Hai sa continui cu scrisoarea mea…a fost greu la munca in Israel, caci asa este intre straini…
A MAI TRECUT CEVA TIMP SI AM INCEPUT SA MA SIMT MAI BINE, cind intr-o vineri, eram pe schela si faceam reparatii la acoperis (etajul 5) si am plecat sa imi aduc material, caci il urcau cu macaraua; o podina nu era bine pusa pe schela (nu aveam de unde sa stiu) si cind am pasit s-a ridicat si m-a lovit in frunte(ca in filmele cu Stan si Bran), cazind prin gaura facuta pina la etajul 4. Am aterizat pe burta si am ramas lipit ; mamaaa ce durere… ca nu eram vindecat, vazusem moartea inca o data !
Au fost incercari trimise de Domnul, dar nu m-am lasat, dupa ceva timp lucram la turnat beton si il ridicam cu galeata la 2 metri, si evident ca incarcam ca nebunul, nu tineam cont ca nu sunt pe deplin vindecat, si draga mea surioara, mi s-au rupt muschii la spate ! De parca nu imi erau de ajuns coastele rupt;, mai surioara nu ma mai puteam ridica din pat (4 zile) ; cind vroiam sa merg afara (stii tu, pentru nevoi personale), ma tiram in genunchi, ieseam la usa si…Nu avea cine sa ma ajute, iar medicul mi-a dat medicament pentru dureri menstruale, iti dai seama !? Bun, a trecut si asta.
In martie 1997 am fost mutat in BERSEVA ; in oras avea firma 7 blocuri de terminat, lucram la finisari interioare, era bine, cind eram liber mergeam in oras la magazine, nu cumparam tot timpul, vizitam.
Orarul de munca era de 12 ore cu 1/2 ora pauza de masa, ce o recuperai muncind, iar daca erau betoane de turnat, programul se prelungea la 14-16 ore, dar te obisnuiai. Eram un super robot, nu stiam ce este durerea, oboseala, sau mila. Devenisem dur ca piatra, munceam mult si bine, eram respectat pentru asta,dar eram si rau ; daca ma jigneai, te curentam rapid, pina cind iti dadeai seama, erai cu fata in tarina. Asta mi-a adus mult respect, caci daca erai moale te mincau cei din jur…
Dupa 2 luni am fost mutat la alta lucrare, in afara Bersevei, in desertul Neghev, unde trebuia sa construim 5 blocuri. Mama, ce caldura era acolo si aproape tot timpul batea vintul cu nisip din desert ! Faceam zidarie cu ochelari de protectie si tot la 5 minute trebuia sa ii dau jos, caci se umpleau de transpiratie si nu mai vedeam, era bine, dar noaptea mureai de cald.
Acolo am primit ultimul semn de sus, era intr-o simbata din octombrie. De obicei simbata eram liberi, dar ne dadea ceva de lucru, il executai si aveai 8 ore, era mult, ca se aduna la salariu. Era dimineata, stateam la cafea, ca vroiam sa merg la Ierusalim sa fac ceva cumparaturi, sa imi cumpar mie si fiicei mele ceva aur si haine… Eram 5, ca nu incapeau mai multi in masina; Viorel, un coleg din Maramures vine si-mi zice sa il las pe el sa mearga, ca peste 2 saptamini pleca acasa si vroia omul
sa cumpere ceva cadouri la sotie si la fetite. „Bine, du-te” i-am zis eu, am mai stat un pic de vorba si s-a razgindit, zicind ca va merge saptamina viitoare. „Bun”, i-am zis, „plec eu”; dupa ceva timp zice: „Hai ca merg eu, ok ?” „Du-te”,dupa care iar s-a razgindit, de vreo 5 ori m-a facut sa ma intorc de la masina.
Pina la urma a plecat el, iar noi ceilalti, am plecat la munca; nu prea aveam chef ca picura, ceea ce e foarte curios in desert. Dupa o ora m-am intors la caravana sa mai beau o cafea si am deschis aparatul de televizor (erau
stiri). Arata un accident recent petrecut; masina distrusa si victimele erau in saci negrii, 6 morti, cine erau, surioara? Colegii nostri, masina cu care am vrut sa plec eu, si spre norocul meu si nenorocul lui, s-a oferit Viorel sa plece. Am inghetat cind am vazut, stiind ca in urma cu o ora trebuia sa urc in gramada de fiare ce o vedeam acum la televizor.
Eram toti ingroziti, plingeam ca niste copii; la 7 dimineata beam cafea toti impreuna, la 8 erau dusi dintre noi… Vezi ce este viata? Atit de fragila…
Si parca nu a fost de ajuns aceasta lovitura, in aceeasi zi, la ora 1 ne-a lovit uraganul. A distrus tot, ne-a rupt caravanele, spart geamurile, aveam un wc in santier pe care l-a luat si l-a dus la 10 km, in desert. Am crezut ca vom muri, dar a trecut, noaptea am dormit pe placajele de la pat ca saltelele erau facute praf.
TOATE TREC, DAR SA NU UITAM PRIN CE AM TRECUT, SI ATUNCI VOM STI SA RESPECTAM SI SA IUBIM CEEA CE AVEM!!!
In noiembrie acelasi an, am fost mutat iarasi la alt santier si l-am luat cu mine pe BLACK, prietenul meu cel mai bun, un ciine. Am plecat la 15 km de Beit Shemesh (casa soarelui), la Ramat Beitshemesh (sus e casa soarelui), sus pe un munte. Acolo s-a taiat virful muntelui si in 2 ani s-a ridicat un oras; lucrau muncitori de la 15 firme.
Iubita mea surioara, acolo era ca in Vietnam; pustiu, coiotii urlau noaptea, ziua scorpionii te ingrozeau, paianjeni uriasi (ca basca lui Ceausescu).
Eu nu lucram, eram magazioner, dadeam materiale, scule, le dadeam de lucru la baietii mei, eram miezul, asta si era porecla mea MIEZU. Inginerul de santier imi minca din palma, aveam in primire 10 blocuri si 25 de vile, a fost bine, era in anul 1998. Acolo am stat 9 luni, dupa care am plecat acasa…Poate iti voi mai povesti despre mine si munca mea in Israel.
Cu drag, al tau frate,
Cristian