Recent tragedia spitalului din Giulesti inscrie seria neagra a decaderii infrastructurii unei tari europene intr-o istorie mai degraba in cadere. Copii abia patrunsi in lumina lumii cad victime si indura infernul la peste 200°C.
Se vorbeste de la bloggerul marunt si pana la presedinte despre aceasta tragedie, care nu mai poate fi numita accident.
Puse cap la cap rotitele ceasornicului numit sistem de buna functionare a unei institutii spitalicesti se desprind, se destrama provocand haosul. Senzorii incubatoarelor, lipsa personalului medical din cauza unei retributii minime, instalatiile electrice executate in graba, putinele cadre medicale sarbatoresc taind felii de tort intr-o camera de alaturi sa insumeaza indeajuns punctele acuzabile si de toleranta zero intr-un stat cu pretentii civilizate. Astfel timpul pentru nou nascutii jertfiti se pierde in ramasite carbonizate.
Preotii investiti cu dreptul de a refuza ori a elibera trecerea pruncilor catre rai nu vor sa oficieze serviciile funerare pe considerentul ca nu au fost botezati crestineste. Cum de cei ce au avut timp si o viata indelunga sa pacatuiasca, nu s-au lepadat de satana, sunt admisi la teatrul inmormantarii ?
Retorica ramane fara raspuns si ne trimite la ingroparea celor de vii in temelia manastirii, ca paradox inexplicabil.