ACUM.TV

Ca multi dintre dumneavoastra, incerc sa imi explic de ce ne miscam atat de greu. Pentru ca este evident ca Romania se misca mai greu decat altii din aceeasi zona geografica. Si da senzatia ca o face doar impinsa din spate de catre altii.

Este intr-adevar o tara ceva mai mare decat cele din proximitatea ei, cu o populatie ramasa, aparent, in urma realitatilor. Cu probleme complexe, de mentalitate. Dar in acelasi timp, o tara cu un mult laudat potential de inteligenta. Si totusi…

Suntem inca captivi unor mituri. Pe unele le invatam aproape mecanic inca din scoala generala, pe altele le preluam, mai tarziu, din viata cotidiana. Invatam sa ne autocompatimim inca de mici, invatand cu sarg « Miorita ». Ceva mai tarziu ne « delectam » cu legenda Mesterului Manole. Intr-un final le combinam : Miorita + Manole = « Merge si-asa ».

Cei care traim in strainatate si vrand-nevrand ne adaptam mentalitatea la realitatile unei vieti uneori excesiv de pragmatice, vedem ca spiritul complotist se sanctioneaza dur, balcanismul duce la asezamintele care ofera supa gratuit iar munca cinstita are rezultate durabile, care nu necesita neaparat jertfe omenesti. Noi, dezradacinatii, cum le place unora sa ne numeasca, avem si un alt « avantaj ». Stim bine unde am vrea sa ajunga si Romania . La ce standarde de gandire si de trai. Pentru ca deja traim cu acestea. Si daca criticam uneori faptul ca tara se misca greu sau in directii gresite o facem ca dovada ca ne pasa. Si ne doare. Pentru noi, dar mai ales pentru cei dragi ramasi acasa, complet debusolati.

Cel mai simplu ne este sa invinuim guvernul, presedintele, politicienii corupti, afaceristii verosi. Desi poate prea des nu suntem decat in asteptarea « urmatoarei prostii » a oficialilor de la Bucuresti ca sa deschidem gura si sa mai comentam cate ceva…o facem totusi. Din spirit civic. Poate mai des si mai apasat decat cei de acasa. Care, in majoritate, se simt sleiti de nevoile apasatoare si prefera sa lase acest rol presei. Presa isi asuma acest rol, cu riscuri din ce in ce mai evidente dar… la randul ei… nu poate crea locuri de munca. Deocamdata creaza, voluntar sau involuntar, senzational si … o banca de date istorice . Bunastarea nu se atinge citind ziarele si comentand talk-show-urile. Si continuand sa ne autocompatimim, aratand cu degetul catre mai-marii de la Bucuresti sau din marile orase.

Presiunea Uniunii Europene, pe care vom incepe sa o simtim din ce in ce mai acut, se va exercita asupra intregii tari, nu numai asupra unor grupuri conducatoare. UE incearca sa integreze nu numai administratii nationale si locale, ci un intreg popor, cu traditii si mentalitati. Si vrea ori sa ia numai ce este mai bun ori sa imbunatateasca ceea ce ia, inainte de a lua efectiv. In principal, capacitatea de munca si eficienta exploatarii resurselor. Oameni care traiesc prezentul si muncesc sa-si gestioneze viitorul. Perfect constienti de aceste doua actiuni. In aceste conditii, trebuie sa dispara complicitatea si spiritul lui « merge si-asa ».

Traim o perioada grea, in care incercam sa inlocuim mentalitati dobandite in mod institutional, cu altele pe care deocamdata le acumulam empiric, prin experiente directe. Incercam (pentru ca suntem aproape fortati sa o facem) sa comprimam 50 de ani in 20. Fara sa aruncam in aer oala-minune.

Suntem martorii unei recrudescente a coruptiei in Romania, dar ea se petrece cu complicitatea noastra. Nici un primar sau presedinte de organizatie locala nu ar putea sa deturneze fonduri fara complicitatea celor din subordinea lor. Ori sa isi mentina astfel pozitia privilegiata, platind « mai sus ». Dupa cum vedem, descentralizarea autoritatii si a fondurilor bugetare poate naste si astfel de situatii. Dar sa fie clar, in Romania nu fura doar 1000-1500 de functionari sau alesi sus-pusi. Ne furam noi insine, amagindu-ne ca fara a munci pentru a face fata noilor provocari, vom putea sa ne mentinem statutul.

Aceasta conjunctura este posibila doar pentru ca amenintarea majora este pierderea locului de munca. Si ce daca ? Oamenii care stapanesc o meserie nu trebuie sa se teama pentru asta.

Din pacate, sunt din ce in ce mai multi care se intreaba pe furis : « eu la ce ma pricep ? » Isi dau seama ca ceea ce au invatat acum 20-30 de ani nu prea se mai potriveste cu ce se cere acum. In strainatate, scolile si cursurile profesionale sunt la mai mare cautare decat studiile universitare si diplomele doctorale. De ce ? Pentru ca cei mai multi cauta sa munceasca de cat mai timpuriu si sa se conecteze la realitatile si evolutiile meseriei pe care si-o aleg.

Degeaba 70% din populatia activa a Romaniei lucreaza in mediu privat, daca nivelul ei de pregatire a ramas sub nivelul mediu al UE. Patronii, care nici ei nu au inca mentalitate de castigatori, se complac deocamdata in aceasta situatie. Prefera sa conduca o turma de pseudo-specialisti, platiti slab si munciti peste program, decat sa aloce fonduri pentru cursuri de specializare. Pe termen scurt, castiga ei. Pe termen lung, pierde majoritatea. Deci si ei.

Va propun sa nu ne mai uitam la conturile bancare ale parlamentarilor. Ar fi mai in folosul tuturor sa incepem sa ii judecam, pe ei si pe guvernanti, pentru incapacitatea lor de a crea locuri de munca si de a ridica gradul de perfectionare a populatiei active. Fiti siguri ca o justitie corecta va redistribui averile dobandite ilicit (mai devreme sau mai tarziu), dar cu certitudine nu va va crea locuri de munca si bunastarea mult dorita.

De aceea, daca vrem sa fim « complici » ai integrarii Romaniei in UE trebuie sa incep sa invatam sa muncim cu eficienta astfel incat sa ne putem gestiona viitorul nostru si al familiilor noastre. Noi stim unde vrem sa ajunga Romania… Si nu suntem derutati pentru ca muncim ca sa ne mentinem locurile de munca.

Acest articol a fost publicat marți, 27 aprilie 2004 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.