De Anul Nou am fost la concert, nu, nu la cel tradițional al Filarmonicii din Viena, ci la cel al orchestrei simfonice din Saint Albans, localitate la 35 km nord de Londra, ținut în catedrala din localitate, care nu mi s-a părut cu nimic mai prejos decât prestigiosul eveniment din capitala Austriei transmis în direct în lumea întreagă.
Tema concertului a fost muzica italiană, fie a unor compozitori italieni: Verdi – uvertura Forța Destinului, Respighi – Pinii Romei, sau a unor alți compozitori, Ceaikovski – Capriciu Italian, Johann Strauss fiul – O noapte la Veneția, precum și muzică din filme – Gladiator, Moarte la Veneția și Spartacus.
Legătură cu Saint Albans, a explicat dirijorul orchestrei, James Ross, este originea romană a localității – castrul Verulamium. Catedrala a fost construită în mai multe etape, începând cu secolul al VIII-lea după Isus Christos, pe locul unde a fost executat în secolul al III-lea Alban, primul martir creștin al insulelor britanice.
Acustica în catedrală era perfectă, iar dirijorul a dat explicații concise și punctate cu umor despre repertoriul concertului. În final, auditoriul a fost tratat cu un extra: marșul Radetzky, al lui Johann Strauss tatăl, după modelul concertului de la Viena. Și această piesă, a explicat James Ross, are legătură cu Italia, fiind dedicat unui general austriac, care a recucerit orașul Veneția în 1849 din mâinile insurgenților venețieni.
Remarcabilă mi s-a părut calitatea orchetrei, care funcționează fără întrerupere din 1932 într-un oraș cu o populație de 70000 de locuitori.
La încheierea concertului, care a durat două ore, cei circa 750 de spectatori prezenți au fost invitați să doneze bani pentru două organizații de caritate: prima, vestită în toată lumea – Medici Fără Frontiere – cea de-a doua, locală – Rețeaua de sprijin a persoanelor îndoliate.
Toate acestea îți dau imaginea unei vieți culturale înfloritoare și a unei societăți civile sofisticate într-un orășel satelit al Londrei. Ar putea învăța și românii din această experiență? Sigur că da, numai că ei au un mare handicap: pe vremea când aici se punea piatra de temelie a unei catedrale creștine și implicit a unei vieți spirituale bogate, pe teritoriul de azi al României nu se întâmpla nimic important. Sau cel puțin așa ne spune istoria acelor timpuri. Un astfel de handicap nu se recuperează în doar câțiva ani.