor sovietice s-au desprins din URSS. In decembrie 1991, Uniunea Sovietica a incetat sa existe. Lipsit de popularitate, dezamagit de derularea evenimentelor si „tradat” de acolitii lui, Gorbaciov a demisionat prompt si a transferat functiile de sef de stat lui Boris Eltan.
Douazeci de ani mai tarziu, in Rusia, entuziasmul, euforia si dedicatia pentru libertate si democratie, evidente in 1991, au disparut. Instalat in aceiasi „Casa Alba” in care Eltan, inconjurat de mii de demonstranti pro-democratie, s-a suit pe tank si a confruntat armata pucistilor comunisti, premierul Vladimir Putin conduce un guvern autocrat, corupt si opresiv. Demonstratiile infrecvente in favoarea democratiei sunt minuscule si, in mare parte, ignorate. Deoarece regimul comunist isi pierduse legitimitatea, atentatul contrarevolutionar din 1991 s-a prabusit in cateva zile. Implozia sistemului comunist a fost decisiva, rapida si ideologic ireversibila. Promisiunile de instaurare a unui regim democratic, de libertate individuala si de aderare la „valorile occidentale” nu au produs rezultatele asteptate. Euforia initala a fost inlocuita cu dezamagire, frustare si cinism.
Tranzitia spre democratie a fost tulbure, inechitabila si dezagreabila. In decursul crizei economice din 1992 si 1993, populatia isi pierduse economiile, somajul ajunsese sa fie amenintator si decalajul de avutie intre noii bogatasi si restul populatiei devenise socant. In loc sa blameze mostenirea comunista pentru devastarea din tranzitie, rusii au invinuit reformatorii si „democratia”. Eltan si-a pierdut popularitatea. Spre finele anului 1990, multi rusi devenisera nostalgici fata de fostul regim sovietic. Sperand ca un lider mai tanar si mai energetic va prelua franele statului, majoritatea rusilor a fost gata sa-l accepte pe Vladimir Putin la Kremlin fara sa-i reproseze asocierea precedenta cu regimul comunist in calitate de ofiter KGB. Putin a recentralizat puterea politica, a restabilit dominanta statului asupra cetatenilor si a abolit progresiv drepturile individuale. Majoritatea rusilor a acceptat ca politica de stat sa fie controlata decisiv de noul lider de la Kremlin. Lipsa de responsabilitate a liderului Putin fata de cetateni a provocat nepotism, coruptie si criminalitate. In baza experientelor istorice antecedente, rusii nu au considerat ca situatia este anormala. Pentru ei, angajatii publici si-au utilizat intotdeauna puterea ca sa se imbogateasca personal. Orice incercare de a schimba mentalitatea lor ar fi fost inutila. Acceptand subordonarea fata de autoritati, publicul nu mai crede ca statul ar putea servi cetatenii. Sub Putin, alegerile au fost farsiale. Justitia nu a fost independenta sau echitabila. Opozitia politica nu a fost tolerata.
Rusia de astazi functioneaza pe baza de mita. Coruptia este aberanta. Oponentii lui Putin se refera la partidul de guvernamant condus de Putin, ca Partidul Escrocilor si Talharilor. Desi oamenii pot sa vorbeasca liber intre ei, consecintele convorbirilor lor sunt irelevante. Nimeni important nu asculta. Presa principala si massmedia sunt controlate de autoritati. In public, oponentii regimului sunt cenzurati. Putin a utilizat televiziunea ca sa aminteasca repetitiv rusilor ca viata s-a imbunatatit substantial de cand el a venit la putere si ca numai el a reusit sa restabileasca puterea si prestigiul Federatiei Ruse in lume. Cand Putin a reinstituit imnul national sovietic, pubicul nu a avut nici o obiectie.
Deoarece fostul magnat Mihail Kodorkovsky a incercat sa finanteze un partid din opozitie, el a fost pedepsit in mod exemplar. El a fost arestat si inchis pe motive de frauda in 2003 si recondamnat recent la inca 5 ani de inchisoare. Asociatului lui Kodorkovsky, Platon Lebedev, i s-a refuzat eliberarea din detentie pe motiv ca pierduse o pereche de pantaloni pe cand era in inchisoare. In iunie 2011, autoritatile au refuzat sa admita participarea unui partid cu tendinte liberale la alegerile pentru Duma, programate pentru decembrie 2011.
Vladimir Putin a condus Rusia ca presedinte pentru 8 ani si ca premier in ultimii doi ani. El a transformat Rusia post-comunista intr-un stat cu guvernare netransparenta in care birocratia de stat prospera si in care drepturile individuale sunt desconsiderate. Partidul de guvernamant, neavand o ideologie specifica, nu isi poate justifica autoritarismul decat in baza opozitiei fata de „anarhia” debilitanta a democratiei, demonstrata de haosul din tranzitie. Propaganda oficiala sugereaza ca regimul actual poate reprezenta un pericol pentru alte state. Liderii de la Moscova nu au renuntat la idea refacerii imperiului. Apatia si cinismul electoratului se bazeaza pe convingerea ca votul cetatenilor nu conteaza si ca nu poate schimba nimic. Mai putin de 2% din populatie participa la activitatile societatii civile.
Si totusi, Rusia de astazi nu mai este Uniunea Sovietica. Oamenii nu mai sunt arestati in mijlocul noptii si trimisi in gulaguri pentru cine stie ce motive reale sau imaginare. Marea teroare din vremea stalinismului nu mai exista. Cetatenii pot vorbi liber in privat fara sa se teama de reprimarea feroce a organelor de securitate. In Rusia post-comunista dirijata de Putin, cetatenii isi pot permite sa-si avanseze interesele economice proprii atata vreme cat nu se implica in politica. Interdictiile regimului sovietic cu privire la activitati artistice, academice si mod de viata nu au fost reinstituite. Lipsurile pereniale si cozile interminabile din perioada sovietica au fost ameliorate. Dupa 1991, adoptarea economiei de piata a rezolvat cel putin partial problema aprovizionarii populatiei la preturi accesibile pentru o majoritate a cetatenilor. Acest progres din perioada post-comunista este considerat de cetateni ca o tranzitie spre normalitate.
Cu toate acestea, multi rusi sunt nemultumiti de directia in care tara este condusa de liderii actuali, nu sunt increzatori in perspectivele proprii si sunt convinsi ca nu au cum sa influenteze evolutia viitoare a tarii. Cu cat acolitii regimului si oligarhii economici fura mai mult cu atat devin mai nesiguri. Temandu-se ca vor pierde puterea, multi isi trimet banii in strainatate.
Prabusirea comunismului in Rusia nu mai este considerata un motiv de sarbatorire pentru autoritati sau pentru public. Guvernantii nu lauda procesul de imputernicire a populatiei in perioada post-comunista deoarece regimul actual se bazeaza tot pe dominanta statului asupra cetatenilor. Activisti politici oponenti fata de regim nu sunt tolerati.
Populatia Federatiei Ruse accepta sistemul paternalist de astazi asa cum este. Acum 20 de ani, majoritatea rusilor erau convinsi ca victoria democratiei importiva comunismului in Rusia a fost un eveniment istoric epocal. Sondajele de opinie recente arata ca, acum, mai putin de 10% din cetatenii rusi mai considera ca evenimentele din august 1991 au fost importante, 40% cred ca revolutia democrata a fost un episod tragic cu consecinte defavorabile pentru Rusia si 35% sunt convinsi ca schimbarile respective au fost numai o lupta pentru putere intre „grangurii” de la conducere.
Aniversarea prabusirii comunismului, sarbatorita cu elan in Europa Est-Centrala, nu a creat o societate democrata in Rusia. Evolutia post-comunista din Federatia Rusa a ratat sansa de democratizare, a reafirmat paternalismul traditional rus si a readus la putere lideri autocrati, intoleranti si corupti.
Rau cu rau, dar mai rau fara rau.
Ceva asemenator incercau sa explice oamenii de rind din Grecia.Toti foloseau expresia ca ar fi fost mai bine cu o Uniune Sovietica.
Nu am inteles mult timp dar nu voi putea sa inteleg niciodata cum ar fi fost mai bine cu Uniunea Sovietica.Ma gindesc ca ar fi fost goraznic cu o Uniune Sovietica bine organizata cu putere militara si mai mare.
A trecut asa cum trec toate imperiile, dar ar fi putut sa dureze inca un secol si situatia ar fi fost deosebit de rea.