caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Atac politic împotriva Centrului Memoriei Holocaustului de la Budapesta

de (3-4-2011)
5 ecouri

Centrul Memoriei Holocaustului din Budapesta, vedere din avion

Din ce în ce mai mult guvernul de centru-dreapta de la Budapesta al lui Viktor Orbán caută să-şi asume o aură de conservatorism desuet, apropiindu-se şi însuşindu-şi imagini şi simboluri din anii 30, din perioada denumită de istoricii vremii “cursul creştin”. Nu se propagă revizionismul teritorial (ca membru al Uniunii Europene, mai mult, deţinând acum preşedinţia acesteia,Ungaria nici n-ar putea), dar  se readuce în memorie Trianonul, prin declararea oficială a zilei semnării Tratatului drept una de doliu,  se vorbeşte despre realizarea unităţii maghiarimii de dincolo de graniţe cu cea din patria-mamă prin acordarea dublei cetăţenii şi a dreptului de vot pentru ungurii din ţările vecine, se introduc  în Constituţia unei republici  rolul simbolic al coroanei ungare, şi cel de “unificator de neam” al Sfântului Ştefan. ( Este drept, din titulatura ţării va dispărea acest cuvânt, ea nu se va mai numi Republica Ungaria ci numai Ungaria). Toate acestea sunt furnizate din arsenalul unui trecut nu prea îndepărtat, o epocă tragică din istoria ţării.

Încercări de rescriere a istoriei

În ultima perioadă există semnale clare ale încercărilor de rescriere a istoriei Ungariei, tocmai prin ştergerea unor evenimente dureroase din perioada menţionată anterior, un exemplu concludent fiind o ultimă “găselniţă” a guvernului, aşa zisa reorganizare a expoziţiei permanente din cadrul Centrului Memoriei Holocaustului de la Budapesta. Înfiinţat în 2002, printr-o hotărâre de guvern din 1999, Centrul, un complex modern care a inclus şi clădirea fostei sinagogi din strada Páva, cea de a doua ca mărime din capitala Ungariei, adăposteşte printre altele şi  o expoziţie permanentă în care se prezintă tragedia deportării evreilor din Ungaria propriu-zisă şi din teritoriile alipite temporar Ungariei horthyste – Ardealul de nord, sudul Slovaciei (Felvidék), Voivodina (Délvidék). Printre exponate figurează imagini ale armatei ungare intrând în aceste teritorii.

Se pare că aceste imagini au devenit deranjante pentru actualul regim. Zilele trecute András Levente Gál, secretar de stat la Ministerul Administraţiei Publice şi Justiţiei, a declarat că este necesară reorganizarea radicală a expoziţiei permanente deoarece felul în care este prezentată perioada 1940-44 “provoacă tensiuni inutile” pentru vizitatori.. “Nu există o relaţie cauză-efect între creşterea teritorială a Ungariei şi anihilarea masivă a cetăţenilor evrei ai ţării, aceasta din urmă se poate explica numai prin ceea ce s-a întâmplat după ocuparea germană a Ungariei”, susţine secretarul de stat. “Este o idee de-a dreptul orwelliană, Levente susţinând în acest fel că s-ar putea organiza o expoziţie despre Holocaust care să nu creeze tensiuni”, a apreciat istoric Mária Kovács de la Universitatea Central-Europeană, într-o intervenţie la postul Klubrádió,. Numeroşi istorici unguri, oameni politici, personalităţi publice şi-au manifestat îngrijoarea în ce priveşte  această tentativă de rescriere a istoriei. (Şi nu este singura, în Ungaria  reprezentanţi ai dreptei naţionaliste pun sub semnul întrebării personalitatea lui Mihály Károlyi, primul preşedinte al ţării, de orientare democratică) Politica revizionistă a Ungariei din perioada interbelică, se arată într-un comentariu al cotidianului Nepszabadsag, ca răspuns la declaraţiile lui Levente, a fost strâns legată de politica rasistă, antisemită a statului, evreii fiind scoşi vinovaţi pentru pierderile teritoriale ale Ungariei după primul război mondial.

După cum se ştie, deportarea evreilor la Auschwitz a fost doar finalul tragic al unui proces care a început încă din 1920, prin introducerea treptată a legilor antievreieşti. După ce Ungaria s-a alăturat puterilor Axei şi a început cel de-al doilea război mondial, aproximativ 20.000 de evrei fără cetăţenie maghiară au fost deportaţi în Ucraina ocupată de armata germană, iar trupele SS i-au executat pe toţi. Bărbaţii evrei au fost trimişi în detaşamentele de muncă forţată aparţinând armatei , duşi pe front, puşi la acţiuni de deminare, la săpat tranşee şi construirea de obiective militare în condiţii mizerabile, supuşi tratamentelor inumane, pierind cu miile, şi toate acestea în timpul regimului lui Horthy, înaintea ocupaţiei germane. Adevărul este, deşi nu se spune pe faţă, că – la fel ca în România- unde începând din 1990 se încearcă reabilitarea lui Antonescu, şi în Ungaria se încearcă acelaşi lucru cu Miklós Horthy. Chiar cu mai mult succes. Niciodată acuzat sau condamnat, arestat de germani după eşuarea încercării de a ieşi din război în octombrie 1944, Horthy care a murit în exil în 1957, a fost adus în Ungaria în anii 90 şi înmormântat în cadrul unor ceremonii publice. Modificarea conţinutului expoziţiei despre Holocaustul din Ungaria se încadrează în aceeaşi tendinţă.

Ecouri

  • Petru Clej: (4-4-2011 la 10:16)

    Doamnă Galambos, revin: Horthy nu a inițiat și nici nu a permis deportarea evreilor de pe teritoriul actual al Ungariei și Transilvaniei, care au fost deportați doar după 19 martie 1944 când Germania nazistă a ocupat Ungaria, iar deportarea a fost coordonată personal de Adolf Eichmann. Horthy a fost marginalizat și apoi arestat de ocupanții germani, atunci când a încercat să oprească deportările de evrei http://www.ushmm.org/wlc/en/article.php?ModuleId=10005458.

  • evagalambos: (4-4-2011 la 16:15)

    Domnule Clej, faceti cateva confuzii. Cu exceptia evreilor din Budapesta, intreaga populatie evreiasca din Ungaria si teritoriile alipite a fost deportata pana in iunie 1944, cu acceptul lui Horthy si cu ajutorul jandarmeriei ungare care a executat planurile de deportare ale nemtilor. Este adevarat, sub presiune internationala, Horthy a oprit deportarile evreilor din Budapesta in iulie 1944. El a condus efectiv Ungaria pana in 16 octombrie 1944 cand a esuat in incercarea de a iesi din razboi. spre deosebire de Romania, armata ungara nu a vrut sa faca acest pas si a ramas fidela lui Hitler. Intr-adevar, atunci Horthy a fost arestat si dus in Germania. Toate acestea sunt detaliate , printre altele, in Geografia enciclopedica a Holocaustului din Ungaria, doua volume, a prof. Randolph Braham ,in limba maghiara dar exista si un rezumat in engleza, dar si in alte lucrari de istorie.Asa cum am scris in articol, au existat deportari si inainte de 1944, nemaivorbind de cei care au murit in detasamentele de munca obligatorie.

  • Petru Clej: (5-4-2011 la 02:59)

    Doamnă Galambos, citiți vă rog ce scrie pe situl Memorialului Holocaustului de la Washington. Eu nu vorbesc de Ungaria, ci de Horthy. Eu vă întreb în continuare și vă rog să fiți atentă la formulare: de ce a fost nevoie de ocupația nazistă la 19 martie 1944 pentru ca evreii de pe teritoriul actual al Ungariei și Transilvaniei să fie deportați? Nu cumva pentru că Horthy s-a că opus? De ce scrie pe situl memorialulului Holocaustului că Horthy a fost marginalizat după ocupația germană? Iar armata ungară a făcut ceea ce i-au ordonat liderii politici pro-naziști în frunte cu Szalasi, DAR NU Horthy. Ca să nu mai spun că angajarea armatei ungare pe frontul de răsărit în URSS a fost mai mult simbolică. Horthy a fost un antisemit, dar nu-l băgați în aceeași oală cu Antonescu sau Szalasi.

    Dacă doriți să faceți diferența, întrebați-vă în permanență: de ce a ocupat Germania nazistă Ungaria condusă de Horthy și nu România condusă de Antonescu.

    În plus, articolul dumneavoastră pleacă de la întrebarea: e bine pentru evrei? Întrebare legitimă, dar doar dintr-un punct de vedere extrem de specific. Nu uitați că alianța FIDESZ – Creștin Democrați a câștigat alegerile parlamentare din 2010 cu 52,7% și o majoritate de 2/3 în parlament. În ce țară UE s-a mai înregistrat recent un astfel de rezultat categoric. Guvernul Socialist – Liberal care a fost măturat de la putere era corupt, mincinos și a lăsat finanțele țării într-o stare dezastruoasă încă înainte de recesiunea mondială.

    Desigur că tonul naționalist adoptat de guvernul Orban e neplăcut pentru evrei, dar cele două partide de guvernământ, membre ale Partidului Popular European (PPE) nu sunt extremiste și nu-și vor permite niciodată să pună în practică politici antisemite.

    În concluzie, consider tonul articolului dumneavoastră extrem de nepotrivit.

  • Reiter Sandor: (6-4-2011 la 11:40)

    Consider ca d-l Petru Clej are perfecta dreptate.

  • Ovidiu: (4-5-2011 la 01:42)

    Eva Galamboş–„Asa cum am scris in articol, au existat deportari si inainte de 1944”

    Aveţi dreptate, în masacrul Kamenets-Podolsky (27-28 August 1941) din cei 23 600 de evrei executaţi 15 000 -16 000 erau evrei deportaţi de Horthy din Ungaria (unde se refugiaseră din Austria, Cehia, Polonia). Guvernul Ungar ştia care urma să fie soarta deportaţilor dar a insistat până în noiembrie să continue cu deportările.

    –Soon the Hungarian government was informed about the massacres. In November 1941, Prime Minister László Bárdossy informed the Lower House that they wished to carry on with the deportations, „but the amicable German Reich warned us not to do so”

    detalii :

    http://degob.org/index.php?showarticle=2019



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Speranţă la metru plat

[caption id="attachment_29507" align="aligncenter" width="150" caption="Romii "relocaţi" locuiesc in aceste casele modulare din vecinătatea rampei de gunoi "][/caption] Situaţia comunităţii „relocate”...

Închide
18.188.184.186