Desigur, prin amploarea lui, fenomenul despre care scriu aceste cateva randuri, nu este exact ceea ce s-ar putea numi “un fenomen social”. Totusi, raportat la mica lume a acestei comunitati virtuale, mi se pare semnificativ.
La un capat al spectrului fenomenului, primim cereri de a deveni membri RLIV de la multe persoane care nu completeaza corect formularul pus la dispozitie. Incepand cu adrese de e-mail false si terminand cu teste monosilabice. Multi nu ne ofera initial macar 2-3 linii pentru un asa-numit micro-profil. La celalalt capat al spectrului, pe adresele specifice web-site-ului primim nenumarate e-mailuri purtatoare de virusi. Mai mult decat atat, se simuleaza adresele noastre pentru a se trimite virusi unor alti destinatari si a se compromite efortul nostru de a castiga audienta si credibilitate.
Ce vreau sa spun? Ca exista temeri si neincredere. Ca se depun eforturi considerabile de catre unii, pentru a distruge (cu aceeasi energie sau mai putina, dirijata in alt sens, ei ar putea construi). E ca si cum tenacitatea grupului care realizeaza acest web-site ar fi testata. De catre unii oarecum cu timiditate, de catre altii cu rea-vointa. Vor folosi la ceva aceste teste? In ceea ce ne priveste, cred ca nu. Timpul si determinarea noastra vor dovedi ca progresam, indiferent de ele. Le vor folosi, celor neincrezatori? Poate ca da – unora dintre ei (dar sa nu ne facem prea mari iluzii).
Dezbinarea si neincrederea nu sunt fenomene specifice romanilor, daca cumva cineva se gandeste la asta. Sunt specifice si altor popoare. De curiozitate, cautati informatii pe tema asta in Internet si veti gasi o cantitate impresionanta. Diferenta semnificativa intre mediul romanesc si multe alte medii nationale insa, este ca romanul in genere nu este ascultat de autoritatile statului sau decat daca are de facut vreo delatiune, daca are o relatie personala in administratie (nas, cumnat, tata, soacra, etc…), daca este interogat in legatura cu ceva, daca tara se afla in prag de alegeri (urmeaza momente bune in acest an pentru ca vocea cetatenilor sa fie auzita) sau in alte imprejurari extreme. Nu exista decat in forme foarte timide inca, entitatile independente, non-profit, necorupte (ce bine i-ar fi stat chiar Guvernului Romaniei sa fie in aceasta postura, pe care, cu regret, nu o ocupa) care sa-l asculte pe cetatean, sa fie sensibile la propunerile lui, sa nu-l umileasca, sa nu-l fure, sa nu-i ceara un ciubuc inainte macar de a-l lasa sa deschida gura.
Ma folosesc de acest fenomen al neincrederii unora in web-site-ul RLIV pentru a spune ca ai nostri corespondenti nu au motive a se teme de noi. Nu exista motive sa ni se adreseze propuneri sau sa ni se dea teme – pentru ca tot ceea ce facem facem pe baza de voluntariat – fara sa ni se dea macar posibilitatea de a comunica cu cei care fac aceste propuneri. Oricine isi poate crea in Internet o identitate opaca, nu e nevoie sa explic cum. Dar se poate macar asigura ca exista un canal de comunicare cu noi, in care identitatea oricui poate ramane anonima. Nimeni n-o sa se deplaseze in Japonia pentru a verifica daca Nea Costica este e fapt Ion Vasile sau Gheorghe Popescu. Numai sa putem comunica. Temerile si neincrederea se vor risipi poate, si impreuna vom reusi sa facem o diferenta.